Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Ne împiedicăm de ceva timp de desființarea SIIJ-ului.

SIIJ-ul, Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție, a fost înființată în 2018, în epoca Dragnea. Aceasta a fost intens criticată atât de magistrații români, cât și de Comisia Europeană. În plus, existența acesteia încalcă legislația UE.

Pe desființarea Secției Speciale și-au construit discursul politic atât Iohannis, cât și PNL. Au tot promis desființarea acesteia și, la fel de mult, au și amânat-o. Pentru că au putut.

Până în prezent. Când au decis desființarea ei, dar înființarea unui alt sistem, asemănător. Adică, în niciun caz dosarele de corupției în rândul magistraților nu se vor întoarce la DNA și DIICOT, cum ar fi fost normal.

”Infracțiunile comise de magistrați vor fi investigate de procurori anume desemnați de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani”, arată G4Media.

Dar poate că SIIJ a fost un organism performant, de ce atâta încrâncenare?

Conform datelor trimise de Parchetul General către HotNews.ro, eficiența stă cam așa:

​”În cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în perioada 01.01.2021 – 23.08.2021, au fost înregistrate 1.290 de dosare.

În aceeași perioadă, 736 de dosare au fost soluționate prin netrimitere în judecată și 1 dosar a fost soluționat prin trimitere în judecată (rechizitoriu).

La data de 23 august 2021 erau în lucru 6.465 de dosare dintre care 71 mai vechi de 5 ani. (SIIJ a fost înființată în anul 2018).

În plus, conform aceleași surse, ”în cei trei ani de existență, SIIJ a reușit să trimită în judecată 5 dosare, incluzându-l și pe cel din acest an.”

Eficiență, nu jucărie!

Și care ar fi diferența între forma actuală, promulgată de Iohannis și ce a cerut Comisia de la Veneția?

Simplu: Comisia de la Veneția a scris, negru pe alb, că proiectul depus de către Stelian Ion, anul trecut, era în conformitate cu dreptul european. Acesta proteja independența Justiției și permitea investigarea infracțiunilor din Justiție de către procurori specializați în corupție.

Mai jos, din comunicatul Comisiei:

”Desființarea Secției Speciale nu ar trebui să fie un obiectiv în sine. Obiectivul desființării SIIJ ar trebui să fie acela de a asigura mai multă eficaciență în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor – cea mai importantă, corupția – comise de judecători și procurori. […]Având în vedere autonomia relativă a DNA și a DIICOT și independența funcțională a acestora, specializarea, experiența și mijloacele tehnice de care dispun, Comisia de la Veneția regretă că, spre deosebire de proiectul de lege pe care l-a evaluat în raportul său 2021, legiuitorul nu a restabilit competențele acestor instituții specializate parchete specializate.”

Cu alte cuvinte: nu e nevoie de o Mărie cu altă pălărie. Până și din exterior vezi asta. E nevoie de oameni specializați în fapte de corupție, care să reușească să stopeze fenomenul. Pentru că, da, corupția poate ucide.

Ținând cont de faptul că, în 4 ani, nu s-a reușit un obiectiv atât de simplu și de important, nu rămâne decât o singură întrebare.

Cui îi e frică de DNA și DIICOT atât de mult, încât un proiect deja făcut, agreat și de UE, a fost schimbat într-unul ”de ochii lumii”? Câte avertismente trebuie să mai primească România, înainte de a înțelege că da, corupția este o boală care ne afectează pe toți. De la mic, la mare?

Articolul precedentZelenski, avertisment adresat parlamentarilor italieni: Ucraina este poarta pe unde trupele ruse vor să pătrundă în Europa
Articolul următorBugetarii vor primi din nou tichete de vacanță
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.