Captură video Antena 3
Captură video Antena 3

Polițiștii din Ilfov se află pe urmele unui tânăr care este suspectat că ar fi furat un sac cu peste 56.000 de euro din mașina Poștei Române.

Oamenii legii au făcut apel la cetățeni să îi contacteze în caz că dețin informații în legătură cu bărbatul în vârstă de 20 de ani.

Acesta este, inclusiv la ora actuală, de negăsit.

Cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112, IPJ Ilfov sau cea mai apropiată unitate de poliție

Jaful a avut loc ieri, 1 noiembrie, în jurul orei 11. Marți, un angajat al Poștei Române a apelat 112, precizând că a dispărut un sac ce aparține Poștei Române.

Acesta se afla pe o stradă din Chiajna, cu scopul de a împărți localnicilor banii de pensie.

Sacul cu suma de 56.000 de euro se afla în interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare

La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11:47, un reprezentant al Poștei Române a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 11:40, un angajat (șofer transport valori) la aceeași instituție, l-a sesizat cu privire la faptul că în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare, a dispărut un sac, ce aparține Poștei Române, în care se afla suma de 278.000, și care ar fi fost sustras de însoțitorul acestuia, angajat la aceeași instituție”, transmite IPJ Iflov, conform publicației Gândul.

Articolul precedentPatru polițiști s-au deghizat în supereroi, în cadrul unui raid antidrog
Articolul următorMinistrul Sportului din România a fost acuzat că oferă declarații în limba maghiară
Jurnalist full-time / Pesimist part-time