Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un bărbat din Brașov a fost păgubit de 10.000 de euro după ce a invitat acasă o femeie necunoscută, care i-a promis favoruri sexuale.

După plecarea acesteia, bărbatul a descoperit că îi lipsește atât telefonul, cât și o importantă sumă de bani pe care o avea în apartament.

Femeia din Brașov l-ar fi convins pe cel păgubit să consume băuturi alcoolice, împreună cu un alt bărbat necunoscut

Potrivit comunicatului transmis de IPJ Braşov, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei.

Acestea sunt un bărbat, în vârstă de 42 ani, din orașul Victoria, județul Brașov și o femeie, în vârstă de 32 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov.

Astfel, la data de 9 august 2022, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat 4 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Făgăraș și orașului Victoria, din județul Brașov, ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri, printre acestea și bunuri asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost achiziționate cu suma de bani, ce ar fi fost sustrasă, precum și mai multe înscrisuri”, se arată în comunicat, citează Gândul.ro.

Cele două persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă

În momentul de față, femeia este cercetată pentru furt calificat. De asemenea, polițiștii au transmis că bărbatul care a ajutat-o este cercetat pentru complicitate la furt calificat.

Cele două persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, ulterior la data de 10 august 2022, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de aceștia”, a mai transmis IPJ Braşov.

Articolul precedentO grădiniţă construită în orașul Huedin, cu fonduri de la Guvernul Ungariei, asigură educația copiilor doar în limba maghiară
Articolul următorCîțu, despre banii promiși de Guvern pentru viitoarele investiții: ”Seamănă mai mult cu o rectificare bugetară de an electoral”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time