-8.2 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 640

Facturile la utilități închid instituțiile de cultură din Iași

Sursa foto: Info Iasi

Managerul Operei Naționale din Iași a anunțat că instituția nu mai are bani să plătească facturile la utilități, menționând faptul că încasările sunt scăzute pentru că spectacolele au loc cu doar 50% din capacitate.

Mai mult, Oltița Cântec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul, a precizat că artiștii nu pot juca pe întuneric, iar spectatorii nu pot fi ținuți în frig. În aceeași situație se află și Filarmonica și Ateneul Tătărași.

Ministerul Culturii intervine

Daniel Șandru, managerul Operei de la Iași, a precizat că prețul facturilor a crescut de trei ori, având un impact major asupra instituției de cultură. El speră ca Ministerul Culturii să găsească o soluție pentru ca activitatea Operei să nu fie afectată de scumpirea gazului și a electricității.

„Am trimis deja hârtia către București și sunt sigur că Executivul o să găsească soluții pentru a nu fi afectată activitatea Operei. Mai ales că datorită situației pandemice noi jucăm cu sala la o capacitate de 50%, câtă vreme suntem sub 1 la mie în municipiul Iași”, a precizat Șandru.

De asemenea, managerul Operei de la Iași consideră că dacă nu vor exista subvenții din partea Guvernului, instituția riscă să se închidă.

„Nu știm ce se întâmplă în următoarele săptămâni dar impactul este mare. Dacă nu primim subvenții de la București nu ne putem plăti facturile. Dacă am avea 100% capacitate și spectacole externalizate am putea face față, poate. Dar în situația actuală, nu!”, a conchis Daniel Șandru, relatează g4media.ro.

Probleme există și în Cluj-Napoca, unde managerul Teatrului Maghiar, Tompa Gabor, a anunțat în urmă cu câteva zile că instituția riscă să își suspende activitatea din cauza prețului foarte mare la gaz. Conform spuselor lui, prețul a crescut de opt ori, iar teatrul nu are banii necesari pentru a plăti facturile.

„Suntem la costul de 26.000 de lei pe lună, ceea ce este o lovitură enormă pentru bugetul nostru. Suntem în pericol să suspendăm activitatea”, a declarat Tompa Gabor.

Pentru a trece peste această iarnă, instituțiile de cultură din întreaga țară au nevoie de ajutor financiar din partea Guvernului, e de părere managerul Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca.

Prețul gazului afectează instituțiile de cultură. Teatrul Maghiar din Cluj riscă să își suspende activitatea

Un deținut din Penitenciarul Gherla a încercat să înjunghie un șef de secție. Federaţia Sindicatelor atrage atenția că autoritățile pot lua măsuri, dar nu o fac

Sursa: FSANP

Incident grav înainte de Crăciun întâmplat a Penitenciarul Gherla, unde un supraveghetor de secție a fost la un pas de a fi înjunghiat de un deținut, cu o armă împrovizată și un ciob.

Dincolo de evenimentul în sine, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția că problemele de acest gen din Penitenciarul Gherla nu sunt o noutate și că nu o dată Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost informată, fără a fi luată nicio măsură.

Într-un comunicat de presă, FSANP arată că „ANP a fost informată cu privire la toate evenimentele negative petrecute la Penitenciarul Gherla, însă nu a dispus niciun control care să verifice aspectele cu care a fost sesizată”.

Ultima sesizare a fost – potrivit sursei citate – în decembrie anul trecut, când „reprezentanții angajaților au semnalat conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor că este previzibilă o încercare a deținuților de a înjunghia un angajat. La scurt timp s-a și întâmplat”.

FSANP subliniază totodată că s-a ajuns la situația generalizată ca supraveghetorii să se teamă de jigniri și amenințări din partea persoanelor private de libertate și că, singura „armă” a acestora – rapoartele de pedepsire pentru încălcarea legii și regulilor în penitenciar – sunt apă de ploaie, dat fiind că „factorii de conducere ai sectorului operativ anulează în mod dubios rapoartele, încurajând în acest fel comportamentul deținuților”.

Și, pe lângă riscul la care sunt expuși agenții din penitenciare, un risc crescut este și pentru cei care vor intra în contact cu deținuții care sunt puși în libertate după executarea pedepselor, FSANP atrăgând atenția că „nu sunt reabilitați pentru societate, existând probabilitatea ca, odată liberați, să comită alte infracțiuni”. Una peste alta, toate problemele sunt cunoscute, atrage atenția sindicatul, inclusiv la Gherla, unde deținuților li se trec cu vederea derapajele grave.

Este de notorietate că sectorul operativ al Penitenciarului Gherla este lipsit de coordonare și implicare din partea factorilor decizionali. Lipsa de profesionalism și curaj a ofițerilor din cadrul sectorului siguranța deținerii și regim penitenciar din Penitenciarul Gherla, care tolerează comportamentele dezadaptative ale deținuților, a condus la producerea unor evenimente negative majore (agresiuni, amenințări ale angajaților de către deținuți, tentative de evadare ca în filme etc)”, se mai precizează în comunicat.

Incidentul la care se face referire a avut loc pe 23 decembrie, Federația explicând cu subiect și predicat firul evenimentelor. „În data de 23.12.2021, deținutul Cristian STOICA a încercat să-l înjunghie pe șeful de secție cu un cuțit improvizat și un ciob provenit de la o oglindă. Deținutul este condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, fiind clasificat în categoria deținuților care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.

Tentativa de omor a fost premeditată
Deținutul Cristian STOICA a bătut insistent în ușa camerei de deținere pe motiv că dorește să se mute la o altă cameră de deținere. În momentul în care a fost deschisă ușa de la camera de deținere, de către supraveghetorul de serviciu, deținutul a încercat, prin grilajul de la ușă, să-l înjunghie pe șeful de secție cu un ciob provenit de la o oglindă. Asupra deținutului a fost descoperit și un cuțit improvizat dintr-o coadă de lingură metalică.

Scuipat, înjurat și amenințat în timpul serviciului
Anterior producerii tentativei de omor, șeful de secție a fost scuipat, înjurat și amenințat prin grilajul camerei de de către deținutul Cristian STOICA. La nivelul Penitenciarului Gherla se cunoaște că deținutul Cristian STOICA este unul dintre cei mai agresivi condamnați.

Grupa de intervenție a imobilizat deținutul periculos
Membrii echipei operative speciale (grupa de intervenție) a Penitenciarului Gherla au intervenit prin folosirea scuturilor și tonfelor din dotare și au reușit imobilizarea deținutului cu cătușe metalice pentru mâini, în poziția cu mâinile la spate.

Personalul medical amenințat în timp ce oferea îngrijiri medicale
Deținutul Cristian STOICA a fost prezentat la cabinetul medical al penitenciarului, întrucât prezenta urme de sânge la nivelul scalpului și hemifață dreaptă, unde a refuzat îngrijirile medicale necesare.

La cabinetul medical, deținutul Cristian STOICA a adresat amenințări personalului medical”, detaliază sursa citată.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că România nu este pregătită să treacă pe un sistem de încălzire pe energie electrică

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat la Digi24 că țara noastră nu este pregătită, în acest moment, să treacă pe un sistem de încălzire bazat pe energie electrică.

Mai mult, demnitarul a spus că e nevoie de investiții uriașe pentru ca acest lucru să devină realitate.

  „Pentru mediu ar fi bine, dar sunt conştient de faptul că pentru acest lucru este nevoie de o dezvoltare a reţelelor, dezvoltare care o să necesite investiţii uriaşe şi timp de ordinul zecilor de ani probabil, pentru că sistemul actual nu a fost gândit pentru aşa ceva. România s-a bazat foarte mult pe cărbune, s-a bazat foarte mult pe gaz”, a precizat Tanczos Barna, relatează news.ro.

Ministrul Mediului a anunțat că programul Rabla va începe în luna februarie

Totodată, Tanczos Barna a mai menționat că toate blocurile de locuințe nou construite trebuie să renunțe la centralele individuale de apartament. Cu toate acestea, în ceea ce privește blocurile vechi, nu există restricții privind montarea centralelor individuale.

„Nu îmi propun ca aceste reguli să fie aplicate blocurilor vechi. (..) Regulile trebuie să se aplice la construcţiile noi, acesta este obiectivul meu”, a spus ministrul.

De asemenea, Tanczos Barna a vorbit despre programul Rabla 2022, ce va fi lansat în luna februarie, iar bugetul alocat va crește în fiecare an cu 10%.

„Ne angajăm că o să creştem cu 10% bugetul în fiecare an, mai mulţi beneficiari (…) Vom lansa un program pe trei ani, este foarte important ca lumea să ştie că la începutul fiecărui an, în februarie, în prima săptămână, în prima zi de Vineri Verde, porneşte programul, să nu-l mai pornim în aprilie, mai”, a declarat ministrul Mediului.

În luna decembrie a anului trecut, ministrul a declarat că până în 2026, peste 200.000 de mașini vechi de 15 ani vor fi scoase din circulație. Mai mult, Guvernul României și-a asumat prin PNRR această reformă pentru a putea beneficia de fondurile europene pentru construirea de autostrăzi.

În 2021, bugetul Programului Rabla s-a dublat, iar suma totală de finanțări în cazul mașinilor electrice s-a triplat.

Tanczos Barna trimite controlul la Administrația Fondului de Mediu, nemulțumit de gestionarea programului Casa verde

Ministrul Energiei, sfat pentru consumatorii nemulțumiți: „Cum să plătim o factură la un hoţ? Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie către Protecţia Consumatorului”

Virgil Popescu (captură video)

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a vorbit despre situația în care se află românii după ce au fost emise facturile de către furnizori, multe dintre ele fără aplicarea legii și, deci, fără compensări sau plafonări.

Ministrul afirmă că există soluții chiar dacă sumele au fost deja tipărite pe facturi și trimise consumatorilor, însă în niciun caz nu ar trebui achitate dacă nu se încadrează în normele legale.

Potrivit acestuia, se poate încerca rezolvarea „cu vorbă bună”, însă în ultimă instanță trebuie sesizate instituțiile de control, ca să ia măsuri. Plastic, Popescu i-a comparat la Realitatea.net pe furnizorii care nu aplică legea drept „hoți”:

Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bunăvoie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului”, este sfatul ministrului către români.

Aceasta în condițiile în care, potrivit acestuia, nu se poate spune că furnizorii au fost luați prin surprindere, iar facturile puteau fi modificate din noiembrie, însă „majoritatea au încercat să păcălească legea”, a mai spus ministrul, dând exemplul celui mai mare furnizor de energie din România, care „a trimis facturi la 3 milioane de oameni fără palfonare”. Însă, din ce este convins Virgil Popescu, lucrurile își vor intra într-un făgaș normal, chiar dacă aceasta înseamnă controale și amenzi.

Furnizorii au greșit pentru că au trimis facturi fără plafonare și compensare. Un mare furnior, până azi (n.r. – ieri), a dat drumul la facturi fără să aplice legea. Abia în urma controlului de la Protecția Consumatorului, au dat drumul la facturi compensate. (…)

Legea își intră ușor ușor să-și reintre în drept. Au dat vina pe faptul că le e greu să își adapteze programele informatice. Fac un apel către toți furnizorii să dea drumul la facturile modificate. (…) Oamenii au nevoie de bani, nu trebuie să le bage mâna în buzunar furnizorii de energie. (…)

Există ANPC, există ANRE, care și ea trebuie să dea drumul la controale, ANAF, chiar și Consiliul Concurenței. Toate instituțiile statului trebuie să lucreze ca să se pună ordine în facturare. Mă gândesc ce-o fi așa greu să nu poți factura la zi, cu plafonare. Ministerul Energiei nu are nicio pârghie de control.

Sunt convins că ANPC se va sesiza la toate facturile nemodificate. (…) Pe lângă facutrile neplafonate mai sunt și facturi cu citire eronată, pur și simplu este încarcat consumul. Nu mai merge așa!”, a transmis ministrul Popescu.

De altfel, încă de anul trecut ministrul Energiei, a transmis un „avertisment clar” furnizorilor de energie electrică și gaze, de a nu-și bate joc de români, căci vor fi sancționați dur.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit

Sursa foto: The New York Times

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit marți dimineață, într-un spital din Italia, la vârsta de 65 de ani din cauza unor complicații cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar, a anunțat purtătorul său de cuvânt pe Twitter, Roberto Cuillo.

 „Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la ora 1:15 la data de 11 ianuarie , la spitalul din Aviano din Italia, unde a fost internat” , a scris Cuillo.

David Sassoli a fost numit în funcția de președinte al PE în 2019

David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg în luna septembrie din cauza unei forme severe de pneumonie pe care a făcut-o în urma infectării cu bacteria legionella. Demnitarul european nu și-a putut îndeplini atribuțiile din cauza problemelor de sănătate.

În noiembrie, președintele Parlamentului European a anunțat că va rămâne în concediu medical pentru recuperare.

 „Am avut febră foarte mare și am fost spitalizat la Strasbourg. M-am întors apoi în Italia, pentru a mă recupera, însă, din păcate, boala a revenit”, a spus Sassoli, relatează Digi24.

După scurta sa revenire în activitatea politică, pe 26 decembrie a fost internat din nou, într-un spital din Italia, din cauza unor complicații „grave” apărute „în urma unei disfuncții a sistemului imunitar.” Înaintea summitului Uniunii Europene din 16 decembrie, el a prezentat prioritățile legislativului european pentru 2022.

David Sassoli a devenit președintele Parlamentului European în vara anului 2019, în urma unui acord între principalele trei grupuri din Parlamentul European: PPE, S&D și Renew Europe.

David Maria Sassoli s-a născut în 1956 și a fost un politician social-democrat italian, membru al Parlamentului European din 2009. Pe 3 iulie 2019 a fost ales în funcția de președinte al PE, iar conform înțelegerii dintre grupurile parlamentare, la jumătatea legislaturii va fi ales un nou președinte al PE de conservatori.

În luna martie a anului trecut, Sassoli preciza că „nu ne putem permite risipirea nici unei doze de vaccin”, iar „distribuirea și organizarea vaccinării Covid trebuie să se supună principiului proporționalității și reciprocității.”

Reamintim că președintele Parlamentului European a fost un susținător al introducerii certificatului verde, precizând că acesta poate „sprijini o redeschidere ordonată și sigură a activităților.”

Parlamentul European a votat „certificatul UE Covid”

Arafat, despre valul 5. „Se caracterizează printr-un număr mare de cazuri”

Sursa foto: Antena 3
Sursa foto: Antena 3

Șeful DSU, Raed Arafat, a afirmat în această seară, la B1TV, că impactul valului 5 al pandemiei va fi pe două paliere. Concret, vor fi afectate spitalele prin numărul mare de pacienți, atât cei cu simptomatologie ușoară, dar și cu cazuri grave, ce vor pune amprenta pe secțiile ATI, precum și la nivelul cadrelor medicale, care se infectează în masă.

De altfel, Arafat a dat exemplul Canadei, care din cauza numărului foarte mare de cazuri de pacienți infectați și internați, a fost nevoită să cheme „pe baricade” și medicii confirmați pozitiv pentru a face față valului de pacienți. „Din păcate, valul 5 se caracterizează printr-un număr mare de cazuri. Vedem în lume cifre foarte mari, chiar și peste 200.000 de cazuri pe zi. Impactul valului 5 la noi este pe două paliere: este posibil un impact serios pe sistemul medical, din cauza numărului mare al pacienților, chiar dacă o parte vor fi cu simptomatologie ușoară. Vor fi și cazuri grave, cu impact pe ATI. Problema e si personalul care se infectează în masă”, a declarat Raed Arafat, la B1TV.

Totodată, șeful DSU și-a susținut această ipoteză prin exemplul Canadei. „Nu degeaba a chemat medicii pozitivi înapoi, la lucru, pentru că, atunci când ţi se îmbolnăvesc zece medici, asistenţi într-o secţie, secţia asta devine inoperabilă, adică nu mai ai oameni în ea”, a mai spus  Arafat.

În privința măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, mai ales în contextul prezenței tot mai crescute a tulpinii Omicron, mult mai contagioasă decât precedentele, Arafat susține că singurele pârgii legale sunt cele privind implementarea măștilor cu un grad de protecție cât mai ridicat (medicale sau FFP 2) în toate spațiile publice, deschise și închise, dar și cu o recomandare și o rugăminte în același timp, „ca oamenii să nu mai asculte bazaconiile care se spun despre vaccinare”. Mai mult, acesta a precizat că vaccinarea nu împiedică infectarea, lucru valabil și la vaccinul antigripal, dar că ajută să nu fie făcută o formă gravă. „Recomandarea internațională, științifică este ca vaccinarea să continue”, a mai spus Arafat, subliniind că există deja țări care au redus perioada dintre doza 2 și „booster”, de la 6 luni la 4 luni.

La nivelul României, de la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate 16.075.236 bde doze de vaccin. Astfel, 7.887.722 de persoane au schema completă de vaccinare, 2.148.532 au și doza „booster”, în timp ce cu prima doză au fost vaccinate 7.994.078 de persoane. În ultimele 24 de ore au decis să se vaccineze, cu prima doză, 6.440 de români, fiind administrate 25.392 de doze, din care 15.102 cu doza „booster”.

De la 1 ianuarie 2022 și până astăzi au fost confirmate 39.747 de cazuri, iar potrivit raportării din 10 ianuarie erau active 31.430 de cazuri de infectare cu Covid, dintre care 414 de pacienți se află în stare gravă, fiind internați în secțiile de Terapie Intensivă.

Cluj, primul județ în scenariul roșu în valul 5

USR solicită convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară din cauza prețului la energie

Deputatul USR, Cristina Prună, a anunțat solicitarea convocării Parlamentului în sesiune extraordinară pentru adoptarea unor soluții reale de sprijinire a populației și firmelor în contextul crizei prețurilor la energie. Prună, care este vice președinte al Comisiei pentru industrii și servicii, dar și membru în Comisia parlamentară de anchetă pentru stabilirea cauzelor creșterii substanțiale a prețului gazelor naturale și energiei electrice, susține că Legea de plafonare și compensare a facturilor, promovată de PNL și PSD, „nu ajută consumatorul casnic, neglijează marii consumatori de energie și creează piedici pentru noi investiții în energie regenerabilă”.

De asemenea, deputatul afirmă că în baza acestei legi, bine intenționate, dar greu de pus în aplicare, „în ultimele două luni milioane de români fie au primit reduceri derizorii de 2-3 lei în factură, fie nu au primit nimic. Asta în ciuda faptului că prețurile au fost și compensate și plafonate”, a scris deputatul USR Cristia Prună pe contul său de Facebook.

De altfel, Cristina Prună a menționat faptul a avertizat încă din toamnă, de la dezbaterile acestei inițiative legislative, „că legea va crea probleme și am venit atunci cu soluții reale pentru reducerea TVA-ului, eliminarea accizei și suspendarea certificatelor verzi din facturi, precum și ajutoare reale pentru întreprinderile românești. Cu actuala lege, consumatorii casnici nu văd un impact real în prețurile pe care le plătesc și nu sunt protejați. Vedem cum industria României se închide și cum mii de oameni ajung în șomaj tehnic în plină iarnă. Nu mai este timp de pierdut cu discursuri sterile la televizor”, a mai scris Cristina Prună.

Totodată, deputatul a expus și propunerile pe care USR le ia în calcul în vederea sprijinirii concrete a consumatorilor, casnici sau non-casnici.  

Reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici și non-casnici, pe o perioadă de 6 luni, și eliminarea accizei pe energie electrică.

Credit fiscal pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creșterea facturii la energie și gaze naturale.

Exceptarea de la plata certificatelor verzi în factura consumatorului casnic.

Cristina Prună, Facebook

În opinia deputatului USR, aceste măsuri ar avea un efect direct în factură fără birocrație și fără praguri artificiale. „Legea de plafonare și compensare aflată acum în vigoare creează o iluzie mincinoasă pentru consumatori cu privire la prețul real al energiei și gazelor naturale. Trebuie să acționăm acum pentru protejarea consumatorilor de energie prin declanșarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului”, a concluzionat Cristina Prună.

Compensarea facturii la gaz se va face la nivel unei treimi din aceasta

Compensarea se aplică pentru clienții casnici care au contracte de furnizare de gaze naturale cu un preț al gazelor naturale mai mare decât prețul de referință de 125 lei/MWh, luat în calcul în cadrul schemei de compensare. Cota procentuală aferentă compensării se determină prin raportare la prețul gazelor naturale.

Captură Legea nr. 259 din 29 octombrie 2021

Compensarea se determină prin calcularea unei cote procentuale din valoarea consumului de gaze naturale, reprezentând 33% din această valoare. Însă pe toată perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, consumul să nu depășească 1.100 metri cubi.

În privința plafonării la energia electrică, prețul final facturat al acesteia este de cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh, iar valoarea unitară a compensației 0,291 lei/kWh, dar nu mai jos de 0,68 lei/kWh cu toate taxele incluse.

Ministrul Energiei, nemulțumit de furnizorii de energie

Dîncu vine cu explicații după ce a umblat cu masca „sub acoperire”

Sursa: Facebook

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, a fost dat de exemplu pentru „așa nu” în privința obligativității măștii chirurgicale sau FFP 2, așa cum prevede Hot CNSU și care a intrat în vigoare de sâmbătă, 8 ianuarie, în contextul valului 5 al pandemiei, dar mai ales al prezenței tot mai crescute a tulpinii Omicron.

Concret, de la acea dată sunt interzise măștile textile, care mai mult au scop estetic decât de protecție, însă Dîncu pare să nu fi ținut cont de aceste măsuri, iar duminică s-a afișat cu o mască neagră, ce avea imprimat tricolorul românesc pe ea. În urma amplelor discuții ce au invadat spațiul public, ministrul MApN și-a justificat gestul printr-o postare făcută pe Facebook. Mai mult, acesta s-a arătat neinspirat că nu și-a prezentat masca jurnaliștilor și astfel nu ar mai fi fost subiect de dezbarere.    

„Cu privire la discuțiile din spațiul public referitoare la tipul măștii de protecție pe care am purtat-o, duminică, 9 ianuarie, pe timpul ceremoniei din Portul Militar Constanța, doresc  să lămurim cât se poate de clar situația: Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil, așa cum vedeți în fotografia de mai jos. Regret faptul că nu am avut inspirația de a o prezenta jurnaliștilor prezenți la ceremonie, pentru a evita discuțiile ulterioare. Montarea celor două măști a fost realizată în regie proprie, de către echipa mea de asistenți, care mi-a propus această soluție”, a scris Vasile Dîncu

De altfel, acesta a afirmat că respectiva masca „se încadrează în totalitate în standardele de protecție în vigoare”, dar că în același timp s-a decis să renunțe la model, tocmai pentru a nu mai crea niciun fel de confuzie. O decizie înțeleaptă, având în vedere dificultatea cu care ar trebui să se facă verificarea acestora, „în teren”, mai ales de la distanță, că e destul de neplăcut să îți scoți mască și să arăți că „pe dos” este una chirurgicală.

Întrebat cum va fi făcută verificarea măștilor, Lucian Bode a afirmat că polițiștii și jandarmii nu au nevoie de indicații, ci de lege. „Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului”, a precizat Lucian Bode.

Cu mască (textilă) sau fărăr, amenda rămâne usturătoare, de până la 2.500 de lei, ministrul de Interne susținând că nu s-a umblat la cuantumul amenzii în cazul folosirii unor măști neconforme.  

Bode anunță că nu s-a umblat la cuantumul amenzii în cazul folosirii unor măști neconforme

Șofer condamnat la închisoare cu executare pentru dare de mită, polițiștii care i-au luat banii încă se judecă

Sursa: IPJ

Închisoare cu executare este „factura” primită de un șofer din Reghin, care a fost acuzat și judecat pentru dare de mită, într-un dosar care a plecat de la presupusele fapte de corupție comise de 7 agenți de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș – Poliția Municipiului Reghin – Biroul Rutier în perioada 2015 – 2016

Din ce se arată într-un comunicat, condamnatul era recidivist, așa că pedeapsa definitivă a acestuia, aplicată de Curtea de Apel Târgu – Mureș, este de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție, iar ca pedeapsă complementară i-au fost interzise anumite drepturi pe o perioadă de 5 ani.

Dacă în cazul polițiștilor se făcea vorbire la acea dată – primăvara anului 2016 – de prejudicii în lei, valută și alte foloase materiale primite cu titlu de mită, șoferul condamnat definitiv a „picat” pentru 400 de lei, pe care îi oferise plin de speranță oamenilor legii pentru a nu-l sancționa.

Iar când ancheta în cazul polițiștilor a luat amploare, cu percheziții și arestări, au început cercetările și în cazul șoferului, care fusese oprit „pentru control de un echipaj format din doi agenți de poliție rutieră din cadrul IPJ Mureș – Poliția Municipiului Reghin – Biroul Rutier, întrucât nu a respectat culoarea roșie a semaforului”.

În acel an, toți agenţii Poliţiei Rutiere Reghin au sfârșit în arest, cu acuzații de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual şi complicitate la fals intelectual, toate în formă continuată. Aceasta a însemnat că, în urma arestării preventive a celor șapte polițiști, Poliția Rutieră Reghin a rămas în luna aprilie 2016 fără niciun angajat, iar în aceste condiții Serviciul Poliției Rutiere Mureș a suplimentat echipajele în zonă, inclusiv pentru acoperirea DN 15 Reghin-Toplița.

Polițiștilor li se imputa că, începând cu anul 2015, ar fi pretins şi primit diverse sume de bani de la conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic. Inculpații au fost trimiși în judecată în aprilie 2019, iar prin același act de sesizare s-a dispus disjungerea în vederea efectuării de cercetări cu privire la nu mai puțin de 96 de infracțiuni de dare de mită, printre acestea și cea a șoferului care trebuie să meargă la închisoare.

În prezent, dosarul celor 7 încă e în faza de judecată, nefiind pronunțată nici măcar o hotărâre pe fond, iar între timp aceștia au scăpat și de grija sechestrului instituit de procurori asupra sumelor de bani sau a proprietăților pe care le dețin.

Cîmpeanu: „Un părinte care ţine la copilul lui achiziţionează teste dacă poate”

Sursa Foto: Facebook

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a recomandat părinților să achiziționeze teste de salivă pentru copii, în contextul în care la nivel național este un blocaj în această privință, iar multe școli nu pot să îi testeze pe elevi după programarea deja anunțată, adică lunea și joia.

„Atunci când te interesează de sănătatea propriului copil, răspund şi asum acest răspuns, da. Am mulţumit părinţilor, după ce în prealabil mi-am cerut scuze în numele autorităţilor statului român care nu au putut să facă posibilă achiziţia. Un părinte care ţine la copilul lui achiziţionează teste dacă poate şi are şi mulţumirile noastre ale tuturor, pentru că protejează nu numai propriul copil, ci întreaga comunitate şcolară”, a afirmat ministrul Educației.

Dar ce mai contează încă o cheltuială pentru părinții români, când învățământul gratuit le scoate din buzunare, câteva sute de lei, în fiecare an.

Cât privește blocajul testelor, ministrul Cîmpeanu a subliniat că s-a interesat de acest aspect, dar că nu poate face niciun fel de recomandări în acest sens. „Am întrebat astăzi. Nu avem încă noutăţi cu privire la rezolvarea contestaţiei care a blocat achiziţia de teste, iar despre modul de administrare a testelor nu fac niciun fel de recomandări, pentru că nu avem competenţe la Ministerul Educaţiei”, a completat Sorin Cîmpeanu.

Reamintim că de lunea viitoare, în localitățile cu o incidență a cazurilor Covid de peste 3 la mia de locuitori, dar cu o rată de vaccinare în rândul personalului didactic și nedidactic de sub 60%, cursurile se vor desfășura în formatul online, potrivit Ordinului de ministru semnat în noiembrie 2021.

Şeful DSU, Raed Arafat, a informat, săptămâna trecută, că IGSU nu poate semna contractul subsecvent pentru achiziţionarea testelor de salivă pentru infecţia cu SARS-CoV-2, până nu va exista o decizie la nivelul primei instanţe sesizate cu privire la contestaţia depusă de o firmă participantă la licitaţie. „Modul în care se achiziţionează aceste teste este următorul: ONAC este cel care face licitaţia, semnează acordul-cadru, IGSU semnează contractul subsecvent şi se repartizează pe baza solicitării Ministerului Educaţiei. În actuala licitaţie, când s-a ajuns la IGSU să semneze, s-a primit înştiinţare de la ONAC că există o contestaţie, care este la nivelul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, a declarat Arafat, citat de Spotmedia.

Zeci de şcoli se vor închide: profesorii şi elevii se mută în online

Klaus Iohannis întoarce, în Parlament, legea privind împușcarea urșilor

Sursă foto: www.digi24.ro
Sursă foto: www.digi24.ro

Președintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea OUG nr 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, anunță Administrația Prezidențială.

Astfel, potrivit cererii făcute către șeful Senatului, Florin Cîțu, Iohannis susține că „față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament”, considerând că în aceast context este necesară găsirea de către Parlament a unui „just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor”, pe de o parte, respectiv „prevenirea atacurilor săvârșite de către animalele sălbatice ce aparțin unor specii protejate”, pe de altă parte. Iar găsirea acestui echilibru trebuie făcut prin soluții legislative care „să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate”, dar în același timp „să contribuie și la protejarea acestor specii”, se mai arată în cererea lui Iohannis.

„Potrivit anexei nr. IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, ursul brun este o specie protejată, uciderea exemplarelor din această specie fiind posibilă, prin derogare de la obligațiile de protecție riguroasă a speciilor protejate, sub rezerva îndeplinirii condițiilor expres prevăzute la art. 16 din această directivă”, iar în scopul permiterii unei intervenții imediate a fost aprobată Ordonanța 81/2021.

Însă, remarcă președintele, Parlamentul a eliminat sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul Ordonanței de Urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților. Un motiv pentru care, consideră președintele, că în lipsa unor criterii clare, pot genera „riscul apariției unor abuzuri”, mai mult, că „măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural să fie una cu caracter de excepție”.

Totodată, a mai remarcat președintele Iohannis, că în legea transmisă la promulgare „în conținutul normativ al Ordonanței de urgență nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 51, cu următorul cuprins: «Art. 5– Prin excepție de la prevederile art. 4 și 5, se regăsește în situația stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane»”.

Astfel, prin acest nou articol, susține președintele Iohannis, „se instituie o prezumție legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.

Mai mult, lipsa de claritate a reglementării este de natură nu doar să creeze dificultăți în aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale.

„Față de cele arătate, considerăm că soluția legislativă prevăzută la art. I pct. 8 din legea supusă reexaminării trebuie reanalizată de Parlament atât sub aspectul clarității sale, cât și sub aspectul corelării conținutului normativ cu legea penală”, se mai arată în cererea publicată de Administrația Prezidențială.

Urșii vor fi împușcați chiar și în afara localităților. UDMR: ”Problema necesită o rezolvare de urgenţă”

România primeşte primele doze de vaccin anti-Covid pentru copiii de 5-11

Foto: Unicef

Dozele pentru copii vor sosi în ţară în perioada 21-25 ianuarie, conform unui anunţ emis de Ministerul Sănătății.

În perioada 21-25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranșă de vaccin pediatric anti COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani. Este vorba despre 114 000 de doze. Acestea vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copiii din grupa de vârstă menționată”, se arată în comunicatul ministerului.

Comitetul de coordonare a campaniei naționale de vaccinare (CNCAV) a anunțat deja că programarea în platformă se va putea face odată ce vaccinul va fi disponibil, arată G4 Media.

Conform comunicatului, prezentarea la vaccinare se va putea face direct în centru, fără programare, sau cu programare prin platformă și Call Center – 021 414 44 25.

Dozele de vaccin anti-Covid pentru copii vor fi disponibile şi la medicul de familie

Pentru copiii între 5 și 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg).

Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile, mai arată sursa citată.

România, mereu în urmă: cele mai multe țări au început deja campania de imunizare a celor mici împotriva coronavirusului

Mai multe state au început campania de vaccinare a copiilor, încă din decembrie.

În ceea ce priveşte temerile părinţilor, CNCAV menționează că riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani.

De asemenea, specialiştii au menţionat că doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze administrate în SUA, la această categorie de vârstă.

La băieți, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz. După doza 2 au fost înregistrate 4,3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populația nevaccinată fiind de 0,2 – 1,9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile.

Vaccinarea anti-Covid a copiilor din România a fost anunţată încă de la mijlocul lunii decembrie 2021

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă, de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

În decembrie, a avut loc o dezbatere transmisă online privind beneficiile vaccinării copiilor, adolescenților și tinerilor.

Dezbaterea a fost organizată de Guvern, Ministerul Sănătății, CNCAV și Colegiul medicilor. Au participa experți, fiind detaliate toate particularitățile administrării vaccinului la copii.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-8.2 ° C
-7.8 °
-11 °
86 %
2.1kmh
75 %
mie
2 °
J
1 °
vin
3 °
S
4 °
D
4 °

Ultimul articol

Judecătoare din Craiova, acuzată de CSM că a încălcat Codul deontologic, prin postări și...

Când vor membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să „curețe” sistemul de justiție, nu-i oprește nimic. Nici chiar detalierea, cu subiect și predicat, vizavi de...

Bărbat din Botoșani, închisoare cu suspendare pentru mai multe infracțiuni comise pe rețelele de...

Anchetă finalizată în cazul unui bărbat din județul Botoșani, în privința căruia, în urmă cu câteva luni, a demarat o anchetă pentru o serie...
Foto: Economica.net

Service-uri auto și societăți de asigurare, amendate de Consiliul Concurenței

Mai multe service-uri auto și societăți de asigurare au fost prinse încălcând legea concurenței, astfel că au fost amendate cu peste 14 milioane de...