1.1 C
București
luni, 26 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 537

Românii au devenit, în ultimii 14 ani, mult mai implicaţi în protejarea mediului înconjurător

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Românii au devenit mai atenţi în ceea ce priveşte problemele legate de mediul înconjurător.

Conform datelor publicate de Raportul anual privind starea mediului, citat de Asociaţia Respo DEEE, cantitatea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) colectate pe piaţa din România a crescut de cinci ori din 2008 până în 2019, ajungând la aproximativ 100.000 de tone.

Deşi volumul deşeurilor colectate a crescut de 5 ori, specialiştii spun că încă nu suficient pentru a atinge normele impuse de Comunitatea Europeană

Asociaţia Respo DEEE consideră că educaţia de mediu produce efecte considerabile în societate într-o perioadă cuprinsă între 10-20 de ani. Este nevoie astfel de un schimb de generaţii pentru ca practica colectării şi reciclării responsabile să devină un lucru uzual”, susţin reprezentanţii organizaţiei de mediu.

În anul 2019, la nivelul Uniunii Europene rata impusă de reciclare era de 45%, iar România a ajunsese în aceeaşi perioadă la 35%, se mai arată în raport.

Ulterior, această rată de reciclare impusă a crescut la 65%. Vestea bună este că nici statele mai dezvoltate nu ating baremul impus de UE”, precizează datele, citate de Radio Eco Natura.

Foarte multe deşeuri electrice şi electronice sunt încă abandonate în mediul înconjurător sau arse

Datele centralizate de Global Waste Monitor, relevă faptul că, la nivel internaţional, în 2021, omenirea a generat o cantitate-record de DEEE, respectiv de peste 57,4 milioane de tone, dintre care doar 17% au fost reciclate.

Specialiştii Respo DEE avertizează asupra faptul că 75% dintre electronicele vechi, nefolosite, se află încă în locuinţele oamenilor, precum şi că acestea conţin substanţe periculoase (plumb, mercur, crom şi cadmiu, metale grele şi substanţe toxice inflamabile), ce pot deveni un mare pericol pentru sănătatea oamenilor, şi a mediului înconjurător dacă sunt aruncate necorespunzător în natură.

Conform statisticilor, doar 20% dintre deşeurile electrice şi electronice sunt reciclate corect la nivel global, restul de 80% fiind abandonate în mediul înconjurător sau arse, acţiuni care duc la afectarea solului, aerului şi apei şi, implicit, a sănătăţii oamenilor.

Eugen Tomac: „Populismul și dezinformarea nu se combat prin îngrădiri”

Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac
Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac

Președintele PMP Eugen Tomac a declarat că populismul nu se combate prin cenzură, ci prin bună guvernare, cerându-i lui Iohannis să nu promulge legea privind incriminarea instigării la ură pe motiv de apartenență politică.

Acesta susține că inițiativa legislativă votată de Camera Deputaților este scandaloasă, precizând că libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită, acest lucru reprezentând un „derapaj de la principiile pe care ni le-am asumat.”

„Populismul și dezinformarea nu se combat prin îngrădiri, cenzură sau închisoare, ci prin puterea exemplului, prin bună guvernare, prin apărarea drepturilor și libertăților cetățenești”, se arată în scrisoarea trimisă președintelui României de PMP.

Proiect de lege controversat

De asemenea, Tomac i-a cerut șefului statului să retrimită în Parlament proiectul de lege, afirmând că poporul este mai puternic atunci când nu îi este frică de cei care vor să „deturneze sensul democrației și să sufoce libertatea de exprimare prin dezinformare.”

„Suntem puternici atunci când suntem mai buni decât ei și luăm măsuri în beneficiul cetățenilor. Pentru toate aceste motive, vă solicităm să retrimiteți la Parlament proiectul de lege adoptat care incriminează delictul de opinie pe motiv de apartenență politică și îl pedepsește cu închisoare până la 3 ani”, a concluzionat liderul PMP.

Reamintim că luni, 14 martie, Camera Deputaților a votat proiectul de lege care incriminează instigarea la ură împotriva unei persoane sau a unui grup pe motiv de apartenență politică. Deputatul USR Mihai Badea, membru în Comisia Juridică, a anunțat că PSD-PNL-UDMR adoptă o lege „care ne apropie de Rusia”, în timp ce în țară vecină „se luptă și se moare pentru libertate și democrație.”

De asemenea, Badea a mai precizat că va urma un alt proiect similar: reincriminarea ofensei aduse statului și însemnelor naționale.

„În loc să rămână o contravenție pasibilă de amendă, vor să fie infracțiune pasibilă de închisoare. Contrar evoluției dreptului din țările civilizate, care dau câștig de cauză libertății de exprimare. Iar de la asta până la ofensa adusă conducătorilor iubiți nu mai ramâne decât un pas”, a concluzionat deputatul USR.

Eugen Tomac, mesaj tranșant pentru Cristian Diaconescu: „Crede în AUR? Să-şi ia lucrurile şi să se ducă în AUR, nu este nici o tragedie”

Tancurile militare din SUA ar putea reveni în România

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

În contextul în care Rusia nu opreşte invazia din Ucraina, brigăzile de tancuri militare americane ar putea reveni în Europa.

Conform declaraţiilor oferite de un expert militar american și profesor la Colegiul de Război al SUA, aceste brigăzi ar urma să fie amplasate în România și Polonia.

Dacă războiul Rusiei împotriva Ucrainei determină Pentagonul să trimită brigăzi de tancuri înapoi în Europa, acestea ar putea ajunge în România și Polonia, scrie stripes.com, citând expertul militar John R. Deni, profesor la Colegiul de Război al Armatei din SUA.

În timpul Războiului Rece, tancurile militare care aparţineau Statelor Unite erau staționate în Germania

Este dificil să punem brigăzi într-o singură locație, în Germania, în acest moment. Nu sunt sigur că avem capacitatea acolo să facem asta”, a spus John R. Deni.

Trebuie să începem să ne gândim la locuri din Polonia sau România, unde sunt și zone bune de antrenament”, a continuat expertul militar.

Pentagonul a recunoscut că atacul Rusiei asupra Ucrainei ar putea schimba modul în care armata își aranjează forțele în Europa pe termen lung.

Vom veni opțiuni și cred că vor fi dezvoltări în timp”, a declarat șeful de stat major al armatei, generalul James McConville, în timpul unei întâlniri găzduite de Asociația Armatei SUA la Washington.

Alexandru Rafila, anunț despre un eventual val șase al pandemiei de COVID

Alexandru Rafila (captură video)

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat că este posibil ca pandemia de coronavirus să nu se fi terminat. Ministrul Sănătății a declarat că un posibil val șase de infectări cu Covid-19 ar putea fi luat în calcul doar începând din toamnă, acest lucru presupunând existența unei alte tulpini care să se transmită susținut în comunitate.

„Un eventual val șase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puțîn în această primăvară, credem noi, dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă. Dar nu putem discuta de un val șase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val șase. Un val șase presupune o altă tulpină care circulă și care se transmite susținut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, așa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populația în mod inutil”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Alexandru Rafila a explicat și motivele pentru care starea de alertă nu a mai fost prelungită, lucru care a condus la ridicarea bruscă a tuturor restricțiilor El a declarat că a propus o renunțare etapizată la aceste restricții, dar s-a considerat că nu mai este cazul.

„Nu este nici un fel de problemă (…). Probabil s-a bazat pe o analiză, nu știu să vă spun mai multe detalii, dar asta este situația, ne-o asumăm cu toții”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a subliniat că recomandările ministerului sunt folosirea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individuală.

„Chiar dacă numărul de cazuri a scăzut, observăm totuși câteva mii de cazuri înregistrate zilnic, nu sunt puține și până această transmitere comunitară nu încetează, atunci, în mod evident, recomandările noastre sunt în continuare aceleași, respectiv utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individuală”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila: “Nimeni din România nu trebuie să ia pastile de iod”

Mesajul cutremurător al unui jurnalist: Această familie nu mai există. Rușii au luat viața unei întregi familii

Familia ucisa
Familia ucisa. Sursa foto: observatornews.ro

Doi tineri soți ucraineni și băiețelul lor de 2 ani au fost omorâți în timp ce se aflau în mașină de către un tanc rusesc, în urma unui bombardament al armatei ruse. Tragedia a fost dezvăluită de către Myroslava Petsa, jurnalist al filialei ucrainene a BBC News.

„Această familie frumoasă nu mai există. Mihail Soloșenko, soția sa Inna și fiul lui Efrem au fost uciși când un tanc rus a tras în mașina lor. Mihail a fost absolvent al Universității Sumî, care a confirmat decesul și au publicat această fotografie”, a scris Myroslava Petsa pe Twitter. Jurnalistul a postat o fotografie a familiei ucise.

După postarea jurnalistului, sute de persoane au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare. Printre ei s-au aflat și profesorii universității unde a urmat cursurile Mihail Soloșenko, tânărul care și-a pierdut viața împreună cu soția și copilul lui.

„Profesorii și studenții Universității Naționale Agricole Sumy exprimă sincere condoleanțe familiei și prietenilor absolventului Facultății de Inginerie și Tehnologie, Mihail Soloșenko, soției sale Inna și fiului Efrem, care au fost uciși de rușii invadatori”, este mesajul postat pe profilul universității ucrainene.

Cineva a relatat că pe data de 8 martie, acum un an, l-a cunoscut pe Mihail Soloșenko.

„Soția lui și soția mea au crescut împreună. Racheta rusă nu le-a dat nicio șansă. Asta a rămas din glonțul tras de tanc”, a scris persoana, sub postarea jurnalistului BBC.

Alina Bodnar a transmis un mesaj emoționant pe Facebook, în care a povestit cum cei doi soți au murit în urma atacului armatei ruse.

„Această familie nu mai există. A fost împușcată de ruși. Nimeni nu a supraviețuit. Mihail Soloșenko, soția sa Inna și fiul lor Efrem au fost uciși când un tanc rusesc le-a atacat mașina în regiunea Sumî. Mihail a fost absolvent al Facultății de Inginerie și Tehnologie a SNAU. Muncitor, amabil, sincer, un elev bun și un prieten extraordinar. Vreau să ne amintim de Misha cu cele mai frumoase cuvinte și gânduri. Vreau să ne amintim de un băiat simplu și muncitor. Rușii au luat viața unei întregi familii. Micuțul Efrem nu a avea nici 2 ani…”, a scris Alina Bodnar pe Facebook.

Primarul Kievului: “Reședințele civililor sunt distruse, vieți nevinovate sunt pierdute”

Firea: “Multe familii din România vor să adopte copiii orfani veniţi din Ucraina”

Sursă foto: Facebook - Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook - Gabriela Firea

Într-un text publicat pe Facebook, ministrul Familiei a vorbit despre situaţia copiilor orfani care au ajuns în ţara noastră, în urma războiului din Ucraina.

Gabriela Firea a precizat că, de la începutul crizei umanitare, în România au intrat, pe la punctele de trecere a frontierei, 460 de copii. Toţi aceştia provin din centrele de plasament din Ucraina.

Gabriela Firea: “Drama copiilor ucraineni a stârnit un impresionant val de emoție și sunt realmente mișcată de modul în care ne-am mobilizat cu toții!”

Românii au demonstrat, încă o dată, că știu ce înseamnă să sari în ajutorul cuiva. Foarte mulți și-au exprimat dorința chiar să devină părinții copiilor instituționalizați refugiați în România, nu doar să le ofere celor mici adăpost , o haină călduroasă și o masă caldă”, se arată în textul publicat astăzi, 15 martie, pe contul de socializare.

În prezent, în sistemul de protecție specială din România, mai sunt 168 copii în centre de plasament. Aceste centre sunt în următoarele oraşe: București, Prahova, Brașov, Constanța, Iași, Suceava, Tulcea, Sibiu, Maramureș sau Timiș.

Deşi impresionată de felul în care românii au sărit din primul moment să-și arate susținerea, Gabriela Firea a precizat că, din punct de vedere legal, nu există nicio posibilitate pentru ca românii să poată deveni părinții copiilor ucraineni instituționalizați.

Copiii neînsoțiți sau proveniți din centrele de plasament din Ucraina care au ajuns pe teritoriul României sunt cetățeni ucraineni. Situația lor, din punct de vedere juridic, este clarificată doar de către autoritățile din țara vecină, în conformitate cu legislația internă proprie”, a explicat ministrul Familiei.

Orice demers privind o posibilă adopție a copiilor orfani poate fi inițiat exclusiv de către autoritățile ucrainene, statul român neavând nicio competență în acest sens

Ministrul a mai declarat că legislația în domeniul protecției copilului este foarte clară și apără, înainte de toate, interesele minorului.

În plus, obligația noastră, ca stat, este aceea de a le asigura copiilor ucraineni o protecție temporară, pe perioadă determinată, respectiv până la momentul în care este posibilă reîntoarcerea în siguranță în țara lor, cu respectarea corespunzătoare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest context, subliniez faptul că, în România, legislația în domeniul adopțiilor s-a simplificat semnificativ în ultimii ani, venind în sprijinul celor care vor să dea șansa unui copil fără părinți să crească într-o familie adevărată”, a explicat Gabriela Firea.

Cetățenii sau familiile de români care doresc să devină părinții unor copii aflați, în prezent, în îngrijirea statului pot adopta numai copii cetățeni români

În acest moment, aproximativ 5.800 de copii din sistemul de protecție specială sunt adoptabili.

De asemenea, de la începutul anului până în prezent pentru încă 1.000 de copii a fost demarată procedura de deschidere a adopției.

Pentru a iniția o procedură de adopție, cei interesați se pot adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul sau sectorul în care au domiciliul înregistrat sau au reşedinţa și vor primi informații în legătură cu etapele pe care trebuie să le parcurgă.

Pe scurt, procedura legală presupune obținerea unui atestat de adopție, în urma unui proces de evaluare (socială, psihologică, de pregătire)”, a adăugat ministrul Familiei, oferind toate condiţiile care trebuie îndeplinite de familiile care au în vederea adopţia copiilor orfani din România.

A început marele jaf asupra producătorilor agroalimentari. Ministerul Agriculturii și PSD își fac imagine publică pe sărăcia producătorilor autohtoni

foto: Insomar.org

Ministerul Agriculurii, prin Adrian Chesnoiu, nu a putut să ne răspundă punctual la întrebările adresate privind proiectul de lege care reglementează practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

S-a limitat în a rescrie proiectul de lege pe scurt. Ziarul de Investigații a solicitat Ministerului Agriculturii să spună punctual cum îi ajută pe producătorii autohtoni și pe reprezentanții marilor magazine amendamentele votate în Comisia pentru Agricultură la legea mai sus menționată.

Producătorii agroalimentari din România, chiar și reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Germană, au tras un semnal de alarmă: proiectul de lege supus votului Camerei Deputaților în forma actuală îi avantajează doar pe reprezentanții hypermarketurilor, nicidecum nu se poate vorbi despre o relație comercială corectă, așa cum ar trebui să se reglementeze.

Faptul că producătorii agroalimentari vor întâmpina dificultăți în a-și vinde produsele în hypermarketuri, se va concretiza în alimente de import, mult mai scumpe pentru buzunarele românilor. Producătorii agricoli au explicat concret cum îi afectează amendamentele votate de majoritatea PNL-PSD, în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților. Puteți(re)citi aici.

Ministerul Agriculturii și PSD își fac imagine publică pe sărăcia producătorilor autohtoni

În timp ce producătorii agroalimentari se plâng că sunt „taxați ilegal” cu un procent de 19% în loc de 9%, iar termenele prelungite de returnare a produselor(perisabile) le creează pierderi mari financiare, Ministerul Agriculturii și PSD nu mai contenesc să se laude. Astfel, informațiile sunt prezentate publicului trunchiat.

Iată ce spun reprezentanții producătorilor agricoli: „Nu sunt materiale de construcții să fie returnate în 30 de zile. Sunt perisabile”, producător agricol, pentru Ziarul de Investigații.

Risturnele, rabaturile şi remizele” reprezintă servicii de promovare, plasări multiple sau alte acţiuni stabilite unilateral de către retail pentru produsele furnizorului cu scopul de a stimula vânzările şi rotaţia la raft, servicii care nu sunt solicitate sau decise de către furnizorul acestor produse, acestea ar fi trebuit să fie încadrate din punct de vedere fiscal în categoria prestării de servicii, aplicându-se asupra acestor sume un TVA de 19%, nu de 9% ca şi în cazul produselor agroalimentare”, reprezentanții PRO AGRO.

Și reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Germană au sesizat că deputații NU ȘTIU ce votează

„Cu modificările aduse în Parlament, proiectul ar putea avea impact asupra românilor prin posibile creșteri de prețuri, chiar penurie de produse sau o calitate mai slabă a acestora, întrucât instituie bariere de acces pe piață a micilor producători locali”, a transmis Camera de Comerț Româno-Germană.

PSD se laudă pe Facebook. În realitate, românii mânâncă fructe și legume din import, de o calitate îndoielnică, la prețuri mult mai mari decât cele pe care le-ar putea cumpăra de la producătorii autohtoni. Președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, vorbește despre „reducerea poluării” în rândul micilor producători. Or, adevărata poluare este permisă în cazul marilor companii de stat sau private. Ziarul de Investigații a prezentat pe larg acest subiect.

Mă bucur că am reușit astăzi să trecem de Camera Deputaților – cameră decizională, legea prin care instituim obligativitatea criteriului verde la licitații, după model european, prin care susținem capitalul românesc, și implicit comunitățile în care aceștia își desfășoară activitatea.

Concret, această lege inițiată de PSD, va da o șansă în plus firmelor românești de a participa cu succes la licitațiile publice ale statului. Astfel, în evaluarea ofertelor la licitații vor fi punctate suplimentar companiile capabile să asigure o poluare cât mai mică, ca urmare a unui traseu de transport cât mai scurt. Pe scurt: cu cât ești mai aproape cu marfa de destinație cu atât ești mai avantajat!

Ministerul Agriculturii e numai „lapte și miere”, dar(…) de import

La solicitarea noastră, Ministerul Agriculturii(MADR) a identificat numai lucruri pozitive la legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, în ciuda dezavantajelor transmise de specialiști.

Inițiativa legislativă având ca obiect PLx 178/2021 – Proiect de Lege privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar aparține domnului senator Cristian Buican, care a depus și instrumentul de motivare aferent.

Prin acest proiect de lege se urmărește atingerea scopului avut în vedere de către legiuitorul european, respectiv consolidarea poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse agricole și alimentare, combaterea practicilor comerciale neloiale”, au transmis reprezentanții MADR, pentru Ziarul de Investigații.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este instituția care implementează acesată lege și punctul unic de contact pentru cooperarea cu Comisia Europeană. Prin urmare, are interes direct ca aceasta să nu favorizeze doar o parte, ci să reglementeze parteneriate comerciale corecte.

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorul Cristian Buican

Proiectul de lege a venit de la Senat într-o formă rezonabilă, dar coaliția de guvenare PNL-PSD s-a grăbit să aprobe amendamentele care îi jefuiește pe producătorii agroalimentari. În zadar, a încercat deputata Ana Predescu să le arate că votează, de fapt, practici de comerț neloiale, iar produsele românești se vor găsi din ce în ce mai greu în marile magazine. Deputații din Comisia pentru Agricultură au ridicat mâna și atât fără să le pese cum își vor derula producătorii autohtoni activitatea sau că românii vor da mai mulți bani pentru alimente.

Indicele global al preţurilor la alimente este cel mai ridicat din ultimii zece ani, în urma majorării preţului uleiurilor vegetale, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Proiectul de lege va fi suspus votului final în Camera Deputaților. Reprezentanții PRO AGRO au transmis că sunt dispuși să facă demersuri la Comisia Europeană, pentru a arăta cum parlamentarii români încalcă legislația din sectorul agro-alimentar.

Citește și: Cum sunt umiliți producătorii agroalimentari din România

Primarul Kievului: “Reședințele civililor sunt distruse, vieți nevinovate sunt pierdute”

Captură video Twitter
Captură video Twitter

Vladimir Klitschko, primarul Kievului, a vorbit despre dezastrul lăsat în urmă de bombe, arătând, într-o postare publicată pe contul de Twitter, cum a ajuns oraşul după ce Rusia a tras cu 900 de rachete.

Primarul a postat pe Twitter mai multe videoclipuri de pe străzile capitalei Ucrainei, postări care demonstrează dezastrul lăsat în urmă de rachetele rusești.

Străzile Kievului sunt distruse după ce o nouă rachetă a format un crater uriaș. Racheta rusească a lovit, direct, un autobuz

Potrivit Kiev Independent, citat de Gândul.ro, Rusia a tras deja cu 900 de rachete în obiective militare și civile din Ucraina, de la începutul războiului pe 24 februarie.

Așa arată războiul dezlănțuit de ruși asupra civililor. Clădiri distruse, infrastructură distrusă. Uitați, un autobuz a fost lovit direct de o rachetă, vieți au fost pierdute. Așa arată războiul pornit de ruși, așa arată acum orașul Kiev. Multe orașe din Ucraina au fost distruse, mulți oameni au murit. Acesta este adevărul, imaginile pe care le vedeți aici. Așa arată războiul lui Putin împotriva Ucrainei”, a spus Klitschko pe fundalul dezastrului lăsat în urmă de bombele care au lovit oraşul.

Vladimir Klitschko: “Războiul nu distruge doar infrastructura Ucrainei, ci ucide civilii”

Edilul a făcut un nou apel, insistând că acest război fără sens trebuie oprit. De asemenea, primarul s-a adresat liderilor lumii, cerând ajutorul lor şi izolarea Rusiei din punct de vedere economic.

Reședințele civililor sunt distruse, vieți nevinovate sunt pierdute. Acest război fără sens trebuie oprit. Trebuie făcut tot posibilul ca Rusia să fie izolată economic fiindcă își va folosi toate resursele pentru rachete și arme nu doar ca să distrugă infrastructura Ucrainei, dar ca să ucidă civili. Ajutați-ne, izolați Rusia acum, opriți războiul”, a spus Klitschko în al doilea videoclip postat pe Twitter.

Propunere legislativă iniţiată de senatorul Alfred Laurențiu: Sistemul energetic poate deveni mai sigur și mai stabil

Sursa foto: Facebook - Alfred Laurențiu
Sursa foto: Facebook - Alfred Laurențiu

Senatul a aprobat o propunere legislativă care o să ajute sistemul energetic al României.

Declaraţia a fost făcută, astăzi, 15 martie, de senatorul PSD Alfred Laurențiu.

Propunere legislativă: se vor putea finaliza lucrările şi se vor pune în funcțiune hidrocentralele abandonate

Senatul României a aprobat propunerea legislativă privind regimul ariilor naturale protejate, precum și propunerea pentru modificarea Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. Urmează ca proiectul de lege să fie trimis pentru dezbatere și aprobare către Camera Deputaților”, a explicat senatorul PSD.

Propunerea legislativă va fi benefică pentru mediu, asigurând, în acelaşi timp, cadrul legislativ pentru ca investițiile stopate să fie finalizate. Prin urmare, sistemul energetic se va baza pe energia care este foarte ieftină.

De asemenea, aceasta prevede scoaterea din zona ariilor protejate a amenajărilor hidrotehnice. În acest mod, se vor putea finaliza lucrările si punerea în funcțiune a unor hidrocentrale abandonate. Sistemul energetic poate deveni mai sigur și mai stabil”, a adăugat Alfred Laurenţiu.

Senator PSD: “Nu ne mai putem permite să abandonăm amenajări hidrotehnice în care s-au investit sute de milioane de euro, mai ales azi, când deficitul de energie a aruncat prețurile în aer”

Conform declaraţiilor oferite pentru Ziarul de Investigaţii, prin acest proiect, vor fi reluate rapid și finalizate următoarele investiții majore:

Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, la care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce lunar peste 9000 MWH.

Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești – realizată 90%, Dumitra-realizată 98%, pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 21000 de MWH, în fiecare lună.

Prin finalizarea acestor lucrări, aproximativ 300.000 de locuințe ar putea fi alimentate cu energie electrică, din producția acestor hidrocentrale”, a completat Alfred Laurențiu.

Conflictul din Ucraina ar urma să se termine cel târziu la începutul lunii mai

Sursă foto: Gândul.ro
Sursă foto: Gândul.ro

Războiul ar trebui să se termine cel târziu la începutul lunii mai, deoarece Rusia nu va mai dispune de resurse pentru a susţine atacurile. Este afirmația făcută de către Oleksiy Arestovici, consilier al şefului de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

“Cred că nu mai târziu de mai, începutul lunii mai, ar trebui să avem un acord de pace, poate mult mai devreme. Vom vedea, eu vorbesc de cele mai târzii date posibile”, susține consilierul ucrainean.

Oleksiy Arestovici a subliniat că momentul opririi războiului depinde de resursele pe care este dispus Kremlinul să le folosească în acest conflict.

„Toată lumea va înțelege ca Putin a pierdut într-un fel sau altul”, a mai declarat Oleksiy Arestovici.

Consilierul ucrainean susține că Ucraina se află la răscruce acum. Potrivit lui Oleksiy Arestovici, fie va fi un acord de pace rapid, care va fi semnat într-o săptămână sau două, și care va prevede retragerea trupelor şi tot ce mai implică acest lucru, fie va exista o tentativă de a aduna nişte sirieni pentru runda a doua a conflictului. “Când îi ‘măcinăm’ şi pe ei, un acord la jumătatea lunii aprilie sau spre sfârşitul lunii aprilie”, a precizat consilierul ucrainean.

Un scenariu “total nebun” ar fi că Rusia să trimită recruţi care să aibă doar o lună de pregătire, a mai declarat Oleksiy Arestovici.

După ce se va semna un acord de pace ar mai putea exista mici ciocniri timp de un an, a mai declarat Oleksiy Arestovici.

Oleksiy Arestovich a precizat că la negocieri Ucraina a solicitat retragerea totală a armatei ruse. 

Războiul ruso-ucrainean a început pe data de 24 februarie 2022. Federaţia Rusă a lansat o invazie terestră, aeriană şi navală împotriva Ucrainei, fiind considerat cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Volodimir Zelenski, apel către soldații ruși: Predați-va forțelor noastre!

Volodimir Zelenski, apel către soldații ruși: Predați-va forțelor noastre!

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski. sursa foto: observatornews.ro

Volodimir Zelenski a transmis luni noaptea un nou mesaj în care le-a cerut soldaților ruși să se predea. Președintele ucrainean susține că trupele rusești sunt confuze, că militarii fug de pe câmpul de luptă și își abandonează echipamentele. Volodimir Zelenski a mai subliniat că armata ucraineană a ajutat 3.800 de oameni să părăsească zonele unde au loc lupte în Lugansk și Kiev.

El a mai spus că războiul a devenit un ”coșmar” în Rusia pentru că armata rusă a pierdut foarte mulți soldați și echipament militar. Zelenski a precizat însă că negocierile de pace cu partea rusă vor continua și joi.

„Recruți ruși, ascultați-mă cu mare atenție! Ofițeri ruși, voi ați înțeles deja situația. Nu veți câștiga nimic din Ucraina. Veți lua vieți. Voi sunteți mulți, dar și dintre voi veți muri. Dar de ce să muriți? Pentru ce? Știu că vreți să trăiți.

Ascultăm conversațiile voastre în interceptări, auzim ce credeți cu adevărat despre acest război fără sens, despre această rușine și despre statul vostru. Ascultăm conversațiile pe care le aveți unul cu celălalt. Apelurile către familia de acasă. Auzim tot și tragem concluzii. Știm cine sunțeți.

Prin urmare, vă ofer o alegere. În numele poporului ucrainean, vă dau o șansă. O șansă de a supraviețui. Dacă vă predați forțelor noastre, vă vom trata așa cum ar trebui să fie tratați oamenii – ca oameni, decent. Așa cum nu ați fost tratați de propria voastră armată, într-un fel în care armata voastră nu o tratează pe a noastră. Alegeți!”, le-a transmis Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski a mai spus că armata ucraineană a neutralizat sute de elicoptere ruseşti, 80 de avioane de război, sute de tancuri şi mii de alte echipamente. “În 19 zile, armata rusă a pierdut mai mult în Ucraina decât a pierdut în două războaie sângeroase şi lungi în Cecenia. Pentru ce?”, a afirmat Zelenski.

iUniunea Europeană a stabilit noi sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a stabilit noi sancțiuni împotriva Rusiei

Consiliul Uniunii Europene
Consiliul Uniunii Europene. Sursa foto: wikipedia

Consiliul Uniunii Europene a definitivat, luni seară, procedura de aprobare a unui set de sancţiuni suplimentare propuse vineri de Comisia Europeană împotriva Rusiei, a anunţat preşedinţia franceză a instituţiei europene. Sancțiunile vizează persoane şi entităţi implicate în agresiunea contra Ucrainei, precum şi sectoare ale economiei ruse. Măsurile vor intra în vigoare după publicarea deciziei în Jurnalul oficial al Uniunii Europene.

Comisia Europeană a anunţat vineri blocarea exporturilor de produse de lux spre Rusia şi interzicerea importurile de fier şi oţel din Rusia.

„Consiliul UE a aprobat al patrulea set de sancţiuni în coordonare cu partenerii noştri internaţionali. (…) Consiliul UE a aprobat şi o declaraţie a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pe tema agresiunii ruse contra Ucrainei prin care se suspendă acordarea clauzei celei mai favorizate naţiuni Rusiei şi candidatura Belarusului”, a anunţat preşedinţia franceză a Consiliului UE.

Comisia Europeană a anunţat aplicarea de noi sancţiuni contra Rusiei, în coordonare cu Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7). Rusiei i-a fost retras statutul „celei mai favorizate naţiuni”, fiind blocate de asemenea activele oamenilor de afaceri ruşi, exporturile produselor de lux şi a criptomonedelor.

Comisia Europeană a mai transmis că invazia nemiloasă a Rusiei în Ucraina continuă, civilii fiind atacaţi neîncetat, inclusiv şcolile, blocurile de locuit şi spitalele. Potrivit oficialilor Comisiei Europene, în pofida propunerilor repetate ale părţii ucrainene, Rusia nu a manifestat voinţa de a se implica serios în negocieri pentru o soluţie diplomatică.

„În schimb, auzim doar minciuni şi acuzaţii false. În mod cinic, coridoarele umanitare fie nu se deschid, fie sunt bombardate de armata rusă imediat după anunţarea creării acestora. În acest context, Uniunea Europerană şi partenerii din G7 continuă acţiunile coordonate pentru intensificarea presiunilor economice asupra Kremlinului. Cele trei serii de sancţiuni masive adoptate deja şi extinderea scopului acestora săptămâna aceasta au afectat foarte dur economia Rusiei”, a anunţat vineri Comisia Europeană.

SUA va acorda noi ajutoare Ucrainei

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
1.1 ° C
2.3 °
1 °
94 %
5.1kmh
100 %
lun
8 °
mar
5 °
mie
8 °
J
8 °
vin
6 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...