-2.5 C
București
miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 313

Bărbat arestat pentru pornografie infantilă: mii de materiale pornografice cu minori au fost găsite la domiciliul său

foto ilustrativ-Știri Botoșani

30 de zile de arest preventiv pentru un bărbat din Maramureș, care este acuzat că, pe parcursul unui an, a accesat, descărcat și stocat aproape 50.000 de materiale pornografie cu minori, iar parte dintre acestea le-a și distribuit.

Bărbatul este inculpat acum sub acuzația de pornografie infantilă în formă continuată, ieri fiind reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, în urma unor activități care au inclus o percheziție.

Din ce detaliază DIICOT, în urma percheziției domiciliare efectuate ieri la domiciliul inculpatului din județul Maramureș, au fost descoperite mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, fiind identificate mai multe materiale pornografice cu minori.

Până acum, procurorii spun că, în perioada iulie 2021 – august 2022, inculpatul a accesat, descărcat și stocat nu mai puțin de 49.490 materiale pornografice cu minori. Și, mai mult decât atât, în aceeași perioadă, inculpatul a distribuit, prin intermediul unor conexiuni de tip „peer-to-peer”, 77 de materiale cu un astfel de caracter.

După activitățile de ieri, Tribunalul Maramureș a dispus arestarea preventivă a bărbatului, măsură pe care acesta deja a contestat-o: „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureș şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 august 2022 şi până la data de 10 septembrie 2022, inclusiv, a inculpatului VANCI RADU GHEORGHE, …sub acuzaţia de comitere a infracțiunii de pornografie infantilă”.

Bucureștean prins în flagrant: 100 euro mită pentru permis, în Dolj

Sursa: 123rf.com

O vizită a unui bucureștean în județul Dolj nu s-a finalizat prea bine pentru acesta, dat fiind că a căpătat calitatea de inculpat într-un dosar penal, a fost pus sub control judiciar și este acuzat de dare de mită.

Toate cele de mai sus au legătură cu încercarea bărbatului de a-și păstra permisul de poliție, pe care un polițist din cadrul Secției Poliție Rurală 4 Coșoveni – Postul de Poliție Dioști voia să i-l rețină, după ce încălcase regulile de circulație.

Bucureșteanul fusese oprit în trafic, pe DN6-E70, deoarece depășise un autotren pe linie continuă, ocazie cu care i-a adus la cunoștință că urmează să fie sancționat contravențional și ca măsură complementară urma să i se suspende permisul de conducere. De aici, bărbatul în vârstă de 67 de ani i-a oferit o sumă de bani agentului de poliție, însă în schimb s-a ales cu probleme mult mai mari decât un permis suspendat.

Inițial, suma vehiculată a fost de 50 de euro, însă polițistul și-a anunțat superiorii, dar și Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, astfel că în doar câteva ore, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a organizat un flagrant.

Potrivit DGA, cât timp polițistul verifica șoferul bucureștean și mijlocul de transport, acesta a continuat să insiste în ideea de a rezolva „amiabil”, moment în care a fost prins în flagrant imediat după ce a dat suma de 100 euro agentului de poliţie.

După flagrant, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus față de inculpat reținerea pe o perioadă de 24 ore, iar astăzi instanța a dispus plasarea acestuia sub control judiciar:

Respinge propunerea privind luarea măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune faţă de inculpatul Dicu Ion măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data de 11.08.2022 şi până la data de 09.10.2022, inclusiv.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Secţia 8 Poliţie, Sector 2 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului Dicu Ion obligaţia de a nu depăşi teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă”.

Avertizare MAE pentru românii care pleacă în Grecia

Sursa foto: Twitter/Anders Kristensen
Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află ori care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Naţional de Meteorologie (EMY) a emis o avertizare meteo de fenomene extreme, potrivit digi24.roAcestea vor avea lor în perioada 12-15 august 2022,  mai ales în regiunile din centrul, nordul şi vestul Republicii Elene. Astfel, se vor semnala precipitaţii abundente, căderi de grindină şi vijelii, descărcări electrice,  în regiunile Macedonia, Tesalia de Nord, Epir şi, parţial, în nordul Mării Egee.

Sâmbătă sunt aşteptate averse însoţite de vânt puternic şi căderi de grindină în regiunile Macedonia, Tesalia şi în insulele Ionice

Duminică se vor semnala averse abundente, căderi de grindină şi furtuni în Tesalia, Macedonia centrală şi de est, Tracia, insulele Sporade, estul Greciei continentale (inclusiv regiunea Attica), insula Evia şi insulele din nord-estul Mării Egee. Fenomenele meteo puternice se vor mai înregistra luni doar în unele zone din partea de nord-est a Republicii Elene şi insulele din nord-estul Mării Egee. 

Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

MAE, avertisment pentru românii din Ucraina: „Pericol major – părăsiți imediat zona sau țara!”

Cîțu, despre banii promiși de Guvern pentru viitoarele investiții: ”Seamănă mai mult cu o rectificare bugetară de an electoral”

Foto: Facebook/Florin Cîţu
Foto: Facebook/Florin Cîţu

Într-un text publicat pe contul de Facebook, fostul premier a vorbit despre rectificarea bugetară anunțată de Guvern, declarând că acest proces nu va accelera creșterea economică.

Mai mult, Florin Cîțu este de părere că această rectificare, etichetată de Nicolae Ciucă drept una ”pozitivă”, ar semăna, mai mult, cu o acțiune pur electorală.

Florin Cîțu asociază rectificarea bugeatră cu perioada alegerilor

Vin alegerile? Cel mai bine se văd prioritățile unei guvernări atunci când te uiți cum sunt alocate fondurile în buget. Aici este o parte din explicație și pentru evoluția negativă din sectorul industrial (vezi date publicate azi de INS)”, a scris Cîțu astăzi, 12 august.

Potrivit fostului lider PNL, sumele alocate în plus față de bugetul inițial sunt următoarele:

  • Asistență socială – 11 miliarde lei
  • Bunuri și servicii- 3.3 miliarde lei (nu scad)
  • Subvenții – 3 miliarde lei
  • Cheltuieli de personal – 2.8 miliarde lei
  • Fond de rezervă – 1 miliard lei
  • Dobânzi – 4.4 miliarde lei (în acest ritm vor ajunge la 2% din PIB).

Cîțu: ”Când pierzi încrederea investitorilor, plătești mai scump”

Și la final, bineînțeles: Cheltuieli de capital – aproximativ 500 milioane lei. Așa cum arată cifrele, aceasta nu este o rectificare bugetară care să accelereze creșterea economică. Seamănă mai mult cu o rectificare bugetară de an electoral”, a precizat fostul premier.

În urmă cu o zi, Nicolae Ciucă a venit cu informații referitoare la rectificarea bugetară, precizând că vor fi alocate fonduri suplimentare susținerii investițiilor importante în economie.

În egală măsură, premierul a adăugat că Guvernul va asigura banii necesari pentru investiții și pentru funcționarea serviciilor publice.

O femeie din Brașov a luat 10.000 de euro pentru o partidă de sex

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un bărbat din Brașov a fost păgubit de 10.000 de euro după ce a invitat acasă o femeie necunoscută, care i-a promis favoruri sexuale.

După plecarea acesteia, bărbatul a descoperit că îi lipsește atât telefonul, cât și o importantă sumă de bani pe care o avea în apartament.

Femeia din Brașov l-ar fi convins pe cel păgubit să consume băuturi alcoolice, împreună cu un alt bărbat necunoscut

Potrivit comunicatului transmis de IPJ Braşov, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei.

Acestea sunt un bărbat, în vârstă de 42 ani, din orașul Victoria, județul Brașov și o femeie, în vârstă de 32 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov.

Astfel, la data de 9 august 2022, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat 4 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Făgăraș și orașului Victoria, din județul Brașov, ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri, printre acestea și bunuri asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost achiziționate cu suma de bani, ce ar fi fost sustrasă, precum și mai multe înscrisuri”, se arată în comunicat, citează Gândul.ro.

Cele două persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă

În momentul de față, femeia este cercetată pentru furt calificat. De asemenea, polițiștii au transmis că bărbatul care a ajutat-o este cercetat pentru complicitate la furt calificat.

Cele două persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, ulterior la data de 10 august 2022, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de aceștia”, a mai transmis IPJ Braşov.

O grădiniţă construită în orașul Huedin, cu fonduri de la Guvernul Ungariei, asigură educația copiilor doar în limba maghiară

Gradinita
Gradinita. Sursa foto: superbebe.ro

O grădiniță construită în orașul Huedin de către Biserica Reformată, cu ajutorul statului ungar, va primi şi copii români care vor trebui să învețe în limba maghiară, a anunţat cotidianul maghiar „Krónika”, potrivit g4media.ro. Inaugurarea noii grădiniţe a stârnit nemulțumiri, preşedintele organizaţiei locale a PSD declarând că aleșii locali ai partidului vor vota hotărârea de consiliu local, necesară pentru funcţionarea grădiniţei în cadrul sistemului de stat, doar cu condiția ca toți copiii din oraş, indiferent de naţionalitate acestora, să poată beneficia de educatie.

PSD a mai cerut ca celelalte două grădiniţe care funcţionează în clădiri vechi din oraș să fie închise, iar copiii să fie mutaţi în noua grădiniţă

Protopopul Bisericii Reformate  a reacționat, declarând că „nimeni nu este exclus, grădiniţa este deschisă tuturor”, dar a subliniat că limba de predare la noua grădiniță va fi limba maghiară, aceasta fiind solicitarea venită din partea finanţatorului clădirii. Episcopul a precizat că Biserica Reformată pune clădirea la dispoziţia Primăriei fără să ceară niciun leu, singura cerință fiind ca educarea copiilor să se facă în limba maghiară. István M. Vincze este îngrijorat în legătură cu faptul că decizia Consiliului Local nu poate fi luată deocamdată, din cauza neînțelegerilor apărute. Acesta susține că este necesar ca la începutul anului şcolar copiii să poată veni în noua clădire a grădiniței. 

Mária Búzás Fekete, viceprimarul oraşului Huedin, speră că problema va putea fi rezolvată, la nivel local existând o coaliţie formată între PNL şi UDMR

 Noua grădiniţă de la Huedin a fost construită de Biserica Reformată, cu sprijinul statului ungar, fiind inaugurată la 17 iulie.  Clădirea are două niveluri, valoarea lucrărilor fiind de 300 de milioane de forinţi, respectiv 760.000 de euro. În clădire își vor desfășura activitatea patru grupe de grădiniţă şi o grupă de creşă. Huedin are 9.300 de locuitori, din care aproape 30% sunt maghiari. Consiliul Local  este format din 15 membri, din care șase ai PNL, şase sunt reprezentanţi UDMR , trei ai PSD, doi ai USR și un consilier local ales ca independent.

Preşedintele PSD Huedin, Oana Goga, salută finalizarea investiţiei Guvernului Ungariei în noua grădiniţă, dar speră că modernul sediu va fi “acoperiş”, pentru toţi copilaşii cetăţii, indiferent de naţionalitate şi religie. Proiectul de hotărâre privind funcţionarea noii grădiniţe cu predare doar în limba maghiară a fost iniţiat de primarul Mircea Moroşan (PNL).

Ministrul Sportului din România laudă UDMR pentru că a construit și modernizat baze sportive, bazine de înot și săli de sport


Ludovic Orban: ”Conducerea BNR a găsit soluția. Astroloaga Minerva este la Banca Națională!”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Celebrul astrolog Minerva, în vârstă de 64 de ani, ar lucra, în prezent, la Banca Națională, pe un post de execuție.

Deși a fost clasificat ca zvon, faptul a fost confirmat, pentru publicația HotNews.ro, de către oficiali ai BNR.

Minerva lucrează la departamentul de mentenanță al Băncii Naționale

Minerva a confirmat informația, precizând că, la ora actuală, deține o funcție de execuție, la Banca Națională a României.

De asemenea, aceasta a ținut să explice că, din păcate, nu va mai fi prezentă în cadrul emisiunilor televizate, dar intenționa, de mult timp, să renunțe la televiziune și să realizeze un podcast.

După declarațiile oferite de astrolog, Ludovic Orban a reacționat cu ironie, precizând că banca avea, de mult timp, nevoie de ”specialiști”.

Ludovic Orban: ”Ciucă, Ciolacu, vă este frică să vă aflați viitorul?”

În sfârșit, conducerea BNR a găsit soluția. După mai multe prognoze ratate, au înțeles că au nevoie de altfel de specialiști. De acum, putem să luăm în serios previziunile economice ale Băncii Naționale. Astroloaga Minerva este acolo! Nici n-a venit bine și deja inflația s-a speriat. De acum încolo, viitorul sună bine. Ciucă, Ciolacu, voi, nimic? Sau vă este frică să vă aflați viitorul?”, a transmis fostul lider PNL, într-un mesaj publicat astăzi, 12 august, pe contul de socializare.

Minerva, pe numele ei real, Gabriela Dima, s-a născut în județul Hunedoara. Potrivit informațiilor din tabloide, Gabriela Dima practică astrologia de la vârsta de 14 ani și este absolventă de Drept, Actorie și Psihologie.

O nouă taxă de parcare va fi introdusă în Constanța și stațiunea Mamaia

Parcare Constanța (Tomis News)

 Taxa de parcare percepută noaptea ar putea fi reintrodusă în Constanța și stațiunea Mamaia, la doar după două săptămâni de când nu a mai fost aplicată, potrivit romaniatv.net. Primarul Vergil Chițac a venit cu o nouă propunere care presupune perceperea tarifului de parcare în cursul zilelor lucrătoare, după ce taxa nu mai era încasată între orele între 19.00 şi 9.00. Tarifele percepute pentru parcarea mașinilor în staţiunea Mamaia şi Constanţa au stârnit nemulțumirea turiștilor, care erau obligați să plătească 94 de lei pentru 24 de ore.

Hotelierii din Mamaia au acuzat atunci Primăria Constanța că vrea să alunge turiştii din stațiune, prin perceperea acestor tarife

Hotelierii au reclamat că acest sezon estival este cel mai prost din ultimii  30 de ani dar numărul de turiști nu a crescut foarte mult după ce s-a renunțat la perceperea taxei de parcare între orele 19.00 şi 9.00. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a anunţat, în mediul online, că a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii partidelor politice din Consiliul Local, pentru modificarea Regulamentului parcărilor publice din Constanţa.

Care sunt noile taxe pe care vrea să le perceapă Primăria Constanța

Printre modificările propuse este menţinerea gratuității parcării, în intervalul orar 19:00-9:00,  doar în weekend şi în zilele de sărbătorile legale, fiind însă introduse noi abonamente pentru zona 0 şi zona 1. Este vorba despre abonamente zilnice şi săptămânale, la valori mult mai mici decât dacă s-ar plăti tariful orar, fiind introduse abonamente anuale pentru toate zonele, a anunțat primarul Vergil Chițac. „Nu vom neglija însă vocea dumneavoastră, a tuturor constănţenilor. Înainte de a fi supus aprobării consilierilor locali, forma modificată a regulamentului va fi supusă dezbaterii publice. În c â teva zile, proiectul va fi urcat pe site-ul Primăriei Constanţa”, a declarat primarul municipiului Constanța.

Fostul manager al SAJ Constanța, cercetat de procurori după ce și-a angajat soția în instituție

Zeci de sturioni vii, proveniți din braconaj, au fost eliberați în Dunăre

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

20 de sturioni pescuiți ilegal în Dunăre au fost eliberați în mediul natural, în urma unei intervenții realizate de reprezentanții Gărzii de Coastă.

Poliţiştii de frontieră din Tulcea au depistat, în zona de competență, doi cetăţeni români care transportau, într-un autovehicul, 20 de sturioni, care cântăreau peste 15 kilograme, se precizează în comunicatul Gărzii de Coastă, potrivit G4 Media.

De asemenea, persoanele în cauză nu dețineau documente legale pentru a justifica proveniența peștelui.

Peștii erau vii și cântăreau aproximativ 15 kilograme

În data de 11.08.2022, în jurul orei 10.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, acționând în baza unei informaţii, au oprit pentru control, pe digul de protecție al Dunării, un autoturism în care se aflau două persoane de sex masculin, în vârstă de 42, respectiv 31 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea. În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit în autoturism 20 de sturioni, de dimensiuni mici, din specia cegă, în stare vie, având greutatea totală de 15 kilograme”, au transmis reprezentanții.

Cei 20 de sturioni au ajuns înapoi în mediul natural

Potrivit comunicatului, peștele a ajuns în Dunăre, în prezența unui reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, a polițiștilor de frontieră şi a persoanelor depistate.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare”, au explicat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Un tânăr a ajuns după gratii, în urma depășirii vitezei legale. Bărbatul conducea cu o viteză de 161km/h, în localitate

Foto: Facebook/Poliția Română
Foto: Facebook/Poliția Română

Un tânăr de 26 de ani va rămâne închis pentru o perioadă de 30 de zile, au anunțat reprezentanții Poliției Române. După ce a consumat băuturi alcoolice și a condus cu o viteză de 161km/h, în localitate, bărbatul din Maramureș a fost atenționat de polițiști.

Totuși, tânărul a refuzat să oprească vehiculul și să se legitimeze.

Poliția Română: ”După ce ai consumat băuturi alcoolice, ești mai puternic?!”

O binemeritată lecție a primit un conducător auto, care s-a gândit „să scape” de colegii noștri, din Maramureș, în momentul în care i s-a indicat să oprească vehiculul, în urma depășirii vitezei legale. 161 km/h! În localitate! S-a pornit în urmărirea lui, fiind oprit pe o stradă din oraș. Tânărul, de doar 26 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook.

Bărbatul a fost arestat preventiv

În urma testării, s-a constat că acesta avea o concentratie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au transmis că tânărului îi vor fi recoltate probe biologice, de sânge. După, acesta va fi reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

Și… partea care ar trebui să fie de impact, chiar și pentru cititori. A fost arestat preventiv, pentru 30 de zile! Conduceți prudent și aveți grijă de voi! Alcoolul și viteza NU sunt „prietenii” nimănui!”, au transmis polițiștii.

Johnson & Johnson va renunța să mai producă și să vândă pudră pentru bebeluși

Sursă foto: pexels.com
Sursă foto: pexels.com

Johnson & Johnson (J&J) a anunțat că, începând cu anul viitor, va renunța să mai producă și să comercializeze pudră de talc pentru bebeluși, precizează BBC.

Anunțul vine la mai bine de doi ani după ce gigantul din domeniul sănătății a sistat vânzările produsului în SUA.

Compania Johnson & Johnson se confruntă cu zeci de mii de procese din partea femeilor care susțin că praful de talc conține azbest, o substanță care provoacă forme de cancer ovarian

Deși își menține decizia, Johnson & Johnson a ținut să precizeze că, după decenii de cercetări independente, produsul ar fi sigur de utilizat.

După multiple evaluări, realizate la nivel mondial, am luat decizia comercială de a trece la un portofoliu de praf pentru copii pe bază de amidon de porumb”, se arată într-un comunicat.

Firma a adăugat că pudra pe bază de amidon de porumb este deja vândută în țări din întreaga lume.

În același timp, J&J și-a reiterat poziția conform căreia produsul pe bază de talc nu este nociv: ”Opinia noastră cu privire la siguranța talcului nostru cosmetic rămâne neschimbată. După decenii de analize științifice independente, efectuate de experți medicali din întreaga lume, confirmăm că pudra pentru bebeluși Johnson pe bază de talc este sigură, nu conține azbest și nu provoacă cancer”, au anunțat reprezentanții companiei.

În 2020, J&J a declarat că va înceta să-și vândă pudra de talc în SUA și Canada, deoarece cererea a scăzut în urma ”dezinformării” despre siguranța produsului

La momentul respectiv, firma a declarat că va continua să-și vândă praful pe bază de talc în Marea Britanie și în restul lumii.

Talcul este extras din pământ și se găsește într-o zonă apropiată de cea a azbestului, substanță despre care se știe că provoacă cancer.

O investigație din 2018 a agenției de presă Reuters a susținut că J&J știa de zeci de ani că azbestul era prezent în produsele sale cu talc

Reuters a spus că înregistrările interne ale companiei, mărturiile procesului și alte dovezi au arătat că, din 1971 și până la începutul anilor 2000, talcul brut și pulberile finite de la J&J au fost testate pozitiv pentru cantități mici de azbest.

Ca răspuns la dovezile de contaminare cu azbest prezentate în sălile de judecată și în rapoartele presei, firma a negat, în mod repetat, acuzațiile.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2.5 ° C
-2.3 °
-4 °
62 %
2.6kmh
0 %
mie
2 °
J
1 °
vin
4 °
S
8 °
D
7 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...