2.9 C
București
joi, 5 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 526

Cristian Diaconescu: „Autointitulata grupare condusă de Eugen Tomac duce totul la extrem”

Sursa foto: Facebook/ Cristian Diaconescu

Președintele PMP Cristian Diaconescu a declarat că miercuri, 23 martie, noua conducere a partidului, în „frunte cu europarlamentarul Eugen Tomac”, va organiza o ședință unde principalul punct pe ordinea de zi va fi excludera sa din partid.

Într-o postare pe o rețea de socializare, fostul ministru de Externe a reamintit că alegerile prin care Tomac a devenit șeful partidului sunt nefondate și ilegale.  

„Ţin să îi transmit pe această cale domnului Eugen Tomac cu privire la istoria sa de demolator de partide şi am datoria să informez membrii de partid: premiza de la care a pornit conflictul este interesată, nefondată, nestatutară şi ilegală”, a spus Diaconescu.

Partid cu doi lideri. Eugen Tomac vrea „schimbarea la față” a PMP

De asemenea, acesta a mai spus că gruparea condusă de Eugen Tomac duce totul la extrem, știind că nu vor avea nicio șansă în instanță.

„(…) ceea ce se petrece este doar un exercițiu de imagine inclusiv inducerea publicului în eroare cu privire la un document real emis de Tribunalul București privind înscrisurile cu numele meu în Registrul Partidelor Politice, pe care dânșii nu îl recunosc și invocă o dispoziție legală care nu există”, a susținut Diaconescu.

Totodată, potrivit președintelui PMP, singura structură de conducere a partidului este cea stabilită de lege și cea care asigură continuitatea acestuia. Mai mult, Diaconescu e de părere că miza reală este „debarcarea către un alt partid politic şi promisiunile făcute de domnul Eugen Tomac în acest sens.”

„Eu sunt un om al construcţiei, echilibrat şi pozitiv şi de aceea îi indemn pe toti cei care cred in unitatea şi continuitatea PMP să mi se alăture pentru a făuri o Românie Respectată cu unic scop, câştigarea Alegerilor Prezidenţiale din 2024”, a concluzionat Cristian Dioaconescu.

Noua conducere a partidului a precizat că Diaconescu nu poate accepta faptul că a pierdut conducerea partidului și se prezintă, în continuare, în demersurile oficiale și postările de pe rețelele sociale ca fiind președintele PMP.

Cristian Diaconescu a anunțat că nu recunoaște Congresul Extraordinar în urma căruia europarlamentarul Eugen Tomac a fost ales președintele PMP.

Citește și articolul: Cristian Diaconescu se consideră încă președintele PMP. Noua conducere depune plângere penală

Zelenski: „Ne vom lupta până la sfârșit”

Sursa foto: Facebook/ president.gov.ua

Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Volodimir Zelenski a anunțat că în orașul-port Mariupol sunt aproximativ 100 de mii de oameni ce trăiesc în condiții inumane, fără hrană, apă și medicamente.

Bombardamentele rusești îngreunează evacuarea acestora prin cordioarele umanitare, acestea fiind întrerupte de bombe și teroarea „deliberată.”

Acesta a mărturisit că ieri, mai mulți lucrători guvernamentali ucraineni și șoferul lor au fost luați prizonieri de către armata rusă în timp ce erau evacuate mai multe persoane din orașul-port. „În ciuda tuturor dificultăţilor, 7.026 de civili au fost evacuaţi”, a declarat Zelenski.

Mariupol este „redus la cenușă” de agresiunea militară a Rusiei

De asemenea, în ultimele 14 zile, comunitatea internațională a trimis peste 100 de mii de tone de ajutor umanitar în Ucraina, Zelenski cerând statelor europene să impună mai multe sancțiuni Rusiei, în contextul conferinței NATO ce va avea loc la Bruxelles.

Totodată, liderul de la Kiev a declarat că a avut o discuție cu Papa Francisc pe care l-a invitat să viziteze Ucraina.

„Cred că vom putea organiza această vizită importantă, care ne va sprijini fără echivoc pe fiecare dintre noi, pe fiecare dintre ucraineni”, a declarat președintele ucrainean.

Acesta a mai precizat că armata ucraineană va lupta „în orice fel”, până la sfârșit, fără a ceda în fața inamicului ce încearcă să distrugă Ucraina.

„Vom munci, ne vom lupta în orice fel putem. Până la sfârşit. Cu curaj. Peste tot. Cu energie deplină. Pentru rezultat. Cu toată puterea noastră. Şi nu vom obosi. Ne vom odihni când vom câştiga”, a transmis Zelenski.

Reamintim că astăzi, 23 martie, președintele Ucrainei se va adresa, pentru 15 minute, Parlamentului francez, iar joi va ține un discurs la summit-ul NATO de la Bruxelles.

„Acesta va fi o oportunitate pentru liderii aliaţi de a auzi direct de la preşedintele Zelenski despre situaţia îngrozitoare cu care se confruntă poporul Ucrainei din cauza agresiunii Rusiei”, a afirmat un oficial NATO.

Joi, președintele american Joe Biden va participa la summit-ul Alianței Nord-Atlantice, după care va face o vizită oficială în Polonia în următoarea zi.

Citește și articolul: Zelenski, avertisment adresat parlamentarilor italieni: Ucraina este poarta pe unde trupele ruse vor să pătrundă în Europa

Cristian Popescu Piedone: 2022 este anul reabilitării termice. Avem pe agenda anvelopării 100 de blocuri

Primarul Cristian Popescu Piedone continuă să dea un exemplu privitor la modul în care se face administrație în slujba cetățeanului. Primarul sectorului 5 al Capitalei a decis să viziteze șantierele deschise în sector, în atenția sa aflându-se și panourile publicitare care sunt amplasate ilegal. Profitând și de vremea frumoasă de afară, echipat cu casca pe cap și mereu atent la orice detaliu, primarul Piedone a anunțat că anul 2022 este anul reabilitării termice pentru sectorul 5.

Primarul Cristian Popescu Piedone: Totul pentru cetățean, desigur!

Primarul Piedone are și un obiectiv ambițios, și anume anveloparea în cursul acestui an al unui număr de 100 de blocuri, operațiune care ar trebui finalizată până la Revelion.

„Cu casca pe cap și cu gândurile mele, am mai făcut un tur prin șantiere.
Panseluțe… n-avem.
Căutăm să dăm culoare comunității cu rețetele peisagistice agreate de cetățean. Că el plătește, el ne plătește.
Pentru comunitatea noastră, 2022 este anul reabilitării termice. Sper să fie pace și să putem lucra în tihnă. Că avem pe agenda anvelopării fix 100 de blocuri. Să le facem mai confortabile pâna la Revelion.
Momentan… lucrăm la cel mai mare. Și vreau să-l lucrăm pe placul locatarilor.
Am luat pulsul și-am aflat cam cum stă treaba. Unii fericiți, alții… în devenire.😉🤗
Important este să fim mulțumiți și voioși la final. E proiect larg acolo, cu parc și toate cele bune și normale.
În rest… primenim Panduri cu 13 Septembrie, cosmetizăm în jurul lui Tudor”, este mesajul postat de primarul Piedone pe pagina sa de Facebook.
Primarul Cristian Popescu Piedone a mai anunțat că sunt șantiere în tot sectorul, urmând să fie deschide și altele.
„Totul pentru cetățean, desigur!”, este mesajul primarului Cristian Piedone.

Primarul sectorului 5 a mai transmis că vor fi scoase toate tablele urâte cu anunțuri ilegale, indiferent unde sunt amplasate.

„Publicitatea este bună, dar afișată legal, corect, în locurile special amenajate!
Sper că s-a înțeles!
Cu respect, primarul Piedone❤️”, a transmis Cristian Popescu Piedone.

Cristian Popescu Piedone: „Dascălii și copiii noștri merită respect”

Klaus Iohannis: România va organiza la Bucureşti,  împreună cu Polonia, un summit al Formatului B9

Iohannis
Klaus Iohannis. sursa foto: precidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că împreună cu omologul polonez, Andrzej Duda, a decis organizarea la Bucureşti a unui summit al Formatului B9. Summitul are ca obiectiv pregătirea summitului NATO care va avea loc în luna iunie la Madrid.

„Pentru pregătirea summitului NATO care va avea loc în luna iunie la Madrid am decis, astăzi, împreună cu preşedintele Duda să organizăm la Bucureşti un summit al Formatului B9 pe care îl voi găzdui aici la Cotroceni. Ne vom reuni astfel cu două săptămâni înainte de summitul aliat pentru a ne coordona poziţiile în ceea ce priveşte consolidarea substanţială a Flancului Estic”, a declarat Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu presedintele polonez, Andrzej Duda.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul polonez, Andrzej Duda, care efectuează o vizită în România. Luni, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a fost într-o vizită de lucru la Chişinău, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Klaus Iohannis: Este necesară o prezență militară sporită aliată în țara noastră și în regiunea Mării Negre

Klaus Iohannis a mai spus că a „convenit cu Președintele Duda ca România și Polonia să-și intensifice cooperarea deosebit de substanțială pe linie de securitate”. Klaus Iohannis a mai precizat că este nevoie, urgent, de o consolidare consistentă și echilibrată a Flancului Estic, de o prezență inaintată unitară și întărită. Este necesară o prezență militară sporită aliată în țara noastră și în regiunea Mării Negre, ca răspuns cu caracter strict defensiv la agresiunea Rusiei, a mai declarat Klaus Iohannis.

El a mai adăugat că trebuie luate măsuri imediate, cu efecte pe termen lung. Voi susține acest lucru și la Summitul NATO care va avea loc acum, joi, la Bruxelles, a declarat Klaus Iohannis.

„I-am mulțumit Președintelui Duda pentru contribuția Poloniei la structurile NATO de pe teritoriul României, inclusiv cu militari polonezi pe teren, prezenți încă din 2017, și l-am asigurat că România va continuă contribuția sa la Grupul de Luptă NATO și la celelalte structuri aliate aflate pe teritoriul polonez. Dorim, împreună cu Polonia, reafirmarea clară a sarcinii prioritare fundamentale a NATO – apărarea colectivă. Vizita Președintelui Biden în Europa și participarea sa la Summitul aliat de peste două zile transmite, o dată în plus, un mesaj puternic al unității și solidarității aliate, dar și al susținerii Statelor Unite ale Americii pentru securitatea noastră. Împreună cu Președintele Duda am abordat și prioritățile noastre comune în relația transatlantică, în special în actualul context”, a afirmat Iohannis.

Ciucă îi liniștește pe cei din HoReCa: România este o țară sigură

„Isteria uleiului” nu a fost fake-news. Reprezentanții producătorilor agricoli spun că este specula multinaționalelor

Sursă foto: Facebook - Paul Anghel
Sursă foto: Facebook - Paul Anghel

Românii au fost surprinși în marile magazine în timp ce cumpărau baxuri de ulei, cantități pe care în mod normal nu le consumă. Acest comportament „de consum” a fost numit, generic, „isteria uleiului”, dar reprezentanții producătorilor agroalimentari spun că este, în fapt, specula multinaționalelor, pe care România nu ar trebui să o permită.

Dacă ne raportăm la cantitatea de ulei care provine din zona statelor aflate în conflict militar, românii au au cumpărat baxuri întregi de ulei, deoarece s-au gândit că acest aliment nu va mai ajunge pe raftul magazinelor, din cauza suspendărilor anumitor importuri din Rusia și Ucraina. Aproximativ 80% din cantitatea de ulei de floarea soarelui, pusă piața europeană europeană, provine din Rusia, Ucraina și Belarus.

România nu importă ulei de floarea-soarelui.

Ce se întâmplă în România. Dincolo de „isterie”, prețul la ulei a crescut nejustificat

Unii politicieni din România s-au grăbit să arate cu degetul spre presă, pentru „isteria uleiului”. În realitate, acest comportament nu a fost generat de relatările jurnaliștilor, ci chiar de creșterea nejustificată a prețului la ulei, „necontrolată” de autoritățile din România. PRO AGRO susține că retailerii au profitat de situație și au majorat prețul la ulei nepermis de mult.

Astfel, costul de pe raft(11-12 lei/l) nu s-ar justifica, deoarece recolta de floarea-soarelui este de anul trecut iar cheluielile de procesare nu au crescut simțitor, menționează reprezentanții PRO AGRO.

Prin urmare, este doar specula marilor magazine, care va continua și în perioada următoare, dacă instituțiile de control rămân pasive.

Părerea noastră este că această creștere necontrolată a prețului la uleiul de floarea soarelui este o speculație a retailerilor. Nu există o justificare pentru asemenea creșteri, atâta timp cât floarea soarelui este recoltată anul trecut, salariile nu au crescut, iar costurile de procesare, influențate de energie, nu s-au majorat atât de mult.

În decembrie uleiul era 6 lei litrul, apoi a crescut la 7 lei, iar acum a ajuns la peste 11-12 lei. Este și o cerere foarte mare la nivel internațional și se speculează pe emoția asta a oamenilor, care încearcă să-și facă stocuri. Și pe bună dreptate, că la recolta nouă va fi o explozie foarte mare a prețurilor. Recolta nouă de floarea soarelui se preconizează a se tranzacționa la peste 750 de dolari tona, față de 450 de dolari maximum, cât a fost recolta de anul trecut”, a declarat Ionel Arion, președintele Federației Pro Agro, potrivit cotidianul.ro.

Consiliul Concurenței nu a anunțat anchete. Șeful ANPC s-a arătat „deranjat” doar de faptul că un român i-a comandat ulei la sediu în valoare de peste 700 de lei(34 lei/l)

Instituția care ar trebui să se autosesizeze și să demareze anchete pentru justificarea creșterii prețurilor inclusiv la ulei este Consiliul Concurenței. Până în prezent, nu a anunțat în mod oficial astfel de acțiuni.

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC), Horia Constantinescu, s-a arătat deranjat de „gluma” unui român care i-a comandat ulei cu plata ramburs. În fapt, bărbatul a dorit să-i arate că unii comercianți au „explodat” prețul și a afișat fără nicio teamă 34 lei/sticlă.

Oficialul ANPC a avut grijă să se plângă pe Facebook, dar nu a cerut nicio anchetă la firma care vindea online ulei cu acest preț astronomic(34 lei/l)

Dacă nu ar fi tragic, ar putea fi comic!Astăzi, pe adresa autorității, am primit un colet plin cu bidoane de ulei de floarea soarelui, fără a-l fi comandat!L-AM RETURNAT EXPEDITORULUI! Mă bucur să constat CĂ EXISTĂ STOCURI ȘI PENTRU GLUME DE PROST GUST! Prețul este unul discutabil, cu siguranță! Pentru a nu mai există pe viitor șansă de a transmite astfel de “cadouri”, am discutat cu cei care administrează această piață online, să găsim soluții de siguranță suplimentară!”, a declarat Horia Constantinescu, potrivit dobrogeatv.ro.

Citește și: Cum sunt umiliți producătorii agroalimentari. Coaliția de guvernare „i-a luat în brațe” pe reprezentanții hypermarketurilor

Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai a participat la audierea unor ambasadori

Alfred Laurențiu Mihai
Alfred Laurențiu Mihai. Sursa foto: pagina de Facebook

Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai a fost prezent azi la audierea ambasadorilor desemnați pentru a conduce misiunile diplomatice din Statul Qatar, Sultanatul Oman, Emiratele Arabe Unite și respectiv Turkmenistan. Senatorul Alfred Laurențiu Mihai este membru al comisiei de politică externă din Senat. Într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, senatorul PSD a comunicat că, în calitatea sa de președinte al grupului parlamentar de prietenie Româno-Omanez, l-a felicitat pe ambasadorul Florin Marius TACU pentru obiectivele propuse în agenda diplomatică.

 „Agenda diplomatică este una Ambițioasă și benefică pentru țara noastră! Având în vedere experiența domnului Ambasador sunt sigur că eforturile diplomatice ale domniei sale alături de activitatea de Diplomație parlamentară exercitată de Grupul parlamentar de prietenie Româno-Omanez vor aduce rezultate scontate!”, a scris senatorul Alfred Laurențiu Mihai pe pagina de Facebook.
 

Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai, agendă de lucru încărcată

Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai a participat astăzi  la cea de-a doua reuniune organizată de Comisia pentru Afaceri Europene din Senatul României, sub egida COFE. Dezbaterea din cadrul acestei reuniuni s-a axat pe oportunitățile europene în dezvoltarea comunităților locale și modalitățile de sprijinire a acestora, a comunicat senatorul Alfred Laurențiu Mihai. Perspectiva dezbaterii propuse s-a concentrat pe o prezentare sectorială din partea instituțiilor statului, precum Administrația Prezidențială, Parlament, Guvern și administrațiile locale dar și din partea mediului academic și cel ong-istic. Scopul evenimentului a fost acela de a promova și de a provoca, nu doar la nivel național, o reflecție onestă, care să livreze idei de îmbunătățire reală, ținând cont de specificul particularităților comunităților locale, a mai subliniat senatorul Alfred Laurențiu Mihai.

Alfred Laurențiu: „PSD și-a atins obiectivele”

Fond special creat pentru susținerea Ucrainei

Sursa foto: ePitesti.ro

Liderii statelor Uniunii Europene au în vedere constituirea unui „fond fiduciar” pentru susținerea Ucrainei. Fondul va fi utilizat pentru reconstrucţia ţării după războiul declanşat de Rusia.

„În acest scop, Consiliul European convine să fie creat un fond fiduciar de solidaritate cu Ucraina şi solicită ca pregătirile să înceapă fără întârziere”, indică documentul. Documentul nu include detalii privitoare la modul de constituire şi funcţionare a fondului.

Şefii de stat şi de guvern ai ţărilor UE se întâlnesc joi la Bruxelles pentru un summit de două zile, ocazie cu care vor discuta despre consecinţele războiului din Ucraina.

„Având în vedere distrugerile şi pierderile enorme suferite de Ucraina în urma agresiunii militare a Rusiei, Uniunea Europeană este determinată să susţină guvernul ucrainean pentru a răspunde nevoilor sale imediate şi, odată ce agresiunea rusă va fi încetat, pentru reconstrucţia unei Ucraine democratice”, se precizează în proiectul cu concluzii al summitului european.

Potrivit proiectului, este solicitată şi organizarea unei „conferinţe internaţionale pentru strângerea de fonduri în cadrul Fondului fiduciar de solidaritate cu Ucraina”.

Cum va fi utilizat fondul

Iniţiativa a fost comunicată iniţial de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după ce a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Fondul ar contribui la furnizarea de servicii de bază şi ar răspunde nevoilor imediate ale cetăţenilor ucraineni şi ar oferi lichidităţi pentru susţinerea continuă a autorităţilor şi, pe termen mai lung, ar servi drept coloană vertebrală a reconstrucţiei Ucrainei, a precizat preşedintele Consiliului European.

Uniunea Europeană a alocat suma de 1,2 miliarde de euro pentru sprijinirea autorităţilor ucrainene în faţa atacurilor armatei ruse. De asemenea, Uniunea Europeană a alocat încă un miliard de euro pentru cumpărarea de arme destinate Ucrainei.Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că Alianţa va continua să acorde „sprijin semnificativ” Ucrainei din punct de vedere logistic, umanitar şi financiar. El a subliniat, întrebat fiind cum răspunde NATO la solicitarea de realizare a unei zone de protecţie aeriană, că pe teritoriul ucrainean nu pot fi implementate capabilităţi ale Alianţei, întrucât războiul riscă să escaladeze.

Stoltenberg a reafirmat că NATO nu se va implica în lupte, pentru ca războiul să nu escaladeze.

„Aliaţii sunt uniţi în chestiunea legată de cum să asigurăm sprijin Ucrainei. Miniştrii au reiterat mesajul privind importanţa sprijinului pentru Ucraina cu echipament avansat, sisteme de apărare aeriană, arme anti-tanc şi multe alte tipuri de sprijin, dar în Ucraina nu se pot implementa capabilităţi ale NATO, aceasta este poziţia aliaţilor NATO”, a spus el.

Bugetarii vor primi din nou tichete de vacanță

Bugetarii vor primi din nou tichete de vacanță

Foto: România TV
Foto: România TV

Instituțiile publice pot emite cardurile de vacanță pentru angajați. Este anunțul făcut marți de către ministrul Turismului, Daniel Cadariu. Guvernul a finalizat legislaţia privitoare la acordarea tichetelor de vacanţă din acest an,  a mai precizat ministrul Daniel Cadariu.

„Din punctul nostru de vedere, al ministerului, noi ne-am făcut treaba şi încurajez toate instituţiile publice să le emită. Există cadrul legal, există sume prevăzute în buget. De asemenea, încurajez toţi operatorii economici să apeleze la voucherele de vacanţă. Au posibilitatea în limita a şase salarii minime pe economie”, a declarat ministrul Turismului. Pentru aceste sume, operatorii economici nu mai plătesc contribuţii sociale iar sumele pot fi deductibile din impozitul pe profit.  

„Vom ridica această problemă în prima şedinţă de Guvern”, a declarat ministrul Turismului.

Ministrul Turismului a  avut întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Mediului pentru ca,  în această vară, să nu mai apară probleme cu plajele în staţiunile de pe litoral, cum s-a întâmplat anul trecut.

Ministrul Turismului a explicat că există probleme cu infrastructura de transport.

 „Da, avem o problemă cu infrastructura, ştim. Am făcut câteva adrese către Ministerul Transporturilor pe acest subiect. De exemplu, la Constanţa sunt prea puţini operatori pe aeroport. Am făcut o circulară şi am solicitat atenţie sporită autorităţilor judeţene care au aeroporturi în gestiune să se implice”, a mai declarat ministrul Turismului.

Tichetele de vacanță se vor acorda în anul 2022 până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, 1.450 lei pentru fiecare salariat. Voucherele se pot folosi doar pe teritoriul României, iar celor nefolosite emise anul trecut li se va prelungi termenul până în decembrie 2022.

”Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022″, a declarat anul trecut Daniel Cadariu.

Ciucă îi liniștește pe cei din HoReCa: România este o țară sigură

SIIJ – Desființarea de formă a acesteia, criticată de Comisia de la Veneția

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Ne împiedicăm de ceva timp de desființarea SIIJ-ului.

SIIJ-ul, Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție, a fost înființată în 2018, în epoca Dragnea. Aceasta a fost intens criticată atât de magistrații români, cât și de Comisia Europeană. În plus, existența acesteia încalcă legislația UE.

Pe desființarea Secției Speciale și-au construit discursul politic atât Iohannis, cât și PNL. Au tot promis desființarea acesteia și, la fel de mult, au și amânat-o. Pentru că au putut.

Până în prezent. Când au decis desființarea ei, dar înființarea unui alt sistem, asemănător. Adică, în niciun caz dosarele de corupției în rândul magistraților nu se vor întoarce la DNA și DIICOT, cum ar fi fost normal.

”Infracțiunile comise de magistrați vor fi investigate de procurori anume desemnați de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani”, arată G4Media.

Dar poate că SIIJ a fost un organism performant, de ce atâta încrâncenare?

Conform datelor trimise de Parchetul General către HotNews.ro, eficiența stă cam așa:

​”În cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în perioada 01.01.2021 – 23.08.2021, au fost înregistrate 1.290 de dosare.

În aceeași perioadă, 736 de dosare au fost soluționate prin netrimitere în judecată și 1 dosar a fost soluționat prin trimitere în judecată (rechizitoriu).

La data de 23 august 2021 erau în lucru 6.465 de dosare dintre care 71 mai vechi de 5 ani. (SIIJ a fost înființată în anul 2018).

În plus, conform aceleași surse, ”în cei trei ani de existență, SIIJ a reușit să trimită în judecată 5 dosare, incluzându-l și pe cel din acest an.”

Eficiență, nu jucărie!

Și care ar fi diferența între forma actuală, promulgată de Iohannis și ce a cerut Comisia de la Veneția?

Simplu: Comisia de la Veneția a scris, negru pe alb, că proiectul depus de către Stelian Ion, anul trecut, era în conformitate cu dreptul european. Acesta proteja independența Justiției și permitea investigarea infracțiunilor din Justiție de către procurori specializați în corupție.

Mai jos, din comunicatul Comisiei:

”Desființarea Secției Speciale nu ar trebui să fie un obiectiv în sine. Obiectivul desființării SIIJ ar trebui să fie acela de a asigura mai multă eficaciență în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor – cea mai importantă, corupția – comise de judecători și procurori. […]Având în vedere autonomia relativă a DNA și a DIICOT și independența funcțională a acestora, specializarea, experiența și mijloacele tehnice de care dispun, Comisia de la Veneția regretă că, spre deosebire de proiectul de lege pe care l-a evaluat în raportul său 2021, legiuitorul nu a restabilit competențele acestor instituții specializate parchete specializate.”

Cu alte cuvinte: nu e nevoie de o Mărie cu altă pălărie. Până și din exterior vezi asta. E nevoie de oameni specializați în fapte de corupție, care să reușească să stopeze fenomenul. Pentru că, da, corupția poate ucide.

Ținând cont de faptul că, în 4 ani, nu s-a reușit un obiectiv atât de simplu și de important, nu rămâne decât o singură întrebare.

Cui îi e frică de DNA și DIICOT atât de mult, încât un proiect deja făcut, agreat și de UE, a fost schimbat într-unul ”de ochii lumii”? Câte avertismente trebuie să mai primească România, înainte de a înțelege că da, corupția este o boală care ne afectează pe toți. De la mic, la mare?

Zelenski, avertisment adresat parlamentarilor italieni: Ucraina este poarta pe unde trupele ruse vor să pătrundă în Europa

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski. sursa foto: observatornews.ro

Volodimir Zelenski s-a adresat, marți, parlamentului din Italia, avertizând că Ucraina este la limita supravieţuirii în urma războiului declanşat de Rusia.

„Pentru trupele ruse, Ucraina este poarta pe unde vor să pătrundă în Europa, dar barbaria nu trebuie lăsată să treacă”, a mai declarat Zelenski. Preşedintele ucrainean a cerut înăsprirea sancţiunilor şi presiunii la adresa Rusiei. El a insistat că războiul din Ucraina este poarta preşedintelui rus, Vladimir Putin „de a intra în Europa”.

Critici dure la adresa Rusiei

„Invazia durează de 27 de zile, aproape de o lună, înseamnă că avem nevoie de alte sancţiuni şi de alte presiuni pentru ca Rusia să nu se poată aproviziona cu rezerve militare din Libia şi din Siria şi să se poată reveni la pace”, a declarat Zelenski în discursul său rostit în parlamentul italian în format de videoconferinţă.

Zelenski a mai declarat că aroganța guvernului rus s-a lovit de demnitatea poporului ucrainean, care a reușit să încetinească scopurile expansioniste ale Moscovei și să impună un cost uriaș armatei invadatoare. Obiectivul Rusiei este „să influenţeze Europa” şi „să-i distrugă valorile, democraţia şi drepturile omului”, mai susține Volodimir Zelenski.

Zelenski a comparat Kievul cu Roma, precizând și că pentru ucraineni capitala este foarte importantă. El le-a cerut parlamentarilor italieni să-și imagineze orașul Genova complet distrus după trei săptămâni de război, așa cum este orașul ucrainean Mariupol. El a spus că Kievul este la limita supravieţuirii și merită să trăiască în pace, la fel cum Roma merită să trăiască în pace eternă, la fel ca orice alt oraş din lume. Zelenski a mai acuzat că trupele ruseşti din jurul Kievului ucid şi torturează, răpesc şi torturează copii.

„Oraşe precum Mariupol au fost complet distruse. Oraşul avea înainte jumătate de milion de locuitori, aproape cât sunt în Genova, în Italia. Iar acum în Mariupol nu mai e nimic, doar ruine. Imaginaţi-vă Genova complet distrusă după trei săptămâni de blocadă şi bombardamente care nu s-au oprit un minut. Imaginaţi-vă Genova distrusă, din care oamenii încearcă să scape, să plece cu autobuzul cu maşina, încercând să ajungă într-un loc în siguranţă. Şi de la Kiev, de la capitala noastră puternică. Pentru noi, Kievul este la fel de important cum este pentru voi Roma”, a mai spus Zelenski în discursul susținut, marți, în parlamentul italian.

Ucraina a opus o rezistență „eroică” invaziei rusești, a declarat premierul italian, Mario Draghi, după discursul liderului ucrainean.

Războiul dus la graniţa cu România ridică problema poluării

Secretarul general al ONU: “Omenirea se îndreaptă, cu ochii închişi, spre o catastrofă climatică”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Afirmaţiile făcute de Antonio Guterres, secretarul general al ONU, vin în condiţiile în care situaţia climatologică s-a agravat pe Terra.

În plus, marile economii ale lumii continuă să permită o creştere a emisiilor lor de gaze cu efect de seră.

Secretarul Organizației Națiunilor Unite a deplâns situaţia actuală cu care planeta se confruntă, precizând că obiectivul de a limita creşterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială, cel mai ambiţios dintre obiectivele prevăzute în Acordul de la Paris, se află “la terapie intensivă”.

Declaraţiile oferite de Antonio Guterres au fost făcute într-o conferinţă dedicată dezvoltării durabile şi organizată de publicaţia The Economist la Londra.

Potrivit ONU, omenirea va trebui să îşi scadă cu 45% emisiile până în 2030 pentru a spera să limiteze creşterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius

Emisiile sunt în continuare în creştere şi planeta noastră s-a încălzit deja, în medie, cu circa 1,1 grade Celsius după era preindustrială, contribuind la înmulţirea caniculelor, secetelor, furtunilor şi inundaţiilor catastrofale, notează Agerpres.

Problema se agravează”, a declarat Antonio Guterres într-un mesaj video preînregistrat. Oficialul a mai amintit că, în anul 2020, catastrofele climatice au alungat din casele lor 30 de milioane de persoane, de trei ori mai mult decât numărul persoanelor strămutate din cauza conflictelor armate.

“Mergem, cu ochii închişi, spre o catastrofă climatică”

Dacă vom continua astfel, putem să spunem adio obiectivului de +1,5 grade Celsius. Cel de +2 grade Celsius ar putea deveni, şi el, imposibil de atins”, a mai adăugat secretarul general al ONU.

De asemenea, raportul precizeza că, deşi ţările îşi vor onora angajamentele luate la Paris, emisiile ar urma să crească în continuare cu 14% până la sfârşitul acestui deceniu.

Prin urmare, planeta va cunoaşte o încălzire catastrofală cu 2,7 grade Celsius, a anunţat Grupul interguvernamental de experţi ai ONU în evoluţia climei (IPPC).

Dragoş Anastasiu, vicepreşedintele Alianţei pentru Turism: Vacanța de Paște va fi mai scumpă

Sursa foto: Ro Health Review

Preţurile la cazare pentru vacanţa de Paşte vor fi cu 10-20% mai mari comparativ cu anul trecut, din cauza scumpirii energiei şi a produselor alimentare, a afirmat Dragoş Anastasiu, vicepreşedintele Alianţei pentru Turism (APT).

„La începutul anului, interesul (n.r. pentru vacanţa de Paşte) a fost peste anul trecut şi peste 2019, pentru că lumea vrea să se mişte. A apărut conflictul din Ucraina şi a venit o reacţie emoţională de aşteptare, ca să spun aşa, dar vedem că lucrurile încep să se încălzească şi suntem cumva la 40-50% faţă de aşteptările noastre şi faţă de ce ar fi fost înainte de declanşarea războiului. Dar eu cred că pe ultima sută de metri românii vor veni, vor înţelege că suntem o ţară sigură, că nu se întâmplă nimic, că viaţa e bine să meargă înainte şi din acest punct de vedere sunt optimist”, a declarat reprezentantul APT.

Conflictul din Ucraina nu va afecta turismul românesc pe termen lung, crede Dragoş Anastasiu, vicepreşedintele Alianţei pentru Turism (APT).

„Am văzut această reacţie emoţională şi în alte ţări. În Germania, reacţia a fost de minus 50%, la noi a fost minus 90%, că suntem mai aproape, dar lumea pe de o parte se obişnuieşte cu ştirile, pe de altă parte înţelege că suntem o ţară sigură şi că nu se va întâmpla nimic aici la noi, suntem NATO şi asta trebuie să fie clar pentru toată lumea”, a precizat acesta.

Dragoş Anastasiu: Trebuie să fim sinceri, vor fi creşteri de preţuri

Facturile la energie, care au dus la scumpiri în lanţ pentru alte produse, au un impact asupra tarifelor din domeniul turismului. Potrivit lui Dragoş Anastasiu, creșterea ar urma să fie în jur de 10-20%, dar rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în sectorul energiei.

„Va trebui să vedem ce se întâmplă pe zona alimentară şi ne aşteptăm să fie un impact destul de mare pe preţul de achiziţie pentru ce avem noi nevoie că să facem turism. Deci ne aşteptăm că preţurile să crească. Eu sper să nu crească exagerat, sper să rămână undeva la 10-20% creştere de preţuri şi să nu fie peste, dar va trebui să vedem ce se întâmplă cu fluxurile alimentare şi tot ce se întâmplă pe zona de energie. Cu siguranţă aceste scumpiri se vor vedea, nu trebuie să ne ascundem, ci trebuie să fim sinceri, vor fi creşteri de preţuri”, a precizat Anastasiu.

Războiul dus la graniţa cu România ridică problema poluării

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.9 ° C
3.8 °
2.2 °
92 %
4.6kmh
100 %
J
6 °
vin
6 °
S
8 °
D
7 °
lun
1 °

Ultimul articol

Laurentiu Nistor - Ilie Ciuclea - Dan Stoian

Supercom Hunedoara: cum a fost blocată concurența într-un contract public de zeci de milioane....

Când un document oficial confirmă ani de suspiciuni În ianuarie 2026, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ajunge un document de 24 de pagini,...

Cadrele didactice, proteste astăzi în Piața Victoriei

Astăzi, începând cu ora ora 12:00, cadrele didactice s-au adunat în Piața Victoriei, pe fondul nemulțumirilor legate de Legea 141/2025, care, așa cum arată...

AUR vrea alegeri parlamentare anticipate, Simion o pune din nou de un protest

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că partidul său vrea organizarea de alegeri parlamentare anticipate și, după cum singur a anunțat zilele trecute, cheamă...