Gradinita
Gradinita. Sursa foto: superbebe.ro

O grădiniță construită în orașul Huedin de către Biserica Reformată, cu ajutorul statului ungar, va primi şi copii români care vor trebui să învețe în limba maghiară, a anunţat cotidianul maghiar „Krónika”, potrivit g4media.ro. Inaugurarea noii grădiniţe a stârnit nemulțumiri, preşedintele organizaţiei locale a PSD declarând că aleșii locali ai partidului vor vota hotărârea de consiliu local, necesară pentru funcţionarea grădiniţei în cadrul sistemului de stat, doar cu condiția ca toți copiii din oraş, indiferent de naţionalitate acestora, să poată beneficia de educatie.

PSD a mai cerut ca celelalte două grădiniţe care funcţionează în clădiri vechi din oraș să fie închise, iar copiii să fie mutaţi în noua grădiniţă

Protopopul Bisericii Reformate  a reacționat, declarând că „nimeni nu este exclus, grădiniţa este deschisă tuturor”, dar a subliniat că limba de predare la noua grădiniță va fi limba maghiară, aceasta fiind solicitarea venită din partea finanţatorului clădirii. Episcopul a precizat că Biserica Reformată pune clădirea la dispoziţia Primăriei fără să ceară niciun leu, singura cerință fiind ca educarea copiilor să se facă în limba maghiară. István M. Vincze este îngrijorat în legătură cu faptul că decizia Consiliului Local nu poate fi luată deocamdată, din cauza neînțelegerilor apărute. Acesta susține că este necesar ca la începutul anului şcolar copiii să poată veni în noua clădire a grădiniței. 

Mária Búzás Fekete, viceprimarul oraşului Huedin, speră că problema va putea fi rezolvată, la nivel local existând o coaliţie formată între PNL şi UDMR

 Noua grădiniţă de la Huedin a fost construită de Biserica Reformată, cu sprijinul statului ungar, fiind inaugurată la 17 iulie.  Clădirea are două niveluri, valoarea lucrărilor fiind de 300 de milioane de forinţi, respectiv 760.000 de euro. În clădire își vor desfășura activitatea patru grupe de grădiniţă şi o grupă de creşă. Huedin are 9.300 de locuitori, din care aproape 30% sunt maghiari. Consiliul Local  este format din 15 membri, din care șase ai PNL, şase sunt reprezentanţi UDMR , trei ai PSD, doi ai USR și un consilier local ales ca independent.

Preşedintele PSD Huedin, Oana Goga, salută finalizarea investiţiei Guvernului Ungariei în noua grădiniţă, dar speră că modernul sediu va fi “acoperiş”, pentru toţi copilaşii cetăţii, indiferent de naţionalitate şi religie. Proiectul de hotărâre privind funcţionarea noii grădiniţe cu predare doar în limba maghiară a fost iniţiat de primarul Mircea Moroşan (PNL).

Ministrul Sportului din România laudă UDMR pentru că a construit și modernizat baze sportive, bazine de înot și săli de sport


Articolul precedentLudovic Orban: ”Conducerea BNR a găsit soluția. Astroloaga Minerva este la Banca Națională!”
Articolul următorO femeie din Brașov a luat 10.000 de euro pentru o partidă de sex