-0.8 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 270

Președintele USR: „Președintele Iohannis și premierul Ciucă lasă Chișinăul să fie ostaticul unui regim fascist”

Sursa: Facebook

Cătălin Drulă, președintele USR, propune o soluție care ar sta la îndemâna României, pentru a ajuta Republica Moldova să treacă peste o iarnă complicată, dat fiind că această țară este dependentă total de gazele naturale din Rusia.

Drulă consideră că atât președintele țării cât și premierul sunt cei care „lasă Iohannis Republica Moldova la mâna lui Putin”, dat fiind că România ar avea posibilitatea să încheie un contract prin care să asigure gazul natural necesar țării de peste Prut.

Din ce scrie președintele USR pe Facebook, „în octombrie 2021, din cauza unui șantaj istoric practicat de Moscova ca mijloc de presiune, Gazprom a tăiat cu 35% livrările către R. Moldova. Sâmbătă, compania din subordinea lui Putin a mai tăiat alte 30%”.

Și, din ce subliniază Drulă, „frații noștri din Republica Moldova au nevoie de ajutor ca să poată trece iarna cu bine”, însă Administrația Prezidențială și Guvernul României au livrat până acum doar promisiuni fără finalitate:

Consumul lor total este o parte infimă din consumul României. Ieri, Și, deși autoritățile moldovene cer ajutorul nostru de câteva luni, tot ce primesc sunt vorbe goale.

În fiecare an, România consumă în general circa 12 miliarde metri cubi (mc) de gaze naturale. 9 miliarde mc este, de regulă, producția internă de gaze a României. Prin comparație, Republica Moldova are nevoie de circa 1 miliard mc anual, adică doar aproximativ 8% din ce consumă populația și industria României.

Situația aprovizionării cu energie a Republicii Moldova devine una de securitate regională.

În luna octombrie, din lipsă de fonduri și în contextul prețurilor care au explodat, Republica Moldova avea rezerve de gaze pentru 20 de zile. Estimările arată că, dacă lucrurile se mențin la fel ca acum, frații noștri de peste Prut vor avea un șoc uriaș în această iarnă. Prognozele administrației de la Chișinău spun că peste jumătate din populație va ajunge să plătească mai mult de 50% din venituri pentru cheltuieli cu energia”.

Soluția pe care o vede Drulă ca fiind una de succes ar fi aceea ca România să livreze Republicii Moldova gazul natural de care are nevoie, în cadrul unui contract pe termen lung.

Putin strânge Republica Moldova într-o menghină, iar președintele Iohannis și premierul Ciucă lasă Chișinăul să fie ostaticul unui regim fascist. De luni de zile ar fi putut România să găsească o soluție de a ajuta. Cereri de ajutor au primit și Iohannis și Ciucă. Li s-a transmis oficial și neoficial că situația este disperată, dar nu au mișcat un deget.

Semnalul diplomatic transmis ar fi fost de o valoare uriașă. De asemenea, un ajutor practic în această criză energetică ar fi permis R. Moldova să se rupă energetic de Rusia (acum depinde în proporție de 100% de Gazprom).

Ce ar putea face Iohannis și Ciucă? Un gest simplu, cu costuri infime pentru România, care să arate că, dincolo de vizite și evenimente de fațadă, suntem cu adevărat prietenii Republicii Moldova. Concret, soluția la îndemâna lui Iohannis și Ciucă este un contract negociat pe 10 ani cu Chișinăul, la o cantitate de 30-50 milioane mc lunar, la un preț mai mic decât cotațiile actuale de criză, dar mai mare decât media din „vremuri normale”.

Chișinăul nu cere Bucureștiului un cadou. Nici pe departe.
Autoritățile sunt hotărâte să dezvolte R. Moldova pe termen lung și cer doar un sprijin, un ajutor de dezvoltare dacă vreți, pentru a menține ferm cursul european al țării și a se rupe de Moscova în plan energetic. Mai mult, moldovenii sunt și un exemplu de urmat în ceea ce privește reducerea consumului de energie.

Un calcul simplu: la cantitatea de 50 milioane mc de gaz lunar, livrările ar însuma 600 milioane mc anual. Din consumul României, cantitatea ar însemna abia 5%. 5% din consumul nostru anual de gaze ar ajuta o țară să aibă un viitor stabil și să se elibereze din ghearele unui dictator scelerat. De partea României, în sfârșit am arăta că suntem lideri regionali în materie de securitate și că asigurăm stabilitatea regiunii în acest context sensibil.

Iohannis și Ciucă știu de această soluție simplă. Dar se fac că sunt surzi.
Ne spun cum companiile de stat românești din sectorul energetic au caracter „strategic”. Dar nu sunt folosite nicidecum pentru un scop strategic comun: al nostru ȘI al R. Moldova.
Mai mult, în luna august, impozitarea tranzacțiilor externe cu energie a fost dublată de acest Guvern iresponsabil. Cumva s-au asigurat că livrările alternative de gaze către Republica Moldova devin și mai neatractive chiar și de pe piața liberă.

În acest moment, Republica Moldova este ostatica iernii lui Putin. Într-un mod extrem de rușinos, Bucureștiul nu face nimic. Proverbul „prietenul la nevoie se cunoaște” s-a pierdut din memoria penelistă.
Pentru că pas cu pas Klaus Iohannis a mințit Republica Moldova
”, consideră președintele USR.

În primăvară, Maia Sandu confirma că Republica Moldova are un singur furnizor de gaze naturale și că se căutau soluții, „pentru că nici pentru noi nu este bine să fim dependenți 100% de un singur furnizor. Situația pe piața gazelor este dificilă, dar astăzi nu putem să renunțăm la achiziția de gaze din Federația Rusă”.

Nu s-a renunțat la achiziție, însă Gazprom decide cât dă. De altfel, în vară Gazprom a sistat livrările de gaze naturale în mai multe țări, care nu achitaseră contravaloarea în ruble, potrivit ultimelor politici ale Rusiei.

Ligia Deca, de la consilier prezidențial și coordonator al proiectului „România Educată”, la ministru al Educației

Sursa: Administrația Prezidențială

Ligia Deca, noul ministru al Educației, a făcut oficial schimb între Palate ieri, după ce a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis.

Consilier prezidențial din 2019, Ligia Deca vine pe locul lăsat liber de demisionarul Sorin Mihai Cîmpeanu, fiind – cum altfel – girată atât de președintele Iohannis cât și de președintele PNL și șef al Guvernului, Nicolae Ciucă.

Iohannis a semnat inițial decretul prin care Ligia Deca a fost eliberată din funcția de consilier prezidențial, ulterior semnând și pentru numirea acesteia ca ministru. În vârstă de 40 de ani, noul ministru este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.

Ieri, în cadrul ceremoniei de învestitură, Klaus Iohannis a făcut vorbire despre proiectul „România Educată”, în contextul în care și-a exprimat convingerea că „va merge mai departe cu noi energii și (…) cu noi susțineri atât din spațiul politic, cât și din spațiul învățământului și din spațiul public la modul general”.

Ulterior, numele noului ministru din cabinetul Ciucă a fost actualizat pe site-ul Guvernului, însă doar atât, fără alte informații. Cert este că și premierul Ciucă s-a declarat convins că „România Educată” va fi un real succes. De ce nu a fost până acum, greu de spus.

Noul ministru al educației, Ligia Deca, va avea toată susținerea mea și a Guvernului pentru continuarea proiectelor de investiții în educație și pentru definitivarea Proiectului ”România Educată”, astfel încât noile legi ale educației să ajungă în parlament până la sfârșitul acestei luni.

Experiența solidă și contribuția substanțială la dezbaterile prilejuite de acest proiect vor oferi valoare adăugată reformelor necesare pentru modernizarea sistemului de învățământ, astfel încât fiecare copil și tânăr să aibă o șansă la educație”, ar fi spus Ciucă, citat pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Până la urmă, cu adevărat, „România Educată” ar trebui să meargă de acum „brici”, dat fiind că Ligia Deca, ca fost consilier prezidențial la Departamentul Educație și Cercetare, a fost coordonatoarea acestui proiect, dar și a legilor educației. Ceea ce și doamna a și promis, ieri:

Le mulțumesc membrilor Biroului Politic Naţional (BPN) al Partidului Național Liberal (PNL) pentru încrederea acordată prin nominalizarea mea pentru funcția de Ministru al Educației. Mulțumesc Prim-ministrului Nicolae Ciucă pentru susținere și sprijin.

Decizia de astăzi mă onorează și mă responsabilizează deopotrivă. PNL și-a asumat politic din primul moment materializarea Proiectului „România Educată”. Mulțumesc predecesorilor mei pentru toți pașii deja realizați în construirea cadrului legislativ și în operaționalizarea viziunii în programe concrete, cu finanțare națională sau europeană.

Vă asigur că veți avea în mine un partener implicat pentru ca fiecare copil să aibă acces la educație incluzivă de calitate”.

Rareș Bogdan: „Nu suntem mulțumiți deloc de Nicușor Dan. PNL are soluţii şi oameni foarte buni”

Foto: Digi24
Foto: Digi24

Europarlamentarul Rareș Bogdan, care este totodată și prim vicepreședinte al PNL, a lansat aseară un avertisment în direcția primarului general al Capitalei, pe considerentul că acesta nu „livrează” ceea ce s-a promis în campanie.

Chiar dacă în urmă cu câteva săptămâni Ciprian Ciucu, primar al sectorului 6 din București și totodată președinte al PNL București, a dezmințit zvonurile conform cărora s-ar discuta serios despre retragerea sprijinului politic lui Nicușor Dan, asigurând că PNL are răbdare, iar acesta încă se află în perioada „de grație”, o cu totul altă versiune are Rareș Bogdan.

Conform unor declarații făcute la Realitatea TV, PNL ar căuta soluții pentru un om mai bun care să vină în fotoliul de primar general, în condițiile în care la alegerile din 2020 Nicușor Dan a fost girat cu încredere atât de USR cât și de PNL.

Rareș Bogdan a arătat că nici acum, după mai bine de doi ani de mandat, nu este mulțumit de modul în care este administrat Bucureștiul, deși așteptările erau altele. Firește, europarlamentarul a ținut din nou să asigure că nu vizează funcția de primar general.

Nu suntem mulțumiți deloc de Nicușor Dan. Am tot sperat că dacă vine în fotoliul de primar general al Bucureștiului o personă din societatea civilă va reuși să facă lucuri în Capitală. (…)

Încrederea de care s-a bucurat e pe terminate. Este extrem de prost administrat Bucureștiul. Orașul are nevoie de un vizionar. El trebuie să înțeleagă că a promis că va tot face, au cam trecut 2 ani, și nu a prea făcut mai nimic.

Ca lucrul să fie extrem de clar, mi se pare că este haotic şi mi se pare că încrederea de care s-a bucurat echipa de acolo se apropie de sfârşit. Deci sau îşi bagă minţile în cap şi înţeleg menirea pentru care conduc un oraş uluitor de 3 milioane de locuitori (…).

Nicuşor sau înţelege, doarme bine într-o noapte se trezeşte, şi înţelege că nu mai merge să oprească nici investiţii şi în acelaşi timp nici să ne explice că va face, va face, va va face şi au trecut de 2 ani de zile. (…)

Sigur că vom căuta soluţii, PNL are soluţii şi oameni foarte buni. Să ne înţelegem foarte clar, eu nu mi-am dorit să candidez şi nu voi candida, dar asta nu înseamnă că nu voi fi extrem dă critic cu cei care nu-şi fac treaba”, a spus Rareş Bogdan pentru sursa citată.

Gimnastica românească, în 2022: fără rezultate și fără bani

sursă foto: FRG

În primăvara acestui an, Federația Română de Gimnastică(FRG) cerea bani pe rețelele de socializare pentru a participa la concursurile internaționale. Reprezentanții FRG susțineau că Ministerul Sportului a alocat prea puțini bani pentru acest sport care ne-a făcut să ne simțim mândri decenii la rând. Cu toate acestea, realitatea din 2022 e dură: chiar și cu bani, FRG NU are pe cine să trimită la Campionatele Mondiale. A fost o perioadă plină de accidentări pentru gimnastele din România, iar acuzațiile la adresa unor antrenori nu au contenit.

Am preferat să le lăsăm pe fete să se refacă așa cum trebuie și să abordăm 2023 în efectiv complet, cu toate sportivele apte sută la sută pentru competiții. Nu am vrut să grăbim recuperarea și să avem apoi surprize neplăcute”, a declarat Carmencita Constantin, președinta FRG, pentru playsport.ro. Din 2015, rezultatele gimnastelor din România sunt în cădere liberă. Dacă în urmă cu 10-12 ani, România era pe podium(locul 1,2,3,4), din 2014 lotul de gimnaste a suferit un eșec vizibil: la Campionatul Mondial de la Liverpool s-a clasat(n.r. începând cu 2015)pe locul 19, respectiv 22.

Cea mai bună gimnastă din România are nevoie de recuperare medicală. FRG ar trebui să descopere „noi talente”

Gimnastele care au obținut rezultate notabile sunt, la acest moment, în recuperare medicală, după accidentări severe. Printre ele se află și Maria Ceplinschi, desemnată cea mai bună gimnastă a anului 2021. Însă, așa cum zin.ro a mai relatat, FRG NU are o strategie de descoperire reală și continuă a talentelor în acest sport.

De altfel, se poate observa declinul celor care din junioare se transformă în adolescente. O posibilă explicație ar putea fi că se pune presiune pe victorie, pe rezultat final sau se descoperă că, de fapt, pasiunea pentru gimnastică era o dorință a părinților, nicidecum a copilului, potrivit psihologului sportiv Simona Grigore.

FRG nu a dat niciodată publicității rezultatele vreunei anchete interne, disciplinare, din care publicul și mai ales părinții care vor să-și înscrie copiii la gimnastică, să înțeleagă dacă acuzațiile la adresa antrenorilor sunt sau nu întemeiate. FRG nu apelează la serviciile psihologilor sportivi.

Ultimul „scandal” din gimnastica românească implică numele Ginei Gogean, cea care ar fi jignit-o crunt, în calitate de antrenoare, pe Amalia Puflea, o gimnastă în devenire(15 ani) de la Centrul Deva. Despre această situație, ca de fiecare dată, Carmencita Constantin spune că „nu este adevărat”.

Primăria Capitalei susține că insecticidul Solfac poate fi folosit în prezența persoanelor, deși în prospectul acestei substanțe se menționează că este interzisă folosirea acesteia în spații populate. Avem dovada

Foto cu caracter ilustrativ: sursă: pixabay

Evenimentul care s-a înregistrat joi, 29 septembrie, ac, poate fi(re)citit aici. La cererea noastră, Primăria Capitalei a susținut, că nu există niciun risc în acțiunea de dezinsecție a unităților de învățământ, chiar dacă se face în plină zi, direct sub nasul elevilor care ies de la cursuri. Mai mult decât atât, oficialii Primăriei Municipiului București spun că substanța folosită de Compania  Eco Igienizare București S.A(n.r. aflată în subordinea Primăriei Capitalei), Solfac, este „bio” și nu există niciun pericol dacă este pulverizată în prezența persoanelor.

Produsul biocid utilizat în tratamentele de combatere a țânțarilor adulți și a căpușelor – Solfac Trio EC 140, este o formulare insecticida de generație noua, în care ingredientele active – ipermetrin, praletrin, piperonil butoxid – sunt formulate cu solvenți organici de origine vegetala, care îi asigură produsului stabilitate și siguranță în aplicare. Datorită acestor factori și a modului de aplicare prin pulverizare pe suprafețe sau vegetație, cu atomizorul sau în sistem ULV, produsul este eficient în concentrații mici, fară a impacta negativ sănătatea oamenilor sau a animalelor”, susțin reprezentanțîi Primăriei Capitalei”, ne-a transmis Primăria Capitalei.

Oficialii Primăriei București sunt contraziși chiar de prospectul substanței Solfac: NU se aplică în prezența altor persoane. FOTO

Întrebările noastre privind măsurile de precauție pe care ar fi trebuit să le ia Primăria Capitalei sunt întemeiate, câtă vreme am surprins cum substanța Solfac a fost împrăștiată fără nicio reținere în curtea Școlii 97, iar unii dintre trecători au simțit disconfort nazal(strănut intens, continuu) și la nivelul ochilor(lăcrimarea excesivă a ochilor).

Iată ce scrie în prospectul substanței Solfac:

-NU se aplică în prezența altor persoane

-Animalele de companie, alimentele și efectivele de animale nu trebuie să vină în contact cu produsul

-Se recomandă aplicarea folosind mănuși, ochelari și mască.

-După aplicare în spații închise, nu se va intra 48-72 de ore și se va aerisi foarte bine.

-Nu se lasă la îndemâna copiilor!

Cu alte cuvinte, chiar dacă este un produs certificat, are un grad de toxicitate menționat chiar în prospect, doar(…) are misiunea să omoare gândaci și alte insecte.

De altfel, chiar reprezentantul unei firme de dezinsecție,(Coral Impex SRL)  Alexandru Badea, ne-a precizat că „dezinsecția nu se face sub nicio formă ziua, mai cu seamă când elevii intră/ies de la cursuri, indiferent cât de bio sau de certificat este produsul folosit. Dezinsecția se face când în locația respectivă este închisă, iar echipamentul de protecție al celor care o realizează este obligatoriu”.

Prin urmare, este îngrijorător că toata procedura de dezinsecție se derulează în prezența elevilor, în intervalul orar 08-14.00, după cum ne-a informat Primăria Capitalei.

Fost polițist din Prahova, prins după ce a cerut 3.500 de euro pentru admiterea la Școala „Vasile Lascăr” Câmpina

Sursa: Google maps

Un fost polițist din Prahova este acuzat de trafic de influență și a fost arestat după ce a fost prins în flagrant.

Potrivit anchetatorilor, acesta a reușit să convingă tatăl unui tânăr care își dorea să devină polițist că doar banii îi vor asigura un loc la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, însă în final a fost denunțat.

Banii cu care a fost prins inculpatul, precizează Direcția Generală Anticorupție, reprezentau ultima tranșă din suma totală de 3.500 de euro.

Ulterior flagrantului și primelor cercetări, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, care a considerat că sunt suficiente probe, astfel că s-a dispus „arestarea preventivă a inculpatului Marin Tudor pentru 30 de zile, începând cu 30.09.2022 până la data de 29.10.2022, inclusiv”.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada martie – septembrie 2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale, numitul M.T., fost polițist în cadrul I.P.J. Prahova, a solicitat și primit în total suma de 5.350 lei și 2.400 de euro, cu promisiunea că va interveni pe lângă membrii comisiei care se ocupă cu organizarea examenului de admitere la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, pentru ca fiul denunțătorului să fie admis, creând falsa aparență că are influență asupra membrilor comisiei de concurs, invocând faptul că și soția acestuia face parte din comisie și deține o funcție influentă în Poliția română, precum și faptul că el însuși a lucrat în poliție”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Conform DGA, denunțul a fost făcut pe 29 septembrie, iar inculpatul a fost prins „în timp ce primea suma de 2.500 de lei reprezentând ultima parte din suma totală primită, respectiv 3.500 de euro, bani pretinși și primiți în tranșe cu ocazia unor întâlniri anterioare.

În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a pretins că are influență pe lângă funcționari M.A.I. din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ”.

Cu toate acestea, niciun examen nu a fost anunțat recent. Când intri pe site-ul instituției de învățământ, apare următorul anunț:

La acest moment nu deținem date oficiale cu privire la calendarul organizării și desfășurării următoarei sesiuni de admitere în instituția noastră în cursul anului curent.

Aspectele respective vor fi stabilite în perioada următoare, fapt pentru care vă recomandăm să urmăriți postările viitoare sau să vă adresați serviciului resurse umane din cadrul inspectoratului de poliție județean pe raza căruia domiciliați”.

Începând cu data de 3 octombrie, Metrorex introduce încă 7 trenuri

Sursă foto: Facebook/Metrorex
Sursă foto: Facebook/Metrorex

Prin intremediul unui comunicat publicat pe contul de Facebook, Metrorex a transmis că 7 trenuri noi vor fi introduse în circulație în rețeaua de metrou.

Noile trenuri vor asigura un supliment pentru deplasarea locuitorilor din București.

Trenurile vor fi intorduse în rețeaua de metrou începând cu data de azi, 3 octombrie

Din 3 octombrie a.c., odată cu începerea anului universitar, vor fi introduse în circulație în rețeaua de metrou încă 7 trenuri. Acestea vor fi folosite, în special,  în intervalele cu vârf de trafic: 7.00-9.00 și 17.00-19.00, suplimentar față de trenurile aflate în program”, se arată în comunicatul publicat de societatea de transport.

Reprezentanții Metrorex au anunțat că această măsură se datorează colaborării dintre societate și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Măsura vine ca urmare a demersurilor făcute de către Metrorex împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin efectuarea de plăți către prestatorul de servicii de mentenanță și salubrizare, în vederea îmbunătățirii condițiilor de transport în comun cu metroul.

De asemenea, societatea a precizat că, în perioada 30.09.2022, ora 21:00 – 06.10.2022, ora 04:00 va realiza ultima etapă de amenajare a intersecției străzii Brașov cu Bd. Drumul Taberei, prin executarea lucrărilor de readucere pe traseul definitiv al liniei de tramvai nr.41.

Lucrările se realizează în colaborare cu Societatea de Transport București și cu Primăria Sectorului 6, Brigada de Poliție rutieră și Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, care vor oferi sprijinul necesar atât pentru asigurarea continuității transportului în comun la suprafață, cât și a cadrului necesar desfășurării operațiunilor.

Precizăm că finalizarea lucrărilor în această intersecție va realiza un important nod intermodal de transport prin crearea legăturii directe dintre metrou și transportul de suprafață precum și un acces mai facil la zonele de interes adiacente. Prezentăm scuze pentru disconfortul creat!”, a precizat societatea.

Emilia Șercan: ”Ceea ce fac eu nu este extraordinar, ci este normalitate pentru un ziarist”

Sursă foto: Facebook/Emilia Șercan
Sursă foto: Facebook/Emilia Șercan

Jurnalista Emilia Șercan a mulțumit pentru felicitările, încurajările și aprecierile pe care le-a primit, precizând că mai multe publicații au distribuit informații referitoare la plagiatul ministrului Educației.

În egală măsură, jurnalista a mulțumit și colegilor din presă care au scris despre subiectul ”Cîmpeanu” dincolo de reacțiile sau declarațiile oferite de fostul ministru și care au pus explicații și context știrii oferite de aceasta.

Emilia Șercan: ”Am văzut că unii dintre voi au scris că ceea ce fac eu este un act de curaj, este eroic sau excepțional. Apreciez foarte mult entuziasmul și prețuirea voastră, însă ceea ce fac eu nu este extraordinar”

Ceea ce fac eu este normalitate pentru un ziarist, orice ziarist, a cărui misiune publică e de a descoperi nedreptăți și de a scrie despre ele. Poate că ceea ce fac eu pare excepțional, act de curaj sau eroism și poate să pară așa doar dacă faceți comparație cu ceea ce nu citiți pe alte site-uri sau cu ceea ce nu vedeți la televiziunile cu echipe mari de jurnaliști, dar cufundate în tăcere atunci când vine vorba despre investigații în general și despre oameni politici în special”, se arată în textul postat pe contul de Facebook.

Jurnalista a ținut să precizeze că tot ceea ce face este la fel de normal ca acțiunile întreprinse de colegii din presa independentă

Faptul că a mai rămas o mână de jurnaliști care investighează și scrie despre subiecte incomode este câștigul tuturor, al întregii societăți”, a conclus Emilia Șercan.

Șase militari români au fost certificați ca experți în infanteria Forțelor Terestre ale SUA

Sursă foto: Facebook/MApN
Sursă foto: Facebook/MApN

Ministerul Apărării Naționale din România a precizat, prin intermediul unui comunicat, că șase militari din forțele terestre române au parcurs perioada de instruire și testare în vederea obținerii insignei de expert în arma infanterie, eveniment organizat și găzduit de 2d Cavalry Regiment, Regimentul 2 Cavalerie al US Army, în Vilseck, Germania.

Perioada de evaluare s-a desfășurat pe parcursul a trei săptămâni.

Militarii au depus un efort considerabil pentru a depăși standardele ridicate specifice pregătirii fizice

Pe parcursul a trei săptămâni de pregătire continuă, militarii au depus un efort considerabil pentru a depăși standardele ridicate specifice pregătirii fizice, cunoașterii echipamentelor militare ale infanteriei americane, acordării primului ajutor, orientării pe timp de zi și noapte și executării unui marș în condiții apropiate situațiilor de luptă”, se arată în comunicatul publicat de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România.

MApN: ”Toți cei 6 militari au obținut insigna mult râvnită, demonstrând profesionalismul ridicat al soldaților români”

În egală măsură, MApN a precizat că activitatea infanteriștilor a fost încununată de succes, în urma unei săptămâni de evaluare, când toți cei 6 militari au obținut insigna mult râvnită, demonstrând profesionalismul ridicat al soldaților români, capacitatea lor de a se adapta standardelor aliate și câștigând astfel respectul militarilor alături de care s-au instruit.

Ponta nu crede în război: „Nu ne atacă nici gepizii, nici avarii, nimeni!”

Captură video/Kanal D
Captură video/Kanal D

Fostul premier Victor Ponta este sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca țara noastră să fie implicată direct într-un război și să fie o țintă a Rusiei, acesta opinând că altele sunt problemele care vizează direct românii.

Ponta a vorbit despre modul în care vede situația actuală la România TV, făcând totodată aprecieri destul de dure la adresa șefei Comisiei Europene, calificând discursul acesteia drept „o minciună sau prostie”.

Potrivit celor subliniate de Victor Ponta, nu există amenințarea unui război, ci „e doar o poveste ca să mai cumpărăm arme”:

Nu cred povestea asta, că o să ne atace rușii. Deocamdată iau bătaie de la ucraineni. „Aveți grijă că vine Putin la micul-dejun!”. Nu vine, slavă Domnului! (…)

Nu ne atacă nimeni pe noi (…). Nu se poate! Suntem în NATO, avem bază aici. Nu ne atacă nici gepizii, nici avarii, nimeni!”.

Ponta vede totuși reală amenințarea unei crize economice, dat fiind că suntem deja într-un punct în care „așa inflație, creștere a prețurilor, generația noastră nu a prins”:

Ce e mai grav e că ascult discursurile Ursulei von der Leyen, șefa Comisiei Europene. În afară de a lupta pentru Ucraina – bravo, corect, nu aud nicio soluție. Ne spune că trebuie să închidem dușul.

Treaba cu consumul de energie e o minciună sau prostie. Nu asta e problema noastră, a României și a Europei. Problema e că nu mai putem produce nimic la aceste prețuri. Cei mai bogați, Franța, Germania, au bani destui, rezistă o perioadă, dar amărâții din Est nu au cu ce să mai reziste.

Hai să vedem care e problema României. Prețurile sunt la fel de mari ca în țările care nu au deloc energie. Avem Dunăre, ne-a făcut Ceaușescu de toate, avem cărbune, termocentrale, gaz… Nu suntem o țară stearpă, dar la noi sunt cele mai mari prețuri”.

Arme albe și spray lacrimogen la protestul de ieri din Capitală; jandarmii au aplicat amenzi de 32.000 de lei

Foto: Facebook/Jandarmeria Română
Foto: Facebook/Jandarmeria Română

Protestul organizat ieri în Capitală nu a decurs fără incidente, reiese dintr-un comunicat transmis Agepres de Jandarmeria Capitalei.

În doar câteva ore, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.000 de lei, însă sursa citată arată că „în continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”.

Concret, „jandarmii au întocmit un act de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, după depistarea unui bărbat, participant la adunarea publică din Piaţa Victoriei, având asupra sa un spray iritant-lacrimogen”, iar un alt exemplu este al unui alt bărbat, depistat de poliţiştii Capitalei, care „avea asupra sa două arme albe. Acesta a fost condus la sediul secţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii portul sau folosirea de obiecte periculoase”.

Nu doar jandarmii și polițiștii au fost prezenți, ci și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, cu 2 autospeciale de stins incendii şi 2 ambulanţe SMURD, dar „nu au fost înregistrate evenimente deosebite – 5 persoane au necesitat asistenţă medicală din partea pompierilor paramedici, 3 dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigaţii amănunţite. Afecţiunile au constat în probleme respiratorii, lipotimie şi leziuni uşoare”.

Protestul a avut loc în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, dat fiind că au fost mai multe „tabere” care și-au chemat susținătorii – în final fiind doar câteva mii de persoane prezente. Nemulțumirile, îndreptate împotriva Guvernului și a partidelor care alcătuiesc coaliția de guvernare, însă disensiuni au fost și între „capii” protestului.

Astfel, George Simion și Diana Șoșoacă s-au întrecut în acuze reciproce, dat fiind că liderul AUR a venit cu manifestanții din Piața Universității în Piața Victoriei unde s-a întâlnit cu fosta sa colegă de partid. Taberele s-au huiduit, ba chiar senatorul Șoșoacă a cerut intervenția jandarmilor.

În urmă, la câteva ore, Simion a anunțat pe Facebook protest în fiecare municipiu reședință de județ”, duminica viitoare, îndemnând oamenii să fie „acolo”, de la ora 14.00. „Acolo” însemnând, potrivit aceleiași surse, în fața clădirii instituțiilor prefectului sau, după caz, a consiliilor județene și primăriilor (sau în piețele) din municipiile reședință de județ.


Sute de țigarete de contrabandă ridicate din Mureș; două persoane au fost arestate

Sursa: Diicot

Două persoane au fost arestate, iar alte două au fost puse sub control judiciar într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita pe linia contrabandei de țigări și alcool.

Însă, din ce arată anchetatorii, ramificațiile ar fi mult mai mari, dat fiind că, pe lângă persoanele care au pus „la cale” un grup infracțional organizat, alte 17 persoane din județele Harghita și Mureș s-au implicat activ în activitățile de comercializare, depozitare și transport de țigarete și alcool provenind din contrabandă.

Din ce precizează DIICOT, inițial grupul a fost constituit în anul 2021 de 3 dintre inculpaţi, grup care a fost „zdruncinat” săptămâna aceasta după 22 percheziții domiciliare – 21 în județul Mureș și una în județul Harghita.

Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 170.000 de țigarete de diferite mărci, 65.000 de lei, 1.230 de euro, dar și 34 de litri de alcool. Potrivit DIICOT, „anterior în cauză s-a identificat și ridicat în vederea cercetărilor cantitatea de 207.000 țigarete provenind din contrabandă, comercializată de către membrii grupului infracțional organizat”, în condițiile în care membrii grupării comercializau țigările cu un preț mediu de 11 lei/pachet.

Ulterior activităților desfășurate efectuate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, B.C.C.O. Alba Iulia, B.C.C.O. Cluj-Napoca, I.P.J. Harghita, I.P.J. Mureș și jandarmii Grupări de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I Târgu Mureș” și I.J.J. Mureș, doi bărbați au fost propuși spre arestare la Tribunalul Harghita, judecătorii considerând că există suficiente probe pentru plasarea acestora în arest:

Admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita, și în consecinţă: Dispune arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 30.09.2022 până la data de 29.10.2022, inclusiv, a inculpaţilor: 1. Kadar Ferenc, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, respectiv contrabandă(4 acte materiale);

2. Kovacs Attila cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, respectiv contrabandă (2 acte materiale) şi dispune emiterea, de îndată, faţă de inculpaţi a mandateor de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 30.09.20222, mandatele fiind valabile până la data de 29.10.2022, inclusiv.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpaţii Kadar Ferenc şi Kovacs Attila, prin apărători aleşi, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, atât pentru inculpaţi cât şi pentru Ministerul Public”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.8 ° C
-0.1 °
-1.2 °
91 %
1.5kmh
100 %
S
2 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
2 °

Ultimul articol

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...