21.4 C
București
vineri, 17 iulie 2026
Acasă Blog Pagina 433

ANRE dezvăluie: Bugetul statului, o vacă bună de muls pentru mulți dintre furnizorii de energie electrică

Energie electrica - Foto pexels.com -
Energie electrica - Foto pexels.com -

Unii furnizori de energie au majorat artificial preţurile, pentru a solicita mai mulţi bani de la bugetul de stat prin intermediul mecanismului de plafonare şi compensare a facturilor, se arată într-un document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Reprezentanții instituției au demarat o serie de investigaţii în acest scop, la unii dintre furnizorii de energie, suspectați de manipularea pieței, potrivit antena3.ro.

Anchetă pe marginea compensării facturilor

Reprezentanții instituției au demarat o serie de investigaţii în acest scop, la unii dintre furnizorii de energie, suspectați de manipularea pieței.

„În cadrul verificărilor realizate s-au identificat furnizori de energie care au utilizat metode/mijloace de creştere artificială a preţului mediu ponderat de achiziţie prin încheierea la preţuri excesive de contracte de achiziţie intra-grup, pe pieţe centralizate (produse cu livrare pe termen scurt – săptămână/lună) şi de acte adiţionale de modificare a preţului de contract încheiate după publicarea în Monitorul Oficial a OUG 118/2021, în vederea creşterii sumei decontate de la bugetul statului prin mărirea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de achiziţie şi plafonul maxim stabilit prin OUG 118/2021, metodă prin care furnizorul poate beneficia de sume nejustificat de mari de la bugetul statului)”, se precizează în document. Tranzacţiile făcute pentru majorarea artificială a preţului pot fi suspectate, potrivit reglementărilor europene, de posibilă manipulare de piaţă, au avertizat reprezentanţii ANRE.

Reprezentanții instituției au început investigaţii în acest sens.

Cum funcționa suveica solicitărilor

Furnizorii au utilizat şi alte metode de creştere artificială a sumei decontate prin „excluderea din datele declarate ca achiziţii pe contracte în derulare în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022 a contractelor cu preţ mic, metodă utilizată de unii furnizori în vederea îndeplinirii criteriului de eligibilitate privind depăşirea plafonului maxim de 525 lei/MWh (energie electrică) sau de 250 lei/MWh (în cazul gazelor naturale)”. Începând cu luna februarie 2022, lună din care se acordă compensări pe schema de plafonare pentru toţi clienţii noncasnici, au fost descoperiţi furnizori care au cerut compensare pentru proprii clienţi finali declarând ca unică sursă de achiziţie cantităţi de energie electrică pe care le-au primit în calitate de clienţi finali ai unor alţi furnizori, care la rândul lor au solicitat compensare pentru aceste cantităţi. Practic, pentru aceeaşi cantitate de energie electrică s-a solicitat compensarea de două ori.

35 de cereri de plată, respinse de către ANRE

ANRE a primit, până la data de 6 iunie, 239 de cereri de decontare de la un număr de 65 de furnizori, soluţionând 62 de cereri şi confirmând către Ministerul Energiei plata unei sume de 34,8 milioane de lei aferente facturilor din noiembrie, decembrie şi o parte din luna ianuarie 2022. Un număr de 35 de cereri, în valoare de 8 milioane de lei, au fost respinse, deoarece preţul de achiziţie a energiei a fost sub plafonul aprobat prin lege.

Cele mai moderne tramvaie, produse în Turcia, au ajuns și la Iași

Sorin Grindeanu: ”Fast Danube, este un proiect vital pentru întreaga Uniune Europeană, în contextul conflictului din Ucraina!”

Sursa foto: Facebook/Sorin Grindeanu
Sursa foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor a precizat că Fast Danube reprezintă un proiect vital pentru întreaga Uniune Europeană.

Prin urmare, Dunărea trebuie să fie navigabilă pe tot parcursul anului pentru a putea asigura fluxul necesar de mărfuri şi materii prime spre şi dinspre Uniunea Europeană.

Sorin Grindeanu: ”O mare parte din cerealele care provin din Ucraina pot fi transportate pe Dunăre, ceea ce face Proiectul Fast Danube cu atât mai important!”

În anunțul postat astăzi, 6 iunie, pe contul de Facebook, ministrul a declarat că partea bulgară a transmis obiectivele specifice pentru Zonele „Natura 2000”. Acestea urmează să fie aprobate şi transmise Comisiei Europene.

Procedura de mediu, care urmează să fie iniţiată, trebuie finalizată în următoarele 6 luni pentru a putea fi trimisă la Comisia Europeană aplicaţia de finanţare a lucrărilor”, a scris Sorin Grindeanu, luni pe Facebook.

Potrivit declarațiilor, la ora actuală se înregistrează 2 luni de întârziere faţă de noul calendar stabilit de comun acord pentru anul 2022.

Ministrul Transporturilor: ”Am atras atenţia că orice întârziere poate compromite finalizarea proiectului până la sfârşitul anului 2022, ceea ce va periclita obţinerea finanţării pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor şi va aduce costuri suplimentare suportate de partea română”

Le-am transmis colegilor bulgari şi intenţia Comisiei Europene să organizeze o reuniune trilaterală împreună cu România şi Bulgaria, în cadrul Conferinţei „TEN-T days” care va avea loc, la sfârşitul lunii iunie, la Lyon, pe tema proiectului Fast Danube. Situaţia privind întreţinerea şenalului navigabil poate deveni critică şi din cauza scăderii nivelului Dunării pe sectorul Silistra – Somovit, unde partea bulgară trebuie să finalizeze lucrările de dragaj până la sfârşitul lunii iunie 2022”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

Inaugurare șocantă a unui club pentru homosexuali din SUA: Copii mici, duși să vadă cum dansează travestiții

Bar LGBT
Bar LGBT. Sursa foto: r3media.ro

Scene revoltătoare au avut loc într-un bar din SUA, unde copii mici au fost duși într-un club LGBT să vadă cum dansează travestiți, micuții putând oferi bani „artiștilor”, potrivit r3media.ro.

Inaugurare șocantă în orașul Dallas, din statul Texas. Un bar pentru homosexuali a marcat deschiderea, oferind copiilor un spectacol în care apăreau travestiți. În anunțul publicat cu această ocazie, se arată că „show”-ul oferă cea mai definitivă experiență pride, pentru familie. Mai mult, „tinerii” spectatori erau invitați să se urce pe scenă împreună cu „artiștii”.

Mesaje obscene pe pereții barului

În scurt timp au apărut detalii despre spectacolul oferit. Astfel, în imagini se poate observa cum copii foarte mici privesc cum dansează, uneori lasciv, travestiți. Copiii care știau să citească puteau citi pe pereții clubului mesaje unde se scria: „Nu se va linge singur” sau „L-am lins, deci este al meu”. Evenimentul organizat de barul pentru homosexuali are loc în statul Texas, care este considerat drept unul dintre cele mai conservatoare state americane.

Ponta, despre industria alimentară: ”Orice merge bine în România trebuie distrus”

Efectele schimbărilor climatice: Traiul în București va deveni insuportabil din cauza căldurii în următorii 50 de ani

Bucuresti
Bucuresti. Sursa foto: realitatea.net

Furtunile vor deveni din ce în ce mai puternice în București și alte orașe ale țării, a avertizat climatologul Roxana Bojariu. Aceasta a atras atenția asupra faptului că fenomenele sunt normale pentru această perioadă a anului, dar intensitatea lor devine din ce în ce mai îngrijorătoare, potrivit g4media.ro.

Semnalul de alarmă al climatologului 

Dacă nu vor fi luată măsuri de adaptare la schimbările climatice, peste 50 de ani municipiul Bucureșți nu va mai putea fi locuit decent, avertizează climatologul. Ea a exemplificat dezvoltarea haotică a Capitalei, spațiile verzi din ce în ce mai mici, traficul aglomerat. Potrivit acesteia, intensitatea crescută a furtunilor poate avea legătură cu schimbările climatice, o atmosfera mai caldă conținând o cantitate mai mare de vapori de apă. Aceste furtuni sunt caracteristice sezonului cald, dar intensitatea lor într-adevăr depășește ceea ce se știa de acum mai multe decenii, a semnalat climatologul.

„Această intensitate sporită, cu episoade cu ploi foarte abundente, de exemplu, poate fi pusă în legătură cu schimbarea climei, pentru că o atmosferă mai caldă în medie conține o cantitate sporită de vapori de apă, vapori de apă care se evaporă din ce în ce mai mult de la suprafața mai caldă a mărilor, a oceanelor, dar și din solul încălzit din ce în ce mai mult, pe măsură ce intrăm în vară și atunci, pe această încărcătură sau disponibilitate de vapori de apă, în condiții specifice, evident că poți să ai ploi foarte abundente (…). Deci fenomenele sunt normale pentru perioada din an, dar intensitatea lor devine din ce în ce mai îngrijorătoare și este cel puțin pentru clima pe care o știam acum mai multe decenii, anormală”, a afirmat Roxana Bojariu.

Bucureștiul este sufocat de betoane și de mașini 

 Cetățeanului trebuie să i se ofere posibilitatea de a alege și o cale mai verde de a trăi în București, a afirmat aceasta.

”În 50 de ani, sigur nu va putea fi locuit în mod decent, să ai o calitate cât de cât decentă a vieții. Cu dezvoltarea haotică, cu izolarea asta a solului, cu suprafețe de spații verzi din ce în ce mai mici și cu traficul ăsta, pentru că și el vine cu probleme, pentru că pe lângă aportul de căldură, care poate fi mai mult sau mai puțin important, avem de-a face și cu poluarea locală, care împreună cu stresul termic, multiplică de fapt efectele stresului termic și ai probleme de sănătate publică foarte mari (…).Cetățeanului trebuie să i se ofere posibilitatea de a alege și o cale mai verde de a trăi. Așa, într-un oraș ca Bucureștiul, dacă practic încerci să-ți economiseșți energia sau apa, vedem că din păcate, infrastructura practic risipește mult mai mult decât efortul cetățeanului. Pe urmă, transportul public e o mare problemă. Nu poți să sileșți omul doar pentru o chestie abstractă să se chinuie într-un transport public care nu este bun, nu este cel necesar unui astfel de mare oraș, deci omul poate să aleagă transportul public, dar dă-i condițiile și posibilitatea să aleagă”, susține climatologul.

Cele mai moderne tramvaie, produse în Turica, au ajuns și la Iași

Cele mai moderne tramvaie, produse în Turcia, au ajuns și la Iași

Captură video/Facebook/Mihai Chirica
Captură video/Facebook/Mihai Chirica

Orașul Iași va beneficia de 16 tramvaie noi, până la finalul lunii mai 2023.

Cele care au fost deja livrate au ajuns în oraș în perioada septembrie 2021 – iunie 2022.

Potrivit unui anunț publicat pe contul de Facebook al edilului din Iași, astăzi, 6 iunie 2022, la ora 12.15, la Centrul Intermodal Ţuţora (bd. Virgil Săhleanu, vis-a-vis de Fabrica de Cărămizi Leier – fosta Brickston) a avut loc inaugurarea centrului, precum şi punerea în funcţiune a tramvaielor Bozankaya.

Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Iași: ”Aceste tramvaie oferă condiții normale și firești pentru secolul în care ne aflăm”

Cristian Stoica, directorul Companiei de Transport Public, a venit cu detalii, precizând că vehiculele au podea joasă, aer condiționat și sistem modern de informare a călătorilor și de validare a biletelor.

Ele vor circula pe traseele 5, 7 și 8, cu mențiunea că traseul 7 va fi modificat să treacă prin Podu Roș ca să acopere toate axele de deplasare ale celor care vin din afara orașului și a celor care ies de la serviciu din zona industrială.

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași: ”Toată partea de infrastructură afost modernizată din fonduri europene”

Ultimul lot va fi furnizat până la finalul lunii mai 2023, dar nu este important doar tramvaiul, ci toată partea de infrastructură pe care am reușit să o modernizăm pe fonduri europene. Întreg proiectul pe care îl parcurgem astăzi a costat peste 20 milioane de euro: linia de tramvai, punctul intermodal și tramvaiele noi care vor circula începând de luni, pe traseul pe care au fost dedicate”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

Mai mulți medici de la o clinică de înfrumusețare din Capitală, inculpați sub control judiciar pentru înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea sub control judiciar a mai mulți medici, inculpați într-un dosar în care aceștia sunt acuzați că au dus în eroare persoanele care călcau pragul unei clinici de înfrumusețare din Capitală.

Ancheta se desfășoară de ceva timp, dat fiind că în iunie anul trecut în dosar erau efectuate 45 de percheziții în București și în alte 24 de județe, inițial fiind suspiciuni de evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual și exercitarea fără drept a unei profesii.

La acel moment, procurorii arătau că banii încasați de reprezentanții clinicii nu erau evidențiați în contabilitate, dar și că persoanele care efectuau procedurile de înfrumusețare – invazive sau noninvazive – nu îndeplineau condițiile esențiale pentru exercitarea unei astfel de profesii.

Acum, procurorii arată că nu mai puțin de 8 medici și un fizioterapeut se ocupau de diferite proceduri de chirurgie plastică, fără a avea vreo specializare în acest sens. Din acest motiv, încă de luna trecută s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față cinci medici stomatologi, un medic rezident chirurgie plastică estetică şi microchirurgie reconstructivă, un medic rezident în specializarea dermatovenerologie și un fizioterapeut – acuzați de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi și înşelăciune, în timp ce un alt medic rezident chirurgie plastică estetică şi microchirurgie reconstructivă este cercetat pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Faptele datează din anii 2020 și 2021 și, conform procurorilor, clinica în cauză se numește SC Swis Hospital SRL, unde „inculpații ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist fără a deţine autorizările şi specializările necesare prevăzute de lege, efectuând diverse proceduri medicale unor pacienţi (de exemplu, procedură de volumizare buze, rinocorecție, umplere cearcăne și augmentare bărbie cu acid hialuronic, terapii intravenoase cu ozon, proceduri de mezoterapie etc.), care ar fi fost induși în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a calității de medic specialist, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani achitate de către pacienţi către clinica menționată”.

În cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi faţă de persoana juridică SC Swiss Hospital SRL, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată (10 acte materiale) și înşelăciune în formă continuată (31 acte materiale).

În fapt, din probele administrate a rezultat că persoana juridică SC Swiss Hospital SRL ar fi pus la dispoziţie sala de intervenţie şi aparatura medicală proprie sau închiriată mai multor medici, pentru a exercita fără drept profesia de medic specialist prin efectuarea de proceduri medicale unor pacienţi, cunoscând faptul că medicii nu deţineau autorizările şi specializările necesare prevăzute de lege pentru aceste proceduri, totodată inducând în eroare mai mulţi pacienţi cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani achitate de către aceştia în schimbul procedurilor invazive sau non-invazive efectuate”, precizează anchetatorii.

Ponta, despre industria alimentară: ”Orice merge bine în România trebuie distrus”

Foto: Facebook - Victor Ponta
Foto: Facebook - Victor Ponta

Într-un text publicat astăzi, 6 iunie, pe contul de Facebook, fostul premier a vorbit despre industria alimentară, afirmând că aceasta a “renăscut” în 2014, în momentul în care TVA-ul a fost redus de la 24%, la 9%.

După, industria alimentară a beneficiat de alte măsuri, iar în România s-a produs din ce în ce mai multă mâncare de bună calitate și la prețuri competitive.

De asemenea, Victor Ponta este de părere că în acea perioadă s-au făcut investiții, iar angajații au primit salarii majorate.

Mai mult, tot în 2014, s-au dat taxe și impozite la Bugetul Central și la cele locale și a fost redusă dependența de importuri.

Fostul premier a abordat subiectul importurilor, precizând că România preferă să importe decât să susțină și să investească în industria alimentară proprie

Dar orice merge bine în România trebuie distrus. La fel se întâmplă și cu industria alimentară! Nu mai bine îi omorâm noi pe producătorii noștri și importăm mâncarea de la alții (mâncare pe care o plătim cu banii împrumutați cu dobânzile cele mai mari din Europa)? Zici că oamenii ăștia de “Dreapta” mănâncă numai somon fume și carne wagyu, și vor să ii oblige pe toți românii să facă la fel!”, a scris Victor Ponta pe contul de Facebook.

Victor Ponta: ”În ultimii ani, în “România Lucrului Bine Făcut”, s-a pus în mișcare tot “mecanismul” prin care se distruge orice e românesc

Liderul Pro România a precizat că, în ultimii ani, țara s-a confruntat cu tot mai multă corupție, birocrație, dosare penale și creșteri insuportabile la energie și combustibili.

În plus, a existat o presiune cumplită a lanțurilor de supermarketuri (cu acționari din afară), restricții pe baza de Covid , febra aviară sau pesta porcină.

 ”Toate bolile vin doar în România și se opresc la granița! Mai nou, o măsură “de sprijin” a fost așa bine gândită încât angajații din Industria alimentară au ajuns să fie plătiți diferit!” a conslus fostul premier.

Din cauza încăzirii globale, zăpada este tot mai puțină în Alpii europeni

Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

Dispare zăpada din Alpii europeni, iar fenomenul poate fi observat inclusiv din spațiu.

Potrivit unei cercetări recente, fenomenul se datoarează schimbărilor climatice cu care planeta se confruntă.

Cercetarea, publicată în Science, s-a bazat pe 38 de ani de imagini prin satelit de-a lungul întregului lanț muntos emblematic european

Am fost foarte surprinși, sincer, să găsim o tendință atât de mare în ecologizare”, a declarat pentru AFP Sabine Rumpf, ecologist la Universitatea din Basel.

Ecologizarea este un fenomen bine-cunoscut în Arctica, dar, până acum, nu fusese bine stabilit la scară largă în zonele muntoase.

Lipsa zăpezii afectează întreaga biodiversitate din Alpii europeni

Plantele alpine sunt adaptate la condiţii aspre, dar nu sunt foarte competitive”, a spus profesoara Sabine Rumpf. Aceasta a adăugat că speciile îşi pierd avantajul odată cu schimbarea condiţiilor de mediu.

Biodiversitatea unică a Alpilor se află astfel sub o presiune considerabilă. Avem tendința de a uita aspectele emoționale ale acestor procese. Alpii sunt un simbol foarte important. Când oamenii se gândesc la Elveția, de obicei, se gândesc la Alpi”, a subliniat cercetătoarea, conform publicației Science.

Echipa a analizat de asemenea amploarea stratului de zăpadă deasupra lizierei în regiunile situate la o altitudine de peste 1.700 de metri – excluzând gheţari şi păduri – şi a ajuns la concluzia că stratul de zăpadă a scăzut semnificativ în aproape 10% din regiune începând cu 1984, o tendinţă îngrijorătoare, după cum o descriu cercetătorii.

Speranță și îngrijorare: România dedică o zi specială supraviețuitorilor de cancer, deși tratamentul și controlul bolii se află la nivelul lumii a treia

Bolnavdecancer
Bolnavdecancer. Sursa foto: ziare.com

România a marcat anul acesta, pe data de 5 iunie, în premieră Ziua supraviețuitorilor de cancer, inițiativa lăudabilă, deși nu există încă pus la punct registrul național al bolnavilor de cancer. Ziua de 5 iunie este dedicată supraviețuitorilor de cancer, fiind un mesaj de speranță pentru cei care s-au luptat cu această boală asociată cu frica și moartea, simbolul acestei zile fiind ales un nufăr galben care reprezintă renașterea, potrivit rfi.ro.

Mesaj încurajator pentru cei care se luptă cu cancerul 

Inițiativa dedicării acestei zile supraviețuitorilor cancerului aparține senatoarei PNL, Nicoleta Pauliuc, care a luptat ea însăși cu această cumplită boală, care știe ce „temeri şi fantasme” apar în viaţa persoanelor care trec prin așa ceva. La Ateneul Român a avut loc un eveniment dedicat bolnavilor care prin experiența lor au reușit să schimbe percepții, să influențeze destine și să depășească limitele acestui diagnostic, cu participarea extraordinară a orchestrei Camerata Regală, a dirijorului Mihnea Ignat, sopranei Irina Baianț, tenorului Mihai Urzicana.”Spunem de cele mai multe ori Carpe Diem. Câți dintre noi facem asta?”, a mărturisit Chris Simion, regizor de teatru, supraviețuitoare de cancer.

Statistici cu iz optimist

Potrivit statisticilor, în țările Uniunii Europene trăiesc 12 milioane de supraviețuitori de cancer, 300.000 fiind copii, a spus dr Cristina Berteanu, medic ATI și vicepreședinta Asociației Roz. Potrivit mai multor studii, una din două femei şi unul din trei bărbaţi vor dezvolta cancer în timpul vieţii. Cu toate acestea, cancerul nu mai este o sentinţă de condamnare la moarte, ci o maladie care în foarte multe cazuri poate fi depăşită cu bine, fiind similar cu o boală cronică, a spus dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. El a precizat că un procent de 40% dintre cancere pot fi prevenite.

Klaus Iohannis: Sistemul de sănătate trebuie reformat, pentru a pune pacientul în centrul actului medical

Bolnavii de cancer din România au de suferit, pe lângă boală, și din cauza „politicilor fragmentare” din domeniu, a spus recent președintele Klaus Iohannis. România nu a reușit până acum să întocmească un registru național al pacienților bolnavi de cancer, acest lucru nefiind greu de făcut, a explicat Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Cezar Irimia: În România suntem departe de a ne numi pacienți europeni

” Nu își asumă nimeni această obligație. Iar interesele sunt pur financiare. De ce să avem o evidență clară a banilor cheltuiți pentru tratarea acestor pacienți? De ce să avem o evidență clară a efectelor tratamentelor aplicate acestor pacienți, care sunt eficiente, care nu sunt eficiente? Și nu în ultimul instanță, de ce să avem o statisticăpe baza căreia să asigurăm o finanțare corectă? Ne bazăm întotdeauna pe istoric. Facem o finanțare lăutărească după ureche și nu facem după statistică pentru că nu avem registru.În România suntem departe de a ne numi pacienți europeni. Suntem doar cu numele. Dar ca tratament și control al cancerului suntem ancorați undeva în lumea a treia.”, a declarat Cezar Irimia.

 USR-istul Claudiu Năsui „a prins curaj” abia acum. Fostul ministru al Economiei acuză că pensiile speciale au crescut la cererea PNL și PSD

Ciolacu: ”Republica Moldova nu are nevoie de ajutor militar”

Foto: Twitter/Marcel Ciolacu
Foto: Twitter/Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu este de părere că Republica Moldova nu are nevoie, cel puțin pentru moment, de ajutor militar sau de trupe.

În cadrul unei conferinţe de presă cu preşedintele Parlamentului Republicii, Igor Grosu, Marcel Ciolacu a precizat că țara noastră nu va sprijini, momentan, statul vecin cu arme sau militari.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a declarat, luni, la Chişinău, că țara vecină are nevoie de securizarea frontierelor, iar această acțiune este una benefică pentru întreaga Europă.

Marcel Ciolacu: ”Constituţia Republicii Moldova oferă o neutralitate”

Răspunzând la întrebările adresate de jurnaliștii moldoveni, preşedintele Camerei Deputaţilor a venit cu asigurări, explicând faptul că România se va implica, din ce în ce mai mult, pentru securitatea statului de peste Prut.

Cred că Republica Moldova nu are nevoie de un ajutor militar. Din câte cunosc eu, Constituţia Republicii Moldova oferă o neutralitate. În schimb, este nevoie de securizarea frontierelor, lucru benefic pentru întreaga Europă şi aici cred că este o zonă în care România trebuie să se implice şi mai mult alături de Republica Moldova”, a spus Marcel Ciolacu.

Ca să fiu mai exact, cu adevărat România este un scut pentru Republica Moldova şi aşa trebuie să fie”, a ținut să adauge liderul PSD.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a avut o întrevedere cu Natalia GAVRILIŢA, Prim-ministru al Republicii, la Guvernul Republicii Moldova, şi urmează să se întâlnească şi cu Maia SANDU, Preşedintele Republicii Moldova, arată Știri pe Surse.

Marcel Ciolacu a avut o întrevedere și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu

În cadrul declarațiilor, Ciolacu a subliniat importanța aderării republicii la UE, explicând că locul acestei țări vecine este în Uniunea Europeană.

În plus, integrarea reprezintă cea mai bună cale de dezvoltare, iar România are obligaţia de a ajuta Republica Moldova pentru tot acest parcurs.

Am venit în delegaţie cu oameni cu expertiză în domeniu şi sperăm în perioada următoare să accelerăm această dimensiune parlamentară, fiindcă Republica Moldova trece perioada de tranziţie de uniformizare a legislaţiei Republicii Moldova şi a UE, lucru pe care România l-a parcurs acum mai mult timp, şi e păcat să nu lucrăm împreună la această legislaţie, astfel încât, fără a arde etape, să fim cât mai eficienţi şi să mărim ritmul Republicii Moldova să fie membru cu drepturi depline al UE”, a adăugat Ciolacu.

 USR-istul Claudiu Năsui „a prins curaj” abia acum. Fostul ministru al Economiei acuză că pensiile speciale au crescut la cererea PNL și PSD

Sursa: Facebook

Pensiile speciale au crescut de trei ori mai mult decât pensiile românilor „nespeciali”, este acuzația adusă de fostul ministru (USR) al Economiei, Claudiu Năsui, potrivit epochtimes-romania.com. Acesta a dezvăluit modul în care a fost posibilă creșterea pensiilor speciale mai mult decât pensiile contributive în perioada martie 2020 – martie 2022. Potrivit liderul USR, cel mai important lucru care trebuie cunoscut este faptul că pensia specială medie în plata Casei Naţionale a crescut cu 1.300 de lei, respectiv de peste trei ori mai mult decât pensia românilor obişnuiţi. Acest lucru s-a întâmplat în timpul pandemiei, între anii 2020 și 2022, când a fost declarat starea de urgență și starea de alertă, susține Claudiu Năsui.

Claudiu Năsui: Pensia medie a crescut cu 397 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane.

„Pensia specială medie a crescut de peste trei ori mai mult decât pensia medie a românilor obişnuiţi, în timpul pandemiei. Între 2020 şi 2022, când populaţia a trecut prin stările de urgenţă sau de alertă. Haideţi să vedem cum au evoluat pensiile, conform datelor oficiale ale Casei Naţionale de Pensii Publice, care are în plată ‘doar’ 6 categorii de pensii speciale. Pensia medie a crescut cu 397 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane. În acelaşi timp, ce să vedeţi, numărul pensionarilor speciali a crescut. Cu încă 300 de beneficiari. Cifra pare mică, dar e mare prin comparaţie cu scăderea numărului de pensionari în total”, a declarat Claudiu Năsui.

Năsui: Politrucii PSD şi PNL doar mimează eliminarea pensiilor speciale

USR a spus că sistemul pe două viteze al pensiilor speciale pe care l-a creat PSD-PNL trebuie să dispară, între 2017-2020, proiectele USR de abrogare a pensiilor speciale fiind blocate sistematic de vechea clasă politică, a afirmat Claudiu Năsui.”Când s-au apropiat alegerile, PNL şi PSD au schimbat discursul, şi s-au prefăcut că susţin eliminarea pensiilor speciale. În realitate, nu, n-au făcut nimic despre asta. Şi vor tot tergiversa o decizie de acest gen. Ţineţi minte eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor? Ar fi putut să adopte proiectul USR depus cu ani în urmă şi care parcursese toate procedurile legislative. De ce nu au făcut-o?”, a declarat Claudiu Năsui.

Fostul ministru a explicat „şmecheria” folosită pentru menținerea privilegiilor, PSD depunând un proiect nou într-o zi, care a fost adoptat în 24 de ore cu încălcarea procedurilor constituţionale, deoarece se cunoștea faptul că în final legea PSD, făcută intenţionat pe repede înainte, va fi anulată.

„Un lucru este cert: eliminarea pensiilor speciale este posibilă, şi s-a mai întâmplat, dar politrucii PSD şi PNL doar mimează eliminarea lor. Este şi normal, tot ei sunt cei care le-au introdus în 2015-2016”, a conchis Năsui.

În timp ce bucureștenii așteaptă rezultate, Gabriela Firea și primarul general Nicuşor Dan se ceartă pe tema lucrărilor de investiții

VIDEO: Elevii unei școli din Harkiv au dansat printre ruine, marcând absolvirea cursurilor

Captură video/Youtube
Captură video/Youtube

Absolvire printre ruine: zece elevi ai școlii 134 din Harkiv au dansat vals pe terenul de sport devastat în urma bombardamentelor.

În momentul de față, unitatea de învățământ este închisă.

Școala din Harkiv a fost bombardată la scurt timp după declanșarea invaziei ruse

În ciuda bombardamentelor, elevii din anii terminali au fost prezenți pe terenul de sport. Aceștia au dansat, celebrând încheierea anului școlar. Scopul copiilor a fost de a demonstra lumii întregi că Ucraina nu se teme și că nu își va pierde niciodată speranța.

Pentru mine este oribil, mai ales că am văzut cum școala era distrusă, am văzut asta o zi întreagă. Casa mea se află la 500 de metri de școală. Am auzit focuri de armă și am mers la etajul al 2-lea al casei cu tatăl meu, mi-era teamă. O bucată din școală a zburat peste casa noastră și a lovit locuința vecinilor. Azi însă, celebrez încheierea cursurilor și sunt fericit”, a povestit Gleb Opașnian, unul dintre elevii absolvenți.

Elevii au fost felicitați de soldații ucraineni prezenți pe terenul de sport al școlii

Unii soldați ai diviziei ”Kraken”, cea care a neutralizat inamicii ruși în școala din Harkiv, au venit și ei să-i felicite pe elevii absolvenți, precizează Europa FM.

Școala voastră ajunsese ultimul avanpost. Forțele invadatoare ruse și-au stabilit baza aici și încercau să distrugă orașul, dar iată că acum am reușit să împingem atacatorii la 20 de kilometri de oraș. Vom reconstrui Harkivul. Vom câștiga, cu siguranță și vom avea pace și o viață nouă după acest război”, a declarat Konstantin Nemicev, unul dintre membrii unității.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
21.4 ° C
21.7 °
21 °
82 %
1kmh
20 %
vin
28 °
S
34 °
D
35 °
lun
34 °
mar
28 °

Ultimul articol

Declic și „TIR-ul extremismului”: activism civic sau manipulare ieftină prin frică?

Concluzia, înaintea demonstrației Declic pornește de la o problemă reală - răspândirea conținutului ilegal și extremist în mediul online - dar o ambalează într-un mesaj...

Diana Șoșoacă și fostul său soț, trimiși în judecată pentru lipsire de libertate

Fosta senatoare Diana Șoșoacă, președintă a partidului SOS și în prezent europarlamentar, a fost trimisă în judecată în dosarul în care este acuzată de...

Președintele CJ Cluj anunță o platformă liberal-conservatoare: „Liderii decidenți din PNL își consumă energia...

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj și, de câțiva ani, exponent al Brătienilor, a anunțat public că vrea o nouă platformă politică, ca...