Un incendiu a avut loc, marți dimineață, la Spitalul de Pshiatrie din Gătaia (județul Timis). A fost activat Planul Roșu de intervenție, iar peste 40 de persoane au fost evacuate, relatează presa locală. Din fericire nu există victime, ci doar pagube materiale. Este al doilea incendiu de la Gătaia, în același an.
Au intervenit 48 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal şi victime multiple, un spital mobil, 7 echipaje SMURD şi 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă.
„Ajunşi la faţa locului, popierii au constatat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum. Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În urma cercetărilor de la faţa locului, echipajele au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator”, transmite ISU Timiş, citat de Tion.
Acesta este al doilea incident ce are loc la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, după cel din 5 ianuarie 2021, pornit tot de la o saltea cuprinsă de flăcări, nefiind înregistrate victime.
În ultimul an, în spitalele din România au fost înregistrate 11 incendii, unele cu victime, altele doar cu pagube materiale. Dintre acestea 5 au fost la spitale sau secții de psihiatrie: Socola Iași (25 decembrie, un pacient a decedat), Spitalul Municipal Roman (2 ianuarie, doi pacienți și două cadre medicale au suferit intoxicații usoare cu monoxid de carbon), Gătaia (5 ianuarie), Spitalul Psihiatrie Craiova (8 martie, 18 pacienți și cadre medicale evacuate, trei cadre medicale internate cu fracturi după ce au sărit pe geam), Spitalul de Psihiatrie Slatina (21 aprilie, 36 de persoane evacuate, dintre care 6 intoxitate cu fum și transportate la UPU).
Cel mai recent incendiu a avut loc pe 11 noiembrie, la Secţia Movila (fostul Spital de Boli Infecţioase) a Spitalului Judeţean de Urgență Ploieşti, în urma căruia au decedat doi pacienți, de 74 și 75 de ani, iar alte 18 persoane au fost evacuate.
Alexandru Nicolae Bociu, până ieri vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), este cel care va coordona activitatea instituției.
După eliberarea din funcție a președintelui Robert Viorel Chioveanu, care a operat cu data de 17 noiembrie, atribuțiile acestuia au fost date, prin pixul lui Florin Cîțu, lui Bociu.
Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial decizia prin care acesta exercită atribuțiile președintelui, „până la numirea conducătorului instituției, potrivit legii”, fiind totodată „avansat” la rangul de secretar de stat.
Potrivit Ziua de Constanța, Nicolae Alexandru Bociu anul trecut a menționat în declarația de avere salariul obținut de la ANSVSA în valoare de 54.383 lei, iar în declarația de interese a arătat că este asociat cu 2 părți sociale în valoare de 20 de lei în cadrul Farmaciei Belosanvet, din Drăgășani, județul Vâlcea. De altfel, în Vâlcea a și profesat Bociu până în 12 noiembrie, când același premier interimar Cîțu l-a „uns” vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, la ANSVSA.
La acel moment, în MOf fusese publicată și o altă decizie, „privind eliberarea domnului Silviu Năstase din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor”. Așa că Alexandru Nicolae Bociu a intrat simplu în „pâine”, conform dcumentului semnat de Florin Cîțu, pe o perioadă certă și sigură:
„În temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 66 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Alexandru Nicolae Bociu se numește în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pentru o perioadă de 5 ani”.
Șeful Camerei Deputaţilor urmează să fie ales, marţi, în şedinţa de plen a forului, liderul PSD, Marcel Ciolacu, anunţându-şi candidatura pentru această funcţie, scrie Agerpres. De altfel, Ciolacu a mai fost președinte al Camerei, dîn 2019, după arestarea lui Liviu Dragnea, liderul PSD.
Potrivit programului afişat pe site-ul Camerei, pe ordinea de zi a plenului, care începe de la ora 11.00, figurează şi alegerea unor noi membri ai Biroului permanent, cel mai probabil în locul celor propuşi miniştri în Cabinetul Nicolae Ciucă – Sorin Grindeanu, Alexandru Rafila, Marius Budăi (toți de la PSD) şi Florin Roman (PNL).
Liderul social democraților Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că îşi depune candidatura pentru şefia Camerei. „Mâine (n.r. – marţi) îmi voi depune candidatura pentru şefia Camerei Deputaţilor deoarece s-a conturat o majoritate. Am înţeles că şi domnul Cîţu îşi va depune pentru şefia Senatului”, a declarat Ciolacu. Același om, care în urmă cu aproape 2 luni afirma că nu își dorește această funcție, fiind chiar autoironic. „Mie nu-mi trebuiesc funcţii, dom-le! Eu sunt şef la ciuma roşie cât timp vor colegii mei şi cu asta am încheiat”, spunea liderul PSD la acel moment.
Conducerea Camerei Deputaților a rămas vacantă după ce Ludovic Orban și-a dat demisia, în 13 octombrie. De altfel, încă din septembrie, Orban a precizat că într-o altă situație și-ar fi prezentat demisia direct la Cameră, dar în contextul actual, acest lucru ar fi însemnat ca șefia Camerei Deputaților să ajungă la un social democrat. „Nu vreau să fac niciun cadou PSD. Demisia mea nu este la dispoziţia domnului Cîţu pe o perioadă nelimitată. În cazul în care, într-un termen de maximum 15 zile, ea nu va fi depusă la Camera Deputaţilor”, declara Orban la acel moment.
Pe toată această perioadă șefia Camerei a fost deținută, interimar, de Florin Roman, liderul deputaților liberali, iar din 2 noiembrie, de social democratul Sorin Grindeanu.
Conform regulamentului, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales, prin vot secret, cu buletine de vot, pe care sunt înscrise numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor. Dacă niciun candidat nu a întrunit, după două tururi, votul majorităţii deputaţilor, se organizează noi scrutine, în urma cărora va fi declarat preşedinte candidatul care a obţinut majoritatea sufragiilor parlamentarilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului de şedinţă.
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasle Dîncu, a fost una dintre surprizele de pe lista miniștrilor din partea social democraților în viitorul Guvern Ciucă. Surpriză pentru că la bază, Dîncu este sociolog, iar în ultima vreme PSD a declarat în mai multe rânduri că are pregătită o serie de specialiști care să vină la guvernare. Acest lucru a fost susținut chiar și de Dîncu, luni seară, la Digi 24.
„Ne-am angajat cu toţii ca să punem oameni cu un CV foarte bun şi cu experienţă”, a declarat Vasile Dîncu, fapt care a adus întrebarea firească, ce anume l-a recomandat pentru această funcție: stagiul militar, care era obligatoriu în tinerețea sa (peste două zile va împlini 60 de ani), studiile pe care le-a făcut în domeniul apărării, precum și construcția unei reviste „de cultură și gândire strategice”, dar desigur și propunerea politică.
„Eu sigur că nu sunt militar sau nu am fost militar pentru zona apărării, dar am lucrat în domeniul strategiilor pentru… să zicem aşa, cultură de securitate, am scris studii despre chestiunea asta, am făcut stagiul militar şi asta ar putea să fie o condiţie. De-a lungul cercetărilor mele am studiat, am construit o revistă – Sinteza, o revistă de cultură şi gândire strategică şi evident că este şi o propunere politică aceasta”, a declarat Vasile Dîncu, la Digi 24.
Totodată acesta a explicat faptul că „generalii se ocupă de tactică şi de strategia de război şi un ministru civil se ocupă, până la urmă, de proiecţia apărării în societate, de cultura de securitate, de modalitatea în care inserăm întreaga societate, să spunem din specialişti, în ceea ce se numeşte astăzi securitatea naţională, mai mult decât o securitate care este asigurată doar de militari”, subliniind că astăzi există un concept extins de strategie de apărare naţională. „Conform strategiei de apărare publicată recent, unde civilii, specialiştii, sociologi, psihologi sau ceilalţi au un rol foarte important”, a mai spus Dîncu.
De asemenea, acesta a precizat că nu vor exista fricțiuni între premierul, militar de carieră, Nicolae Ciucă, și ministrul Apărării, civilul Vasile Dîncu. Concret, va respecta structura pe care o va găsi, mai mult, va aduce „un plus pe care îl poate aduce un civil care este expert în comunicare, în strategie”.
Miniștrii PSD în Guvernul Ciucă sunt:
Ministerul Finanțelor: Adrian Câciu
Ministerul Apărării: Vasile Dîncu
Ministerul Transporturilor: Sorin Grindeanu
Ministerul Muncii: Marius Budăi
Ministerul Tineretului și Familiei: Gabriela Firea
Florin Roman a anunțat, la o emisiune la Antena 3, că sunt bani pentru plata pensiilor și alocațiilor. Mai mult, liberalul a spus că declarațiile Ralucăi Turcan vin pe seama „unei supărări excesive”.
Ba mai mult, el a amintit că noul Guvern s-a angajat ca din 1 ianuarie 2022, salariile, pensiile și alocațiile să crească. „Sunt bani pentru că a fost o colectare mai bună și sunt bani pentru că noi am reușit practic să fiscalizăm pentru prima dată cel mai bine sistemul de colectare de la ANAF, iar asta ne ajută să putem onora aceste obligații”, a mai precizat Florin Roman, relatează sursa citată.
Florin Roman: „Doamna Turcan își alege destul de bine vorbele”
Liberalul a mai susținut că declarația Ralucăi Turcan vine în contextul în care ea nu mai face parte din noul Guvern Ciucă. „Probabil a fost nemulțumită că nu a mai fost nominalizată de PNL pe structura noului guvern”, a mai spus Florin Roman.
Lucian Romașcanu, membru PSD propus pentru Ministerul Culturii, a dat asigurări că sunt bani pentru pensii, deoarece „există garanțiile ministerului de Finanțe”. „În momentul ăsta sunt bani și cred că nu vor fi niciun fel de problemă la construcția bugetului pe anul viitor pentru toate măririle propuse”, a precizat Lucian Romașcanu.
Reamintim că Raluca Turcan, ministrul interimar al Muncii, a precizat că din 26 noiembrie nu mai sunt bani de pensii și salarii. Ea a lansat un atac dur la adresa conducerii Partidului Național Liberal (PNL), din cauza modului în care au fost desfășurate negocierile cu PSD. „Consider că echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitură și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD”, a spus Turcan.
Mai mult, Raluca Turcan l-a acuzat pe Cîțu că minte poporul român și că urmărește doar interesul partidului.
„Florin, îți imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toți se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus până acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un șir de minciuni”, e de părere Raluca Turcan.
Alexandru Kocsis-Cristea, deputat liberal, a anunțat că cei 17 membri PNL care s-au dezafiliat deja de grupul parlamentar vor demisiona marți din formațiune. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el a precizat că „a sperat până în ultima clipă”, ca PNL nu va accepta o alianță cu PSD.
„Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor spune NU acestei cârdăşii cu PSD”, a scris pe pagina de Facebook. Mai mult, el a mai precizat că 40 de parlamentari au semnat o scrisoare prin care au cerut renunțarea la orice discuție cu PSD și refacerea coaliției cu USR.
Alexandru Kocsis-Cristea: „ Liberalii au capitulat în fața lui Klaus Iohannis”
În postarea sa de luni seara de pe Facebook, liberalul mai precizat că la votul decisiv pentru programul politic comun cu social-democrații au fost 29 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă”, 9 abțineri și 17 absenți. El a spus că singurul mod în care liberalii absenți puteau să se opună lui Cîțu era să voteze împotriva listei miniștrilor partidului în BPN al PNL de luni.
„Mâine, alături de ceilalţi 16 colegi care şi-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL”, a mai scris Alexandru Kocsis.
În încheierea mesajului său, liberalul se arată dezămăgit că „Marele Partid Național Liberal”, după ce a trecut prin două războaie mondiale și perioada comunistă, „a capitulat în fața lui Klaus Iohannis, un politician mediocru şi meschin care ne-a păcălit pe toţi”.
Pentru Ludovic Orban, PNL a murit
Fostul lider liberal, Ludovic Orban, a anunțat imediat după ședința în care s-a validat guvernarea cu social democrații că își va da demisia din partid. Reamintim că în urmă cu 10 zile a fost votată excluderea sa din PNL.
La ieșirea din ședința PNL unde au lipsit 17 parlamentari liberali, Orban a precizat că pentru el, partidul „a murit în pat cu PSD”. Mai mult, el e de părere că liberalii se vor prăbuși în sondaje și e nevoie de formarea unui nou partid.
„E clar că e nevoie de un nou partid, PNL se va prăbuşi în sondaje, e nevoie de un nou partid care să contrabalanseze acest hipopotam”, a precizat Ludovic Orban.
De asemenea, fostul prim-ministru consideră că PNL „și-a negat întreaga istorie” prin decizia de a colabora cu PSD pentru formarea unei guvernări. „O majoritate fragilă care asculta de Iohannis a dus partidul într-o înfundătură”, a mai spus fostul preşedinte liberal.
Doi preoți din Botoșani au solicitat enoriașilor care s-au vaccinat împotriva COVID-19 să părăsească biserica. Mai mult, ei ar fi cerut persoanelor care purtau mască să renunțe la ele.
Monica Adăscăliței, directoarea Direcției de Sănătate Publică, a anunțat că autoritățile sanitare au demarat o anchetă în cazul celor doi preoți. Mai multe persoane au trimis sesizări, însoțite cu înregistrări video, unde preoții ar fi smuls masca de pe față la credincioși.
Preoții și COVID-19
De asemenea, Adăscăliței a mai precizat că se va lua legătura și cu conducerea bisericii la nivelul județului Botoșani. „Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni. Vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze”, a spus Adăscăliţei, relatează Digi24. Mai mult decât atât, directoarea DSP a mai precizat că și medicii de familie au atras atenția asupra unor preoți ce dezinformarea credincioșii cu privire la vaccinare.
Nu este primul caz când Biserica Ortodoxă Română atrage privirile prin preoții care consideră că vaccinarea împotriva COVID-19 este dăunătoare.
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a spus duminică, la Mănăstirea Colilia, că va da afară orice preot ce împărtășește credincioșii cu mai multe lingurițe. „Nimeni nu se contaminează. Chiar dacă s-a împărtăşit unul bolnav”, spune înaltul ierarh.
Altfel spus, Teodosie e de părere că lingura pentru împărtășanie nu răspândește COVID-ul ori alți microbi sub nicio formă. Mai mult, arhiepiscopul a mai adăugat că și dacă se împărtășesc 100 de mii de oameni cu aceeași linguriță, nicio persoană nu se contaminează. De la debutul pandemiei, Teodosie a incitat la nerespectarea normelor sanitare.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a precizat spre sfârșitul lunii octombrie că biserica este pentru vaccinarea impotriva COVID-19. Mai mult, el e de părere că mesajele transmise de Teodosie sunt „razna la realitate”. Toxice pentru organismul comunitar.
„Efectul lor este unul total smintitor. Biserica dezavuează ferm aceste mesaje absurde. Ele nu au nicio legătură cu realismul autentic creştin. Cu iubirea de semeni, ci doar cu sfidarea unei realităţi imediate îmbibate de suferinţă şi moarte”, a transmis Bănescu, în aceea perioadă.
Emil Boc, un primar foarte mulțumit că în sfârșit a făcut o treabă bună
În urmă cu 7-8 ani, a mai încercat să preia, prin firma la care e acționar unic, Supercom SA București, salubrizarea capitalei județului, Cluj Napoca. Atunci a câștigat prima licitație cu o ofertă în care erau mai multe nereguli și Primăria Cluj a fost obligată să organizeze o nouă licitație. De fapt, a urmat o lungă serie de licitații eșuate și până la urmă și-au continuat activitatea firmele care se ocupau de salubrizarea orașului din 2006, Brantner Vereș și Rosal Grup.
Anul trecut, Supercomul lui Ciuclea a reușit să obțină de la Primăria condusă de Emil Boc contractul pentru salubrizarea a jumătate din oraș, în urma unei licitații la care comisia primăriei a respins ofertele celorlalte firme, stabilind că oferta Supercom SA este singura admisibilă. Ulterior, Supercom SA a obținut și de la Consiliul Județean Cluj, contractele de salubrizare în tot județul și o parte din oraș. Valoarea totală a acestor contracte? Peste 900 milioane de lei!
Prima încercare. Primăria Cluj a declarat Supercom câștigătoare a contractelor de 30 milioane euro, dar licitațiile au fost anulate
În 2013, Supercom SA a încercat să preia cele două contracte, în valoare totală de 30 de milioane de euro (fără TVA), pentru serviciile de colectare a deșeurilor și deszăpezire în Cluj Napoca. La conducerea primăriei se afla Emil Boc, revenit acasă după ce eșuase ca prim-ministru și președinte al PDL. De ani de zile, serviciile de salubritate din Cluj erau împărțite în două zone, estul și vestul orașului, respectiv „Sectorul 1” și „Sectorul 2” sau „Lotul 1” și „Lotul 2” în terminologia achizițiilor publice. Din 2005-2006, de colectarea deșeurilor și deszăpezire se ocupau Rosal Grup București pentru estul orașului (Sectorul 1) și Brantner Vereş Cluj pentru zona de vest (Sectorul2).
La cele două licitații pentru contractele de 30 de milioane de euro s-au înscris mai multe firme. Pentru zona de est, s-au înscris la licitație Romprest Service SA București, RER Ecologic Service SA Oradea, Polaris M Holding SRL Constanța, Supercom SA București, Rosal Grup SA București şi Compania de Salubritate Brantner Vereş Cluj. Pentru salubrizarea zonei de est, se luptau Romprest Service SA București, RER Ecologic Service SA Oradea, Supercom SA şi Rosal Grup SA, ambele din București.
Comisia de la Primăria Cluj a declarat Supercom SA câștigătoare a ambelor licitații și firma lui Ilie Ciuclea obținea cele două contracte în valoare totală de 30 milioane euro. Dar nu a fost o victorie „pe bune”, deoarece membrii comisiei au ignorat mai multe nereguli din oferta Supercom SA.
Firmele care se ocupau de salubrizarea orașului, Brantner Vereş Cluj și Rosal Grup București, au contestat rezultatul licitației, deoarece, potrivit presei locale, în oferta Supercom SA redevenţa ce urma să fie plătită primăriei nu corespundea cu cea din caietul de sarcini și Supercom ar fi trebuit să aibă o cifră de afaceri de minimum 100 milioane lei pentru fiecare lot, dar a avut doar jumătate.
În aceste condiții, în 2014 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a emis o decizie prin care a anulat cele două licitaţii. Litigiul a ajuns în instanță și Curtea de Apel Cluj a obligat primăria Cluj să refacă licitaţiile. După acest eșec, Primăria Cluj a prelungit contractele cu Rosal și Brantner Vereș.
Război în toată regula. Documentația de atribuire a fost contestată de 8 ori
A urmat un război de lungă durată. Documentația de atribuire a fost contestată de 8 ori, de toate firmele care au depus oferte. Apoi, a fost contestat și rezultatul licitației de către trei din firmele participante, Rosal Grup, Brantner Vereș și Polaris Holding din Constanța. CNSC a obligat Primăria Cluj Napoca să reevalueze ofertele. Decizia CNSC a fost atacată în instanță, dar Curtea de Apel Cluj a menținut decizia CNSC, obligând primăria să reanalizeze ofertele.
Primăria a reevaluat ofertele și a încercat finalizarea procedurii, dar au urmat noi contestații, ale Romprest, Rosal Grup și Brantner Vereș. CNSC a hotărât anularea licitației. A urmat același scenariu. Primăria Cluj a contestat în instanță decizia Consiliului, dar magistrații au dat câștig de cauză CNSC și Primăria Cluj a fost obligată, încă o dată, să organizeze o nouă licitație.
În 2015, încă o licitație eșuată. Primăria Cluj a fost nevoită să încheie noi contracte cu Vereș Brantner și Rosal
În vara lui 2015, a fost organizată o nouă licitație pentru atribuirea contractelor de salubrizare a Clujului. Între timp, Primăria Cluj a majorat cu 20 milioane de lei valoarea totală a celor două contracte, care acum era de 158.198.000 lei, adică 35 milioane euro. Orașul era împărțit în aceleași sectoare, est și vest, pentru Lotul 1 valoarea contractului fiind de 80.745.000 lei, iar pentru Lotul 2 contractul fiind de 77.452.000 lei.
Pentru Lotul 1 au depus oferte Supercom SA, Brai-Cata SRL Brăila, Rosal Grup și Asocierea SC Retim Ecologic Service SA cu RER Ecologic SRL. Pentru Lotul 2, ofertanții au fost RER Ecologic Service București, RER Ecologic Service Buzău – RER Ecologic Service Oradea SA, Asocierea Polaris M Holding – Iridex Group Import Export București – Servicii de Salubritate București, Supercom SA, Rosal Grup și Asocierea Brantner Servicii Ecologice – Compania de salubritate Brantner SA Cluj.
La licitația aferentă Sectorului 1, comisia Primăriei Cluj a respins toate ofertele. Singura ofertă admisibilă a fost aceea depusă de Asocierea Brantner Servicii Ecologice – Compania de salubritate Brantner SA pentru Sectorul 2.
La jumătatea lui iulie 2015, Primăria Cluj a anunțat câștigătorul contractului pentru Sectorul 2, Asocierea Brantner Servicii Ecologice – Compania de salubritate Brantner Cluj. Au urmat alte contestații și noi bătălii în instanțe și s-a ajuns, din nou!, în situația ca salubrizarea Clujului să fie realizată tot de firmele care asigurau aceste servicii din 2005-2006, Brantner Vereș și Rosal. În 2016, Primăria Cluj Napoca a încheiat un contract cu Brantner Vereș Cluj pentru salubrizarea Sectorului 2 și a prelungit contractul cu Rosal Grup SA București, pentru salubrizarea Sectorului 1. Ulterior, Primăria Cluj a încheiat cu Rosal Grup acordul-cadru nr 17.611/12.01.2018, valabil pentru o perioadă de 4 ani.
Pregătiri pentru o nouă licitație
În 2019 au început pregătirile pentru organizarea unei noi licitații prin care să fie atribuit contractul pentru Sectorul 1, format din aproximativ 350 de străzi din cartierele Mănăștur, Zorilor, Plopilor, Gruia, Grigorescu și o parte din zona centrală. Primăria Cluj a plătit firmei EPMC Consulting un studiu de oportunitate privind delegarea acestor servicii.
Conform caietului de sarcini, firma care urma să preia contractul trebuie să asigure minimum 39 de utilajele specializate de curățenie și deszăpezire și minimum 155 de angajați, 30 de șoferi și 125 de lucrători stradali.
La licitația din 2020, Primăria Cluj a admis numai oferta Supercom SA, respingând ofertele Brantner, Rosal și Polaris
La începutul anului 2020, Primăria Cluj Napoca a lansat procedura pentru atribuirea contractului „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire pentru Sectorul 1, municipiul Cluj-Napoca”, valoarea acestuia fiind estimată între 79.972.384 și 91.715.029 lei, fără TVA. De această dată au depus oferte Supercom SA, Brantner Vereș, Rosal Grup și Polaris.
Primăria Cluj a respins ofertele făcute de Rosal și Brantner Vereș ca fiind neconforme din punct de vedere financiar, iar oferta Polaris a fost declarată neconformă din punct de vedere tehnic. Singura ofertă admisă a fost aceea a Supercom SA, în valoare de 74.455.100 lei, fără TVA.
Cum poate fi derulat un contract la o valoare cu 5,5 milioane de lei mai mică decât valoarea minimă estimată?
Apare un semn de întrebare în legătură cu valoarea ofertei financiare cu care Supercom SA a câștigat licitația. Potrivit caietului de sarcini, valoarea estimată a contractului era între două limite, valoarea minimă estimată, de 79.972.384 lei fără TVA și valoarea maximă estimată, de 91.715.029 lei, fără TVA. Logic, ofertele financiare admisibile trebuiau să fie între aceste valori. Însă ofertă Supercom SA, în valoare de 74.455.100 lei, fără TVA, era mai mică decât valoarea minimă estimată cu 5.515.284 lei.
Prin depunerea unei oferte cu 5,5 milioane mai mică decât valoarea minimă estimată a fost „securizată” câștigarea licitației de către Supercom SA, pentru că nicio altă firmă n-ar fi avut tupeul să liciteze sub „minimul estimat”.
Cum poate fi derulat un contract la o valoare mai mică decât valoarea minimă estimată, care e stabilită prin calcule? Un răspuns ar fi că se poate face asta prin renunțarea la unele operațiuni sau prin scăderea calității serviciilor.
Prin Raportul procedurii de achiziție nr 36.521/30.07.2020, a fost declarată câștigătoare oferta Supercom SA și astfel firma lui Ilie Ciuclea reușea să câștige contractul pentru a salubrizarea a jumătate din teritoriul Clujului. O altă parte din salubrizarea orașului este prevăzută în contractul de salubrizare a județului Cluj, câștigată de Spercom SA în cadrul altei licitații.
Acuzații grave: oferta Supercom SA trebuia respinsă, nu declarată câștigătoare
Evident, decizia Primăriei lui Emil Boc de a considera că oferta Supercom SA e singura ce poate fi admisă a iscat un val de acuzații și contestații. Reprezentanții Brantner Vereș au acuzat că oferta făcută de Supercom nu a îndeplinit condițiile de calificare și că Primăria Cluj ar fi avut obligația să respingă oferta Supercom pentru „nedeținerea resurselor de regie, negrevarea de datorii în sumă de 5 milioane lei și neasumarea menținerii acestora pentru durata impusă de 4 luni”.
Alte acuzații vizau oferta financiară redusă a Supercom, de 74.455.139 lei, care era mai scăzută din cauza unei erori de calcul. În replică, cei de la Supercom susțineau că ei îndeplinesc toate cerințele Primăriei Cluj și au și utilajele și oamenii cu care să asigure salubrizarea și deszăpezirea.
Supercom n-are nicio treabă cu tratarea și sortarea deșeurilor, pentru că Primăria lui Boc n-a cerut așa ceva
În contextul valului de acuzații cu privire la rezultatul licitației s-a ajuns și la discuții ceva mai aplicate în legătură cu detalii tehnice ale derulării contractului. Spre exemplu, din gestionarea deșeurilor nu trebuie să lipsească sortarea și tratarea mecano-biologic a deșeurilor. Prin sortare sunt selectate deșeurile reciclabile, din plastic, sticlă, hârtie, etc., cantitatea depozitată fiind redusă cu până la 50%. La tratarea mecano-biologică e procesată fracția umedă din deșeurile municipale și se reduce cu 17% cantitatea de deșeuri depozitate. Reducerea cu 60-70% a cantității deșeurilor depozitate la noul Centru de Management Integrat al Deșeurilor de la Cluj nu trebuia ignorată.
Reprezentații Supercom SA au răspuns acuzațiilor susținând că firma lor nu are nicio obligație cu privire la realizarea acestor operațiuni înainte de depozitarea la CMID Cluj, pentru că Primăria Cluj nu a solicitat acest lucru. „Autoritatea contractantă a solicitat, în mod expres, transportul deșeurilor la depozitul de deșeuri autorizat, ceea ce presupune colectarea deșeurilor din zona deservită și transportul către depozitul autorizat, care realizează tratarea/depozitarea”.
CNSC a respins contestațiile Rosal și Brantner. Supercom SA a „înfrânt”!
Bineînțeles că s-a ajuns și la arbitrajul CNSC, la care Rosal Grup și Brantner Vereș au contestat licitația, invocând mai multe nereguli în derularea procedurii.
Decizia CNSC. Contestatia Rosal a fost respinsa la cererea autoritatii contractante adica a Primariei Cluj
Prin contestația nr 32.900/11.08.2020, Brantner Servicii Ecologice SRL Cluj Napoca a solicitat CNSC anularea procedurii de atribuire FN/04.08.2020 cu privire la îndeplinirea condițiilor de calificare a ofertei tehnice și financiare a Supercom SA precum și obligarea Primăriei de a exclude Supercom din această procedură: „obligarea autorității contractante la excluderea ofertantului Supercom SA din procedură și refacerea rapoartelor de evaluare și a clasamentului”. Prin contestația nr 32.911/11.08.2020, Rosal Grup a cerut CNSC anularea procedurii de atribuire și obligarea Primăriei Cluj la reevaluarea ofertei depuse de Supercom SA, dar și la reevaluarea ofertei Rosal Grup.
Prin Decizia nr 1726/C3/1662,1668/23.09.2020, CNSC a respins ambele contestații. Contestația depusă de Brantner Servicii Ecologice SRL a fost respinsă ca nefondată. În privința contestației Rosal Grup, CNSC a admis excepția tardivității contestației care fusese invocată de Primăria Cluj și în consecință contestația Rosal Grup a fost respinsă ca fiind tardivă.
Curtea de Apel Cluj a menținut decizia CNSC
Decizia CNSC a fost atacată în instanță. Brantner Servicii Ecologice a contestat decizia la Curtea de Apel Cluj în dosarul 629/33/2020. Instanța a hotărât conexarea cauzei la dosarul 618/33/2020, înregistrat la cererea Rosal Grup.
În dosarul 618/33/2020, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea Rosal Grup și Brantner Servicii Ecologice în contradictoriu cu Primăria Cluj și Supercom, aflate de aceeași parte a baricadei. „Instanța respinge ca tardiv formulată plângerea Rosal Grup SA și plângerea Bratner Servicii Ecologice SRL împotriva deciziei CNSC nr. 1726/C3/1602,1668/23.09.2020”, se spune în sentința nr 1.330/28.10.2020.
Discursul primarului Emil Boc după încheierea contractului cu Supercom SA: „așteptăm lucrări de calitate”
Fundamentarea Hotărârii Consiliului Municipal Cluj prin care a fost aprobată încheiera contractului între Primăria Cluj și Supercom SA
Pe 27 februarie 2021, primarul Boc anunța intrarea Supercom SA în salubrizarea Clujului, după lunga serie de licitații derulate din 2013 până în 2020.
„Am verificat dotările și echipamentele necesare derulării activității de salubritate stradală, conform caietului de sarcini care a stat la baza licitației de salubritate stradală. Atât eu, cât și clujenii, așteptăm lucrări de calitate, intervenții cu echipamente moderne, electrice, nepoluante, curățenie la standarde europene”, anunța Emil Boc prin Monitorul (Oficial) Local.
Un răspuns la aceste așteptări ale primarului Boc ar putea veni de la Hunedoara, unde Supercom SA riscă suspendarea autorizației de mediu pentru administrarea CMID din cauza raportărilor false cu privire la zeci de mii de tone de deșeuri tratate doar pe hârtie sau inundarea cu levigat a terenurilor din Deva și Simeria.
Amenințările Primăriei Cluj la adresa jurnaliștilor: vom da în judecată pe oricine critică atribuirea contractului!
Primarul Emil Boc în vizită de lucru la baza Supercom SA de la Cluj
Un detaliu foarte interesant este că reprezentanții Primăriei Cluj au trecut și la intimidarea jurnaliștilor. În perioada primei licitații, Primăria condusă de Emil Boc a dat un comunicat în care se spune că stabilirea câştigătorului „nu are niciun fel de legătură cu acţionarii firmelor care au participat la licitaţie”.
Mai mult de atât, se trece chiar la amenințarea jurnaliștilor, care vor fi dați în judecată pentru orice informații sau comentarii în legătură cu acordarea contractului: „Primăria municipiului Cluj-Napoca îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată pe oricine lansează acuzaţii nefondate sau minciuni cu privire la atribuirea contractului de achiziţie publică”.
Este o imixtiune nepermisă, pentru că jurnaliștii au obligația de a informa opinia publică chiar și în legătură cu „acţionarii firmelor care au participat la licitaţie”.
Concluzii?
Nu e prima și cu siguranță nu e nici ultima atribuire de contracte care e prelungită cu anii de contestații și procese. Dar spre deosebire de alte cazuri, trebuie să remarcăm unele coincidențe în poziționarea Primăriei Cluj.
În 2013, a atribuit ambele contracte firmei lui Ciuclea, deși ofertele erau inadmisibile din moment ce licitațiile au fost anulate de CNSC. Cam în aceeași perioadă, Primăria condusă de Emil Boc amenința jurnaliștii cu acționarea în instanță pentru orice comentariu în legătură cu atribuirea contractului.
În 2020, Primăria Cluj a respins toate ofertele celorlalte firme, considerând că singura ofertă valabilă e cea a Supercom SA. Tot Primăria Cluj s-a implicat și în judecarea contestațiilor de către CNSC, cerând respingerea contestației Rosal ca fiind tardivă. Nu lipsită de argumente tehnice, nu nefondată, ci tardivă!
De obicei, dacă e contestată o licitație, funcționarii instituției publice așteaptă calmi decizia CNSC. Nu e nimic de comentat, pentru că la CNSC se discută pe date tehnice și financiare, pe cifre. Intervențiile Primăriei Cluj de aceeași parte a baricadei cu Supercom SA, atât la CNSC, cât și la procesul în dosarul 618/33/2020 de la Curtea de Apel Cluj nu sunt ilegale, dar dau de gândit.
Potrivit Ralucăi Turcan, din 26 noiembrie, România nu va mai avea bani de pensii și salarii.
Turcan a explicat afirmaţia, argumentând că fondurile au fost luate de la Ministerul Muncii, în momentul în care s-a realizat rectificarea bugetară.
De asemenea, a ţinut să precizeze că Ministerul Muncii, minister pe care l-a condus, nu mai are bani pentru pensionari.
Raluca Turcan i-a cerut demisia lui Florin Cîțu: banii de pensii, jucaţi la poker
Raluca Turcan l-a acuzat pe Florin Cîțu că este dispus să joace la poker până și banii de pensii, precizând că de o lună îi spune că, din 26 noiembrie, nu mai sunt bani de pensii şi alocații.
Prim-vicepreședintele PNL a transmis un mesaj dur conducerii partidului: este nevoie ca Florin Cîțu să-și depună demisia, împreună cu echipa de negociere cu PSD, care s-au „milogit” la Marcel Ciolacu să prindă un colț de pâine, arată G4 media.
În acelaşi context, Marcel Ciolacu i-a atras atenția lui Turcan că PSD a anunţat, încă de acum trei luni, că executivul va cunoaşte un deficit bugetar pentru finalul anului
Marcel Ciolacu vine cu asigurări, precizând, în cadrul conferinţei, că are încredere în faptul că noul ministru de la Finanțe va rezolva problema majorării pensiilor.
Prin urmare, liderul PSD a explicat că noul ministru de la Finanțe, Adrian Câciu, de la PSD, va rezolva situația cu care se confruntă pensionarii din România.
”Noi v-am spus acum 3 luni și nu ne-ați crezut. Mâine, nominalizarea noastră la Finanțe se va vedea cu domnul Dan Vîlceanu, titularul de la Finanțe, cu tehnicul de la Finanțe și va stabili o rectificare bugetară pentru luni. Noi am spus de acum 3 luni că au fost luați bani de la pensii. Am văzut că această știre a ieșit de la doamna Turcan, dar când semnezi ca să ți se ia bani. Când ești ministru, faci ce trebuie pentru români, nu te plângi după”, a explicat Marcel Ciolacu.
Liderii PSD l-au numit astăzi, 22 noiembrie, pe Adrian Câciu în funcţia de ministru al Finanțelor. Câciu este economist fără funcție în partid, având studii economice.
De asemenea, cea mai mare parte a carierei sale a fost derulată în Ministerul Agriculturii și instituții subordonate.
În ședinta Consiliului Politic Național, PSD a aprobat lista miniștrilor trimiși de PSD în Guvernul Ciucă. Social-democrații vor avea 9 ministere și secretariatul general al Guvernului. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că partidul său a demonstrat că își dorește să guverneze pentru români.
„PSD a demonstrat în acestă perioadă de criză că este cel mai responsabil partid și cel mai stabil. Îmi doresc ca și celelalte partide să dea dovadă de aceeași maturitate politică”, a declarat Marcel Ciolacu, după ședința PSD, relatează Digi24.
Marcel Ciolacu: „Măsurile pentru oameni sunt mai importante decât funcțiile trecătoare”
De asemenea, liderul PSD a amintit motivul pentru care partidul pe care îl conduce a intrat la guvernare. „Scopul nostru a fost să impunem măsurile sociale. Dacă nu ar fi fost acceptate aceste măsuri, PSD nu ar fi acceptat”, a mai precizat liderul social-democrat.
Mai mult, Ciolacu a îndemnat PNL și UDMR să dea dovadă de maturitate și să lupte pentru o viață mai bună a românilor.
Miniștrii PSD în Guvernul Ciucă sunt:
Ministerul Finanțelor: Adrian Câciu
Ministerul Apărării: Vasile Dîncu
Ministerul Transporturilor: Sorin Grindeanu
Ministerul Muncii: Marius Budăi
Ministerul Tineretului și Familiei: Gabriela Firea
Ministerul Culturii: Lucian Romașcanu
Ministerul Economiei: Marius Humelnicu
Ministerul Sănătății: Alexandru Rafila
Ministerul Agriculturii: Adrian Chesnoiu
Rotativa PSD-PNL
Liderii liberali și social-democrați au decis că pe 1 iulie 2023, pe lângă schimbarea premierului, să se rotească și ministerele avizatoare și cele de „forță”. Astfel, Justiția și Internele vor ajunge la PSD, iar Finanțele, Apărarea și Secretarul General al Guvernului vor fi ale liberalilor.
Luni, 22 noiembrie, Klaus Iohannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze un nou guvern, după consultările cu partidele politice. PNL, PSD, UDMR și reprezentanții minorităților au mers împreună la consultări. USR a refuzat să se mai prezinte la discuții. Premierul desemnat pentru a doua oară, Nicolae Ciucă, a precizat că joi va obține votul Parlamentului pentru noul Executiv.
Conform unor surse, miniștrii PNL în viitorul guvern sunt:
Ministerul de Cercetare, Inovare și Digitalizare – Florin Roman
IMM și Turism – Daniel Cadariu
UDMR își păstrează următoarele ministere: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Sportului.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, astăzi, că judecătoarea Neluța Tudorache a fost sancționată disciplinar în mod nelegal. Astfel, a fost anulată decizia CSM – secția pentru Judecători, de reducere a indemnizației cu 10% pe o perioadă de trei luni. Sancțiunea a fost primită de Neluța Tudorache după ce s-a pensionat. Mai mult decât atât, fostul magistrat nu știe de ce a fost inclusă într-un scandal odios, în care este implicat George Șerban, actual secretar de stat în cadrul Ministerul Justiției, fost secretar general al CSM. Decizia Înaltei Curți de Casație este definitivă.
„Admite recursul declarat de recurenta Tudorache Neluta impotriva Hotararii nr. 7J din 7 aprilie 2021 a aceleiasi sectii. Caseaza hotararea recurata si rejudecând:Respinge actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva recurentei Tudorache Neluta. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 22 noiembrie 2021”.
Sistemul de Justiție, sufocat de scandaluri odioase. Prima judecătoare din țară, citată prin Fan Curier. Foto
Neluța Tudorache este prima judecătoare din țară care a fost citată de Inspecția Judiciară (n.r structura care verifică abaterile disciplinare ale magistraților) prin Fan Curier, cu plata la destinatar. În niciun proces, fie și disciplinar, citația nu poate fi trimisă cu plata la destinatar, deoarece intră în obligația structurii care o emite să aducă la cunoștință termenul de prezentare pentru audiere.
A aflat termenele de la o altă parte din dosar
Cum fosta judecătoare Neluța Tudorache nu a fost găsită de curier, acest lucru s-a menționat în raportul Inspecției Judiciare care, evident, nu a achitat plicul în valoare de 21 lei, iar documentul a rămas la Fan Curier (n.r foto).
Dacă ar fi primit plicul cu citația, Neluța Tudorache ar fi trebuit să achite 21 de lei, așa cum rezultă din fotografie. Plicul a ajuns înapoi la Inspecția Judiciară, instituție care a refuzat să achite această sumă. Ceilalți magistrați anchetați de Inspecția Judiciară au fost citați prin poștă militară sau prin reprezentanții Poștei Române. Prin urmare, argumentul că s-a dorit accelerarea procesului nu poate fi justificat. Neluța Tudorache a aflat termenul de prezentare pentru audiere de la o altă colegă, parte în același dosar, citată prin poștă militară.
Acest caz a stârnit mari controverse în rândul judecătorilor din țară. Ei susțin că este extrem de grav când execuția vine de la cel mai înalt nivel din țară. Mai exact, orice judecător care nu este pe placul membrilor CSM, poate fi redus tăcere, prin încălcarea dreptului la exprimare.
„Oricând pot fi suspendați din funcții de CSM-ul lui Bogdan Mateescu . Chiar și înainte că împotriva lor să fie formulate acuzații disciplinare sau să fie trimiși în judecată disciplinară. Totul depinde dacă motivările sau deciziile lor sunt sau nu pe placul unora de prin Consiliul Superior al Magistraturii, cică “garantul independentei justiției”, a fost reacția judecătoarei Adina Lupea de la Curtea de Apel Cluj.
Potrivit surselor noastre autorizate, cel care ar fi pus la cale anchetarea disciplinară a Neluței Tudorache este actualul secretar de stat din cadrul Ministerului Justiției, George Șerban. El ar fi amenințat alte judecătoare din țară cu excluderea din magistratură, caz pe care Ziarul de Investigații l-a relatat pe larg aici. Deputatul Dumitru Coarnă a cerut să se verifice cum a ajuns George Șerban să fie secretar general al CSM. Potrivit politicianului, există suspciunea că a fost delegat în această funcție în mod nelegal.
Într-o postare publicată astăzi, 22 noiembrie, pe contul de Facebook, Clotilde Armand a insistat că nu va comenta ce se întâmplă, în prezent, pe scena politică.
De asemenea, primarul Sectorului 1 al Capitalei a precizat că îşi doreşte să găsească soluţii pentru ieşirea din criza politică, o criză care afectează întreaga ţară.
“Trebuie să ne apucăm să construim ceea ce am promis în 2020. Suntem cu toții aici ca să construim o comunitate mai bună, nu să facem bășcălie și glumițe pe Facebook”, a transmis Clotilde Armand, pe contul de socializare.
Edilul Sectorului 1, despre noua coaliţie: “Să lăsăm în urmă tot ce ne dezbină”
În plus, edilul a explicat faptul că, în urma apelului de vineri prin care a solicitat să nu se refacă USL în Capitală, a avut o întâlnire cu liderii PNL din București și liderii USR București.
Armand a adăugat că a gestul său a intervenit după o serie de păreri contradictorii şi conflicte apărute în alianţă, iar, în urma acestor discuții, a stabilit, de comun acord, o negociere transparentă.
“Trebuie să ne mai vedem astăzi sau mâine. Să lămurim toate neînțelegerile, să lăsăm în urmă tot ce ne dezbină. Trebuie să găsim calea cea mai bună pentru ca bucureștenii să nu sufere de pe urma unor decizii politice odioase”, a scris edilul pe Facebook.
Clotilde Armand nu comentează deciziile politice, dar îi transmite mulţumiri lui Ciprian Ciucu
În contextul în care primarul al Sectorului 6 al Bucureștiului a votat împotriva alianței cu PSD, în ședința PNL, Clotilde Armand a ţinut să îi aducă mulţumiri, într-o notă de subsol.
“Mi-aș dori mult ca apelul meu să devină realitatea noastră prezentă. Mi-aș dori să scăpăm măcar Capitala din ghearele USL. Vreau să-i mulțumesc președintelui PNL București pentru că astăzi a refuzat categoric prin votul lui din Biroul Național al PNL o alianță cu PSD. E un mesaj important pentru cei care încă mai luptă cu adevărat pentru reformele din administrație”, a conclus Armand.
Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur.
Aceasta a fost...
Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică
Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies