Cristian Tudor Popescu e cunoscut pentru stilul incisiv, prea puțin diplomat, prin care alege să-și argumenteze punctul de vedere. Nu degeaba și-a atras, de-a lungul timpului, antipatii, amenzi, mustrări.

N-o mai fi el la fel de obiectiv ca odinioară, dar nu se oprește din a da replici acide. Din a face comentarii tăioase. Din a da, cu nervi și sânge, în tot ceea ce reprezintă politica românească.

De această dată în colimator, PNL-ul. Nu că n-am fi, cu toții, cu ochii pe încercările stângace, uneori hilare, de a reface un guvern, ale PNL-ului. De a conduce, cât de cât, România.

”Tejghetari, nu fac de 30 de ani decât să precupeţească la tejghea funcţii, posturi, bani, influenţă, putere” – Cristian Tudor Popescu

Invitat la Digi24, Cristian Tudor Popescu a ținut să sublinieze că PNL-ul nu a făcut, niciodată, opoziție reală în România.

Și-a urmărit mereu interesul propriu, a făcut o falsă opoziție și a negociat. Dar nu cu spiritul unui adevărat negociator, ci în stilul precupețelor din piață. Adică neelegant, făăr să urmărească nevoile țării, doar pentru a avea putere și influență.

Falsa opoziţie, pseudoopoziţia pe care a făcut-o PNL a blocat tot timpul închegarea unei opoziţii autentice împotriva PSD”, a spus CTP.

Asta, în ciuda declarațiilor bombastice făcute în campania electorală, când PNL se bătea cu pumnul în piept că PSD e dușmanul românilor. Că ei, niciodată nu se vor alia cu acest partid. Că se vor lupta ca PSD-ul să dispară de pe scena politică românească.

Toate astea pentru ca, acum, să ducă negocieri, să renunțe la ministere, să țină România blocată, de dragul unor mândrii și mofturi personale.

”Dumnezeu e pesedist!”

Partidul ăsta nu poate fi scos din prim-planul politicii româneşti. Eu am renunţat la ideea asta. Nu se poate. E în fibra acestui popor, e băgat acolo în ADN-ul lui, n-ai ce să-i faci.”, adaugă Cristian Tudor Popescu.

Din nou, nu-l putem contrazice. Pentru că, altfel, nu se poate explica cum, la fiecare alegeri, continuă să scoată scoruri îndeajuns de mari, încât să reprezinte o forță în Parlament.

Dar, revenind la ”tejghetarii” din PNL.

Au avut Coaliție, cu majoritate parlamentară. Nu au vrut să renunțe la Cîțu, pentru a-și păstra, în schimb, majoritatea și ministerele.

Acum, negociază, ca la piață, cu PSD-ul pe care l-au blamat, constant.

Nici Cîțu nu mai e propunere de prim-ministru, nici ministerele nu și le mai păstrează. Au ajuns în situația în care, pentru a deține poziția de prim-mministru, să nu mai controleze mai nimic.

Totul, din orgoliul personal al câtorva personaje. Pentru o mândrie nejustificată, care i-a adus din punctul în care aveau totul, la punctul în care nu mai au nimic.

”Tejghetari” cred că, deja, e prea mult spus. Măcar ăia știu să-și vândă marfa, cu un minimum de câștig. Nu plătesc mai mult și vând, în pierdere.

Articolul precedentAlimente retrase de pe piaţă: pesticide, salmonella sau bacteria listeria
Articolul următorViaţa după Covid: tulburări neurologice, dificultăți respiratorii, oboseală cronică
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.