-2.7 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 251

De frica sancțiunilor UE, Bucureștiul și Ilfovul se asociază pentru o NOUĂ groapă de gunoi? De ce o ignoră pe cea existentă, care îndeplinește standardele de mediu?

Hubert Thuma si posibila locatie a posibilei gropi de gunoi

Cele două asociații sunt responsabile cu înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi coordonarea sistemelor de management a deşeurilor conform legii serviciului de salubrizare, administrațiilor publice locale și consiliilor judeţene.

În documentul menționat se precizează că se dorește realizarea unui centru de management integrat al deșeurilor (CMID), format ”dintr-o Stație de Tratare Mecano-Biologică cu Digestie Anaerobă și a unui depozit conform pentru eliminarea deșeurilor”, care să deservească Bucureștiul și Ilfovul.

Demersurile vin ca urmare a faptului că Primăria București nu mai deține niciun contract de delegare pentru activitatea de tratare și eliminare a deșeurilor încheiat cu un operator autorizat. De asemenea, nici nu are la dispoziție un teren pe care să poată construi un nou depozit de deșeuri. Astfel, singura soluție la îndemână a mai marilor Capitalei a fost asocierea cu județul Ilfov pentru amplasarea unui asemenea obiectiv. În aceeași situație se regăsește și Județul Ilfov, care nu a delegat niciodată eliminarea deșeurilor generate pe raza județului, eliminarea acestora s-a făcut în mod individual de către fiecare primărie componentă a județului.

Unitatea administrativ-teritorială a municipiului București nu deține un contract în vigoare cu un operator al unui depozit de deșeuri cu licență valabilă emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, nu își exercită sau este în imposibilitate de a-și exercita anumite competențe în legătură cu înființarea, organizarea, atribuirea și derularea activităților de organizare a prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, de organizare a tratării mecanobiologice a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare, de administrare a depozitelor de deșeuri și/sau instalațiilor de eliminare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare, precum și de coordonare, monitorizare și control al serviciului de salubrizare, de stabilire și aprobare a indicatorilor de performanță ai serviciului de salubrizare, așa cum se precizează la art. IV alin. (1) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, fapt pentru care Sectoarele Municipiului București, prin hotărârile Consililor Locale, au preluat, temporar, aceste competențe”, se arată în documentul menționat.

Consiliul Județean Ilfov, responsabil cu identificarea și exproprierea terenului

Același protocol precizează, la articolul 3 că responsabilitatea alocării terenului pe care se va realiza noua groapă de gunoi revine Consiliului Județean Ilfov: C.J. Ilfov va identifica pe raza sa administrativ-teritoriala, în numele si pentru Asociere si cu scopul atingerii obiectivului prezentului Protocol, un teren de cca. 24 ha necesar construirii instalațiilor ce compun viitorul CMID București – Ilfov, si care va corespunde condițiilor impuse prin legislatia in vigoare”.

Totodată, ”Județul Ilfov, prin Consiliul Judetean Ilfov va deține pe întreaga durată a Proiectului dreptul de proprietate publică si dreptul de administrare a terenurilor respective, după caz, incluzând posesia, folosința și dispoziția materială asupra terenurilor în limita obiectivului de construire și exploatare a obiectivelor de investiții”, iar costurile de expropriere vor fi suportate tot de către județul Ilfov.

Demersurile de expropriere au fost deja inițiate de Consiliul Județean condus de național liberalul Hubert Thuma încă din 22 septembrie 2022, printr-o hotărâre care a aprobat ”demararea procedurilor de expropriere a unei suprafețe de teren necesare realizării sistemului de management integrat al deșeurilor la nivelul județului Ilfov”.

Consiliul Județean Ilfov se opune unei activități similare existente, dar susține realizarea propriului proiect de gestionare a deșeurilor pe același teren

În momentul de față, în județul Ilfov există două depozite de deșeuri:

Consiliul Județean Ilfov se opune vehement funcționării infrastructurii existente pentru tratarea deșeurilor din incita depozitului Glina pe motiv că activitățile au un impact negativ asupra sănătății cetățenilor și a mediului, dar în același timp vrea să implementeze un proiect propriu pentru gestionarea deșeurilor, culmea, în același loc unde sunt amplasate activitățile pe care le contestă.

Terenul vizat pentru construirea proiectului este situat în Orașul Popești Leordeni și a fost trecut în proprietatea Consiliului Județean Ilfov cu toate că face parte din terenul care face obiectul contractului de delegare a activității de administrare a depozitului de deșeuri Glina încheiat între Primăria Popești Leordeni și societatea ECOREC SA și nu putea fi utilizat în alte scopuri decât cele prevăzute în contractul de administrare.

Pentru terenul în suprafața de aproximativ 19 hectare a fost obținut și un certificat de urbanism pentru realizarea CMID de la Primăria Popești Leordeni, aceeași instituție care se opune funcționării instalației de sortare Glina, dar este de acord astfel cu construcția unei noi instalații.

Proiectul a fost contestat datorită problemelor de legalitate privind proprietatea terenului

Conform reprezentaților depozitului Glina – administratorii terenului, Consiliul Județean Ilfov se opune activității de eliminare a deșeurilor în depozitul Glina dar și funcționării instalației de sortare a deșeurilor din incinta depozitului și a făcut demersuri repetate începând cu anul 2018 pentru blocarea desfășurării activității, ca ulterior, în anul 2020, să vină cu propriul proiect de realizare a unei stații de sortare și tratare biologică a deșeurilor chiar pe terenul aflat în administrarea societății.

Reprezentații ECOREC mai spun și că proiectul nu se justifică atâta vreme cât instalația de sortare din incinta depozitului Glina funcționa și nici nu putea fi realizat dacă societatea desfășura activitate pe amplasament. Astfel, ei sunt de părere că CJ Ilfov a blocat intenționat activitatea tocmai pentru a putea prelua terenul și a justifica necesitatea realizării instalației.

Pentru că viza realizarea investiției cu fonduri europene, lângă instalația de sortare Glina – investiție realizată din fonduri private era esențial ca activitatea ECOREC să fie sistată, altfel exista un conflict care putea atrage nefinanțarea, de aceea s-au și făcut demersuri împotriva noastră. ECOREC a contestat în instanță eliberarea certificatului de urbanism pentru realizarea proiectului și consideră că poziția Consiliului Județean Ilfov referitoare la activitatea societății este una tendențioasă, concurențială, fără nici o legătură cu realitatea. În mod normal Consiliul Județean Ilfov ar fi trebuit să vadă beneficiile pe care le aduce o astfel de instalație și să profite de existența ei în tratarea deșeurilor de pe raza județului Ilfov, în schimb cei de acolo au preferat să blocheze activitatea chiar dacă nu au unde să sorteze deșeurile. Este o acțiune împotriva societății (Ecorec n.r.), contrar a ceea ce ar trebui să facă o instituție publică”, susțin reprezentanții Ecorec SA.

Instalația de sortare a deșeurilor din incinta depozitului Glina are o capacitate de procesare a deșeurilor de 70 de tone pe oră și a fost recent modernizată de ECOREC SA și în mod logic ar fi fost opțiunp prioritară a oricărei autorități publice în locul construirii unei noi instalații, o procedură care poate dura ani de zile până la realizare și încă mulți ani până la punerea în funcțiune.

ZIN a scris recent despre cum această instalație este blocată chiar de autoritățile care ar fi trebuit să încurajeze sortarea și reciclarea și să deblocheze funcționarea acesteia.

Similar, depozitul de deșeuri, conform celor de la ECOREC, ar putea prelua fără probleme deșeurile generate în județul Ilfov, mai ales că în urma tratării în instalațiile existente depozitarea finală ar fi redusă sub 40% din cantitățile generate, acesta fiind de altfel și obiectul contractului de administrare prin care i-a fost încredințat proiectul de realizare a depozitului de deșeuri.

Este de neînțeles logica Consiliului Județean Ilfov, să te opui unei activități conforme existente și ulterior să preiei ilegal din terenul acesteia și să vrei să desfășori o activitate identică susținând că prima poluează dar cea pe care o vei desfășura tu nu are nici un impact cu toate că este identică și amplasată în același loc”, au declarat reprezentanții ECOREC.

Până la realizarea propriului proiect, Consiliul Județean susține depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi Vidra, operată de către ECO SUD S.A., cu toate că nu îndeplinește condițiile de legalitate pentru funcționare și despre care spune că are autorizație de mediu și susține că nu o poate închide, neavând baza legală să intervină.

Într-o postare pe pagina de facebook a Consiliului Județean Ilfov, Președintele Consiliului Județean Thuma Hubert nu menționează însă nimic despre faptul că și această activitate a gropii de gunoi Vidra ar avea un impact negativ asupra cetățenilor și a mediului și trebuie închisă precum susține în cazul celei de la Glina și spune că groapa deține autorizație de mediu și astfel nu o poate închide.

Eliminarea deșeurilor la groapa Vidra, ilegală încă din 2020

Până la realizarea proiectului comun București – Ilfov, eliminarea deșeurilor se va realiza în continuare la groapa de gunoi Vidra, operată de societatea ECO SUD S.A., cu toate că Primăria Municipiului București a notificat încetarea contractului de administrare a gropii Vidra începând cu 11.07.2020.

ZIN a relatat și despre ilegalitățile constatate de Autoritatea de Reglementare a Serviciilor Comunitare în urma cărora s-a dispus ca ECO SUD să nu mai depoziteze deșeurile venite din București și să returneze sumele de bani încasate încă din 2016, ca urmare a unor tarife ilegale și majorate cu până la 200%.

Groapa de gunoi Vidra în data de 09 iunie 2022

Garda de mediu a notificat ilegalitatea activității

Garda de Mediu a notificat Agenția Națională pentru Protecția Mediului cât și Ministerul Mediului încă din 2020 privind numeroase aspecte care demonstrau ilegalitatea activității la Vidra și a atras atenția că autorizația de mediu a depozitul ar fi fost emisă fără a se ține cont de aspectele sesizate și transmise de Garda de Mediu.

Conform notificării, Garda de Mediu a descoperit că ECO SUD a supradimensionat capacitatea gropii de gunoi cu circa 5 milioane de metri cubi, o diferență considerabilă între capacitatea care putea fi legal construită și capacitatea autorizată. Conform Gărzii de Mediu, între acordul de mediu (actul care spune cum și cât poți să construiești) și autorizația de mediu există o diferență de la 6,6 milioane metri cubi în acord și 11,5 milioane metri cubi autorizați, astfel la Vidra s-ar fi construit ilegal, cu încălcarea acordului de mediu, o capacitate de depozitare dublă decât cea permisă.  

Garda de Mediu mai spune și că depozitul de deșeuri a fost extins cu 18 hectare peste suprafața de teren alocată depozitului prin utilizarea unor terenuri aflate în proprietatea privată a ECO SUD sau a unor persoane fizice, ceea ce contravine prevederilor legale și ar fi făcut imposibilă autorizarea activității pe această suprafață.   

În ciuda acestor notificări, Ministerul Mediului și Agenția pentru Protecția Mediului încă nu au luat măsurile ce se impun în ceea ce privește activitatea gropii de gunoi Vidra. 

Activitatea gropii de gunoi Vidra, constant reclamată de cetățeni

Cetățenii care locuiesc în aproprierea gropii de gunoi reclamă de mulți ani că depozitarea gunoaielor la Vidra are un puternic impact negativ asupra vieții lor și ar fi condus de-a lungul timpului la contaminarea cu substanțe nocive asupra zonei. Conform Jurnal de Ilfov, cea mai mare poluare ar fi avut loc în anul 2018 prin deversarea levigatului în Balta Vadul lui Moșu.

Locuitorii din apropiere au cerut pe toate căile ca groapa de gunoi de la Vidra să fie închisă, au redactat petiții și chiar au deschis mai multe acțiuni de strângere semnături online, însă ECO SUD își continuă activitatea.

Oamenii par să fi ajuns la capătul răbdării și recent au răbufnit la o postare pe Facebook a Președintelui Consiliului Județean Ilfov Thuma Hubert, unde i-au reproșat prin sute de comentarii că groapa de gunoi este responsabilă de poluarea care se resimte până în București și că acesta nu i-a măsurile legate de activitate cu toate că groapa Vidra se află pe teritoriul județului Ilfov.

VIDEO | „Veselie” La Spitalul de Urgență Călărași. Medicul anestezist Emerich Kovacs a fost prins drogat. Nu se știe dacă a „testat” cannabisul pentru vreo durere

Poliția Călărași face cercetări în cazul medicului Emerich Kovacs(n.r. de la Spitalul Județean de Urgență Călărași) cel care a fost prins în urmă cu câteva ore drogat la volan. El a fost pozitiv la THC-5 (cannabis), în urma unui control de rutină, susțin oamenii legii. A ajuns pe patul de spital, în fața colegilor săi, care au fost nevoiți să-i recolteze probe de sânge, la cererea polițiștilor. La acest moment, nu se cunoaște dacă medicul anestezist Emerich Kovacs a testat cannabisul pentru vreo durere. La vederea poliștilor și a jurnaliștilor locali, a pufnit în râs. De altfel, în cursul zilei de astăzi, 2 noiembrie, conducerea Spitalului Călărași a ținut să precizeze că: „avem speranța că publicul va înțelege prezumția de nevinovăție”.

Având în vedere că rolul presei este de a furniza informațiile într-un mod „nefardat”, putem preciza că publicul are dreptul să știe și dacă medicii și asistentele de la acest spital garantează că tratează pacienții FĂRĂ să fie sub influența alcoolului/(și) a drogurilor. 

În urmă cu doar câteva luni, zin.ro a primit informații și fotografii clare din care rezulta conduita nepotrivită a unei asistente de la acest spital. Surse autorizate din cadrul acestei unități medicale ne semnala că aceasta ar practica videochatul în timpul programului și își neglijează în mod grav atribuțiile față de pacienți și de personalul medical. Fosta conducere a Spitalului Călărași a refuzat să comenteze aceste aspecte, menționând că „este cancan”. La o simplă căutare pe rețelele de socializare, fostul manager al unității medicale mai sus amintite, Bogdan Mihai, era primul care „recompensa” fotografiile vulgare ale asistentei în cauză cu like-uri și inimioare.

„Cancan” sau nu, la Spitalul Călărași se înregistrează situații scandaloase. Mai multe persoane au reclamat trucarea unor concursuri pentru personalul medical

În luna iunie ac, fostul manager al Spitalului Călărași a dat o dispoziție prin care a suspendat concursul pentru ocuparea unor posturi la instituția pe care a condus-o din cauza lipsei de „transparență”. Este vorba despre probele susținute la data de 26 mai ac, când mai mulți candidați s-au plâns că „bolurile din care au fost extrase subiectele nu au fost transparente”. Unii dintre ei au formulat plângeri penale în acest sens, având suspiciuni că subiectele au fost comunicate unor candidați, cu mult înainte de concurs. Aceasta a fost și ultima dispoziție a lui Bogdan Mihai. El a demisionat din funcția de manager al Spitalului Călărași și a fost numit administrator public al judeţului de pe malul Borcei.

Bogdan Mihai a fost angajat al SRI, dar s-a pensionat medical la vârsta de 39 de ani. A absolvit Universitatea „Spiru Haret”-Facultatea de Drept, abia în 2008. La acest moment, cumulează pensia cu salariul( n.r. deci, este apt de muncă) și înregistrează venituri de peste 13.000 de lei lunar.

Ministrul Familiei anunță că vor fi acordate credite de 10.000 de euro pentru studenți și de 15.000 de euro pentru familiile tinere

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul Familiei a anunțat că astăzi, 2 noiembrie, a semnat convențiile de creditare și implementare a programelor guvernamentale ”Student Invest” și ”Family Start”.

Convențiile au fost semnate în prezența liderilor coaliției de guvernare, președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu, prim-ministrul României și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă și vicepremierul Kelemen Hunor, președinte UDMR.

Gabriela Firea: ”Din 7 noiembrie, băncile sunt pregătite să primească solicitările tinerilor care vor să beneficieze de aceste programe de creditare cu garanția și dobânda subvenționată de stat, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”

Ministrul a precizat că, prin programul ”Family Start”, tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 75.000 lei, pentru cheltuieli legate de cununia religioasă sau civilă, dar nu mai mult de 20.000 de lei, educația copiilor, achiziția de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii sau activități extrașcolare pentru copii, plata chiriei sau avans din achiziția unei locuințe.

În ceea ce privește programul național ”Student Invest”, tinerii cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației Naționale pot obține un credit în valoare de maxim 50.000 lei.

Această sumă de bani poate fi cheltuită pentru taxe de studii, pentru publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești, etc.

Ministrul Familiei: ”Pentru ambele programe, perioada maximă de rambursare este 10 ani, dublă față de orice alt credit de nevoi personale pe piață acum”

Au solicitat deja plafon CEC Bank, băncile cooperatiste afiliate CREDITCOOP și Libra Bank. Discuțiile sunt deja avansate cu Raiffeisen Bank și Alpha Bank. Pentru un credit de 50.000 de lei rata lunară ajunge la 417 lei, în Programul ”Student Invest”. În cel de-al doilea program, pentru un credit de 75.000 lei, rată lunară ajunge la 625 de lei”, a transmis Gabriela Firea.

Ministrul Sportului din România a fost acuzat că oferă declarații în limba maghiară

Sursă foto: Facebook/Eduard Novak
Sursă foto: Facebook/Eduard Novak

Ministrul Sportului din România, Eduard Novak, a precizat că, recent, au apărut o serie de reacții în spațiul public referitor la unele declarații pe care acesta le-a oferit în limba maghiară.

Prin urmare, Novak a venit cu o serie de clarificări, precizând că există două materiale video postate pe pagina personală de Facebook, care sunt extrase din declarațiile de presă făcute în conferința bilingvă de la Cluj-Napoca și din emisiunile realizate de către UDMR, cu titlul ”Pe scurt din București”.

Potrivit ministrului Sportului, acestea au menirea de a-i informa pe cei 1.5 milioane de cetățeni români de etnie maghiară din România.

Ministrul Sportului din România: ”Cred că este corect să mă adresez în limba maghiară într-un mesaj destinat comunității de limbă maghiară, mai ales când îmi sunt puse întrebări în maghiară de către jurnaliști. Este și un semn de respect față de minorități”

Strategia Națională pentru Sport a fost prezentată în limba română atât în conferința de la București, de la nivel național, cât și în alte orașe din România, precum Pitești, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu. Iar acest tur va continua și cu alte orașe, unde, de asemenea, voi prezenta mai departe Strategia. Totodată, trebuie să avem în vedere și faptul că asistăm la o campanie de denigrare propagată de un partid extremist, cum este AUR”, a transmis Eduard Novak

În același context, ministrul a precizat că această campanie de denigrare menită să distragă atenția de la Strategia Națională pentru Sport, cel mai important proiect din sportul românesc din ultimii 30 de ani.

Strategia Națională pentru Sport are misiunea de a poziționa sportul ca o prioritate națională, de a stabili viziunea de dezvoltare și direcțiile majore, de a readuce sportul românesc la gloria de odinioară”, a conclus Novak.

Tânărul care a furat un sac cu peste 56.000 de euro din mașina Poștei Române este de negăsit

Captură video Antena 3
Captură video Antena 3

Polițiștii din Ilfov se află pe urmele unui tânăr care este suspectat că ar fi furat un sac cu peste 56.000 de euro din mașina Poștei Române.

Oamenii legii au făcut apel la cetățeni să îi contacteze în caz că dețin informații în legătură cu bărbatul în vârstă de 20 de ani.

Acesta este, inclusiv la ora actuală, de negăsit.

Cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112, IPJ Ilfov sau cea mai apropiată unitate de poliție

Jaful a avut loc ieri, 1 noiembrie, în jurul orei 11. Marți, un angajat al Poștei Române a apelat 112, precizând că a dispărut un sac ce aparține Poștei Române.

Acesta se afla pe o stradă din Chiajna, cu scopul de a împărți localnicilor banii de pensie.

Sacul cu suma de 56.000 de euro se afla în interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare

La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11:47, un reprezentant al Poștei Române a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 11:40, un angajat (șofer transport valori) la aceeași instituție, l-a sesizat cu privire la faptul că în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare, a dispărut un sac, ce aparține Poștei Române, în care se afla suma de 278.000, și care ar fi fost sustras de însoțitorul acestuia, angajat la aceeași instituție”, transmite IPJ Iflov, conform publicației Gândul.

Patru polițiști s-au deghizat în supereroi, în cadrul unui raid antidrog

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Patru ofițeri de poliție peruvieni s-au deghizat în supereroi în timpul unui raid desfășurat în Peru, stat din America de Sud, transmit jurnaliștii de la BBC.

Cei patru polițiști au ales să se costumeze în personaje Marvel pentru a efectua un raid de droguri.

Ofițerii de poliție au fost filmați pe străzile din Peru, deghizați în personaje celebre, precum Spiderman, Captain America, Thor și Black Widow

În videoclipul devenit viral, polițiștii sparg ușa locuinței unde se aflau traficanții de droguri.

Ofițerii au folosit ”arme” asemănătoare supereroilor din Marvel.

De asemenea, aceștia nu au renunțat la costume nici măcar în momentul în care i-au încătușat pe suspecți sau când au confiscat substanțele ilegale găsite în interiorul locuinței.

Patru persoane au fost reținute

Operațiunea, care a purtat numele de ”Marvel”, a vizat o anumită locuință din cartierul San Juan de Lurigancho din Lima.

Polițiștii au reținut patru persoane în timpul raidului. De asemenea, au confiscat 3.250 de pachete cu pastă de cocaină, precum și saci cu cocaină și canabis.

În momentul de față, suspecții se află în custodia poliției din localitatea din Peru.

Marvel Cinematic Universe (MCU) este o franciză media americană centrată pe o serie de filme cu supereroi produse de Studiourile Marvel

Filmele se bazează pe personaje care apar în cărțile de benzi desenate americane publicate de Marvel Comics.

Franciza include, de asemenea, seriale de televiziune, scurtmetraje, seriale digitale și literatură.

Universul comun, la fel ca și Universul Marvel original din benzile desenate, a fost stabilit prin trecerea elementelor comune ale intrigii, decorurilor, distribuției și personajelor comune.

Începe modernizarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca

Sursă foto: Facebook/Sorin Grindeanu
Sursă foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Încep lucrările de modernizare desfășurate la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Anunțul a fost făcut astăzi, 2 noiembrie, de Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a anunțat că a semnat astăzi contractele de finanțare pentru două proiecte importante.

Aceste proiecte vor spori siguranța pasagerilor și vor duce la creșterea gradului de securitate a operațiunilor aeroportuare.

Suma de 43.6 milioane euro va fi alocată pentru modernizarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca

Sunt două proiecte cu o valoare totală de 43.6 milioane euro (finanțate prin FEDR) și care trebuie să fie finalizate în 2023”, a transmis ministrul Transporturilor din România, prin intermediul unui texu distribuit pe contul de Facebook.

Potrivit declarațiilor oferite de sorin Grindeanu, primul proiect este în valoare de 7.6 milioane de euro.

Primul proiect presupune dotarea aeroportului cu:

  • – echipamente și porți pentru detecția metalelor
  • – echipament pentru detecția urmelor de explozibili
  • – echipament de scanare cu raze X
  • – sistem de examinare a persoanelor.

În egală măsură, ministrul Transporturilor a precizat că al doilea proiect are valoarea totală de 36 milioane de euro.

Al doilea proiect vizează achiziționarea unor echipamente multifuncționale pentru siguranța activității aeroportuare, printre care:

  • – echipament pentru îndepărtarea cauciucului de pe pistă
  • – turn mobil de iluminat cu led
  • – tocător pentru materiale vegetale.

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este al doilea aeroport ca mărime din România după Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Aeroportul se află situat pe raza cartierului Someșeni, în estul municipiului Cluj.

România va furniza electricitate, gaze naturale, păcură și lemne de foc Republicii Moldova

Sursă foto: Facebook/Maia Sandu
Sursă foto: Facebook/Maia Sandu

Ieri, 1 noiembrie, Maia Sandu s-a aflat în România, unde a purtat discuții cu președintele Klaus Iohannis despre despre relațiile speciale dintre Chișinău și București.

Maia Sandu: ”Am mulțumit pentru măsurile prompte luate de România ca să ne ajute cu furnizarea de electricitate, gaze naturale, păcură și lemne de foc pentru cetățenii noștri, să facem față crizei energetice”

Președintele Republicii Moldova a precizat că și-a exprimat recunoștința pentru numeroasele proiecte finanțate de partea română în domenii importante.

România este pentru noi și un avocat important în parcursul european. Am simțit acest sprijin, în special, în procesul de obținere a statutului de țară candidată la integrarea în Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova a purtat discuții cu membrii Clubului Oamenilor de Afaceri din Basarabia

În egală măsură, oficialul s-a întâlnit cu membrii Clubului Oamenilor de Afaceri din Basarabia, cu care a discutat despre diferențele dintre mediul de afaceri din cele două țări.

Deloc surprinzător, antreprenorii au indicat problema justiției drept principalul motiv din care au plecat de acasă. Am discutat și despre regimul fiscal și interacțiunea dintre instituțiile de reglementare și business. Am vorbit despre impedimentele în calea reformelor, dar și despre determinarea noastră de a le duce la bun sfârșit pentru a asigura respectarea legii de către toți și protejarea proprietății private”, a precizat președintele Republicii Moldova.

Maia Sandu a explicat că va lucra cu antreprenorii moldoveni din București pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, pentru atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă.

Ludovic Orban: ”Toate balivernele guvernanților pe tema crizei energetice sunt apă de ploaie”

Foto: Facebook/Ludovic Orban
Foto: Facebook/Ludovic Orban

Ludovic Orban a reluat discuția despre criza energetică din România, precizând că aceasta este provocată de guvern.

Liderul partidului Forța Dreptei a acuzat actuala coaliție că nu ia măsuri de creștere a producției de energie (deși puterea instalată este de 18.306 MWh se produc maxim 7200 MWh).

Potrivit declarațiilor, instituțiile guvernamentale blochează sau întârzie investiții private în energie verde de aproape 5000 MW.

Ludovic Orban: ”Instituțiile guvernamentale blochează finalizarea a 17 obiective de investiții hidroenergetice cu o putere instalată de peste 800 MW”

Fostul premier a afirmat că guvernul nu este preocupat de derularea programului Casa Verde Fotovoltaice, precizând că mai puțin de 4000 de dosare au fost aprobate într-un an, din 45.000 de solicitări.

În egală măsură, Orban a acuzat coaliția de guvernare pentru că a blocat proiectele de investiții derulate de companiile de stat pentru a crește producția de energie, dând ca exemplu centralele pe cogenerare de la Iernut, Halânga, Constanța, Mintia sau reactorul 3 și 4 de la Cernavodă.

Fostul lider PNL: ”Guvernul refuză să sprijine producția de energie prin aplicarea unor invenții românești care pot asigura producția de energie din deșeuri sau din biomasă”

Toate balivernele guvernanților pe tema crizei energetice sunt apă de ploaie. Suntem obligați să plătim cele mai mari prețuri la energie doar pentru că suntem conduși de un guvern incapabil. Asta în condițiile în care România este pe locul 3 în Europa din punct de vedere al independenței energetice și are la dispoziție miliarde de Euro fonduri nerambursabile pentru investiții în energie”, a transmis liderul partidului Forța Dreptei.

Un producător finlandez de anvelope va investi 650 de milioane de euro într-o fabrică românească

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Nokian, un producător finlandez de anvelope, a anunțat că va investi 650 milioane euro într-o nouă fabrică, la Oradea.

Anunțul a fost făcut de premierul României.

Nicolae Ciucă: ”România poate fi o destinație atrăgătoare pentru marii investitori, mai ales în această perioadă de puternice convulsii economice internaționale”

De asemenea, premierul țării a precizat că, potrivit proiectului, aici se vor crea aproximativ 500 de locuri de muncă.

În egală măsură, fabrica situată în Oradea va produce, în fiecare an, aproximativ 6 milioane de cauciucuri.

Compania a analizat mai multe amplasamente din Europa și a ales România. În decizia finală a investitorului au contat forța de muncă de înaltă calificare, avantajele logistice ale zonei, dar și stabilitatea mediului de afaceri și regimul fiscal predictibil, obiective la care guvernul pe care îl conduc a lucrat încă din prima zi”, a transmis Nicolae Ciucă prin intermediul unui text postat pe contul de Facebook.

Premierul a vorbit despre oportunitățile pe care le au investitorii străini care aleg să-și desfășoare afacerile pe teritoriul României

Premierul a mai explicat că, în luna septembrie, a prezentat reprezentanților companiei, la Palatul Victoria, avantajele competiționale ale României.

Ciucă a vorbit și despre oportunitățile pe care le au aici investitorii străini, cu precădere cei care caută să relocheze centre de producție industrială.

Nokian Tires cu sediul în Nokia, Finlanda, produce anvelope pentru mașini, camioane, autobuze și echipamente grele

Compania este cunoscută în întreaga lume pentru anvelopele sale de iarnă.

Mai mult, Nokian este singurul producător de anvelope din lume cu propria sa unitate permanentă de testare a anvelopelor de iarnă.

Marca Hakkapeliitta al companiei este recunoscută în Finlanda ca o marcă de renume.

Europarlamentarul Corina Crețu: „Suntem foarte întârziați și cu PNRR-ul, suntem foarte întârziați și cu programele operaționale 2021 – 2027”

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România), a vorbit din nou ieri despre modul în care țara noastră – mai bine spus autoritățile – au înțeles să beneficieze de fondurile pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziție, semnalele de la Bruxelles nefiind tocmai de bun augur pentru România.

Prezentă la Bihor, Corina Crețu a subliniat că, în acest moment, țara noastră nu stă bine în ceea ce privește absorția fondurilor europene, deoarece „suntem foarte întârziați și cu PNRR-ul, suntem foarte întârziați și cu programele operaționale 2021 – 2027”.

De altfel, încă din luna mai aceasta arăta că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă „o şansă istorică pentru că vine în plus faţă de alocaţiile pe care România oricum le avea ca membră a Uniunii Europene, care sunt de peste 30 de miliarde de euro”. Însă în atâtea luni, pare că nu s-a schimbat nimic.

Banii nu au fost niciodată o problemă, ci lipsa proiectelor, lipsa de viziune. 18 ţări folosesc deja toate instrumentele la dispoziţie, noi suntem în faza în care de-abia obţinem aprobările şi, din păcate, nu avem proiecte.

Deci Comisia se plânge de lipsa proiectelor mai ales pe fondurile clasice, pe 2021-2027, pentru că tot ce era mai avansat s-a mutat pe PNRR. Vor fi pentru prima oară opt programe regionale operaţionale, un program destinat sănătăţii, un program de mediu, un program de agricultură şi Fondul pentru o tranziţie justă. (…)

Pe timpul când am fost comisar, am încheiat exerciţiul financiar 2007 – 2014 cu 92,8%, la ora actuală pe 2014 – 2020 rata de absorbţie este de 68%. Dar pentru că s-a făcut în Parlamentul European o derogare, Guvernul poate deconta toate cheltuielile legate de refugiaţi din fonduri europene.

Plus avem aceste şanse istorice, legate de PNRR, unde din păcate suntem foarte întârziaţi, la fel şi cu Programele Operaţionale 2021-2027”, a avertizat Corina Creţu.

Percheziții în București și în 3 județe într-un dosar de înșelăciune; prejudiciul estimat, 2 milioane de euro

Zeci de percheziții în această dimineață pe raza județelor Neamț, Brașov, Ilfov și a municipiului București, într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia și spălarea banilor, în care anchetatorii estimează un prejudiciu de 2 milioane de euro.

Din ce s-a stabilit până acum, ar fi vorba despre o grupare care inițial a fost constituită în București, începând cu luna ianuarie, dar care mai apoi s-a extins în mai multe zone ale țării.

Pentru destructurarea rețelei, sunt efectuate în total 33 de percheziții domiciliare, acțiunea fiind coordonată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor și cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Bucuresti, B.C.C.O. Brașov, S.C.C.O. Neamț, S.C.C.O. Ilfov, I.P.J. Neamț și I.P.J. Ilfov, precum și forțe din cadrul Jandarmeriei Române.

Activitatea grupului infracțional organizat, potrivit DIICOT, are legătură cu comercializarea a diferite mărfuri, totul fiind minuțios pus la punct. Până în acest moment, au fost identificate peste 70 de persoane juridice de pe întreg teritoriul țării, producători sau distribuitori de diferite mărfuri, cărora membrii grupării le-au produs prejudicii materiale.

Acţiunile de inducere în eroare a persoanelor vătămate au avut loc cu ocazia negocierii, încheierii și derulării unor contracte de vânzare cumpărare mărfuri, pentru care nu a existat niciodată intenția de a le achita, prin transmiterea unor instrumente de plată despre care se cunoștea încă de la completare că nu vor putea fi decontate pentru lipsa disponibilului în cont, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste”, arată procurorii.

În comunicatul de presă, DIICOT mai precizează și cum au reușit membrii grupării să inducă în eroare persoanele vătămate:

Într-o primă etapă, membrii grupului au preluat în mod succesiv, prin persoane interpuse, de condiție socială precară, în scopul înlesnirii comiterii infracțiunii de înșelăciune, 3 societăți comerciale, toate cu istoric financiar-bancar și comercial pozitiv, cărora le-au încheiat și asigurări de credit comercial, cu intenția de a crea o aparență de bonitate și stabilitate financiară, astfel încât furnizorii comerciali să accepte livrarea de mărfuri cu plata la termen.

După preluarea societăților, într-o a doua etapă, au fost create conturi de e-mail, prin intermediul cărora au fost lansate cereri de ofertă către diferite persoane juridice, producători sau distribuitori a unei varietăți de mărfuri și produse (de exemplu: autovehicule, combustibili, utilaje, uleiuri, vopseluri şi materiale de construcţie, echipamente de protecţie în construcţii, cherestea, piese auto, aparatură casnică de mică sau mare dimensiune, aparatură electronică şi telefoane mobile, produse de birotică și papetărie, produse alimentare şi produse congelate). Pentru a evita întâlnirea cu reprezentanții furnizorilor și, implicit, identificarea ulterioară de către organele de urmărire penală, membrii grupului au transmis contractele, facturile sau instrumentele de plată prin intermediul altor persoane, prin poștă sau prin e-mail.

Fiecăruia dintre membrii grupului i-a fost atribuită o calitate și o identitate falsă în cadrul societăților comerciale folosite în circuitul infracțional, fiindu-le interzis în mod expres să acționeze în afara “zonei de responsabilitate”. Aceștia au dobândit cunoștințe de specialitate în domeniu și au folosit termeni specifici în discuțiile purtate cu reprezentanții persoanelor vătămate.

Pentru fiecare societate comercială utilizată în activitatea infracțională, au fost închiriate mai multe depozite intermediare, de obicei în mai multe județe din țară, unde mărfurile erau descărcate și ulterior încărcate și transportate către alte puncte de depozitare sau diverși clienți, regula fiind ca marfa să fie livrată direct beneficiarului final, cu excepția situației în care transportatorul era un apropiat al grupului infracțional organizat.

Din cercetări, a rezultat faptul că, în a treia etapă, produsele obținute în mod ilicit au fost valorificate în două moduri: fie au fost vândute, fără documente legale, unor persoane fizice sau juridice la un preț care reprezenta între 40 și 50% față de valoarea de achiziție, fie au fost reintroduse, în mod fictiv, în circuitul comercial, prin întocmirea în fals a unor documente financiar-contabile, în numele altor societăți controlate de grupul infracțional organizat, ascunzându-se proveniența reală a mărfurilor. În acest sens, o parte dintre produse au fost chiar valorificate prin procedura de ofertare publică, fiind achiziționate de către instituții cunoscute din România.

Acționând în această modalitate, prin crearea circuitului de ascundere a provenienței mărfurilor obținute prin înșelăciune, sumele de bani obținute au dobândit o aparență de legitimitate, având în vedere faptul că au fost obținute în urma unor contracte derulate cu instituții publice”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-2.7 ° C
-2.3 °
-3 °
68 %
7.7kmh
0 %
vin
-3 °
S
-2 °
D
-3 °
lun
-2 °
mar
-1 °

Ultimul articol

„Marş la Moscova”, mesajul pentru care un bărbat a fost amendat, după protestul de...

Amendă aplicată ieri unui bărbat, care, în timpul protestului organizat de AUR, a proiectat cu laser pe o clădire mesajul „Marş la Moscova”. Pe acesta...

Social democrații din Iași, supărați pe premierul PNL Bolojan

Social democrații din Iași și-a exprimat astăzi nemulțumirea la adresa premierului PNL Ilie Bolojan, declinând astfel invitația la o întâlnire. Din ce explică într-un comunicat...

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...