0.9 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 586

Diaconescu: „Putin a pus pe masa negocierii România și nu văd pe nimeni la discuții”

Sursa foto: Agerpres

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat la Antena 3 că Rusia a generat un vector de presiune militară asupra Ucrainei, dar fără a ținti țara în mod special. Fostul ministru de Externe e de părere că Occidentul a înțeles că singura variantă pentru a evita un conflict în Flancul Estic al NATO este un dialog constant cu oficialii de la Kremlin.

„Nu a fost respinsă însă solicitarea Federației Ruse ca orice înțelegere la masa diplomatică politică să se facă în scris și atrag atenția pentru că din acest punct de vedere relevanța acestui semnal este cât se poate de semnificativă”, a declarat Diaconescu.

Secretarul general al NATO se află în România

Totodată, acesta a mai precizat că Putin a pus țara noastră pe masa negocierilor, precizând că autoritățile române nu depun efortul diplomatic necesar pentru a asigura securitatea României în cazul unui posibil conflict între Rusia și Ucraina. De asemenea, Diaconescu a amintit că liderii statelor precum Franța și Germania continuă dialogul cu Moscova, pentru o posibilă detensionare a situației din Est.

„Suntem într-un moment foarte grav vizavi de Rusia. Scutul antirachetă este un proiect NATO, este asumat NATO, cu care România are parteneriat strategic din 2002. Iar când Putin a vorbit despre noi, țara noastră nu a avut absolut nici o reacție. De ce m-am referit la acest subiect? Pentru că ambasadorul Rusiei în România a vorbit fără a avea steagul nostru în spate! Simbolistica are o anume semnificație în acest caz”, a spus președintele PMP.

De asemenea, Diaconescu îl critică pe președintele României, Klaus Iohannis, pentru că evită să aibă un dialog cu omologul său rus, cum au avut mai mulți lideri europeni, printre care și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.

Președintele PMP consideră că România nu are o politică externă bine pusă la punct, precizând că nu există oficiali români care să iasă la discuții cu oficialii ruși.

„Care este politica externă a României? Putin a pus pe masa negocierii România și nu văd pe nimeni la discuții. Toți liderii de stat s-au întâlnit și discută. Inclusiv Ungaria a vorbit direct cu Putin. Dar se pare că, momentan, noi românii suntem ai nimănui”, a concluzionat Diaconescu.

Cristian Diaconescu (PMP): „Ușa mea este în continuare deschisă oricărui dialog”

Ciprian Ciucu, avertisment: PNL București, la un pas să nu îl mai susțină pe Nicușor Dan, dacă nu vine cu reforme

Nicușor Dan - Foto cotidianul.ro
Nicușor Dan - Foto cotidianul.ro

Ciprian Ciucu, președinte al PNL București și totodată primar al Sectorului 6 din Capitală, a lansat ieri un avertisment în direcția lui Nicușor Dan, despre care consideră că nu s-a pus serios pe făcut reforme.

În acest context, Ciucu a subliniat că PNL București nu îl mai poate susține pe primarul general al Capitalei, căruia i-a reproșat, voalat, inclusiv lipsa spiritului de echipă.

Fără iniţierea reformelor de către PMB (…), ne pierdem raţiunea de a-l susţine”, a spus Ciprian Ciucu într-o conferință de presă, citat de Agerpres, ulterior nuanțând însă declarația. „Raţiunea noastră de a-l susţine nu este doar de a stinge incendii, că omul efectiv asta face şi nu este vina lui şi nu el a dat foc. E pompierul de serviciu”, a „îndulcit” președintele PNL București declarația.

În ceea ce priveşte modul în care Nicușor Dan a înțeles să colaboreze, Ciucu a lăsat să se înțeleagă că atitudinea acestuia este una greșită și că așteaptă totuși ca primarul general al Capitalei să vină cu propuneri de buget către Consiliul General.

Potrivit sursei citate, sfatul lui Ciucu este ca primarul general să dea dovadă de leadership şi, chiar dacă nu are acord politic, să vină cu o propunere de buget în faţa Consiliului General, ba chiar să discute cu toate formaţiunile politice pe această temă, inclusiv cu PSD.

Nu au existat discuţii pe buget despre care eu să ştiu anul acesta. Ultimele discuţii pe buget au fost pe rectificarea bugetară, care nu s-a mai întâmplat anul trecut, pentru că USR a decis să nu o voteze. Nu e chiar ok să închizi o primărie fără rectificare bugetară”, a avertizat Ciprian Ciucu, care are și o sugestie: „Dacă nu vrem să intrăm în faliment, ar trebui să facem cele două lucruri pe care le-am spus – să tăiem cheltuieli şi să creştem venituri. Este singura opţiune posibilă, este cea dureroasă”.

Rafila: „Ultimele restricții care se vor ridica vor fi legate de utilizarea măştii în interior”

Alexandru Rafila (captură video)

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, joi seară, la Digi24, că de la începutul lunii martie, numărul de noi cazuri de Covid-19 o să scadă considerabil, dar cu toate acestea, românii trebuie să respecte în continuare măsurile de prevenție.

  „Cred că mai degrabă în luna martie o să ajungem pentru că un interval de patru săptămâni socotit de acum, suntem în 10 februarie (…), probabil că trei patru-săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă, să sperăm că rămâne aşa”, a precizat ministrul.

Totodată, oficialul a anunțat că România înregistrează a treia zi de scădere consecutivă a cazurilor, însoțițe și de un număr mai mic de persoane internate în spitale.

Tot mai multe state europene renunță la măsurile impuse împotriva pandemiei

De asemenea, Rafila a venit și cu vești bune, afirmând că după doi ani de zile vom reveni la normalitate prin renunțarea la starea de alertă. Cu toate acestea, printre ultimele restricții care vor fi ridicate vor fi legate de purtatul măștii de protecție în interior.

„În rest, probabil că vom putea reveni la normal şi sper să putem să renunţăm şi la starea de alertă care deja se prelungeşte de aproape doi ani în România”, a spus ministrul Sănătăţii.

Rafila a mai precizat că ridicarea restricțiilor se va face gradual, iar oamenii trebuie în continuare să fie responsabili pentru cei din jurul lor.

„Nu excludem apariţia de noi variante care pot să afecteze anumite comunităţi sau anumite grupuri vulnerabile. Sper să fie ultimul val care pune probleme majore”, a concluzionat ministrul Sănătății.

Și premierul României a declarat că în funcție de datele privind evoluția pandemiei, Guvernul ar urma să discute după 15 februarie despre posibilitatea unor astfel de măsuri.

„Am început să scădem cu 2.000 – 3.000 de infectări pe zi, chiar şi astăzi (n.r. miercuri) – ne raportăm la datele de cu o săptămână în urmă – astăzi numărul de infectări este mai mic decât marţea trecută”, a declarat premierul Ciucă în urmă cu câteva zile la Antena 3.

Reamintim că tot mai multe state europene au decis ridicarea restricțiilor impuse pe timp de pandemie.

Alexandru Rafila: „Odată cu luna aprilie, probabil că o să ajungem la o stare de normalitate”

Organizația Municipală a PSD Iași, dizolvată. Un motiv, rezultatele slabe de la alegerile de acum 2 ani!

Sursa: Facebook

Schimbare de „trupe” aseară în Organizația Municipală Iași a PSD, în urma unei ședințe care a dus la înlocuirea conducerii.

Astfel, potrivit unui comunicat al organizației, în locul deputatului Marius Ostaficiuc, președinte interimar a fost numit Bogdan Balanișcu – ministru secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Varianta oficială a acestei schimbări o reprezintă rezultatele „mult sub așteptări înregistrate la toate alegerile derulate în perioada 2019 – 2020, dar și a lipsei demarării unei proceduri de reformă și reorganizare în structura municipală de partid”, ceea ce a dus la dizolvarea Organizației Municipale Iași a PSD, precum și a întregii structuri interne de conducere, după analiza făcută de către Biroul Permanent Județean și Consiliul Politic Județean.

În replică, de acum fostul președinte al organizației municipale, ales în funcție din septembrie 2018, a scris la rândul său pe Facebook câteva reflecții, lăsând să se înțeleagă că la mijloc sunt niște calcule politice legate de susținerea unor anumite persoane.

A fi un bun politician, spunea cineva, înseamnă a înțelege și mai ales a accepta dinamica politicii, ritmurile ei uneori inegale, uneori ilogice. Prefacerile, schimbările, surprizele sunt ingrediente care, dintotdeauna, au făcut parte din politică. Și poate tocmai de aceea e arta politicii atât de interesantă… Nu te plictisești niciodată!

În mod normal, mandatul meu s-ar fi terminat în curând. Dl Popa nu a mai avut răbdare și a forțat lucrurile. Bineînțeles, episodul de azi are legătură cu posibilele alegeri anticipate de la Primăria Iași și cu sentimentul lui Maricel Popa că are nevoie urgentă de un candidat. Cred că s-a pripit, descumpanind astfel electoratul PSD de la nivelul municipiului Iași.

Mă tem că ieșenii ne privesc ca pe niște scandalagii, ca pe niște inși care, în lipsă de alte activități, se rafuiesc ca niște băieți de cartier în spatele blocului. Problema majoră a d-lui Popa e că vrea să fie peste tot. Modelul acesta al patriarhatului absolut nu mai este actual. Dl Popa vrea să fie senator, președinte de partid, vrea să fie om de afaceri și om de bine, vrea să fie prefect, președinte de județ, primar. Vrea să fie înger și demon în același timp. Sincer, nu știu unde va ajunge cu această multiplicare teribilă a personalității sale.

Pentru mine, episodul acesta nu e unul de viață și de moarte politică. Încerc să privesc partea plină a paharului. Îmi voi intensifica activitatea parlamentară și mă voi concentra și mai mult pe rezolvarea problemelor ieșenilor. Voi rămâne fidel social-democrației și partidului cu care mă identific de peste două decenii”, arată Marius Ostaficiuc.

Încă de aseară, președintele PSD Iași, Marcel Popa, arăta că cei din conducerea municipală au fost „atenționați” de mai multe ori că nu fac performanță politică și că strategia pe care le-a cerut-o nu a avut niciun efect. Mai mult, aparent la mijloc ar mai fi vorba și despre anumite atacuri, din interior.

Îmi pare foarte rău că a trebuit să ajungem aici. Am atenționat de nenumărate ori responsabilii organizației municipale că orașul Iași ne-a tras în jos la toate seriile de alegeri din ultimii 2-3 ani și i-am rugat să reformeze structura locală. (…)

Recent, jumătate din președinții de organizații din municipiul Iași au solicitat fostei conduceri demararea unor discuții cu privire la o serie de atacuri publice efectuate de președintele executiv al organizației municipale la adresa colegilor consilieri municipali. Nici până acum nu a avut loc vreo întâlnire. Cu regret o spun. Am spus și în cadrul ședinței că așa nu mai putem continua. Dacă nu muncim, în 2024 vom privi lucrurile tot din afara scenei.

La PSD Iași avem nevoie de o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Avem nevoie de colegi care să înțeleagă că toți trebuie sa tragem în aceeași direcție, că toți trebuie să avem aceleași obiective care țin în primul rând de ceea ce au nevoie și își doresc ieșenii și de ceea ce putem noi face pentru fiecare localitate din județ” a declarat senatorul Maricel Popa.

În ceea ce îl privește pe noul președinte interimar, acesta a promis că va face tot posibilul să reorganizeze „din temelii” organizația municipală din Iași, „împreună cu toți cei dornici de muncă”:

Sunt convins că în cel mai scurt timp lucrurile se vor schimba radical. Vom continua munca eficientă din Consiliul Local Iași și vom propune soluții viabile pentru proiectele de dezvoltare ale orașului. Iașul merită mult mai mult decât ceeea ce a avut până acum: o administrație coruptă și fără proiecte majore.

În ceea ce privește partea internă, s-a dat un restart, vom porni la drum cu cei care cred cu adevărat în valorile social-democrate și vom coopta oameni noi, curați, profesioniști, din toate mediile sociale. Am format deja un grup de lucru cu membri și simpatizanți PSD alături de care punem bazele noii organizații municipale. Lista este deschisă. Vrem să restabilim dialogul cu ieșenii din municipiu și să facem cu adevărat o politică în folosul oamenilor”.

Potrivit comunicatului postat pe pagina organizației municipale, din grupul de lucru la care se face referire fac parte Doru Adrian Pănescu – prof. univ. dr. în cadrul Universității Tehnice „Gheroghe Asachi” din Iași, senator PSD în perioada 2016 – 2020; Andrei Fermeșanu – manager Opera Națională Română Iași; Roxana Necula – președinte Sucursala Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali România (CNASR), membru al Comisiei de Imagine și Promovare a CNASR; Florentina Precup – director adjunct Școala Gimnazială „B.P. Hașdeu” Iași; Marius Vlaicu Aonicesei – coordonator servicii sociale în regiunea Moldovei la Comunitatea Evreilor Iași; Frank Gerd (48 ani) – profesor doctor în istorie, absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cadru didactic la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași și Colegiul „Costache Negruzzi” Iași; Nicolae Ivanciu (65 ani) – medic veterinar și șef de birou în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași în perioada 2000-2004, consilier județean în perioada 1992- 2004, membru PSD din 2004; Gabriel Amironesei (52 ani) – jurist, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Ștefan Lungu (22 ani) – proaspăt absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, masterand în domeniul Arhivisticii; Roxana Mihaela Andone (21 ani) – studentă anul III, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, coordonator al departamentului de proiecte al Ligii studenților de la Facultatea de Filosofie din Iași (LSFI), ambasador de imagine la Vodafone România; Bianca Cucu (21 ani) – studentă anul III, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, și George Neagu (42 ani) – inginer electronist, absolvent al Facultății de Electrotehnică și Comunicații din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Protecția Consumatorilor continuă să amendeze Mega Image

Sursa: Facebook

Două supermarketuri Mega Image din Sectorul 5 al Capitalei s-au ales cu o amendă de 27.000 de lei după verificările făcute de echipele de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC).

Pe lângă amendă, comisarii au hotărât retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu probleme și oprirea definitivă de la comercializare.

De asemenea,  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a decis oprirea temporară a prestării de servicii pentru ambele supermarketuri Mega Image, până la remedierea problemelor constatate.

Amenzi de mii de lei din cauza produselor expirate

Astfel, printre neregulile constatate se numără utilizarea unor spații de depozitare igienizate necorespunzător, găsirea de gândaci vii și morți în diverse capcane și comercializarea de legume și fructe cu prezența mucegaiului.

Totodată, comisarii ANPC au descoperit vitrine frigorifice cu resturi alimentare, rugină, vopsea exfoliată și ventilatoare încărcate cu grăsime la roioanele cu mezeluri, produse congelate, mezeluri, fructe-legume.

De asemenea, printre nereguli se numără și comercializarea unor produse congelate cu o cantitate mare de gheață în ambalaje și neigienizarea pavimentului, acesta fiind încărcat cu grăsime și praf.

Horia Constantinescu, șeful ANPC, a declarat pe un ton ironic faptul că mai multe magazine Mega Image din Sectorul 5 sunt abonate la amenzile comisarilor.

„Cât de curând, de la magazinele Mega Image veți putea ”cumpăra” și procese verbale întocmite de comisarii ANPC, la cât de multe s-au strâns în ultima vreme. Vor putea fi puse la dispoziția cumpărătorilor și exemplare din acestea, pentru a fi studiate și a ști la ce să fie atenți la momentul la care își fac cumpărăturile. Pe măsură ce vor constata abaterile pentru care operatorul economic a fost sancționat, consumatorii vor învăța să fie mult mai atenți la detaliile pentru care aceștia au fost amendați”, a precizat Horia Constantinescu, potrivit hotnews.ro.

Reamintim că pe 21 ianuarie, Horia Constantinescu a devenit președintele ANPC, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Cică. Totodată, acesta a mai condus Protecția Consumatorilor în perioada Guvernului Dăncilă în 2019.

Magazine Mega, verificate de Protecția Consumatorilor. „Ajung să cred că ei nu fac altceva decât să profite de buna credință a cumpărătorilor și să ignore zilnic legea”, spune directorul general ANPC

Drulă: „Noi eram de acord pe 90% din lucruri şi în general, în Biroul Naţional”

Captură video

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a afirmat că viziunea Biroului Național al USR și cea a lui Dacian Cioloș coincideau în proporție de 90%, însă divergențele au apărut privința numirilor de miniștri, mai mult, a subliniat cu propriul exemplu, când după învestirea sa la Transporturi a reușit să atragă în echipă oameni care nu erau membri de partid, dar care își doreau să fie parte din schimbare.

„Noi eram de acord pe 90% din lucruri şi în general, în Biroul Naţional. Aici era o diferenţă de viziune, o diferenţă care ţine de esenţa democraţiei. Eu cred că cetăţenii se organizează în partide, trei cetăţeni pot începe un partid politic în România ca să propună ceva, să primească o responsabilitate, prin vot, şi să ia decizii. La noi se propunea ca decizia să fie în afara partidului. Nu era o discuţie despre politic versus apolitic, era vorba despre numirile de miniştri. Haideţi să vă dau un exemplu: eu, când am fost la Ministerul Transporturilor, am lucrat cu foarte mulţi oameni şi am reuşit să îi inspir şi să vină alături de mine, care nu erau membri de partid. Dar decizia asupra învestirii lor a fost a mea, nu m-am dus la un consiliu de înţelepţi”, a afirmat Cătălin Drulă, joi seară, la B1 Tv.

Întrebat dacă fostul preşedinte Dacian Cioloş, care și-a dat demisia la puțin peste patru luni de la alegerea sa, propunea ca un astfel de „consiliu” să facă propunerile, Drulă a răspuns că propunerea lui Cioloş era „să decidă cine sunt miniştrii USR un fel de comitet”, care ar fi făcut „o listă” în acest sens.

 „În China, din câte înţeleg, se alege liber, dar sunt deja opţiunile preselectate. E important să nu preselecteze cineva care nu are şi responsabilitatea. (…) Făcea o listă. A preselecta o listă e o formă de decizie. Dacă eu vă dau dumneavoastră trei opţiuni acuma, nu înseamnă că dumneavoastră aţi ales chiar liber, că v-am preselectat eu cele trei opţiuni. Asta am înţeles eu din acel document. Şi al doilea aspect este că (…) nu se poate să decidă cineva care nu răspunde”, a mai spus Drulă.

De altfel, acesta se întreabă retoric, „ce înseamnă să te duci în extern şi dumneavoastră, de exemplu, să decideţi ce se întâmplă în USR”, mai mult, susține acesta, este și o lipsă de încredere în capacitatea democrașiei de a da soluții bune. „Păi dacă faceţi o decizie proastă eu spun că nu e vina mea, că aţi decis dumneavoastră, în afară, iar dumneavoastră spuneţi: eu nu sunt la USR, eu nu am nicio treabă, nu pe mine m-aţi votat”, a concluzionat Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă: „Cu PNRR-ul îşi dau cu stângul în dreptul şi asta mă îngrijorează”

MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București

Ministerul Afacerilor Externe

În contextul declarațiilor de miercuri, 9 februarie, ale ambasadorului Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus ca acesta să fie convocat joi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a avut loc o discuție la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice.

„Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota i-a reiterat ambasadorului Kuzmin poziția repetată constant și clar de către România, SUA și NATO încă de la momentul negocierii Acordului româno-american privind scutul antirachetă încheiat în 2011 și inclusiv recent: facilitatea antirachetă de la Deveselu, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, are un caracter strict defensiv, nu este îndreptată împotriva Federației Ruse – vizând exclusiv potențiale atacuri cu rachete balistice din afara spațiului euroatlantic, și nu există niciun fel de intenție sau posibilitate de amplasare în cadrul acestei facilități de rachete de tip ofensiv”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

Altfel, în legătură cu activitatea Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv cea a Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial, cu privire la care ambasadorul Federației Ruse în România a susținut în declarațiile sale de ieri, contrar realității, că tema nu ar figura pe agenda bilaterală, secretarul de stat a reamintit că următoarea sesiune a Comisiei (a șasea) urmează să fie organizată în România conform deciziei luate de Comisie la a cincea reuniune din noiembrie 2019, se mai indică în comunicatul menționat.

Mai mult, a reiterat disponibilitatea MAE, care asigură secretariatul componentei române a Comisiei, de a susține și în continuare activitatea acestui for.

Secretarul de stat a subliniat, în contextul acestei întrevederii, că partea română consideră că astfel de intervenții publice, care încearcă să creeze opiniei publice percepții eronate, nu sunt de natură să faciliteze desfășurarea unui dialog firesc, bazat pe încredere, între părți și nici să conducă la o relație predictibilă și constructivă, cu respectarea intereselor legitime ale ambelor părți. De asemenea, în viziunea părții române, respectarea angajamentelor internaționale și a dreptului internațional rămâne o condiție esențială pentru un astfel de dialog, conchide MAE.

Iohannis: „NATO reprezintă cea mai solidă garanție de securitate pentru România”

Cîmpeanu: „Împărţirea pe trimestre este o poziţionare naturală inclusiv din perspectiva vacanţelor intertrimestriale”

Sursa Foto: Facebook

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut noi precizări în privința revenirii structurii anului școlar la trimestre, așa cum a fost până înainte de 1998. Mai mult, acesta afirmă că este o „posibilă propunere pe care Ministerul Educație o susține”, iar decizia finală ar putea veni doar după consultarea cu cei direct implicați, adică elevi, profesori și părinți. Asta în ciuda „săgeților” venite dinspre reprezentanți ai industriei ospitalității care îi cer ministrului să nu se mai ia astfel de decizii fără consultarea Ministerului Turismului și al federațiilor din turismul românesc.

„Împărţirea pe trimestre este o poziţionare naturală inclusiv din perspectiva vacanţelor intertrimestriale. Am putea avea o vacanţă de 17 zile în perioada sărbătorilor de iarnă, care separă primul trimestru de cel de-al doilea şi o altă vacanţă de 12 zile, în perioada sărbătorilor Pascale, care să cuprindă care să cuprindă şi sărbătorile ortodoxe şi pe cele catolice. Împărţirea pe trimestre permite o mai bună organizare a materiei, dar şi o evaluare formativă şi sumativă mai coerentă. Este important să însoţim această schimbare de formă (de structură de an şcolar) de schimbări de conţinut din perspectiva evaluărilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.

Totodată, acesta a reamintit de cele două săptămâni de vacanță, una în octombrie, de care să beneficieze toți elevii, indiferent de ciclu, în forma actuală fiind numai pentru cei de la preșcolar până la gimnazial, inclusiv, a doua în februarie, benefică pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Această propunere a fost bine primită de către elevi, car, prin intermediul Consiliului Național al Elevilor i-au transmis ministrului Cîmpeanu că este nevoie de mai mult, de trecere de la faza de propunere la cea de proiect. De asemenea, a mai precizat Robert Avram, prin revenirea la trimestre se realizează acel echilibru între cele trei perioade.

Reamintim că anul trecut, ordinul de ministru privind structura anului școlar 2021-2022 a fost publicat în Monitorul Oficial în 16 februarie.

Ce spun cei din industria ospitalității

Corina Martin, fost președinte al ANAT, a declarat, la Digi 24, că se opune intenției anunțate de către ministrul Cîmpeanu cu privire la posibila structură a anului școlar, care ar urma să înceapă de la 5 septembrie. „Pentru noi, cei de pe Litoral, dar nu numai, ci și cei din Deltă, Valea Prahovei, Maramureș sau oriunde, este o veste extrem de proastă. Dacă școala începe la 5 septembrie, sezonul de vară se scurtează, iar pentru noi pe Litoral, unde sezonul este foarte scurt înseamnă o pierdere foarte mare. Prima noastră reacție este să nu se mai ia asemenea decizii la Ministerul Educației, fără consultarea Ministerului Turismului și, implicit, a noastră, federațiilor din turismul românesc, astfel încât să asistăm, ca în fiecare an, să se schimbe data începerii anului școlar și să nu ne putem face niciun fel de previziuni”, a afirmat Corina Martin.    

Consiliul Naţional al Elevilor: „Structura anului şcolar necesită propuneri concrete”

Pus sub control judiciar după un flagrant cu 3.000 de lei

Un șofer prins de polițiști drogat la volan a dovedit că dorea neapărat să își păstreze permisul de conducere, astfel că le-a oferit acestora o mică „atenție” pentru a-i îndupleca.

Nu doar că a fost refuzat, ci polițiștii au sesizat mai departe tentativa de dare de mită, astfel că bărbatului i-a fost organizat un flagrant.

Ulterior, șoferul a fost acuzat oficial de dare de mită, iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care îi instrumentează dosarul, au dispus pe numele său măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Totul s-a întâmplat astăzi, potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, când la Call Center anticorupție 0800.806.806 a fost anunțat că șoferul în cauză a încercat să scape de dosarul penal întocmit pentru infracțiunile la regimul rutier.

În fapt, în data de 09 februarie 2022, fiind surprins în trafic de agenți de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, inculpatul a oferit acestora suma de bani pentru a nu-i fi întocmit un dosar de cercetare penală ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive și pentru a-și recupera permisul de conducere.

Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au organizat și realizat prinderea în flagrant (…), în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 3.000 lei unor agenți de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere București”, se arată în comunicatul DGA.

BOR, delimitare clară față de AUR-ul lui George Simion

George Simion
George Simion / Foto: Facebook

BOR se delimitează de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a doua oară în mai puțin de o săptămână. Astfel, poziţionarea Bisericii faţă de confiscarea politico-ideologică a credinţei şi deformarea acesteia prin instrumentalizare vine „în contextul recent creat de discuţii purtate în jurul unor teme ce au inclus şi situarea Bisericii faţă de subiecte de larg interes public, comentate în mod firesc de presă”, potrivit unui comunicat de presă al BOR, citat de Agerpres.

„Creştinismul autentic asimilat, exprimat într-un mod de viaţă fondat pe o gândire luminată de cuvintele lui Hristos şi hrănită de cunoaştere, nu parazitată de ignoranţă, lene intelectuală şi spirituală, sau întunecată de umbrele ideologiilor politice şi ale patologiilor credinţei de tip magic (bigotismul, formalismul religios, ritualismul sterp), acest creştinism sănătos care celebrează alteritatea prin respect acordat celuilalt nu se exprimă niciodată obraznic, agresiv şi agramat de la înălţimea unui reper public”, se mai arată în comunicatul transmis de Patriarhia Română.

De altfel, se punctează faptul că elementele care sunt definitorii pentru creștinism: bunătatea, politeţea, buna-cuviinţă, bunul-simţ sau noblețea, lipesc din rândul celor de la AUR, pe care, îi cataloghează ca huligani.

„Singura care onorează numele de creştin, singura sanificatoare pentru societate. Alternativele hâde la această manifestare publică a credinţei reale exprimă doar surogate de creştinism confiscat politic şi ideologic, de care Biserica se dezice ferm. Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenţilor unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent, indiferent de faptul că aceştia au mimat sau mimează public creştinismul, concomitent cu acte grave de opresiune sau încălcare a principiilor unei societăţi democratice şi reverenţioase faţă de valorile creştine pe care s-a edificat”, precizează Patriarhia Română, aceasta fiind și o trimitere spre ÎPS Teodosie, care îl consideră pe Putin „cel mai mare ctitor de la Sfântul Munte și Ierusalim”, în niciun caz „nu-i negru cum îl prezintă toată lumea”.

Reamintim că vinerea trecută, BOR, prin vocea lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt, transmitea că amestecarea politicii cu religia a făcut deja „prea multe victime”, mai mult, s-a poziționat ferm față de AUR. Lucru pe care George Simion, co-președintele formațiunii, a încercat să îl nege în mai multe live-uri făcute pe o rețea de socializare.

Cofondatorul AUR, Claudiu Târziu: „Suntem ținte în mișcare”

Arafat anunță revenirea la normalitate, poate chiar de luna viitoare

Foto: Digi24

Raed Arafat, șeful DSU, s-a arătat optimist în privința evoluției epidemiologice, numărul de noi cazuri, deși încă ridicat, este în scădere, precizând că suntem în faza de „platou”, mai mult, acesta a explicat faptul că relaxarea restricțiilor depinde foarte mult de situația din perioada imediat următoare. Totodată, secretarul de stat din MAI a afirmat că „nu putem compara sub nicio formă ce se întâmplă acum cu valul trecut”, chiar dacă a fost atins recordul absolut al pandemiei, pe 1 februarie fiind înregistrate 40.018 cazuri de infectare. Astfel, dacă facem o comparație între lunea trecută și lunea aceasta sau marțea trecută cu aceasta, se vede o tendință de descreștere, pe 8 februarie fiind confirmate peste 19.300 de cazuri.

„La acest moment, am început să scădem. Încă există o cifră importantă zilnică, încă există un număr totuşi important de cazuri în terapie intensivă. Clar că sunt discuţii şi sunt discuţii pentru că se doreşte să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate. Deci acest lucru depinde de evoluţie.

Dacă continuă scăderea şi dacă vedem că impactul pe secţiile de terapie intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv”, a declarat Raed Arafat, joi, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, Arafat a subliniat că acestea ar putea fi luate înainte sau la momentul încheierii noi perioada a stării de alertă, în jur de 6 martie, dar că totul depinde de evoluția epidemiologică. „Decizia este la un nivel mai înalt, adică nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi, bineînţeles, pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate”, a mai spus Arafat.

Potrivit raportării CNSU, de astăzi, au fost confirmate 26.466 de noi cazuri de infectare, în timp ce în secțiile de ATI se află internate 1.146 de persoane.

La nivelul României, media națională a incidenței cumultate din ultimele 14 zile este de 19,88 cazuri la mia de locuitori, pe „podium” aflându-se municipiul București, cu 36,09 cazuri la mie, urmat de Timiș, cu 29.08 la mie și Cluj, cu 29,39 cazuri la mia de locuitori.

Noi măsuri de relaxare. Se permite accesul tuturor persoanelor în supermarketurile din malluri

Cărbunaru: „Nu trebuie să ne aşteptăm la introducerea de noi taxe”

Dan Cărbunaru (captură video)

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a venit cu precizări în urma afirmației făcute de ministrul Finanțelor, care vrea să pună, deocamdată, în dezbatere publică modificarea Codului Fiscal în vederea introducerii de noi taxe, printre acestea fiind și „taxa pe lux”. Potrivit lui Cărbunaru, premierul Ciucă a clarificat deja faptul că nu vor exista noi taxe, nu înainte de consltări cu mediul de afaceri și cu societatea civilă.

„Guvernul Nicolae Ciucă a transmis încă de la început faptul că nu vor exista noi taxe, înainte să aibă loc consultări cu cei cărora li se adresează acele taxe. Consistenţa dialogului de până acum şi seriozitatea cu care a fost această formula de respect şi interacţiune, fie că ne referim la sindicate, fie că ne referim la patronate, în general mediul de afaceri. Această seriozitate este autentică. Din această perspecitvă nu trebuie să ne aşteptăm la introducerea de noi taxe, înainte ca acestea să fie discutate cu partenerii sociali şi eventual aşezate din timp pe agenda publică. Iniţiativele sigur că pot fi discutate. Unele dintre ele sunt menite până la urmă şi pentru a genera dezbatere publică. De altminteri, în acest an, nu a fost introdusă nicio taxă nouă”, a explicat Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

Precizarea lui Cărbunaru vine după ce, miercuri, Adrian Câciu a declarat într-un interviu acordat Hotnews că dorește modificarea Codului Fiscal, la jumătatea anului 2022, astfel încât acesta să intre în vigoare de la începutul lui 2023, dar după ce va exista o dezbatere cu toate părțile implicate. Prin noile taxe pe care și-ar dori să le implementeze sunt cele legate de proprietăți, dând exemplu acelor persoane fizice care au chiar și 10 apartamente, precum și a celor care au mai mult de două mașini. „În București, dacă s-ar accepta taxarea suplimentară de la a 3-a mașină și al treilea apartament, unde avem persoane fizice proprietari de apartamente, de cartiere aproape (10 blocuri pe persoană fizică cred că e ceva), Capitala ar câștiga 16 miliarde lei”, a declarat Adrian Câciu, subliniid că pentru a doua mașină și-ar dori o taxare graduală.

Grindeanu, despre taxa pe lux: “Tot ce se vorbește la televizor sunt povești”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.9 ° C
1.6 °
0.5 °
88 %
2.7kmh
100 %
mar
4 °
mie
8 °
J
4 °
vin
4 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...