Dan Ghiță, fost director de cabinet al președintelui ONJN-foto-Bursa

Dan Ghiță a decis să demisioneze din funcția de director de cabinet al președintelui ONJN. Este acuzat de abuz în serviciu și trafic de influență, alături de alte 10 persoane din cadrul acestei instituții. Reclamanții sunt reprezentanții unor firme românești. Ei au cerut procurorilor să verifice modul în care au fost scoși de pe piața verificării aparatelor de joc(n.r. păcănele). Concret, conducerea ONJN este acuzată că a decis în favoarea unei firme spaniole la care Dan Ghiță a lucrat în trecut.

Înainte de demisia lui Dan Ghiță, ONJN ne preciza că „nu a fost informată oficială cu privire la o plângere penală împotriva conducerii”.

Unul dintre inițiatorii plângerii penale ne-a declarat că nu va renunța la acuzații, întrucât prejudiciul trebuie recuperat.

Cu siguranță îmi voi susține plângerea penală. Trebuie recuperat prejudiciul, inclusiv cel de imagine”, a explicat Alexandru Voinea, administrator SC Regio Metro Cert SRL, pentru Ziarul de Investigații.

Trei companii românești reclamă că ONJN „a pus pe tavă” milioane de euro pentru o firmă spaniolă

În ședința de luni, 15 noiembrie, Comitetul de Supraveghere a ONJN a admis plângerea prealabilă celor trei firme românești care s-au trezit cu activitatea suspendatăCu toate acestea, firmele românești abilitate să verifice aparatele de joc din țară susțin că au fost păgubiți, iar Consiliul Concurenței nu a luat nicio măsură, acceptând ca firmele din România să fie păgubite.

„Ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu”, ne-a precizat administratorul firmei mai sus amintite.

Din partea Consiliului Concurenței, în Comitetul pentru Supraveghere a ONJN, este Adrian Stelian Comănescu.

Cele trei firme românești, SC Regio Metro Cert SRLSC Metron Serv SRL și SC BBSC Communication Systems SRL au reclamat la DNA modul în care deciziile ONJN au fost luate pentru verificarea aparatelor de joc, astfel încât doar o companie( BMM Testlabs) spaniolă se încadreze. Este vorba despre două acreditări(ISO 17020 și 17025) care permit firmelor să facă verificări minime tehnice ale aparatelor de joc, verificate până nu demult doar de Serviciul de Metrologie.

Ce legătură are Dan Ghiță cu firma spaniolă BMM. De ce ar fi fost avantajată de ONJN

Înainte de a fi directorul de cabinet al președintelui ONJN, Dan Ghiță a fost managerul firmei BMM Testlabs România.

În urmă cu trei ani, Dan Ghiță detalia exact cum i-a ajutat pe spanioli să devină membri ai Asociației

Cunoșteam BMM de câțiva ani și am admirat mereu această companie. Când au început să ofere servicii clienților iGaming români, i-am prezentat lui Rombet și au devenit rapid membri. Curând după aceea am început să discutăm despe posibilitatea BMM de a intra pe piața “land-based” a jocurilor de noroc prin înființarea unui laborator de testare complet în București și am fost încântat când BMM mi-a cerut să ajut la înființarea și gestionarea acestui laborator. Lucrez foarte strâns cu conducerea europeană a BMM pentru a se asigura că BMM se poate transforma într-un laborator de testare de top în România” , declara Dan Ghiță, în 2018, când avea calitatea de Operating Partner al BMM Testlabs.

Care e miza. Cine verifică banii pierduți de români la păcănele

Miza pentru verificarea aparatelor de joc din România este imensă: se rulează sume fabuloase, de ordinul milioanelor de euro. Concret, este vorba despre banii pierduți la păcănele.

Potrivit surselor noastre autorizate, compania spaniolă a fost ajutată de ONJN să „ardă” etape pentru acreditări valabile în România. S-au emis din „pix” ordine prin care firma spaniolă putea participa la verificarea aparatelor de joc din România cu acreditarea din Spania. În timpul acesta, companiile românești au fost puse „să scoată” bani grei pentru avize în Uniunea Europeană.

„Pe lângă faptul că am avut pierderi din cauza pandemiei, s-a mai întâmplat și asta(n.r-ordin în favoarea companiei spaniole)”, ne-a precizat administratorul SC Regio Metro Cert SRL. Verificarea unui aparat de joc ajunge și la 50 de euro. În România, sunt funcționale aproape 60 000 de astfel de aparate.

Dan Ghiță nu a putut fi contactat până la postarea acestei informații.

Citește și: Dispută pe milioane de euro la ONJN

Articolul precedentCioloș către Rareș Bogdan. „Dacă ai curaj cu adevărat, te așteptăm la negocieri”
Articolul următorValeriu Stoica nu ar vota cu PNL în acest moment
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”