EXCLUSIV. Malpraxis în România: Ecografe „defecte”, „ghinion”, luptă cu Justiția. Cum au ajuns pacienții din România să ceară daune morale pentru culpa medicală

Se spune că „Dumnezeu lucrează prin medici”, iar a „greși” este omenește,însă(...) cine greșește, plătește”

foto cu caracter ilustrativ-pixabay

În România, se întâmplă ca unii pacienți să se externeze mai bolnavi decât s-au internat. Apoi, urmează o luptă crâncenă pentru a se „repara” ce este distrus: sănătate( fizică și emoțională), sistem medical. Orice eroare medicală care provoacă daune de orice natură se numește malpraxis.

Ziarul de Investigații a intrat în posesia unor date devastatoare.

Anual, în România se înregistrează zeci de sesizări cu privire la „culpa medicală”(n.r malpraxis). Cu toate acestea, în ultimii zece ani, Direcția de Sănătate Publică(DSP) București a emis cinci decizii de malpraxis. Ulterior, au fost transmise și procurorilor.

Pacientă din România: „Am luat infecție nosocomială din spital. Mi-au zis să las aerele, că nu sunt la hotel”

Potrivit datelor obținute de noi, cele mai multe sesizări au venit din partea gravidelor, a celor care au suferit intervenții chirurgicale, chiar și banale. „Am luat infecție nosocomială din spital. E o infecție la Pediatrie. Am fost internată cu copilul. Credeți că m-a luat cineva în seamă? Mi-au zis(n.r angajații spitalului din Slobozia) să las „aerele”, că nu sunt la hotel.

Maternitatea Polizu, pârâtă în fața judecătorilor: 200 de mii de euro, prejudiciu moral

O familie din România își caută dreptatea pentru o eroare medicală, comisă de medicii de la Maternitatea Polizu. Nu sunt mulțumiți de decizia luată de DSP, în care se respinge „culpa medicală”. Astfel, pe rolul Judecătoriei Sector 1 București se află un proces, prin care familia cere, printre altele, despăgubiri de 200 de mii de euro. Următorul termen este programat pentru luna aprilie 2022. Dosarul a fost înregistrat în urmă cu trei ani. La acest moment, se răspunde la obiecțiunile unui raport de expertiză.

„Toată lumea vrea să tacă, să nu se afle. Să nu se știe cum decurge ancheta. E o luptă crâncenă cu Justiția, care te macină” , ne-a declarat un avocat care a studiat mai multe cazuri de malpraxis.

Spitalul „Marie Curie”, vizat de anchete penale

La cererea noastră, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București a transmis, că Spitalul „Marie Curie” este vizat de anchete penale. Sunt pe rol două plângeri penale, pentru ucidere din culpă, în curs de soluționare. Una îl vizează direct pe medicul Cătălin Cîrstoveanu, medicul-șef al ATI din cadrul acestei spitale. Este, în fapt, tragedia Adrianei, despre care am relatat pe larg. Puteți(re)citi aici, aici și aici.

„Au mai fost identificate două cauze soluționate, atât la adresa Spitalului Marie Curie, cât și la adresa medicului Cătălin Cîrstoveanu”, au precizat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, pentru Ziarul de Investigații. Concret, acestea au fost clasate. În cele două sesizări aflate în curs de soluționare, s-a semnalat modificarea unor acte medicale sau refuzul de a le da arăta organelor de anchetă pentru stabilirea adevărului judiciar.

Într-o adresă emisă de Spitalul Marie se transmite unei mame că „medicul Cătălin Cîrstoveanu deține mai multe acte medicale (probe de laborator), nu unitatea medicală, așa cum ar fi legal și normal. Un medic, biblioteca personală a unui cadru medical, nu poate reține acte emise de spitalul la care lucrează(foto document)

Medicul Cătălin Cîrstoveanu deține acte pe care unitatea medicală ar trebui să le păstreze

Malpraxis, stabilit „în unanimitate”, dar la privat : „Ghinion și ecografe defecte”

O altă mamă a dus o luptă crâncenă cu clinica privată Medlife. Pentru prima dată, DSP București a emis, în unanimitate, decizie de malpraxis într-un caz în care sunt vizați mai mulți medici de la clinica Medlife. Ei sunt acuzați de malpraxis și de ascunderea mai multor documente medicale, după ce o pacientă a cerut să se interneze pentru a naște. Medicii de la Medlife au trimis-o acasă, spunându-i că este un travaliu fals. Ulterior, copilul s-a născut cu malformații grave, pe care ecografele Medlife nu le-au putut depista, deoarece erau defecte, așa cum s-a stabilit în timpul anchetei.

Caz de malpraxis la Medlife

Potrivit informațiilor noastre, clinica Medlife a avut apărări în acest caz uluitoare: „pacienta a avut ghinionul să se prezinte în weekend”

Cel mai complex proces de malpraxis din România. Prejudiciu de 10 milioane de euro

Decizia cu privire la cazul nostru a fost atât de clară, încât a putut fi dată chiar dacă Medlife a dat FOC placentei și cordonului ombilical. MEDLIFE le-a dat FOC în PRIMELE 5 MINUTE de la NAȘTERE. Acestea erau PRINCIPALELE noastre PROBE.

În 99% din cazuri, MEDLIFE PĂSTREAZĂ și le trimite la INSTITUT ca să îi COMBATĂ pe părinți. În procesul nostru cu MEDLIFE, la Tribunalul București, numărul medicilor a urcat între timp la 13. Nu mai puțin de 54 de avocați îi apără în cel mai mare proces de MALPRAXIS din ROMÂNIA. Prejudiciul este de 10 MILIOANE EURO, MEDLIFE nu are banii ăștia în cont, dar o să le luăm HYPERCLINICA Grivița București”, a transmis persoana vătămată la care am făcut referire mai sus.

Citește și: Exclusiv. Experții internaționali „mătură” concluziile specialiștilor de la INML. Un procuror face „scut” pentru medicul Cătălin Cîrstoveanu, deși trebuie să-l ancheteze

Cum ajung spitalele din România să funcționeze din donații

VIAGeorgiana Dragomir
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentDoi greci au fost uciși de soldații ucraineni
Articolul următorRăzboi total între CJ Hunedoara și Supercom pe provizionul pentru închiderea „deponeului”. Banii sunt incluși în tarif, dar „combatanții” se încurcă în calcule
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”