0 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 544

Premierul Nicolae Ciucă anunță ministerele care pot accesa fonduri din PNRR

Semnare acord
Semnare acord. Sursa foto: hotnews.ro

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că șase ministere vor putea depune proiecte și accesa banii din PNRR în perioada următoare. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, reprezentanții ministerelor au semnat marți acorduri de finanțare cu Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene. Cele șase ministere care au semnat acordurile sunt Ministerele Transporturilor, Sănătății, Energiei, Mediului, Familiei și Muncii.

„Astăzi, la sediul Guvernului, a avut loc prima activitate în care s-au semnat acordurile de finanțare între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și alte 6 ministere. Practic, în acest moment a fost inițiată activitatea prin care ministerele coordonatoare de reforme și investiții vor putea să depună proiecte și vor putea să acceseze banii care ne-au fost alocați prin PNRR”, a declarat Nicolae Ciucă.
„Discutăm deja de 4 miliarde de euro care sunt în țară și de alte aproximativ 6 miliarde de euro care urmează să între în țară până la finele anului”, a subliniat premierul Nicolae Ciucă.

Bugetul MIPE are 110 miliarde de lei

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, în prezent în bugetul MIPE sunt 110 miliarde de lei, din care aproximativ 10 miliarde de lei reprezintă credite bugetare și circa 100 miliarde credite de angajament.

„Diferența este că cele aproximativ 10 miliarde de lei credite bugetare pot fi angajate și cheltuite anul acesta, în timp ce celelalte 100 miliarde de lei întră într-un proces multianual”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Premierul a spus că mai sunt încă 13 ministere „care foarte curând vor semna și ele aceste acorduri”.

Ministrul PNL al Proiectelor Europene (MIPE), Dan Vîlceanu, a anunțat în luna ianuarie că suma inițială alocată României de Comisia Europeană, de 29,2 miliarde de euro, ar putea scădea cu aproape două miliarde de euro pe partea de granturi nerambursabile.

Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a insistat până la jumătatea lunii februarie că renegocierea PNRR la Comisia Europeană, privind cheltuielile din PIB cu pensiile, care nu trebuie să depăşească 9,4% din PIB, trebuie făcută și că regulamentul permite acest lucru. „Nu s-a spus niciodată că vrem să renegociem PNRR din temelii, dar o optimizare este necesară”, a spus Marius Budăi.

Ciucă: “Pastilele de iod sunt insuficiente”

Copiii ucraineni refugiaţi vor fi înscriși în școli, în aceleași condiții cu cei români

Sursa foto: Facebook, Daniel Zinica
Sursa foto: Facebook, Daniel Zinica

Guvernul a venit cu explicaţii referitoare la copiii care au ajuns, în urma războiului, pe teritoriul României.

Prin urmare, au fost adoptate mai multe acte normative pentru sprijinirea copiilor refugiați din Ucraina în România.

Astfel, aceștia vor beneficia, în școli, de aceleași drepturi ca și elevii români.

Până luni, aproximativ 30.000 de minori au ajuns în România din Ucraina. Toţi copiii vor beneficia de cazare gratuită, hrană, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și manuale

Toți copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție, potrivit legii azilului, vor beneficia de drept la educație în unitățile de învățământ din România, în aceleași condiții cu antepreșcolarii, preșcolarii și elevii români. Acești copii vor avea drept la cazare gratuită în internatele școlare, drept de alocație de hrană, drept de a primi rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și manuale”, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, elevii vor beneficia de examinarea gratuită a stării de sănătate, de vaccinare, dar și de gratuite pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege.

Vor fi înfiinţate grupuri operative pentru ajutorarea copiilor ucraineni neînsoțiţi

Pentru gestionarea situației copiilor ucraineni neînsoțiti, Guvernul a decis constituirea la nivelul fiecărui județ și, după caz, la nivelul fiecărui sector al municipiului București, a unor grupuri operative, arată Descoperă.ro.

Pentru a putea oferi protecție copiilor aflați în astfel de situații critice, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pot angaja personal contractual pe durată determinate, care nu poate fi mai mare de 3 ani.

OMS avertizează: Atacurile asupra spitalelor, ambulanțelor din Ucraina sunt din ce în ce mai frecvente

Sursa foto: BBC

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că Ucraina nu are provizii medicale vitale, atrăgând atenția asupra faptului că atacurile asupra spitalelor, ambulanțelor și a altor instituții medicale sunt din ce în ce mai dese.

Cel puțin nouă persoane au murit în cele 16 atacuri care au avut loc asupra spitalelor de la începutul războiului în Ucraina din 24 februarie, subliniază OMS.

Reprezentantul OMS pentru Europa, Catherine Smallwood, a declarat că bilanţul include incidente în care ambulanţele au fost utilizate în alte scopuri decât asistenţa medicală de urgenţă.

„Vom continua să actualizăm aceste cifre. Au crescut rapid în ultimele zile”, a declarat Catherine Smallwood.

Oxigenul, insulina, echipamentele de protecţie personală, materialele chirurgicale şi rezervele de sânge se epuizează rapid, a declarat directorul regional pentru Europa, Hans Kluge. Rezervele de oxigen, vaccinurile pentru copii şi expertiza în domeniul sănătăţii mintale sunt printre priorităţile ale OMS pentru regiune.

Prioritizarea nevoilor femeilor, inclusiv sănătatea maternă și îngrijirea obstetricală de urgență, sunt importante, a mai declarat Hans Kluge.

„Conflictele din trecut ne-au arătat că adolescentele, femeile cu dizabilități și femeile în vârstă sunt cele mai vulnerabile. Ele se confruntă cu un risc crescut de a suferi atacuri din partea persoanelor necunoscute și din partea grupurilor armate, precum și din partea partenerulului, dar și abuz și exploatare sexuală”, a spus Kluge.

În Ucraina, a spus oficialul, sistemul sanitar este sub o presiune severă, în timp ce în afara graniţelor, se desfăşoară o criză a refugiaţilor cu cea mai mare creştere din Europa în peste 75 de ani.

Lucrătorii sanitari, spitalele şi alte facilităţi medicale nu trebuie să fie niciodată ţinta atacurilor, nici măcar în timpul crizelor şi conflictelor, a subliniat Kluge.

Medici fără Frontiere: ”Situaţia medicală din Ucraina se înrăutăţeşte”

Medici fără Frontiere: ”Situaţia medicală din Ucraina se înrăutăţeşte”

Captura video CNN
Captura video CNN

Nu mai pot fi comandate medicamente esenţiale, iar situaţia medicală din Ucraina devine din ce în ce mai critică.

Este a 13-a zi de război, iar Rusia continuă invazia în mai multe oraşe din Ucraina.

Războiul îngreunează tot mai mult eforturile de a-i ajuta pe răniţi, a transmis marţi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF), potrivit DPA, citată G4 Media.

Situaţia din spitale este una de criză. Organizaţia Medici fără Frontiere are nevoie de ajutor

Aprovizionarea spitalelor nu mai este la fel de bună ca înainte de declanşarea luptelor”, a declarat pentru televiziunea germană ZDF directorul acestei organizaţii umanitare, Christian Katzer.

El a oferit ca exemplu oraşul Odessa, unde aprovizionarea cu mâncare s-a prăbuşit. ”De asemenea, pur şi simplu nu mai pot fi comandate medicamente esenţiale”, a declarat Katzer.

Organizaţia Medici fără Frontiere are mai multe echipe în Ucraina, cum ar fi în capitala Kiev şi în oraşele Mariupol şi Odessa. Cu toate acestea, oferirea de ajutor este în continuare dificilă, a mai ţinut să explice Katzer.

În acest moment, situaţia din multe zone din Ucraina este în continuare atât de confuză, încât nu este posibil să se lucreze”, a subliniat el.

A 13-a zi de război: principalele informaţii

  • Orașul Sumy din Ucraina a fost bombardat de ruși. Bilanțul: 10 morți, printre care și copii;
  • Explozii puternice și în orașul portuar Odesa;
  • Rușii au bombardat și două depozite petroliere în Jîtomîr;
  • Moscova, pregătită să permită coridoarele umanitare
  • Unitate de cercetare nucleară, avariată de bombe în Harkov;
  • Un general rus a fost ucis de forțele ucrainene;
  • Zelenski, sfidător, tot în Kiev: „Nu mă ascund, nu mi-e frică”;
  • SUA trimit încă 500 de militari pentru a întări flancul estic, inclusiv în România;
  • Aderarea Ucrainei la UE, discutată în „zilele următoare”;
  • Ajutor imediat de 489 milioane de dolari de la Banca Mondială.

Rusia amenință cu sistarea gazelor naturale în Europa, prin conducta Nord Stream1

NordStream1
NordStream. Sursa foto: hotnews.ro

Rusia amenință că va sista livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1, pentru prima dată de la invazia din Ucraina. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat.

Rusia a subliniat mereu că este un furnizor de energie de încredere chiar şi în perioade de criză. Din cauza sancţiunilor impuse de Occident şi a discuţiilor din UE de a scăpa de dependenţa de gazul şi petrolul rusesc, Moscova a ameninţat că va opri livrările spre Germania prin conducta Nord Stream de sub Marea Baltică.

„Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a declarat Alexander Novak. Vicepremierul a subliniat că măsura ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.

Rusia nu face încă acest demers, a dat asigurări vicepremierul rus. Alexander Novak a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de către politicienii europeni care aduc acuzații la adresa Kremlinului.

Potrivit vicepremierului Alexander Novak, preţul petrolului ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc. Petrolul reprezintă o sursă esențială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.

Nord Stream 1 asigură anual aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, care sunt furnizate din Rusia spre Germania, fiind apoi redistribuite spre mai multe ţări europene.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia a recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.

În ultima perioadă se vorbește din ce în ce mai mult despre izbucnirea unui război energetic între Rusia şi Occident, în condițiile în care oficialii SUA fac presiuni în rândul aliaţilor pentru a interzice importurile de petrol din Rusia, drept sancţiune pentru invadarea Ucrainei.

Livrările de gaz rusesc prin Ucraina continuă la un nivel ridicat, conform companiei energetice Gazprom din Rusia.

Gazprom a anunţat marţi la Moscova că volumul de livrări de gaz agreat prin contract este de 109 milioane de metri cubi pentru 24 de ore, în timp ce volumul anual este de 40 de miliarde de metri cubi.

Cumpărătorii europeni şi-au crescut semnificativ comenzile de la intrarea în vigoare a sancţiunilor împotriva Rusiei, a precizat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.

Ce condiții impune Rusia Ucrainei pentru încetarea războiului

Ucraina nu mai vrea în NATO.  Volodomir Zelenski: „Putem discuta și găsi un compromis”

Sursa foto: Facebook/ president.gov.ua

Într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC News, Volodimir Zelenski a anunțat că este de acord să negocieze cu Rusia pentru încheierea conflictului ce durează de 13 zile.

De asemenea, liderul de la Kiev a subliniat faptul că Ucraina este „gata pentru dialog”, dar nu pentru a „capitula”, precizând că reprezintă ucrainenii care au luptat în aceste zile cu mult curaj împotriva invaziei inamice.

Totodată, Zelenski a transmis un mesaj Occidentului, acuzându-i că nu acceptă Ucraina în Alianața Nord-Atlantică din cauză că le este frică de o confruntare directă cu Federația Rusă.

„Putin trebuie să înceapă să vorbească”

„Pentru că nu este vorba despre mine, este despre oamenii care m-au ales. În ceea ce privește NATO, mi-am pierdut interesul pentru această problemă după ce ne-am dat seama că NATO nu este pregătită să accepte Ucraina. Alianței îi este frică de o confruntare cu Federația Rusă, nu este vorba despre mine, ci despre oamenii care m-au ales”, a declarat Zelenski.

Liderul de la Kiev a mai spus că nu va accepta niciodată să fie acel președinte care „cerșește în genunchi”, precizând că se poate găsi un compromis asupra teritoriilor ocupate temporar și republicile nerecunoscute, care nu sunt recunoscute de nimeni, cu excepția Federației Ruse.

De asemenea, Zelenski a mai spus că e nevoie ca liderul de la Kremlin să accepte un dialog și să iasă din „balonul informativ fără oxigen în care se află.” Președintele Zelenski a declarat că în cele 13 zile de conflict, Occidentul a promis că va ajuta Ucraina prin livrarea de avioane, dar nu au făcut-o.

„Însă responsabilitatea pentru asta le revine şi celor care nu au fosta capabili să ia o decizie, în Occident, de 13 zile. Celor care nu au securizat spaţiul aerian ucrainean împotriva asasinilor ruşi”, a conchis Zelenski.

Reamintim că președintele Ucrainei le-a promis ucrainenilor că nu va părăsi Kievul în ciuda bombardamentelor, în timp ce rușii au anunțat că vor înceta focul. Din 24 februarie și până acum, aproape 2 milioane de cetățeni au fugit din Ucraina.

Citește și articolul: Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Patru elicoptere din Ucraina au ajuns pe teritoriul țării noastre. Aeronavele au nevoie de reparaţii

Sursă foto: Facebook - MApN
Sursă foto: Facebook - MApN

În cursul zilei de azi, 8 martie, patru elicoptere din Ucraina au ajuns pe teritoriul țării noastre.

Anunţul a fost făcut, în urmă cu o oră, de către reprezentanții Ministerului Apărării.

Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 4 elicoptere, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare”, au anunțat, marți, reprezentanții MApN.

Cele patru elicoptere din Ucraina au aterizat pe Aeroportul din Iași. De acolo, vor pleca spre Brașov

Conform repezentanţilor Ministerului Apărării din România, aeronavele în discuție sunt configurate pentru executarea misiunilor civile. Acestea nu sunt înarmate şi au nevoie de reparaţii.

Pentru aceste elicoptere au fost depuse astăzi, 8 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aterizâd deja pe aerodromul Iași, pentru escală tehnică, urmând să își continue deplasarea către destinația finală, au mai precizat reprezentanții MApN.

Mai multe bombardiere americane se află deasupra României

În această perioadă, spațiul aerian românesc este survolat de aeronave militare din mai multe state.

Patru bombardiere strategice de tip B-52, din cadrul Forţelor Aeriene ale SUA, au efectuat luni zboruri deasupra României. Aeronavele au decolat din Marea Britanie, Spania și Germania, și nu au aterizat pe teritoriul țării noastre.

Potrivit Flightradar24, citat de Gândul.ro, aeronavele au decolat din Marea Britanie, acolo unde se află de la începutul lunii februarie.

Iohannis: „Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial”

Sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a declarat, marți, că parteneriatele strategice cu Polonia și Turcia sunt excelente, având o cooperare foarte bună în multiple domenii de interes comun.

De asemenea, șeful statului a adăugat faptul că România condamnă ferm agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, precizând că țara noastră va continua să acorde asistenţă multidimensională Kievului.

Totodată, Iohannis a vorbit despre centrul de distribuție a asistenței umanitare internaționale pentru Ucraina ce se va înființa la noi în țară și modul în care România își va consolida rolul ei în NATO.

România se află pe „lista țărilor neprietenoase” a Rusiei

„După cum ştiţi, România a pledat insistent, în ultimii ani, pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe întregul Flanc Estic, într-un mod unitar şi coerent. Agresiunea rusă contra Ucrainei şi noua realitate de securitate definită prin prezenţa militară masivă a Rusiei în Ucraina şi în Belarus confirmă în modul cel mai elocvent necesitatea şi urgenţa acestei consolidări a posturii pe Flancul Estic”, a spus Iohannis, potrivit news.ro.

De asemenea, liderul de la Cotroceni a mulțumit Poloniei și Turciei pentru eforturile de asigurare a unei posturi robuste a Alianței Nord-Atlantice în România și în regiunea Mării Negre.

Totodată, Iohannis a reamintit că vor crește cheltuielile militare de la 2% din PIB la 2,5%.

„Este important să asigurăm condiţii mai bune pentru înzestrarea forţelor noastre armate, pentru a se instrui mai bine şi a răspunde mai eficient nevoilor operaţionale ale Armatei României şi provocărilor de securitate actuale şi în perspectivă”, a spus șeful statului.

În încheierea mesajului său, Iohannis a spus că Ucraina, Georgia și Moldova au nevoie de sprijin politic și financiar pentru a rezista formelor de presiune venite din partea Rusiei.

„Unitatea de poziţie şi acţiune a NATO, a Uniunii Europene şi a aliaţilor în ansamblu ne conferă o forţă de necombătut. Prin urmare, trebuie să rămânem uniţi şi solidari, dedicaţi apărării valorilor şi principiilor care ne leagă, dar, în egală măsură, şi apărării colective, aşa cum este prevăzută de Articolul 5 al Tratatului de la Washington”, a concluzionat Klaus Iohannis.

Iohannis: „Numai împreună putem asigura securitatea euro-atlantică şi pacea cetăţenilor noştri”

Propaganda pro Rusia continuă şi în spitale: Copiii în stadiul terminal sunt aliniați în forma literei Z

Sursa foto: Twitter - @kamilkazani
Sursa foto: Twitter - @kamilkazani

Copiii de la un spital de oncologie pediatrică din Rusia au fost puși să stea afară, în zăpadă, şi să formeze litera Z.

Gestul a fost făcut pentru a arăta sprijinul pentru invazia Ucrainei de către Vladimir Putin.

Vladimir Vavilov, președintele unei organizații de caritate împotriva cancerului şi cel care conduce ospiciul pentru copiii bolnavi, a organizat, în acest weekend, o acţiune șocantă, precizează The Telegraph, citat de Daily Mail.

“Pacienții noștri și întreaga echipă au luat parte la această acțiune”, a precizat iniţiatorul acţiunii care a avut loc în oraşul Kazan din Rusia

Însemnele, care sunt în grafie latină, au devenit un simbol al invaziei, după ce au fost văzute pe tancurile și vehiculele militare rusești care veneau în Ucraina.

Potrivit sursei citate, Vladimir Vavilov a publicat fotografia pe site-ul spitalului. Mai mult, pentru a imortaliza gestul, coordonatorul a folosit o dronă.

Acesta a adăugat că, în timpul acțiunii, copiii au ţinut în mâini fluturași cu steagurile celor două regiuni separatiste Luhansk și Donețk, regiuni pe care președintele Rusiei le-a recunoscut drept independente.

Jurnaliştii de la Daily Mail: “Este cea mai imorală acțiune de propagandă pro-rusă de până acum”

Ministrul rus al apărării a publicat pe Instangram că simbolul vine de la sintagma în rusă „За победу” – „Za pobedy”, care începe cu „Z” și înseamnă „pentru victorie”.

Daily Mail, a explicat evoluția simbolului, de la apariția lui pe tancurile rusești, până la inscripții purtate de sportivi și artiști pro-ruși.

Cercetătorul Kamil Galeev, stabilit la Moscova, a explicat, pentru Daily Mail, că această literă a devenit nou simbol al ideologiei și identității naționale ruse. Unele voci chiar l-au asemuit cu svastica naziștilor din al Doilea Război Mondial.

Liderul UMDR condamnă atacul asupra Ucrainei: „Este criminal și inacceptabil”

Sursa foto: Facebook/ Kelemen Hunor

Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, la RFI, că orice atac asupra unui stat suveran trebuie condamnat ferm și categoric, acesta precizând că ceea ce face Rusia de 13 zile este „criminal și inacceptabil.”

De asemenea, demnitarul e de părere că planul liderului de la Kremlin este de a distruge Ucraina, armata rusă atacând sute de școli, zeci de spitale, au lovit și ucis civili.

Hunor laudă modul în care premierul Ungariei s-a delimitat de Putin

Totodată, vicepremierul a mai spus că era de așteptat ca Viktor Orban să se dezică de Putin, chiar dacă, la început, acesta declarase că Uniunea Europeană ar trebui să îl asculte pe liderul de la Kremlin și să ajungă la un consens cu acesta.

„Este o poziție corectă și este o atitudine corectă din partea tuturor liderilor europeni și era de așteptat că se va întâmpla acest lucru. În momentul în care ești într-o situație în care ne aflăm cu toții, Ucraina este atacată, orice analiză duce spre concluzia că dacă Rusia nu este oprită, va merge mai departe”, a spus Hunor.

De asemenea, acesta a mai punctat faptul că mulți lideri europeni s-au deplasat la Moscova și au stat la „aceeași masă de 60 de metri”, unde trebuiau să se uite „cu binoclul la interlocutorul său” pentru a negocia evitarea unui posibil război.

 „Ați văzut că înainte de război, foarte mulți lideri, trei-patru, au fost la Moscova, au stat la aceeași masă lungă de 60 de metri, trebuia să te uiți cu binoclul la interlocutorul tău, deci din acest punct de vedere, toată lumea, în limitele și cu mijloacele proprii, a încercat să evite războiul. Nu s-a reușit”, a spus Hunor.

Astăzi, 8 martie, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, liderul UDMR a precizat că anul acesta este despre mamele din Ucraina, ale căror vieți sunt marcate de incertitudine din cauza conflictului.

„În vremuri de război, ele fac cele mai mari sacrificii şi ne învaţă cele mai importante lecţii. Pentru că este atât un sacrificiu, cât şi o dovadă a iubirii să ne părăsim părinţii, soţii, pentru a ne salva copiii”, a scris Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor: „Abuzul şi violenţa sunt inadmisibile într-o societate democratică”

Kirill, Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse: “Ucraina merită războiul pentru că a organizat parade gay”

Sursa foto: Facebook, Olena Zelenska, Prima doamnă a Ucrainei
Sursa foto: Facebook, Olena Zelenska, Prima doamnă a Ucrainei

În timp ce Vaticanul condamnă invadarea Ucrainei și crimele umanitare comise de ruși, Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, consideră că vinovat pentru acest conflict este poporul ucrainean.

Kirill a declarat că Ucraina trebuie să plătească pentru păcatele sale. Prin urmare, războiul a fost declanşat pentru că persoanele LGTBQ ar avea o serie de drepturi.

Un alt motiv invocat de patriarh ar fi paradele gay, organizate în țară, scrie Newsweek.com.

Kirill a declarat că fix orientarea sexuală a unor ucraineni a dus la declanşarea conflictului ruso-ucrainean

Paradele gay pride sunt concepute pentru a demonstra că păcatul este o variație a comportamentului uman”, a spus Kirill.

De aceea, pentru a te alătura clubului acelor țări, trebuie să faci o paradă gay pride”. Liderul bisericii a caracterizat paradele gay drept “teste de loialitate”.

Mai mult, Kirill a spus că țările care doresc să se alieze cu puterile occidentale trebuie să le îmbrățișeze.

Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse consideră că genocidul din Donbas are loc pentru că în regiune ar trăi şi homosexuali

Acesta susţine că regiunile separatiste ale Ucrainei aflate în centrul conflictului actual, cunoscute în mod colectiv sub numele de Donbas, au respins, în mod fundamental, astfel de valori.

De opt ani au existat încercări de a distruge ceea ce există în Donbas”, a continuat Kirill. Patriarhul a făcut referire la invazia Rusiei în zonă, în 2014. “Și în Donbas există o respingere fundamentală a așa-ziselor valori care sunt oferite astăzi de cei care pretind puterea mondială. Știm că dacă oamenii sau țările resping aceste cereri, nu fac parte din acea lume. Devin străini de ea”.

Păreristica feţelor bisericeşti din Rusia: Războiul nu are la bază politica lui Putin, ci păcatul

În cele din urmă, Kirill a numit invazia Ucrainei un conflict despre lucruri “mult mai importante decât politica” și a insinuat că îmbrățișarea valorilor occidentale progresiste va duce la sfârșitul civilizației.

După cum a menționat The Moscow Times, Biserica Ortodoxă Rusă a fost criticată în trecut pentru că părea să țină pasul cu valorile și obiectivele Kremlinului și să servească agendei politice a lui Vladimir Putin.

Dacă omenirea acceptă că păcatul nu este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dacă omenirea acceptă că păcatul este o variație a comportamentului uman, atunci civilizația umană se va sfârși acolo”, a spus el.

Papa Francisc, despre conflictul ruso-ucrainean: “Este un război care seamănă moarte, distrugere și suferință”

În Ucraina curg râuri de sânge și lacrimi”, a spus Papa, duminică, în timp ce se adresa adepților din Piața Sf. Petru. “Aceasta nu este doar o operațiune militară, ci un război care seamănă moarte, distrugere și mizerie.”

De asemenea, Francisc s-a referit la Ucraina ca fiind o “țară martirizată” și a îndemnat alte națiuni să ofere ajutor umanitar poporului său.

Cristian Diaconescu se consideră încă președintele PMP. Noua conducere depune plângere penală

Sursa foto: Facebook/Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu este într-un conflict direct cu noua conducerea a PMP, după ce acesta se recomandă, în continuare, președintele partidului. Noua echipă va depune o plângere penală împotriva lui pentru fals în declarații.

„Deși membrii PMP au ales, în cadrul Congresului din 19 februarie a.c., în mod statutar și cu majoritate de voturi, o nouă conducere și, implicit, un nou președinte al PMP, domnul Cristian Diaconescu continuă să își aroge funcția de președinte al partidului”, au precizat reprezentanții PMP pe o rețea de socializare.

De asemenea, aceștia susțin că Diaconescu nu poate accepta faptul că a pierdut conducerea partidului și se prezintă atât în demersurile oficiale, cât și în postările de pe social medica președintele PMP.

„Hotărârea Congresului PMP din data de 19 februarie 2022 prin care a fost aleasă noua conducere a formațiunii rămâne în vigoare”

„Subliniem faptul că organismul suprem de conducere al PMP, care exprimă voința democratică a partidului este Congresul, iar hotărârile sale intră în vigoare din momentul adoptării lor. (…) PMP își desfășoară activitatea potrivit prevederilor legale și statutare ce guvernează activitatea partidelor în România și este condus de persoanele și organismele de conducere alese la congres”, arată PMP într-o postare pe Facebook.

În urmă cu o zi, Cristian Diaconescu a anunțat că nu recunoaște Congresul Extraordinar în urma căruia europarlamentarul Eugen Tomac a fost ales președintele PMP. Acesta susține că el este, în continuare, liderul partidului, precizând că a contestat toate deciziile luate de noua conducere, dispozițiile date fiind nule.

„Asigur Organizaţiile aflate pe lista neagră a deja cunoscutei grupări cu veleităţi de conducere, precum şi pe liderii acestor Organizaţii, că nu pot fi ţinta vreunei măsuri luată de “structura” amintită. Din două motive  calităţile şi funcţiile acestor persoane, în CEN şi CN, nu mai există, locurile lor rămânând vacante și  orice nouă structură de conducere – stabilită ca urmare a unui “Congres” contestat atât ca organizare, desfăşurare şi producere a efectelor – se află în IMPOSIBILITATEA de a dispune, pentru că aceasta NU EXISTĂ”, a precizat Diaconescu pe o rețea de socializare.

Eugen Tomac, mesaj tranșant pentru Cristian Diaconescu: „Crede în AUR? Să-şi ia lucrurile şi să se ducă în AUR, nu este nici o tragedie”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0 °
-1 °
100 %
1.5kmh
40 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
7 °

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

Un secretar de stat, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și doi directori generali ai instituției sunt, oficial, inculpați într-un dosar privind...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...