Contori (foto zin.ro)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a declarat nemulțumit de furnizorii de energie, în urma numărului mare de reclamații făcute către ANPC, privind facturile din ultimele luni. De altfel, Popescu a precizat, la Digi 24, că ANPC va demara un control „să vedem exact cine și cum a aplicat această lege, să vedem dacă au aplicat plafonări, compensări, pentru că nu putem lăsa furnizorii să facă de capul lor aplicarea sau neaplicarea acestei legi”, care este în vigoare de la 1 noiembrie și se aplică pentru sezonul de iarnă, până în 31 martie.

Totodată, ministrul Energiei a reamintit consumatorilor că nivelul de plafonare este de 1 leu/kW la energia electrică, respectiv de 0,37 lei/kW la gaze naturale, iar în cazul în care prețul contractat este sub acest nivel li se aplică doar compensarea, cu condiția să se încadreze în limita de consum.

„Oamenii trebuie să știe că atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze naturale, există un plafon peste care nu se poate factura, indiferent de oferta pe care o primesc. La energie electrică este prețul de 1 leu/kW, cu absolut toate taxele incluse iar la gaze naturale este prețul de 0,37 lei/kW cu toate taxele incluse. Acestea sunt tarifele maxime pe care le pot plăti oamenii. (…) Oamenii trebuie să știe că dacă au prețul mai jos decât plafonul, atunci nu li se poate aplica decât compensarea, dacă se încadrează în limita de consum, iar dacă se încadrează în limita de consum trebuie să aibă și compensarea în factură”, a afirmat Virgil Popescu, la Digi24.

Cum au trecut deja două luni de la aplicarea acestei legi, perioadă în care au fost făcute numeroase reclamații la adresa furnizorilor, ministrul Popescu a anunțat că va solicita ANPC un control tematic. „Mâine (n.r. joi, 6 ianuarie) o să solicit ANPC să demareze un control tematic să vedem exact cine și cum a aplicat această lege, să vedem dacă au aplicat plafonări, compensări, pentru că nu putem lăsa furnizorii să facă de capul lor aplicarea sau neaplicarea acestei legi”, a mai spus Virgil Popescu.
Cum legea plafonării și compensării prețului la energie electrică și gaz se aplică doar pe perioada sezonului rece, până în 31 martie 2022, Popescu a estimat că după aprilie va exista o temperare, „o scădere a prețului la gaze naturale, ceea ce înseamnă și o temperare la prețul energiei electrice. Va scădea consumul și nu va mai fi așa presiune pe preț. Nu ne așteptăm la o scădere a prețului energiei electrice la nivelul anului trecut. Așa ceva este clar că nu se mai poate”.

Ministrul Popescu a pus fluctuația prețului la gaze naturale din această perioadă și pe seama evenimentelor geopolitice, cel mai recent fiind cel din Kazahstan.

Virgil Popescu (Energie), avertisment pentru furnizorii de gaze și energie electrică

Articolul precedentGuvernul britanic a anunțat noi relaxări pentru persoanele venite din străinătate
Articolul următorStelian Ion, atac la Marcel Ciolacu: „Este un demn urmaș al lui Dragnea”