-4.5 C
București
luni, 2 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 493

Iohannis trebuie să înțeleagă că legea pentru modificarea ariilor protejate este anti-europeană și neconstituțională

Sursa foto: Agent Green
Sursa foto: Agent Green

Organizația pentru protecția mediului lansează un ultimatum, avertizându-l pe Klaus Iohannis că legea pentru modificarea ariilor protejate este anti-europeană și neconstituțională.

Membrii organizației au precizat, astăzi, că este de datoria Președintelui să corecteze corupția și reaua credință din Parlamentul României și de la Ministerul Mediului.

În caz contrar, Agent Green va depune, ca și în cazul exploatărilor forestiere abuzive, o nouă plângere la Comisia Europeană pentru a declanșa infringementurile necesare

Într-un comunicat de presă, reprezentanții organizației au precizat că Parlamentul României a adoptat pe 23 martie legea pentru modificarea ariilor protejate pentru a permite continuarea de proiecte hidroenergetice, unele începute în epoca ceaușistă.

Proiectul de lege implică distrugerea singurului râu mare de munte care mai curge liber în Carpații Românești (Jiul), precum și a o serie de alte râuri de munte extrem de valoroase din punct de vedere ecologic și peisagistic (precum Răstolița, Valea Bradului, Ilva Mare, Bistra, Bratcu etc.)

Noua lege a fost votată în lipsa unei evaluări a impactului propunerii legislative, cu încălcarea prevederilor constituționale și a dreptului european. Prin urmare, organizațiile Bankwatch România și Agent Green, alături de Federația Coaliția Natura 2000, Declic și Greenpeace, au sesizat Avocatul Poporului și Președintele României.

Conform comunicatului, amendamentele PL nr. 132/2022 au fost modificate în timpul plenului Camerei Deputaților, schimbând complet sensul proiectului legislativ. Propunerea inițială prevedea scoaterea din arii protejate „pentru obiective de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, obiectivele fiind în curs de execuție sau demarate” anterior declarării ariilor protejate la 29 iunie 2007. Forma adoptată de Camera Deputaților și modificată în timpul plenului prevede că „obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major și de siguranţă şi securitate naţională”.

Organizațiile de mediu au trimis sesizări Avocatului Poporului în care solicită notificarea CCR cu privire la neconstituționalitatea actului legislativ. Organizațiile îi cer și Președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea

Această lege nu ne ajută nici la atingerea independenței energetice, nici la conservarea naturii. Este o insultă gravă la adresa democrației și valorilor europene. Solicităm autorităților să oprească acest masacru al ariilor protejate”, a spus Cătălina Rădulescu, avocatul asociațiilor Bankwatch și AgentGreen.

Aceste râuri sunt sacrificate pentru o producție de energie electrică extrem de redusă și pe deasupra sporadică (hidrocentralele de pe Jiu nu ar funcționa mai mult de jumătate din an). Sunt râuri care oferă servicii ecosistemice infinit mai mari decât avantajul economic obținut prin exploatarea lor hidroenergetică. PSD, PNL, UDMR și AUR s-au înțeles să slujească interesele private. Băieții deștepți din energie sunt acum în culmea fericirii. Vor primi iar contracte de milioane de euro cu statul, ca să termine niște hidrocentrale vechi și ilegale”, a declarat Roxana Pencea Brădățan, coordonator campanii Declic.

Senatorul PSD Alfred Laurențiu susține apărarea drepturilor omului și a persoanelor vulnerabile

Sursa foto: Facebook/ Alfred Laurențiu

Senatorul PSD, Alfred Laurențiu, a participat, marți, la reuniunea Comisiei generale pentru justiție, afaceri interne și cooperare în domeniul securității a Adunarii Parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (AP SEECP).

Această întâlnire a avut loc la Atena, în organizarea Parlamentului elen. Acesta a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că membrii comisiei au dezbătut proiectul de raport și de rezoluție cu tema  „Apărarea drepturilor omului, și în special a drepturilor persoanelor vulnerabile.”

În discursul pe care l-a avut, senatorul PSD a declarat că susține apărarea drepturilor omului și a persoanelor vulnerabile.

România face eforturi pentru a sprijini refugiații din Ucraina

„Am menționat în discursul pe care l-am susținut in plenul sălii Senatului din Parlamentul Elen din cadrul ședinței faptul ca susținem ferm, fără echivoc apărarea drepturilor omului și a persoanelor vulnerabile, totodată am menționat situația cu care ne confruntăm în ceea ce privește valul de refugiați din Ucraina în urma agresiunii militare din partea Federației Ruse”, a scris senatorul român.

De asemenea, acesta a mai menționat faptul că țara noastră sprijină refugiații ucraineni prin oferirea de facilități precum: hrană, cazare, acces gratuit la sistemul de sănătate, acces gratuit la sistemul de educație pentru copii și dreptul la muncă fără permis pentru o perioadă de 12 luni, cu drept de prelungire.

Totodată, Alfred Laurențiu a reamintit că poporul român va da mereu dovadă de sprijin și umanitate în timpuri grele.

„Nu în ultimul rând am amintit faptul că poporul român dă dovadă de solidaritate și umanitate față de vecinii noștri ucrainieni și am transmis faptul că Parlamentul României a condamnat  ferm agresiunea Federației Ruse din Ucraina, considerând atacul de la Bucha și din alte orașe ca fiind crime de război si crime împotriva umanității”, a concluzionat Alfred Laurențiu.

În urmă cu o zi, senatorul a anunțat că PSD a votat pentru anularea amenzilor transmise celor care nu au completat, în pandemie, formularul digital de intrare în țară – PLF

„O acțiune care le face dreptate miilor de români amendați abuziv. Este un proiect de lege inițiat de PSD și care, în mod evident, va fi susținut și la Camera Deputaților”, a spus Alfred Laurențiu.

Citește și: Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai a participat la audierea unor ambasadori

În urma violurilor și a abuzurilor sexuale monstruoase, mai multe fete și femei din Ucraina sunt însărcinate

Captură video: Telegram
Captură video: Telegram

”Abuzurile asupra femeilor au fost o parte dintre ororile comise de soldații ruși”, spune Avocatul Poporului din Ucraina, Ludmila Denisova.

Avocatul Poporului a vorbit despre cazuri oribile de violență sexuală din partea trupelor ruse în Bucha și în alte zone.

Mai multe fete și femei au fost ținute, timp de 25 de zile, în subsolul unei case. Nouă dintre ele sunt, acum, însărcinate

În opinia sa, violența a venit din răzbunare față de rezistența ucraineană, iar soldații ruși au folosit violența sexuală ca armă de război împotriva femeilor ucrainene.

Conform declarațiilor din presa străină, în satul din apropiere, Motîjîn, rușii au ucis-o pe primăriță, Olha Sukhenko, în vârstă de 50 de ani. Trupele ruse l-au executat și pe soțul ei, Ihor Sukhenko, în vârstă de 57 de ani, dar și pe fiul lor, Oleksandr, de 25 de ani. Cadavrele au fost găsite îngropate la marginea satului.

Înainte de a fi uciși, au fost torturați: fiul femeii avea degetele rupte, iar ea avea contuzii pe față. Rușii s-ar fi răzbunat astfel, după ce ucrainenii distruseseră un camion și un vehicul blindat, mai arată sursa citată.

A fost răzbunare. Au împușcat tot ce le-a ieșit în cale. Au tras în case. Au împușcat o femeie pe stradă. Au împușcat câini. A fost ca un coșmar”, a spus oficialul, citat de The New York Times.

Un soldat rus s-a filmat în timp ce viola un bebeluș în Ucraina

Unul dintre soldații ruși trimiși de Vladimir Putin în Ucraina s-a lăudat pe o rețea de socializare din Rusia cu clipuri înfiorătoare în care abuzează de un copil de o vârstă fragedă.

Presa menționează faptul că Bychkov, originar din regiunea Krasnodar, în apropierea graniței cu Ucraina, a fost arestat, într-o încercare tardivă a autorităților conduse de Vladimir Putin de a se delimita de un asemenea comportament inuman.

Ministrul Agriculturii a anunțat când o să scadă prețurile la alimente

Adrian Chesnoiu
Sursa foto: Facebook/ Adrian Chesnoiu

Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu a declarat, la Digi24, că prețurile mari de la rafturi au ca și cauză scumpirea energiei și gazului, precizând că acest lucru era de așteptat.

Oficialul a spus că „era evident” că toate aceste creșteri la gaze și energie vor „lovi undeva”, iar rezultatul se poate vedea în inflația record din România.

„Creșterea prețurilor la energie și gaz a creat bulgărele de zăpadă care s-a rostogolit. Să ne uităm cât era prețul materiilor prime anul trecut și cât e acum. Toate au ridicat costul produselor finite și au înregistrat aceste majorări”, a spus Chesnoiu.

Planul de măsuri „Sprijin pentru România” a fost prezentat luni de liderii coaliției de guvernare

Ministrul Agriculturii a mai spus că în bugetul Ministerului există banii necesari pentru ca programele derulate să mențină nivelul de producție.

„(…) Dacă pe lângă acești factori externi care fac prețul produsului adăugăm și scăderea de producție a materiilor prime, presiunea va fi mai mare pe produsele finite. Programele sunt în implementare”, a precizat Chesnoiu.

Totodată, oficialul a reamintit că una dintre bazele de plecare în analiza făcută pentru elaborarea bugetului pentru anul curent a fost cartofii. Ministerul Agriculturii a alocat 15 milioane de lei pentru producătorii de cartofi, dar și pentru zootehnie, zona vegetală și pentru struguri de masă.

De asemenea, Chesnoiu a anunțat că producția de cartofi de la noi din țară este suficientă pentru toată populația, dar cu toate acestea lipsesc depozitele pentru a-i păstra iarna și primăvara. Ministrul a precizat că Guvernul a decis alocarea a 50 de milioane de euro pentru înființarea de depozite pentru cartofi.

„Pachetul anunțat aseară vizează măsuri concrete de sprijin a populației, iar dacă vorbim de sectorul agricol sunt anumite intervenții structurale, strategice pentru intervenții în sectorul agroalimentar”, a concluzionat ministrul Agriculturii.

Reamintim că Planul „Sprijin pentru România are o valoare de 17,3 miliarde lei, dublu față de banii pe care Guvernul i-a alocat pentru sprijinirea populației pe timpul pandemiei de Covid-19. Mai mult de jumătate din populația României va beneficia de o formă de protecție în fața scumpirilor.

Citește și articolul: Coaliția de guvernare livrează. Planul „Sprijin pentru România” intră în linie dreaptă

Se estimează că soldații ruși care au furat obiecte radioactive de la Cernobîl mai au un an de trait

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Soldații ruși au săpat tranșee în pământul extrem de radioactiv de la Cernobîl.

De asemenea, aceștia nu au folosit un echipament de protecție și și-au însușit mai multe obiecte, expunându-se la nivelul foarte periculos de radiații.

În urmă cu câteva zile, ministrul ucrainean al Energiei, German Gulașenko, a declarat că rușii care s-au expus la „nivelul șocant” de radiații vor muri în curând.

Soldații ruși ce au fost la Cernobîl sunt trimiși la moarte sigură: ”Mai au un an de trăit!”

Mai mult, militarii au inhalat praful radioactiv și s-au simțit extrem de rău, scrie novinite.com.

În urmă cu o săptămână, un soldat rus a murit, la două zile de la retragerea armatei din Cernobîl, mai precizează publicația citată, conform Gândul.ro.

Potrivit oficialilor din Ucraina, militarii ruși care au furat cel puțin 133 de obiecte foarte radioactive și-au semnat sentința la moarte

Fiecare duce acasă o parte din Cernobîl, viu sau mort!”. După o lună de expunere, mai au maximum un an de trăit. Mai exact, vor muri foarte lent. Fiecare soldat rus va duce acasă o parte din Cernobîl. Viu sau mort. Ignoranța soldaților ruși este șocantă”, au declarat oficialii.

Jurnaliștii au fost șocați să descopere semne ale ocupației ruse în „Pădurea Roșie”. Aceasta este considerată a fi cea mai radioactivă zonă. Soldații ruși au săpat tranșee și acolo.

O rație militară rusă a indicat un nivel de radiații de 50 de ori mai mare decât valorile normale, a anunțat CNN.

Cîțu susține că măsurile agreate de coaliție nu au fost discutate în PNL

Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu ( captură video)

Fostul președinte al PNL a declarat, marți, că măsurile socio-economice adoptate de coaliția de guvernare nu au fost discutate în partid, precizând că e posibil să fi fost discutate într-un cadru mai restrâns.

„Am văzut și eu aseară în premieră acea prezentare. (…) În momentul acesta îmi aduce aminte de o melodie de la Metallica „Fight fire with fire”. Cam așa arată această strategie, să vedem dacă va funcția. E complicat să faci o analiza ca economist. E o listă de intenții”, a spus Cîțu.

De asemenea, fostul premier a reamintit faptul că estimările pe care le-a făcut în ultimele săptămâni s-au adeverit, afirmând că a atras atenția că va exista o decelerare a creșterii economice.

Banca Mondială a anunțat că România ar avea o creștere de numai 1,9% în acest an, în condițiile în care estimarea era de 4,3% în ianuarie. Raportul precizează că forța economică a țării noastre va depinde de evoluția pandemiei și de războiul din Ucraina.

Florin Cîțu: „Eu mă uit la ce comunică guvernul”

„Vom avea o inflație cu două cifre în martie, și așa s-a întâmplat. Nu poți să dai vina pe războiul din Ucraina. Dacă te uiți la țările din jur, nimeni nu are ajustările noastre”, a precizat Cîțu.

Acesta a mai spus că până la sfârșitul anului, potrivit estimărilor BNR, inflația va fi de 10%. Întrebat ce măsuri ar trebui luate de Executiv, Cîțu a declarat că își va spune opinia în BEX PNL.

Fostul lider liberal a mai spus că a administrat o economie în cea mai mare criză din ultima  sută de ani, reușind să găsească soluțiile potrivite pentru români. Cu toate acestea, Cîțu a susținut că populația va judeca efectele măsurilor adoptate de coaliție, recomandând partenerilor de la guvernare să impună măsuri liberale.

Reamintim că inflația a crescut la 10,2% în luna martie, cele mai mari creșteri înregistrându-se la alimentele de bază și energia- cu 11,2% mai mult față de luna martie a anului trecut.  Mărfurile nealimentare s-au majorat cu 10,86%, iar serviciile au cresut cu 2,66%.  Mai mult, prețul la gaze naturale a crescut cu 46,49%  și  la combustibili cu 34,16%

Citește și articolul: Inflație record în România! Ce alimente și servicii s-au scumpit cel mai mult

Pădurea tropicală amazoniană este puternic afectată de defrișări

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Cea mai mare suprafața de pădure tropicală amazoniană afectată de defrișări, în doar trei luni ale lui 2022.

Rezultatele aparțin unui nou raport al Institutului Național de Cercetări Spațiale din Brazilia (INPE), citat de CNN.

Potrivit raportului, 941.34 kilometri pătrați de pădure au fost defrișați în perioada ianuarie-martie a acestui an

Aceasta este cea mai mare cifră înregistrată de când institutul a început să monitorizeze ratele de despădurire în 2016. Arată Radio Eco Natura.

Cercetătorii au observat o creștere cu 64% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost defrișați 573,29 kilometri pătrați.

Defrișările care afectează pădurea tropicală se vor intensifica înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia. Alegerile vor avea loc în luna octombrie a anului curent

Un raport al grupului ONU pentru climă a avertizat că guvernele nu fac suficient pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a preveni cele mai grave efecte ale încălzirii globale. Defrișările sunt cauză a aproximativ 10% din emisiile globale, potrivit raportului.

Avem un guvern care merge în mod deliberat împotriva pașilor necesari pentru a limita schimbările climatice”, a declarat Cristiane Mazzetti, activist pe probleme de mediu în Brazilia.

În același timp, mai mulți oameni de știință prezic că defrișările se vor intensifica înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia din octombrie, așa cum s-a întâmplat și în trecut. Conform sursei citate, aplicarea legislației de mediu slăbește în anii electorali, iar infractorii s-ar putea grăbi să defrișeze înainte de preluarea mandatului de către un nou guvern.

Iepuraşul de Paşte a ajutat 50 de copii sărmani din Ialomiţa

Sursă foto: Facebook/Șoapta Florilor
Sursă foto: Facebook/Șoapta Florilor

50 de copii din Gura Ialomiţei şi Luciu, Ialomiţa au primit pachete consistente, dulciuri, cărţi şi jucării.

De asemenea, localnicii cu o situație materială precară au primit lapte praf pentru bebeluşi și produse pentru igiena celor mici.

Membrii Asociației Şoapta Florilor au readus zâmbetul celor 50 de copii, ajutând și grădiniţa din satul Luciu

Iepuraşul a ajuns deja la 50 de copii din Gura Ialomiţei şi Luciu, cu pachete consistente, pline cu dulciuri, cărţi şi jucării. La cei mici, mici, cu lapte praf şi pampers.  Şi, fiindcă am avut destul de multe jucării, am dus o parte şi la grădiniţa din satul Luciu, unde se vor juca toţi preşcolarii cu ele.  Mulţumim mult firmelor Get’s Bet, Cargill, Boribon şi angajaţilor Electrica Furnizare pentru ajutorul oferit anul acesta Iepuraşului de Paşte, dar şi celorlalţi parteneri cu ajutorul cărora am acoperit cheltuielile de transport.  Nu avem poze cu toţi copiii, fiindcă unii erau plecaţi de acasă. Le-am lasat surprizele la bunici sau mămici, dar ştim sigur că s-au bucurat când le-au primit”, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei Şoapta Florilor, pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook/Șoapta Florilor

Asociația oferă protecție și ajutor pentru femeile abuzate, victime ale violenței domestice și ale traficului de persoane

Asociația Șoapta Florilor are următoarele obiective:

  1. Să ofere servicii sociale de protecție și reintegrare persoanelor abuzate.
  2. Să ajute victimele cu informații de natură legală și îndrumare către autoritățile competențe să le rezolve problema.
  3. Să educe și informeze publicul larg despre drepturile persoanelor abuzate, adulți și minori.
  4. Să facă cercetări, statistici, observații în legătură cu situația și statutul, condiția victimelor violenței domestice, mai ales cercetări cu privire la aspecte care nu au fost The team of the Association consists of specialists în various fields of expertise: psychology, medicine, legal sciences, project management, marketing and communication, IT and administrative staff (chef, driver, maid, administrator of the Centre).
  5. Să sesizeze situațiile de nerespectare ale drepturilor omului și aplicarea defectuoasă a legii în cazurile de abuz.

Inflație record în România! Ce alimente și servicii s-au scumpit cel mai mult

Foto: playtech.ro
Foto: playtech.ro

Inflația a crescut la 10,2 în luna martie în România, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%. România nu a mai avut de 18 ani, adică din anul 2004, o inflație cu două cifre. Gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, anunță Institutul Naţional de Statistică. În cazul mărfurilor alimentare, creşteri mari au mai fost înregistrate la mălai (plus 24,35%) şi făină (plus 21,47%).

Avalanșă de scumpiri în decurs de un an de zile

În perioada martie 2021 – martie 2022, preţurile la gaze naturale au crescut cu 46,49%, la combustibili cu 34,16%, la cartofi cu 36,5% şi la uleiul comestibil cu 32,33%. Comparativ cu luna februarie, legumele şi conservele de legume s-a scumpit în martie cu 5,85%, uleiul cu 5,83%, iar untul cu 5, 01%. Preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 2,54%, față de luna februarie. În ultimul an, creşteri mari au fost înregistrate, în afară de gaze naturale şi combustibili, la energia termică (plus 20,99%). Preţurile la energia electrică au scăzut în perioada martie 2021 – martie 2022 cu 7,64% (influenţate de prevederile OUG 118/2021), potrivit INS.

Preţul combustibilor a explodat

Combustibilii s-au scumpit cel mai mult, în luna martie, respectiv cu 7,67% față de luna februarie, nefiind consemnată nicio ieftinire la această categorie de mărfuri. Creşterea medie a preţurilor faţă de februarie 2022 la mărfurile nealimentare a fost de 1,86%.

Banca Națională a României se aștepta la o inflație de două cifre abia din al doilea trimestru al acestui an, în contextul în care expirau măsurile de sprijin pentru facturi. Cu toate acestea, scumpirile au fost mai accentuate, astfel că rata inflației a trecut de pragul de două cifre încă din luna martie.

Războiul din Ucraina va determina o criză alimentară mondială fără precedent!

Mesajul jurnalistei Emilia Șercan pentru politicieni: ”Ați eșuat în garantarea siguranței cetățenilor”

Sursă foto: Facebook/Emilia Șercan
Sursă foto: Facebook/Emilia Șercan

Emilia Șercan a transmis un mesaj pentru clasa politică din România.

Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor din Parlament, care vizează șefii Poliției.

Emilia Șercan: ”Ați ajuns la putere ca să reprezentați strict interesele de partid”

Ați eșuat în garantarea siguranței cetățenilor și în garantarea libertății presei. Ați eșuat în misiunea de asigurarea promovării competenței și ați avut succes în promovarea obedienței, incompetenței și servilismului. Ați avut sucess ca atunci când ați ajuns la putere să reprezentați strict interesele de partid”, a afirmat jurnalista.

Conform Europa FM, la audierile din Parlament în cazul Emilia Șercan, transmise într-un live pe Facebook de Epoch Times, a vorbit și Ludovic Orban. Fostul președinte PNL a acuzat indiferența clasei politice din România, precizând că ”absența de azi a celor implicați reprezintă, din punctul meu de vedere, o gravă încălcare a obligațiilor pe care le au în funcțiile pe care le decid și o sustragere de la controlul parlamentar cu acordul miniștrilor”.

Ludovic Orban: ”Ce a pățit doamna trebuie coroborat cu tot ceea ce s-a întâmplat în speța dovedirii plagiatului”

Pe șeful Inspectoratului de Poliție l-am chemat să-i punem câteva întrebări. De ce s-a pensionat șeful Poliției București? De ce a încercat s-o inducă în eroare pe doamna Șercan cu privire la scurgerea de informații?”, a adăugat Ludovic Orban.

Ludovic Orban a reamintit că junalista Emilia Șercan a prezentat, public, pe 18 ianuarie, elemente care indică faptul că este posibil ca Nicolae Ciucă să fi obținut titlul de doctor prin furt, prin plagiat.

Ceea ce a pățit doamna Șercan trebuie coroborat cu tot ceea ce s-a întâmplat în speța dovedirii plagiatului”, a mai spus Orban.

Într-un text publicat pe Facebook în data de 11 aprilie, jurnalista a precizat că premierul României ”a atins culmea supremă a ipocriziei mai repede decât orice politician versat”.

Mai mult, aceasta a precizat că premierul a ajuns președinte al PNL fără să participe la vreo competiție politică reală.

 Războiul din Ucraina va determina o criză alimentară mondială fără precedent!

Griu
Cereale. Sursa foto: expresul.md

Conflictul din Ucraina va conduce la apariția unei crize alimentare mondiale fără precedent, avertizează specialiștii World Food Program din cadrul ONU. Bombardamentele distrug şi câmpurile fertile din Ucraina, regiuni cunoscute drept grânarul Europei,  distrugând culturi şi hambare care au consecinţe potenţial devastatoare pentru țară.

Fermierii ucraineni nu au carburanţi şi îngrăşăminte

Acest lucru creează o criză alimentară mondială „dincolo de orice am văzut de la cel de-al Doilea Război Mondial”, este semnalul de alarmă tras recent de către şeful World Food Program din cadrul ONU.

Potrivit minis­tru­lui adjunct al agriculturii din Ucraina, țara a pierdut exporturi de cel puţin 1,5 miliarde de dolari de la începutul războiului. Și livrările din Rusia, cel mai mare exportator de cereale la nivel mondial, sunt de asemenea afectate.

Recoltele unor importante culturi ale Ucrainei ar putea fi înjumătăţite în acest an, lucru care ar putea schimba poziţia ţării de exportator major, notează Bloomberg.

Invadarea Ucrainei are loc într-un moment important pentru agricultură. Fermierii ucraineni au început să planteze porumb şi floarea soarelui, dar se confruntă cu lipsa carburanţilor şi îngrăşămintelor. În cazul grâului plantat cu luni înainte de război, o parte din suprafaţă este ocupată de armata rusă.

Cerealele din Ucraina nu pot fi exportate

Fermierii se gândesc de asemenea să aleagă culturi mai potrivite pentru consumul local decât pentru exporturi. Analiştii anticipează scăderi de producţie cuprinse între 30 şi 55%, în funcţie de cultură. Acest lucru crește riscurile legate de apariţia unor lipse de produse cheie şi ar putea crește preţurile deja record ale alimentelor la nivel mondial.

În Ucraina, depozitele sunt pline de cereale care nu pot fi exportate deoarece Rusia a blocat accesul la Marea Neagră, principala rută de export a Ucrainei. Trenurile de mărfuri se confruntă cu probleme logistice, transportul cu camioane fiind problematic deoarece majoritatea şoferilor au vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Ucraina a interzis unele exporturi de cereale pentru a putea asigura alimentația populației. Pentru industria cărnii de pui din Bulgaria, războiul din Ucraina se suprapune peste probleme deja existente, cum ar fi preţurile record ale furajelor şi pandemia. Fermierii bulgari pregătesc proteste din cauza faptului că statul nu le vine în ajutor.

Caravana Cu Apele Curate va evalua gradul de poluare cu plastic a malurilor Dunării

Caravana Cu Apele Curate va evalua gradul de poluare cu plastic a malurilor Dunării

Sursa foto: Facebook/Cu Apele Curate
Sursa foto: Facebook/Cu Apele Curate

Timp de 10 zile, Caravana Cu Apele Curate va evalua gradul de poluare cu plastic a malurilor și apei Dunării.

Acesta va străbate 531 km în 10 zile, timp în care va carta zonele cu deșeuri aflate de-a lungul Dunării.

Conform comunicatului postat astăzi, 12 aprilie, scopul Caravanei îl reprezintă crearea unei conexiuni „pe apă” între toate comunitățile conectate la proiect, prin activități de evaluare (calitativă) a gradului de poluare cu plastic a malului stâng al Dunării și întâlniri cu membrii asociațiilor partenere și ai comunităților din localitățile de popas.

Caravana se va opri în patru localități, unde vor fi organizate activități pe mal pentru copii și adulți, inclusiv plimbări cu velierul Cu Apele Curate

  • 12 aprilie – Giurgiu;
  • 14 aprilie – Călărași;
  • 18 aprilie – Brăila;
  • 19 aprilie – Galați.

Peste 30 de tone de deșeuri, dintre care 23 de tone de plastic au fost colectate în Săptămâna Apelor (14-22 martie 2022), organizată de Asociația Mai Mult Verde în cadrul programului Cu Apele Curate

Potrivit unui raport de analiză privind situația gestionării deșeurilor în județele dunărene realizat de Asociația Mai Mult Verde alături de Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară, în 5 județe rămân anual zeci de mii de tone de deșeuri necolectate.

O mare parte dintre aceste cantități de deseuri sunt abandonate în natură, plimbate de vânt și ploi și ajung mai devreme sau mai târziu în apele Dunării și apoi în Marea Neagră.

Aproape 70% din deșeurile menajere generate în județul Olt rămân anual necolectate, cel mai mare procent dintre cele 12 județe riverane Dunării. Potrivit PJGD, din cele peste 50.000 de tone deșeuri menajere generate în anul 2019, 67,78% (34.000 tone) au rămas necolectate. Aceeași situație se înregistrează în Caraș-Severin, unde 11.175 tone, reprezentând 31,72% din cantitatea totală de deșeuri generate, nu au fost colectate, în Galați 17% (15.830 tone), Brăila 14% (8.558 tone) și Constanța 1,5% (3.500 tone)”, se precizează în comunicat.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-4.5 ° C
-3.9 °
-5 °
79 %
2.6kmh
0 %
lun
-5 °
mar
-2 °
mie
2 °
J
5 °
vin
5 °

Ultimul articol

Primar PNL din Bacău: „Cel care nu muncește nu merită să trăiască!”

Declarație controversată a unui primar PNL din județul Bacău. Zilele trecute, cel care conduce comuna băcăuană Cleja de 10 ani, pe numele său Petru Iștoc,...

Profesor din Argeș, arestat la domiciliu după o agresiune sexuală săvârșită asupra unei eleve

Arest la domiciliu pentru un profesor din județul Argeș, după ce procurorii l-au reținut pe acesta în weekend, sub acuzația de agresiune sexuală. Profesorul este...

PSD are un program de relansare economică

Săptămâna aceasta, PSD nu a mai ieșit de la guvernare, ci a transmis că are planuri mari. Mai precis, un program de relansare economică, pe...