25.6 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 617

Rafila susține că infecţiile asociate asistenţei medicale sunt încă subraportate în România

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, marți, la o conferință organizată de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” că infecțiile asociate asistenței medicale sunt subraportate în țara noastră.

„Ne apropiem de 1% din proporţia de pacienţi externaţi, dar suntem încă departe de media Uniunii Europene, nu pentru că ne-am dori să avem mai multe infecţii, dar ne dorim să ştim realitatea şi să încercăm infecţiile măcar invazive, bolile invazive cu bacterii multirezistente să apară cât mai rar în spitalele româneşti şi lucrul acesta are influenţă foarte bună şi asupra mortalităţii”, a spus Rafila, potrivit g4media.ro.

Rafila: „Există şi în România specialitatea de microbiologie medicală”

Totodată, ministrul Sănătății a mai precizat că unul dintre obiectivele sale este cel legat de reducerea consumului de antibiotice și schimbarea structurii consumului. Acesta e de părere că se utilizează medicamente care nu ar trebui, „antibiotice de primă intenție.” De asemenea, acesta a vorbit și despre aducerea spitalelor în rând cu cele din UE.

„Să ajungem cu spitalele din România să putem să facem un diagnostic microbiologic de bună calitate care ar putea să fie favorizat şi de faptul că există, în sfârşit, după 30 de ani şi în România specialitatea de microbiologie medicală aşa cum a existat înainte şi cum există în toate ţările din Uniunea Europenă”, a mai declarat Ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății a precizat că au fost elaborate mai multe documente care erau necesare sistemului de sănătate din țara noastră pentru integrarea activităților. Mai mult, acesta a vorbit și despre rezistența la antimicrobiene, precizând că este un fenomen care a generat o abordare multisectorială.

„Până în momentul de faţă, au fost dezvoltate două instrumente care trebuie aprobate în cadrul unei structuri care există teoretic de mai mulţi ani, dar care nu este funcţională – un comitet intersectorial reprezentat de oameni din zona de decizie de la nivelul mai multor ministere. Este vorba despre strategia naţională, cadrul strategic naţional, şi de planul naţional de acţiune”, a concluzionat ministrul Sănătății.

Rafila a vorbit la conferința organizată de de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, în cadrul proiectului „Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România”.

Citește și: EXCLUSIV. Malpraxis în România: Ecografe „defecte”, „ghinion”, luptă cu Justiția. Cum au ajuns pacienții din România să ceară daune morale pentru culpa medicală

Peste 61.000 de morți i se par lui George Simion excepții

Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

România a întregistrat, în pandemie, peste 61.000 de morți.

Numai din cauză de Covid.

Nu, nu veniți cu argumente din alea că ”din alte cauze se moare mai mult”, pentru că nu au nicio relevanță. Da, se moare și de bătrânețe. Și de accidente de mașină. Și că te-a lovit meteoritul.

Sau, mai interesant, ”și de gripă se moare”. De acord.

În ianuarie 2021, România avea deja 17.000 de decese Covid. De gripă au murit, în sezonul 2018-2019, 199 de persoane. Iar în sezonul 2017-2018 – 187 de decese. Matematica mea îmi spune că e o mică mare diferență.

Revenind la persoanele care au murit din cauză de Covid. Raportat la populație, rata de mortalitate a fost uriașă. Raportat la fiecare familie care a pierdut pe cineva drag, nici nu se poate măsura.

Dar 61.000 de morți nu-l impresionează pe Simion

Pentru el e mai importantă libertatea de a nu purta mască. Sau, cel puțin, așa dă de înțeles.

Se termină plandemia, adică era organizată de cine a inventat virusul. S-a terminat plandemia și măsurile care aveau ca scop control asupra populației nu au avut efect. Noi am trăit liberi în România și nu am pățit nimic, cu unele excepții, pentru că morți au fost peste tot și din cauza deciziilor guvernanților”, a declarat Simion, la Antena 3.

Sunt curioasă cum a ajuns Simion la concluzia că 61.000 de oameni morți sunt o excepție. Câți ar fi trebuir să moară, pentru a-l impresiona pe Simion? Câți alții, pentru a-l convinge să poarte mască?

Pot înțelege dorința de a fi liber. Dar, am mai spus-o, libertatea fiecăruia dintre noi se oprește acolo unde începe să facă rău altuia.

Și, să fim serioși, România nici măcar n-a avut cele mari restricții. Wow, nu s-a mai putut merge la mall fără vaccin. Ghici ce? Alții n-o să mai meargă niciodată, nicăieri.

Așa că discursul ăsta, despre libertate și drepturi, e doar un text care prinde bine la cei care au impresia că libertatea înseamnă să nu porți mască. În ciuda faptului că te protejezi pe tine, și pe alții. Nu doar de coronavirus. Ci de multe altele, inclusiv de poluare, dacă ai impresia că e o conspirație mondială menită să te ucidă pe tine, Gigel de la etajul 2.

Teoria conspirației nu întârzie, nici ea, să apară

Pentru că Simion o lansează, în direct: ”plandemia, adică era organizată de cine a inventat virusul”.

O fi. Or fi fost masonii. Reptilienii. Globaliștii. Neo-marxiștii. Oricine vrea Simion să creadă. Asta nu diminuează impactul pe care l-a avut în societate. Nu încălzește cu nimic nici morții, nici familiile lor. Puțină empatie, totuși, ar putea fi benefică, măcar pentru cei vii.

E războiul între patrioți și globaliști, cei care au început plandemia”, plusează Simion.

Inutil să spun că, dacă nu eram în UE, ciu-ciu vaccinuri. Nema asistență medicală pentru cazurile grave, în alte țări. Medici străini care să vină să ne ajute? Ca ce chestie? Doar suntem patrioți!

Dar lui Simion nu pare să-i pese de ajutor sau de sprijin între națiuni. Mai degrabă patriot mort, decât globalist viu!

Și nu știu ce e mai trist: că ia în derâdere suferința unora sau că ar fi în stare (cel puțin la nivel declarativ), pentru patriotism și libertate, să riște viitorul altora.

Victor Negrescu (PSD) susține că România trebuie să intre în Schengen anul acesta

Foto: Clubul Feroviar

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a declarat, în plenul Parlamentului European, că România este pregătită să intre în Schengen anul acesta, afirmând că țara noastră respectă toate criteriile de aderare.

„Suntem de facto parte din toate mecanismele specifice spațiului Schengen, dar nu beneficiem de un tratament egal, fie că vorbim de cetățenii români sau de accesul mărfurilor din România pe piața europeană”, a declarat europarlamentarul.

De asemenea, Negrescu a amintit că e nevoie de un vot pentru ca țara noastră să facă parte din această zonă de liberă circulație, înaintea reformei propuse de Franța a spațiului Schengen.

Conflictul din Est și intrarea României în Schengen

Totodată, europarlamentarul a cerut ca drepturile românilor să fie respectate, motiv pentru care a lansat campania europeană Românii Merită în Schengen, prin care a solicitat liderilor europeni și guvernelor țărilor membre UE să voteze în 2022 primirea României în zona de liberă circulație.

 „Tensiunile de la frontiera de Est a Europei întăresc nevoia de a suda coeziunea Uniunii, iar aderarea României la spațiul Schengen devine esențială pentru protecția frontierelor comune și siguranța cetățenilor”, a mai precizat Victor Negrescu.

Reamintim că în urmă cu două săptămâni, președintele Franței a cerut formarea unui consiliu de conducere al spațiului Schengen, dotat cu un mecanism de intervenție rapidă, în cazul unei crize la frontierele externe ale Uniunii Europene.

De asemenea, la începutul lunii februarie, ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a precizat că va susține România pentru aderarea sa la spațiul Schengen.

„Ştim că România este interesată de această extindere. Suntem într-o dispoziţie foarte favorabilă în această privinţă atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria şi Croaţia”, a declarat Jean-Yves Le Drian în acea perioadă.

Și președintele PNL Florin Cîțu a anunțat că România îndeplineşte criteriile de apartenenţă la Spaţiul Schengen, iar aderarea reprezintă o prioritate.

Astăzi, spațiul Schengen înseamnă peste 420 de milioane de persoane și 26 de țări, eliminarea controalelor la frontierele interne reprezentând un mod de viață european. Cetățenii au reușit să își organizeze viața în funcție de libertățile oferite de acest spațiu, 3,5 milioane de persoane tranzitând zilnic dintr-un stat Schengen în altul, informează europa.eu.

Nicolae Ciucă: „Nu garantez că intrăm în Schengen în 2022”

Firmele se închid din cauza tarifelor la energie electrică și gaze naturale

Sursa foto: Europa FM
Sursa foto: Europa FM

Conform rezultatelor unui sondaj, un antreprenor din 3 se pregătește să facă disponibilizări din cauza facturilor mult prea mari.

De asemenea, una din 10 firme se va închide, tot din cauza acestor majorări.

Sondajul a fost realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, desfăşurându-se în perioada 2-14 februarie.

La studiu au participat 2260 de antreprenori din sectorul producției, comerțului și serviciilor.

Una din 10 firme se va închide în perioada următoare din cauza creșterii tarifelor la energie electrică și gaze naturale

Mai multe firme au trecut deja la scumpirea produselor și a serviciilor pe care le oferă, încercând să facă față costurilor ridicate.

Sondajul a fost prezentat de președintele Consiliului Național al IMM-urilor, Florin Jianu. Acesta a declarat că, odată cu liberalizarea pieței energiei, întreprinderile mici și mijlocii au primit facturi la curent electric și gaze naturale cu până la 200% mai mari sau chiar mai mult.

Sunt scumpiri care variază minim de la 50% creșterea facturilor până peste 200%, atât pentru energia electrică cât și pentru gazul natural. Primim facturi de la colegii noștri din țară care aveau un preț până la 31 decembrie 2021 și de 5 ori mai mult începând cu 1 ianuarie”, a explicat Jianu, citat de Europa FM.

Facturile uriaşe duc la închiderea afacerilor: 1 din 3 întreprinzători va reduce numărul de angajați

Florin Jianu a precizat că, începând cu 1 ianuarie, scumpirea gazelor și a curentului electric i-a determinat pe cei mai mulți antreprenori să-și reducă investițiile.

Astfel, peste 80 la sută au spus că vor scumpi produsele și serviciile cu 10-30 la sută sau mai mult. Pentru unii dintre ei, facturile uriașe înseamnă închiderea afacerilor.

1 din 3 întreprinzători în această perioadă va avea de bifat reducerea numărului de angajați, iar pentru 8% va însemna chiar închiderea firmei. Deci una din 10 firme se va închide în perioada următoare ca urmare a impactului generat de creșterile costurilor cu energie electrică și gaz”, a conchis președintele Consiliului Național al IMM-urilor.

Cîțu, despre reducerea TVA la 5% în energie: „Fake news total, nu s-a discutat așa ceva”

Florin Cîțu (captură video)

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat, marți, că în coaliția de guvernare nu s-a discutat despre reducerea TVA-ului la 5% în energie, precizând că astfel de informații „pe surse” sunt un fake news total.

Fostul premier a mai precizat că singurul lucru ce s-a discutat a fost despre un TVA generalizat.

„Dacă vreţi să facem ceva, să ajutăm, este vorba despre TVA-ul generalizat, acolo putem să reducem ceva. Dacă mergem aşa punctual, nu ajutăm şi nu are sens să intrăm în discuţii, mai bine nu facem nimic şi la revedere”, a spus Cîțu, potrivit news.ro.

Cîțu: „Am luat măsuri bune, s-a văzut foarte clar”

De asemenea, liderul liberalilor a afirmat că pentru a evita o criză majoră e nevoie de o reducere a TVA, pentru a lupta cu inflația, și o reducere a contribuțiilor.

„Aceasta, bineînţeles că deja o pregătisem la Ministerul Finanţelor, de a avea o reducere graduală, până în 2024, a acestor contribuţii”, a susținut președintele PNL.  

Totodată, Cîțu a declarat că reglementarea și plafonarea nu rezolvă problema prețurilor, precizând că singura soluție pe termen lung este reprezentată de investiții.

„Ascund, îţi bagi gunoiul sub preş, asta faci, dar asta nu înseamnă că gunoiul a dispărut. Îţi apare în altă parte. Singura soluţie pe termen lung o reprezintă investiţiile, extinderea pieţei, o ofertă mai mare”, a mai precizat Cîţu.

De asemenea, acesta a propus ca pe viitor, Guvernul să investească un anumit procent din PIB în energie, renunțând astfel la soluții pe termen scurt ce „îi dezamăgesc pe oameni”. Întrebat de ce ministrul Energiei nu a venit deja cu propunerile cerute de către Nicolae Ciucă, liderul PNL a informat că nu a avut un termen stabilit, iar guvernul trebuie să vină cu soluțiiile pregătite.

Totodată, Cîțu a anunțat că România riscă să intre în recesiune, dacă nu se iau măsuri urgente, după ce INS a anunțat că economia țării a crescut sub așteptări în 2021.

„Dacă nu se iau măsuri acum de a stimula economia, există un risc. Eu vorbesc de măsuri în general, pentru toată economia, pentru toți românii, măsuri pentru a salva economia în perioada următoare”, a adăugat Florin Cîțu.

Cîțu vrea creșterea salariilor pentru toți românii. Ce soluții are șeful PNL

Lege: asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer beneficiază de indemnizaţie şi concediu

Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer va beneficia atât de indemnizaţie, cât şi de concediu.

În cursul zilei de marţi, 15 februarie, a fost promulgată legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, informează Administraţia Prezidenţială, relatează News.ro, citat de G4 Media.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005, în scopul extinderii categoriilor de riscuri asigurate, prin stabilirea unor drepturi pentru asiguraţii care îngrijesc un pacient cu afecţiuni oncologice, în mod similar cazului în care îngrijesc un copil bolnav.

Cu acordul pacientului, asiguratul va beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijire, dacă îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist

Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient”, arată legea promulgată de către şeful statului.

Potrivit legii, costurile serviciilor furnizate de psiholog sunt suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în condiţiile prevăzute de Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi de normele metodologice de aplicare a acestuia.

Beneficiarul are dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică clinică

Totodată, în fiecare an în care primeşte concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică clinică.

De aceleaşi drepturi beneficiază şi pacientul cu afecţiuni oncologice. În situaţia pacientului cu afecţiuni oncologice care are handicap auditiv ori surdocecitate, acesta are dreptul inclusiv la un interpret autorizat al limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz, mai arată sursa citată.

 Rusia își retrage trupele de la granița cu Ucraina

Rusia a început să își retragă o parte din trupele masate la granița cu Ucraina. Anunțul a fost făcut marți de către reprezentanții Ministerul rus al Apărării.

”Unitățile din districtele militare de Sud și Vest care și-au încheiat misiunile au început deja să se îmbarce în transportul feroviar și auto și vor începe să se mute astăzi în garnizoanele lor. Unități separate vor defila pe jos ca parte a convoaielor militare”, a precizat Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării pentru Interfax, potrivit BBC.

”Exercițiile de antrenament de luptă au fost efectuate conform planificării. Cu toate acestea, unele exerciții sunt încă în desfășurare”, a anunțat Konașenkov.

Forțele armate ruse continuă o serie de exerciții la scară largă pentru pregătirea operațională a trupelor și forțelor. Conform informațiilor, la acțiuni participă toate districtele militare, flotele și trupele aeropurtate.

Un alt exercițiu la scară largă în regiune, la care participă trupe comune din Rusia și Belarus se va încheia pe 20 februarie.

130.000 de militari ruși au fost poziționați aproape de granița cu Ucraina. La acțiune au fost aduși și aproximativ 30.000 de soldați care participau la exercițiile militare din Belarus.

15 februarie devine Ziua Naţională a Lecturii

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Începând cu acest an, România va celebra lectura, la data de 15 februarie.

Elevii sunt încurajaţi să redescopere plăcerea cititului, iar programul şcolilor va fi modificat.

De asemenea, bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane vor desfăşura o serie de activităţi pentru a susţine lectura.

Data de 15 februarie modifică programul şcolar: profesorii vor organiza activități de citit, pentru cel puțin 15 minute

Prin urmare, indiferent de disciplina prevăzută în orar, între orele 11:00 şi 14:00, vor fi organizate activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

Personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru

Anunţul a fost făcut încă din data de 10 februarie, de către ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu: “În România, doar 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an”

Ministrul Educației a mai transmis că rolul şcolii devine esenţial în încurajarea lecturii, precizând că “aceasta trebuie să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide”.

Cîmpeanu a invitat şi bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ.

În plus, recomandă asociațiilor, fundațiilor nonprofit, societăților de gestiune a drepturilor de autor, cu experiență în derularea de activități educaționale, să susțină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte, discuții și dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.

Cîmpeanu mai încurajează școlile să ofere editurilor și librăriilor, la cerere și în măsura disponibilității, spații cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative și/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.

Televizoarele, eliminate din programul Rabla pentru Electrocasnice

Televizoarele au fost eliminate din categoria echipamentelor eligibile din Programul Rabla pentru Electrocasnice pentru anul 2022.

În plus, perioada maximă pentru utilizarea voucherelor a fost redusă de la 14 la şapte zile. Informațiile sunt cuprinse în Ghidul de finanţare al programului – ediţia 2022, aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Potrivit unui anunţ făcut de Minister pe pagina oficială de Facebook, o prioritate a ediţiei din 2022 este direcţionarea bugetului de 100 milioane lei către înlocuirea aparatelor electrocasnice cu consum ridicat de energie. Din acest motiv, începând cu acest an, televizoarele ies din categoria echipamentelor eligibile.

O altă modificare adusă ediţiei din 2022 prevede că beneficiarilor care rezervă un voucher şi nu îl utilizează li se va restricţiona pentru acel an posibilitatea de a solicita un alt voucher pentru acelaşi tip de echipament.

Astfel, noile reguli vor reduce numărul voucherelor rezervate, dar neutilizate.

Bucureşti: numărul oamenilor fără adăpost este în creştere

Foto: Ştirile Pro Tv
Foto: Ştirile Pro Tv

A crescut numărul oamenilor fără adăpost din Capitală, jumătate dintre aceştia provenind din ţări ca Pakistan, India sau state africane.

Conform statisticilor, numărul lor a crescut cu 10% față de anul 2021.

Deşi au intrat în mod legal pe teritoriul României, angajatorii i-au concediat sau i-au păcălit, arată publicaţia Gândul.ro.

De asemenea, mai mulţi români din județe sărace au ales să locuiască şi să lucreze în Bucureşti.

În prezent, oamenii trăiesc în adăposturi improvizate, în scări de bloc, clădiri părăsite sau în parcuri

Aceştia supraviețuiesc datorită păturilor și mâncării primite de la trecători și de la lucrătorii din cadrul serviciilor sociale.

Numărul persoanelor adulte care au venit și care trăiesc în Capitală a crescut cu aproximativ 10% față de același interval al anului trecut. Dacă anul trecut vorbeam de un număr de 800 de persoane care locuiau efectiv pe stradă, acum estimăm că acest număr se apropie de 900 – 1,000 de persoane”, a declarat – pentru G4Media.ro – Cosmina Simiean, directorul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB).

Pe străzile Capitalei trăiesc mulți cetățeni străini, majoritatea fiind pakistanezi, indieni și africani

Mai înregistrăm o situație cu care nu ne-am confruntat până acum la nivelul Municipiului București, respectiv a cetățenilor străini cu acte legale de muncă care au fost fie păcăliți, fie concediați de firmele care i-au adus din afară și care au ajuns pe străzile din București fără să cunoască limba și fără să știe care sunt instituțiile cărora li se pot adresa pentru a primi adăpost”, a mai precizat Cosmina Simiean pentru sursa citată.

Ambasadele nu îi pot ajuta pe străinii fără adăpost din Bucureşti

Conform declaraţiilor, acest fenomen a început odată cu declararea stării de urgență, în 2020.

Iniţial, era vorba de 1-2 cazuri pe săptămână. În timp, numărul oamenilor străzii a crescut, ajungându-se la 15-20 de cazuri pe lună.

Şefa DGASMB a explicat şi situaţia străinilor din Capitală. În cazul lor, ambasadele nu-i pot asista deoarece cei mai mulți au venit în România cu acte legale și dețin documente de călătorie valabile.

Lucian Bode: Frontierele de stat ale României sunt sigure

Lucian Bode (captură video)


Ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul de Interne, consideră că frontierele României sunt sigure în cazul unui conflict armat în Ucraina.

Bode susține că țara noastră este pregătită să primească un aflux masiv de refugiați din Ucraina. Ministrul a declarat, la Antena 3, că au fost inventariate locurile de cazare temporară în județele de la granița cu Ucraina și există locuri în care ar putea fi construite tabere de refugiați.

”România este un stat membru al NATO şi ne bucurăm de toate garanţiile de securitate care derivă din acest statut. Nu asistăm pasiv la toată această desfăşurare de forţe şi evenimente care se petrec în proximitatea României. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite pentru asigurarea unui răspuns integrat la această criză, inclusiv în ceea ce priveşte implicaţiile unei posibile migraţii necontrolate”, a declarat Bode.

Ministrul de Interne a anunțat că România a întocmit un plan de acţiune, în ceea ce priveşte un eventual aflux de refugiaţi, iar acest plan va fi definitivat marţi. Bode a explicat că există mai multe calcule privind numărul de refugiați care ar putea ajunge în țara noastră, în situația unui conflict armat în Ucraina.

”Am făcut aceste calcule, sunt în desfăşurare discuţii la nivelul statelor membre. Ştim câte locuri avem în aceste tabere de cazare temporară, ştim câte locuri sunt în zona clădirilor, vom vedea funcţie de evoluţie, de solicitri, noi suntem pregătiţi să răspundem în situaţie de criză”, a mai declarat ministrul de Interne.

Ministerul Dezvoltării promite să dea primăriilor bani de facturi ori de câte ori va fi nevoie

Primăriile nu vor rămâne cu datorii către furnizori, asigură ministrul Cseke Attila, care ieri a anunțat că subvenția pentru plata facturilor de termoficare va fi acordată aproape pe termen nelimitat autorităților publice locale.

Ieri, în ședința de Guvern au fost adoptate reglementările pe baza cărora Ministerul Dezvoltării oferă acest tip de subvenție, după o propunere venită de la ministrul UDMR. În acest moment, există un bugetul inițial, de 400 de milioane de lei, destinat subvențiilor pentru termoficare, pentru facturile pentru lunile ianuarie și februarie ale anului, însă după epuizarea acestei sume vor fi acordate, în anumite condiții, și fonduri în plus.

Totodată, din ce asigură ministerul, există și posibilitatea ca autoritățile publice locale, până la epuizarea bugetului, să utilizeze excedentele bugetare pentru a asigura fondurile necesare în vederea furnizării energiei termice în sezonul rece 2021-2022.

Complementar față de sistemul de compensare care astăzi există prin Legea 259/2021, acum se creează o nouă formă de sprijin pentru UAT-urile înscrise în acest program de subvenționare, astfel încât, pe lângă această subvenționare care exista astăzi, și anume subvenționarea cu 50% a diferenței dintre prețul de achiziție a gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 de lei kilowatt-oră, deci, acordam până acum o compensaţie de 50% pe diferenţa de preţ, pentru lunile ianuarie și februarie, prin această ordonanță de urgență există posibilitatea alocării încă a unei sume egale cu maxim dublu sumei compensării.

(…) Pe acest nou mecanism va exista posibilitatea ca pe ianuarie și februarie, pe lângă acest sistem clasic, ca să zic așa, să acordăm sume în plus pentru UAT-uri pentru a depăși aceste dificultăți. Foarte important este că ministerul va analiza în fiecare lună, periodic, bugetul aflat la dispoziție. Avem, prin Legea bugetului de stat, 400 de milioane de lei în bugetul ministerului, din care această nouă măsură o preconizăm la 170 de milioane de lei.

Vom analiza, periodic, cum stăm cu aceste sume, astfel încât, în primul rând, să asigurăm compensarea de 50%, ceea ce ne-am obligat cu toții și ceea ce este în legea votată de Parlament, dar dacă există spațiu financiar, și preconizăm că va exista spațiu financiar, atunci să acordăm această posibilitate de suplimentare de sumă pentru UAT-uri. (…)

Ceea ce credem noi că este important, din această nouă formă de sprijin guvernamental, este aceea că, pe lângă sprijinul de compensare cu 50%, această formă de dublare a subvenției pentru lunile ianuarie și februarie trebuie să se regăsească în factura emisă pe energie termică centralizată cetățenilor. Ei sunt beneficiarii acestor măsuri. Sigur că noi dăm aceste compensări și aceste forme de sprijin UAT-urilor, dar aceste forme de sprijin, aceste milioane de lei, dacă vreți, trebuie să se regăsească, până la urmă, în factura beneficiarului, adică, trebuie să scadă factura beneficiarului, a cetățeanului, pentru că atât UAT-ul, cât și guvernul pentru ei trebuie să lucreze”, a explicat Cseke Attila.

Din ce a detaliat ministrul, pe schema inițială au fost acordate subvenții către 16 UAT-uri din țară, 61 de milioane de lei pentru compensarea celor 50% din diferența de preț, iar în această săptămână vor fi plătite încă 32 de milioane. La jumătatea lunii ianuarie, ministrul Cseke Attila a aprobat repartizarea către bugetele locale a unei tranșe de aproape 42 milioane lei, sumă care reprezintă subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021 – 2022, iar la începutul acestei luni au fost repartizate aproximativ 19 milioane de lei.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
25.6 ° C
26 °
25 °
46 %
3.1kmh
99 %
S
26 °
D
26 °
lun
29 °
mar
28 °
mie
30 °

Ultimul articol

„Copiuțele” s-au transformat la Bacalaureatul din 2026 în ochelari cu camere video și inteligență...

A trecut de mult timp vremea „copiuțelor”, iar acum și copiatul a intrat în era tehnologiei. Dacă tot a fost deschis un dosar penal privind...

Premierul Republicii Moldova și-a dat demisia

Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova, și-a anunțat astăzi demisia din funcție. Învestit ca premier în urmă cu 8 luni, acesta a explicat faptul că pleacă...

Percheziții într-un dosar legat de suspiciuni de fraudă la Bacalaureat

Percheziții în această dimineață, în zeci de locații, într-un dosar penal care are legătură cu divulgarea subiectelor de examenul de Bacalaureat. Procurorii Parchetului de pe...