Sursa: Facebook

Pensiile speciale au crescut de trei ori mai mult decât pensiile românilor „nespeciali”, este acuzația adusă de fostul ministru (USR) al Economiei, Claudiu Năsui, potrivit epochtimes-romania.com. Acesta a dezvăluit modul în care a fost posibilă creșterea pensiilor speciale mai mult decât pensiile contributive în perioada martie 2020 – martie 2022. Potrivit liderul USR, cel mai important lucru care trebuie cunoscut este faptul că pensia specială medie în plata Casei Naţionale a crescut cu 1.300 de lei, respectiv de peste trei ori mai mult decât pensia românilor obişnuiţi. Acest lucru s-a întâmplat în timpul pandemiei, între anii 2020 și 2022, când a fost declarat starea de urgență și starea de alertă, susține Claudiu Năsui.

Claudiu Năsui: Pensia medie a crescut cu 397 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane.

„Pensia specială medie a crescut de peste trei ori mai mult decât pensia medie a românilor obişnuiţi, în timpul pandemiei. Între 2020 şi 2022, când populaţia a trecut prin stările de urgenţă sau de alertă. Haideţi să vedem cum au evoluat pensiile, conform datelor oficiale ale Casei Naţionale de Pensii Publice, care are în plată ‘doar’ 6 categorii de pensii speciale. Pensia medie a crescut cu 397 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane. În acelaşi timp, ce să vedeţi, numărul pensionarilor speciali a crescut. Cu încă 300 de beneficiari. Cifra pare mică, dar e mare prin comparaţie cu scăderea numărului de pensionari în total”, a declarat Claudiu Năsui.

Năsui: Politrucii PSD şi PNL doar mimează eliminarea pensiilor speciale

USR a spus că sistemul pe două viteze al pensiilor speciale pe care l-a creat PSD-PNL trebuie să dispară, între 2017-2020, proiectele USR de abrogare a pensiilor speciale fiind blocate sistematic de vechea clasă politică, a afirmat Claudiu Năsui.”Când s-au apropiat alegerile, PNL şi PSD au schimbat discursul, şi s-au prefăcut că susţin eliminarea pensiilor speciale. În realitate, nu, n-au făcut nimic despre asta. Şi vor tot tergiversa o decizie de acest gen. Ţineţi minte eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor? Ar fi putut să adopte proiectul USR depus cu ani în urmă şi care parcursese toate procedurile legislative. De ce nu au făcut-o?”, a declarat Claudiu Năsui.

Fostul ministru a explicat „şmecheria” folosită pentru menținerea privilegiilor, PSD depunând un proiect nou într-o zi, care a fost adoptat în 24 de ore cu încălcarea procedurilor constituţionale, deoarece se cunoștea faptul că în final legea PSD, făcută intenţionat pe repede înainte, va fi anulată.

„Un lucru este cert: eliminarea pensiilor speciale este posibilă, şi s-a mai întâmplat, dar politrucii PSD şi PNL doar mimează eliminarea lor. Este şi normal, tot ei sunt cei care le-au introdus în 2015-2016”, a conchis Năsui.

În timp ce bucureștenii așteaptă rezultate, Gabriela Firea și primarul general Nicuşor Dan se ceartă pe tema lucrărilor de investiții

Articolul precedentVIDEO: Elevii unei școli din Harkiv au dansat printre ruine, marcând absolvirea cursurilor
Articolul următorCiolacu: ”Republica Moldova nu are nevoie de ajutor militar”