Arafat, despre valul 5. „Se caracterizează printr-un număr mare de cazuri”

Secretarul de stat în MAI le cere românilor „să nu mai asculte bazaconiile care se spun despre vaccinare”

Șeful DSU, Raed Arafat, a afirmat în această seară, la B1TV, că impactul valului 5 al pandemiei va fi pe două paliere. Concret, vor fi afectate spitalele prin numărul mare de pacienți, atât cei cu simptomatologie ușoară, dar și cu cazuri grave, ce vor pune amprenta pe secțiile ATI, precum și la nivelul cadrelor medicale, care se infectează în masă.

De altfel, Arafat a dat exemplul Canadei, care din cauza numărului foarte mare de cazuri de pacienți infectați și internați, a fost nevoită să cheme „pe baricade” și medicii confirmați pozitiv pentru a face față valului de pacienți. „Din păcate, valul 5 se caracterizează printr-un număr mare de cazuri. Vedem în lume cifre foarte mari, chiar și peste 200.000 de cazuri pe zi. Impactul valului 5 la noi este pe două paliere: este posibil un impact serios pe sistemul medical, din cauza numărului mare al pacienților, chiar dacă o parte vor fi cu simptomatologie ușoară. Vor fi și cazuri grave, cu impact pe ATI. Problema e si personalul care se infectează în masă”, a declarat Raed Arafat, la B1TV.

Totodată, șeful DSU și-a susținut această ipoteză prin exemplul Canadei. „Nu degeaba a chemat medicii pozitivi înapoi, la lucru, pentru că, atunci când ţi se îmbolnăvesc zece medici, asistenţi într-o secţie, secţia asta devine inoperabilă, adică nu mai ai oameni în ea”, a mai spus  Arafat.

În privința măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, mai ales în contextul prezenței tot mai crescute a tulpinii Omicron, mult mai contagioasă decât precedentele, Arafat susține că singurele pârgii legale sunt cele privind implementarea măștilor cu un grad de protecție cât mai ridicat (medicale sau FFP 2) în toate spațiile publice, deschise și închise, dar și cu o recomandare și o rugăminte în același timp, „ca oamenii să nu mai asculte bazaconiile care se spun despre vaccinare”. Mai mult, acesta a precizat că vaccinarea nu împiedică infectarea, lucru valabil și la vaccinul antigripal, dar că ajută să nu fie făcută o formă gravă. „Recomandarea internațională, științifică este ca vaccinarea să continue”, a mai spus Arafat, subliniind că există deja țări care au redus perioada dintre doza 2 și „booster”, de la 6 luni la 4 luni.

La nivelul României, de la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate 16.075.236 bde doze de vaccin. Astfel, 7.887.722 de persoane au schema completă de vaccinare, 2.148.532 au și doza „booster”, în timp ce cu prima doză au fost vaccinate 7.994.078 de persoane. În ultimele 24 de ore au decis să se vaccineze, cu prima doză, 6.440 de români, fiind administrate 25.392 de doze, din care 15.102 cu doza „booster”.

De la 1 ianuarie 2022 și până astăzi au fost confirmate 39.747 de cazuri, iar potrivit raportării din 10 ianuarie erau active 31.430 de cazuri de infectare cu Covid, dintre care 414 de pacienți se află în stare gravă, fiind internați în secțiile de Terapie Intensivă.

Cluj, primul județ în scenariul roșu în valul 5

Articolul precedentUSR solicită convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară din cauza prețului la energie
Articolul următorPreședintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit