SUA va acorda noi ajutoare Ucrainei

Anunțul a fost făcut de către Joe Biden

Washingtonul va ajuta în continuare Ucraina cu arme, bani și provizii, a transmis luni noapte președintele Joe Biden.

„Ne vom asigura că Ucraina are arme să se apere împotriva invaziei forțelor ruse. Vom timite bani, mâncare și ajutoare pentru a salva viețile ucrainenilor. Vom primi refugiați ucraineni cu brațele deschise”, este mesajul transmis de către președintele Joe Biden pe pagina oficială de Facebook a președinției.

Președintele Statelor Unite a declarat recent că o confruntare între SUA și Rusia ar putea duce la izbucnirea unui Al Treilea Război Mondial.

Prin urmare, liderul de la Casa Albă exclude un conflict cu Vladimir Putin. Președintele american a subliniat faptul că Statele Unite nu vor duce un război împotriva Rusiei în Ucraina.

În cadrul declarațiilor făcute, Joe Biden a venit cu asigurări, precizând că toate statele membre NATO vor fi apărate.

13,6 miliarde de dolari, ajutor financiar pentru Ucraina

Statele Unite au trimis numeroase transporturi de arme către Ucraina. Oficialii americani au precizat că nu vor participa cu trupe militare. Ei au respins orice idee de a institui o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, lucru care ar putea echivala, în viziunea administrației americane, cu începutul celui de-al treilea Război Mondial. Instituirea zonei de excludere aeriană a fost una din cererile președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Senatul Statelor Unite a votat joia trecută un pachet bugetar de 1,5 trilioane de dolari pentru executivul american, fiind incluse și 13,6 miliarde de dolari care vor fi acordați ca sprijin financiar Ucrainei.

Opțiunile pe care le au Statele Unite în fața Moscovei includ un embargo comercial complet și blocarea accesului Rusiei la căile navigabile internaționale, a avertizat secretarul adjunct al Trezoreriei.

Potențialele opțiuni ale SUA includ, de asemenea, interdicții privind nichelul, uraniul și titanul dar și sancțiuni asupra activelor cripto ale entităților rusești, a scris pe Twitter reporterul CNBC Kayla Tausche.

Joe Biden: ”O confruntare între Rusia și SUA înseamnă Al Treilea Război Mondial”

Articolul precedentIstoria se repetă. Zeci de civili ucraineni au fost îngropați în gropi comune improvizate
Articolul următorVasile Dîncu: Stagiul militar nu va fi obligatoriu în România