Sursa: Google maps

Un fost polițist din Prahova este acuzat de trafic de influență și a fost arestat după ce a fost prins în flagrant.

Potrivit anchetatorilor, acesta a reușit să convingă tatăl unui tânăr care își dorea să devină polițist că doar banii îi vor asigura un loc la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, însă în final a fost denunțat.

Banii cu care a fost prins inculpatul, precizează Direcția Generală Anticorupție, reprezentau ultima tranșă din suma totală de 3.500 de euro.

Ulterior flagrantului și primelor cercetări, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău, care a considerat că sunt suficiente probe, astfel că s-a dispus „arestarea preventivă a inculpatului Marin Tudor pentru 30 de zile, începând cu 30.09.2022 până la data de 29.10.2022, inclusiv”.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada martie – septembrie 2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale, numitul M.T., fost polițist în cadrul I.P.J. Prahova, a solicitat și primit în total suma de 5.350 lei și 2.400 de euro, cu promisiunea că va interveni pe lângă membrii comisiei care se ocupă cu organizarea examenului de admitere la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, pentru ca fiul denunțătorului să fie admis, creând falsa aparență că are influență asupra membrilor comisiei de concurs, invocând faptul că și soția acestuia face parte din comisie și deține o funcție influentă în Poliția română, precum și faptul că el însuși a lucrat în poliție”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Conform DGA, denunțul a fost făcut pe 29 septembrie, iar inculpatul a fost prins „în timp ce primea suma de 2.500 de lei reprezentând ultima parte din suma totală primită, respectiv 3.500 de euro, bani pretinși și primiți în tranșe cu ocazia unor întâlniri anterioare.

În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a pretins că are influență pe lângă funcționari M.A.I. din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ”.

Cu toate acestea, niciun examen nu a fost anunțat recent. Când intri pe site-ul instituției de învățământ, apare următorul anunț:

La acest moment nu deținem date oficiale cu privire la calendarul organizării și desfășurării următoarei sesiuni de admitere în instituția noastră în cursul anului curent.

Aspectele respective vor fi stabilite în perioada următoare, fapt pentru care vă recomandăm să urmăriți postările viitoare sau să vă adresați serviciului resurse umane din cadrul inspectoratului de poliție județean pe raza căruia domiciliați”.

Articolul precedentÎncepând cu data de 3 octombrie, Metrorex introduce încă 7 trenuri
Articolul următorPrimăria Capitalei susține că insecticidul Solfac poate fi folosit în prezența persoanelor, deși în prospectul acestei substanțe se menționează că este interzisă folosirea acesteia în spații populate. Avem dovada