Foto: Ziarul Financiar
Foto: Ziarul Financiar

UPDATE, 19.00: Negocierile intră în pauză, urmând să fie reluate duminică, atunci când va fi făcută public structura viitorului Cabinet Ciucă. „Am finalizat programul de guvernare, acordul politic, partea de conținut cu premier PSD și PNL, mâine (n.r. duminică) ne revedem și mâine seară închidem negocierile. Este vorba despre a revedea programul, s-a închis și capitolul pe justiție”, a declarat Nicolae Ciucă, sâmbătă seara, la Palatul Parlamentului.

Știre inițială: Liderul PNL Florin Cîțu a fost marele absent de la negocierile de astăzi dintre liberali, social democrați și cei de la UDMR. Astfel, surse apropiate lui Cîțu au declarat pentru Digi24 că acesta a decis să nu participe la negocieri pentru a nu mai fi acuzat că sabotează discuțiile, susținând că Nicolae Ciucă are un mandat clar. Mai mult, astfel i se dă șansa lui Ciucă de a-și negocia structura guvernului, libertate pe care Florin Cîțu nu a avut-o la negocierile din iarna trecută, pe când partidul era condus de către Ludovic Orban.

Potrivit Digi 24, viitorul guvern ar avea o posibilă structură astfel: Premier – Nicolae Ciucă, Finanțe – PSD, Interne – PNL, Externe – PNL, Apărare – PSD, Justiție – PNL, Educație – PNL, Cultură – PNL, Muncă – PSD, Energie – PNL, Economie – PSD, Agricultură – PSD, Transporturi – PSD/PNL,  Sănătate – PSD, Fonduri Europene – PNL/PSD, Digitalizare – PNL/PSD, Dezvoltare – UDMR, Mediu – UDMR, Tineret și Sport – UDMR.

Tot la PSD ar putea ajunge și funcția de Secretar General al Guvernului, precum și cea de vice-premier, în timp ce al doilea vicepremier ar putea fi luat de către UDMR.

Mai mult, la negocieri, PSD ar fi propus includerea unor ministere cu bugete importante, cerute și de liberali, în sistemul  de rotativă. Astfel, după 30 mai 2023 când s-ar încheia prima rotație, să fie realizate schimbări și la ministerul Transporturilor, pe care acum, social democrații îl vor „categoric”. De asemenea au fost discuții și pe subiectul desființării  SIIJ, urmând ca echipele de negociere să se pună de acord pe forma finală, cele două partide nu se înţeleg dacă se va scrie un document clar despre desfiinţare sau doar despre ridicarea MCV-ului.

Reamintim de asemenea și discuțiile tensionate de vineri, care au dus la amenințări din partea UDMR, ce ar putea rămâne fără Ministerul Dezvoltării, unul dintre cele trei portofolii pe care le dețin încă de la începutul guvernării lui Cîțu, dar care acum este râvnit și de liberali. Concret, Kelemen Hunor a anunțat că dacă se va ajunge în punctul de a rămâne fără acest minister, UDMR va ieși de la guvernare, iar toate negocierile de până acum se vor spulbera, căci mandatul pe care social democrații îl au este de formare a unei alianțe între PNL, PSD, UDMR și minoritățile naționale, nicidecum de un guvern doar cu PNL.

De altfel, toate părțile au dat asigurări că România va avea guvern săptămâna viitoare, mai mult, luni, de la ora 12.00, Klaus Iohannis a convocat partidele și formațiunile politice parlamentare la consultări la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui premier, iar PNL, PSD și UDMR se vor prezenta împreună, cu varianta de premier în persoana lui Nicolae Ciucă.

UDMR nu vrea să fie „element de decor” în viitorul guvern

Articolul precedentViaţa după Covid: tulburări neurologice, dificultăți respiratorii, oboseală cronică
Articolul următorNumele premierului ce deschide „rotativa” PNL-PSD se va stabili astăzi