0.9 C
București
marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 221

Opt consilieri din Popești-Leordeni, conflict de interese: au participat la adoptarea unei hotărâri prin care și-au păstrat mandatele

Agenția Națională de Integritate

Agenția Națională de Integritate a comunicat că nu mai puțin de opt consilieri locali din Popești-Leordeni din cei 20 s-au aflat în conflict de interese în materie administrativă în septembrie anul trecut.

Aceștia au participat la adoptarea unei hotărâri prin care și-au păstrat mandatele, ANI detaliind că cei 8 consilieri au încălcat mai multe prevederi din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, dar și din OUG 57/2019 privind Codul administrativ.

În comunicatul ANI se precizează că cei 8 aleși locali din cadrul CL al Orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov sunt Alexandru Ion, Florin-Radu-Virgil Stan, Ionuț Șerban, Constantin Mitran, Elena Oncuță, Valeriu-Marian Târțău, Silviu Cazacu și Nicolae-Ionuț Lorin, care, „au participat la adoptarea Hotărârii CL din data de 28 septembrie 2021 privind respingerea Proiectului de hotărâre din data de 23 septembrie 2021 cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali, aceștia având un interes personal în problema supusă dezbaterii, deoarece se aflau pe lista celor 8 consilieri locali ale căror mandate au fost declarate încetate de drept”.

Conform informațiilor oficiale, cei 8 fac parte din două formațiuni politice:- Alexandru Ion – Partidul PRO România, Stan – Partidul PRO România, Șerban – Partidul PRO România, Mitran – Partidul PRO România, Oncuță – Partidul PRO România, Târțău – Partidul Național Liberal, Cazacu – Partidul PRO România, Lorin – Partidul PRO România.

Proiectul de hotărâre ajunsese pe ordinea de zi a ședinței din septembrie la inițiativa consilierilor locali ai Alianței USR PLUS Popești-Leordeni, 8 la număr, și prevedea constatarea încetării „de drept, înainte de expirarea duratei normale, conform art. 204 alin. (2) lit. e) din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ a mandatelor”. Articolul la care se face referire la „lipsa nemotivată de la 3 întruniri ale consiliului, convocate pe durata a 3 luni calendaristice, care determină imposibilitatea desfăşurării, în condiţiile legii, a şedinţelor ordinare şi/ sau extraordinare”.

La acel moment, USR PLUS propunea încetarea mandatelor a 10 consilieri locali, dar doi dintre aceștia nu sunt menționați de ANI – Ciotoianu Marian (Partidul PRO România) și viceprimarul Ștefanescu George-Adrian (Partidul National Liberal).

Exclusiv. Judecătorul Stamate Octavian nu e capabil să pronunțe o soluție de un an de zile. Este propus pentru excluderea din magistratură. Dumitru Pelican, în prim plan

sursă foto: Wikipedia

De aproape un an de zile, judecătorul Stamate Octavian, de la Tribunalul Călărași, „se chinuie” să rămână în urmă cu pronunțarea soluțiilor în dosare, respectiv motivarea acestora. Prin repartizare aleatorie, a ajuns la completul al cărui președinte este și un dosar simplu, în care se reclamă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru că nu a comunicat un răspuns la o solicitare în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public.

Concret, s-a cerut acestei instituții publice să comunice CLAR dacă Dumitru Pelican(director al Agenției Municipale de Ocupare a Forței de Muncă București) se face răspunzător în vreun fel pentru că i-a propus unei tinere „să o ia la el, la agenție”, la compartimentul juridic(n.r. captură conversație messenger, despre care Poliția Sector 3 București și Parchetul aceluiași sector au stabilit că e reală, netrucată, așa cum a invocat Dumitru Pelican(n.r. foto)

Dumitru Pelican propunea funcțiile publice pe messenger

Dumitru Pelican. sursă foto: Facebook, profil public

Este evident că acesta se chinuia să comită un abuz „de dragul petentei”. La vremea respectivă(n.r. 2019), cea care a solicitat Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă(ANOFM) să ia măsurile legale și să le comunice petentei a fost Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, în guvernul Orban.

Cu toate acestea, ANOFM a încercat „să o scalde”, fără să răspundă concret la ce a întrebat petenta: a fost sau nu sesizată Comisia de Disciplină în cazul lui Dumitru Pelican? Dacă da, care a fost sancțiunea? Este firesc să cerem informații oficiale, pentru că ne dorim informarea corectă.

Pentru că nu i-a fost respectat dreptul la informare publică, petenta a formulat și reclamație administrativă, ulterior, plângere la instanța de contencios-administrativ, cea din urmă nefiind condiționată de existența primei, cum greșit a amânat judecătorul Stamate Octavian acest dosar.

Judecătorul Stamate Octavian nu e capabil să pronunțe o soluție de un an de zile. Este deja propus pentru excluderea din magistratură. Dumitru Pelican, în prim plan

Judecătorul Stamate Octavian nu e capabil să pronunțe o soluție de un an de zile. Extras Ecris

Astfel, dosarul în care se solicită obligarea ANOFM să răspundă la întrebarea de mai sus în baza Legii 544/2001, a ajuns pe masa judecătorului Stamate Octavian la data de 14. 10 2021. După cum se poate observa din capturile Ecris, după o presupusă cercetare judecătorească, de la data de 17.02.2022 până la data de 28.12.2022, Stamate Octavian amână în continuu pronunțarea acestei cauze. Menționăm că dosarul acesta nu e deloc „stufos”, conține câteva adrese care, se pot citi în maximum 20 de minute, chiar și de un stagiar.

Ce spune legea privind amânarea unei soluții într-un dosar: „În cazul în care pronunţarea hotărârii nu se poate face în ziua când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, instanţa va putea amâna pronunţarea cu cel mult 15 zile. Măsura va fi anunţată de preşedintele instanţei”

 Amânarea pronunţării nu reprezintă o situaţie la care trebuie să se recurgă în mod obişnuit. Aceasta reprezintă o instituţie procesuală de excepţie, împrejurare ce rezultă chiar din primul alineat al textului comentat, care permite amânarea „în cazuri justificate

Din datele pe care zin.ro le-a obținut de la Consiliul Superior al Magistraturii(CSM), Stamate Octavian, fost consilier juridic la ANAF, fost procuror, este deja cercetat disciplinar pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență. Mai mult decât atât, s-a mai pricopsit cu o plângere din același motiv și este propus pentru excluderea din magistratură.

Dacă nici dosarele simple nu pot fi soluționate de magistrați, ne întrebăm ce se întâmplă cu cele complexe, care necesită timp și cunoștințe pentru studiu(?).

Prin amânarea continuă a unei cauze se încalcă dreptul fundamental la soluționarea unei cereri într-un timp echitabil, iar CEDO poate constata acest lucru.

În ultima perioadă, Tribunalul Călărași a fost în centrul mai multor scandaluri publice, în frunte cu cel care a condus această instituție, actual secretar de stat în Ministerul Justiției, George Șerban. Puteți(re)citi aici.

Actualizat. „Culmea transparenței” în Sectorul 6 București. Primarul Ciprian Ciucu lansează achiziții fără să fie aprobate de Consiliul Local. Licitația a fost anulată

Ciprian Ciucu. sursă foto: Facebook

Actualizat, miercuri, 28 decembrie 2022. După cum se poate observa din mențiunile afișate în sistemul public e-licitație.ro, licitația anunțată de primarul Ciucu a fost anulată din cauza nerespectării legii. Mai mult decât atât, am putea spune că „e de râs, dacă n-ar fi de plâns”, edilul Sectorului 6 București a anunțat achiziții de utilaje pentru Administrația Serviciului Public Sector 6, însă, această instituție nu avea banii alocați pentru a le cumpăra. Și, nu, „nici pe datorie” nu se pot cumpăra aceste mașini, după cum susține Ciprian Ciucu nu se poate lua un credit în anul 2023 pentru această achiziție. Rămân câteva întrebări: ce se va întâmpla cu curățenia stradală în Sectorul 6 București, de ce postează pe Facebook edilul Ciprian Ciucu aspecte nesusuținute? „A furat” startul și edilul Ciprian Ciucu se află în campanie electorală?” Ca de obicei, nu a putut răspuns la telefon, însă, probabil că va răspunde în scris solicitărilor noastre.

Licitația anunțată de edilul Sectoruli 6 București a afost anulată

Stire inițială

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 București, încearcă să pară că este transparent și transmite prin intermediul rețelei Facebook, cele mai importante dintre deciziile pe care le ia. Însă, viața (com)bate Facebook ”, ca să adaptăm dictonul „viața bate filmul” în acest caz. Spre exemplu, în urmă cu trei zile(13 decembrie ac) a anunțat că a înființat un nou serviciu subordonat instituției pe care o conduce: Administratia Serviciului Public de Salubrizare Sector 6 (ASPSS6), pentru a fi curat pe străzi într-un mod nepoluant. Imediat cum s-a înființat această structură care va curăța străzile din Sectorul 6 București, inclusiv de zăpadă, a lansat o licitație publică(n.r. 12 decembrie ac), pentru cumpărarea mai multor utilaje.

„Acestă nouă instituție achiziționează în aceste zile utilaje noi, nepoluante”, trasmite Ciprian Ciucu. Cu toate acestea, la data de 15 decembrie ac, inițiază un proiect de hotărâre(n.r. captură foto) prin care supune aprobării Consiliului Local al Sectorului 6 București achiziționarea prin leasing financiar a utilajelor și echipamentelor necesare desfășurării activității Administrației Serviciului Public de Salubrizare Sector 6. Cu alte cuvinte, primarul Ciucu dă startul licitației, apoi(…) îi cheamă pe aleși locali să aprobe ceea ce este în curs de desfășurare(?!) Potrivit normelor în vigoare din administrația publică locală, procedura este următoarea:
licitațiile publice se supun aprobării Consiliului Local, apoi se inițiază procedura de achiziție. Edilulul Sectorului 6 București a procedat invers. După cum reiese din captura foto postată de noi, inclusiv nota de fundamentare pentru această achiziție are o dată ulterioară lansării achiziției(14 decembrie ac)

Primarul Ciprian Ciucu lansează achiziții fără să fie aprobate de Consiliul Local

Proiectul de hotărâre privind organizarea licitatiei este inițiat după lansarea procedurii de achiziție

Astfel, aleșii locali din Sectorul 6 București sunt deja în fața unei situații asupra căreia nu mai au niciun cuvânt de spus, deși aveau atribuția legală să aprobe sau să respingă această situație.

ASPSS6 dorește să cumpere 94 de utilaje pentru curățarea străzilor, iar printre acestea se numără:

-șasiu 18 tone cu suprastructură tip skiploader cu lamă și sărăriță compatibile / 2

-autoutilitară 3.5 t cu benă basculabilă / 10

-șasiu 7 t – 7.5 t cu hooklift, bazin, sărăriță și lamă / 10

șasiu 6×4 cu hooklift, bazin, sărăriță și lamă / 5

-sasiu 4×4 cu hooklift, bazin, sărăriță și lamă / 5

-automăturătoare mare (6-7 mc) / 6

-automăturătoare medie / 6

-automăturătoare mică / 6

-aspirator electric stradal / 30

-automăturătoare mică – Electrică / 2

-autogunoieră (7-8mc) / 12

Ciprian Ciucu nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la această abatere de la regulile adninistrative, însă, pe Facebook, susține că noul serviciu de salubritate stradală va reduce cheltuielile cu aproximativ 20%, dar calitatea va crește. Nu cunoastem, însă, dacă aceste estimări sunt făcute înainte sau după înființarea acestuia, întrucât Ciprian Ciucu seamănă, pe alocuri, cu Nostradamus: „prezice viitorul” care, în fapt, este o situație prezentă creată chiar de el.

Ministrul Muncii asigură că în februarie vor fi alimentate cardurile cu voucherul pentru alimente, dar și cu 700 de lei, sprijinul pentru energie

Foto: Facebook/Marius Constantin Budăi
Foto: Facebook/Marius Constantin Budăi

Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, dă asigurări că nu vor exista probleme în alimentarea cardurilor și efectuarea plăților la începutul anului, iar în februarie vor veni și primele tranșe prevăzute în programul Sprijin pentru România, precum și primele majorări de pensii și salarii.

Chiar dacă luna decembrie este una cu multe zile libele, Budăi a explicat la România TV că au fost făcute demersuri astfel încât funcționarii să acopere tot, chiar dacă aceasta a însemnat program prelungit sau în weekend.

Potrivit declarațiilor ministrului Budăi, au fost discuții inclusiv cu Poșta Română pentru ca „în perioada din decembrie și pentru luna ianuarie să lucrăm și să lucreze și în weekend astfel încât să putem comprima calendarul și pensiile să ajungă în până în 15 – 16 așa cum se plătesc până acum, să ajungă la cetățeni”.

A fost într-adevăr o muncă suplimentară, în condițiile în care, a mai spus Marius Budăi, „pe cuponul lunii ianuarie cei care se încadrează pe categorii de venituri vor avea înscrise și sumele pentru prima tranșă a plății din programul Sprijin pentru România. În luna februarie urmând să fie alimentat acel card 250 de lei, dar și suma de 700 de lei din sprijinul pentru energie”.

Anul 2023 nu înseamnă însă doar continuarea programelor de sprijin pentru categoriile vulnerabile, ci și mult anunțatele majorări de pensii și salarii, ministrul explicând că „salariile (…) se plătesc luna în curs pentru luna trecută în februarie, deci vor ajunge la cetățeni în luna februarie”.

Budăi a mai ținut să accentueze că au fost făcute eforturi constante încă de la început „neestimând si negândindu-ne ca în februarie vom avea și un război la graniţă care a accentuat această situaţie complicată și a făcut ca și inflația și criza prețurilor din energie să fie mai accentuată şi preţurile s-o ia în sus”, însă totul s-a rezolvat:

Noile cupoane au în componența lor majorarea valorii punctului de pensie, de la 1.586 la 1.785. Acesta este cel mai mare salt, de 199 de lei.

Cu această nouă majorare şi cu suma pe categorii de venituri, până la 1.500 de lei, apoi între 1.500 și 2.000, apoi între 2.001 si 3.000 de lei. Suma respectivă este în josul cuponului, în stânga, trecută separat, și în dreapta suma totală de încasat.

Vom avea și măsuri de sprijin pentru plata energiei, acei 1.400 de lei împărţiţi în două tranşe. După care, tot în luna ianuarie, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități și o majorare cu rata inflației a alocațiilor pentru copii”.

Consumatorii casnici de energie cu mai multe locuri de consum nu vor mai depune declarații pentru plafonarea prețurilor

Foto: România Liberă
Foto: România Liberă

Se modifică din nou legislația legată de facilitățile oferite consumatorilor în ceea ce privește prețul la energie electrică. După ce chiar luna aceasta au fost anunțate noi reguli pentru ca populația să beneficieze de un preţ final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică, pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025, Guvernul ia în considerare serios să mai schimbe ceva pe alocuri.

Inițial, era vorba că, pentru plafonarea prețului, clienţii urmau să depună declarații pentru plafonarea prețurilor. Nu toți însă, ci doar cei care „utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum şi clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă”.

Acum, Guvernul ia în considerare să eliminarea obligativităţii depunerii declaraţiei pe propria răspundere în cazul consumatorilor de energie care au mai multe locuri de consum, conform ordinii de zi a ședinței anunțate astăzi de la 12.00.

Concret, este vorba despre un proiect pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, explicația fiind aceea că era necesară clarificarea „unor prevederi (…) în scopul reconsiderării unor elemente ale schemei de sprijin în vederea asigurării aplicării acesteia în mod unitar pentru toţi consumatorii casnici, luând în considerare numai nivelul lunar de consum de energie electrică şi nu şi alte criterii, potential discriminatorii, precum numărul locurilor de consum”.

Prin prezentul proiect de act normativ se propune abrogarea art. 1 alin (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare, eliminându-se obligaţia clienţilor casnici care au locuri de consum la domiciliu şi la reşedinţă de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Director la uzina care produce armament din Plopeni, acuzat că a primit bani și carne de miel pentru câteva contracte

Sursa: Google maps

Actualul director comercial al Uzinei Mecanice Plopeni SA, dar și consilierul juridic al unității sunt acuzați de fapte de corupție, în legătură cu atribuirea unor contracte.

Acuzațiile vizează fapte din primăvara acestui an, când directorul Marian Bratu era consilier în management al directorului general din Uzina Mecanica Plopeni SA, postură din care, spun procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, ar fi reușit să „negocieze” pentru sine o cotă parte din două contracte.

Uzina Mecanica Plopeni este încă unul dintre producătorii autohtoni de muniție, care fabrică o gamă diversificată de muniție de artilerie, de la calibrul 23 la 152 mm, însă contractele de care este acum legat numele directorului comercial Bratu și al consilierului juridic Claudia Oprișenescu au legătură cu un contract de livrare produse de curățenie.

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție, care urmează a fi analizat la Tribunalul București, Bratu este acuzat de trafic de influență, iar consilierul juridic pentru complicitate la această infracțiune. În total, directorul Bratu este acuzat că și-a „tras” beneficii de mii de euro, dar și… o carcasă de miel, pentru că tot era în preajma Paștelui!

În cursul lunii aprilie 2022, în calitate de consilier în management al directorului general al Uzina Mecanica Plopeni SA, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, consilier juridic, ar fi pretins și primit de la un om de afaceri (martor) sume de bani și alte produse, în schimbul exercitării influenței asupra directorului general al uzinei, în vederea aprobării unei plăți, a emiterii unor bilete la ordin și a continuării raporturilor comerciale pe care uzina le avea cu firma omului de afaceri.

Concret, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, ar fi pretins de la omul de afaceri 50% din valoarea unui contract de livrare produse de curățenie (aprox. 60.000 lei) și 50% din valoarea contractelor viitoare pe care uzina ar fi urmat să le încheie cu firma omului de afaceri. Ulterior, primul inculpat, cu ajutorul coinculpatei, ar fi primit pentru sine și pentru alții, sumele de 8.500 euro, 7.000 lei și 13 carcase de miel pentru Paște (în valoare de aprox. 6.000 lei) în scopul anterior menționat”, arată procurorii DNA.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite eșalonat în 6 rate egale

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Clienții Hidroelectrica, fie ei casnici sau non-casnici, pot solicita companiei furnizoare de energie electrică eșalonarea plății facturilor.

Anunțul a fost făcut de companie, potrivit Hotnews, facilitatea oferită fiind aceea de a da posibilitatea clienților de a opta pentru eșalonarea sumelor restante, plata urmând a fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale.

Chiar dacă termenul de plată a facturilor emise este de 45 de zile în cazul clienților casnici și 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, la cerere, data poate fi modificată, astfel încât facturile scadente să aibă un alt termen.

Potrivit sursei citate, Hidroelectrica a pus la dispoziție formulare tip pentru cererea de eșalonare, diferite în funcție de clienți. Astfel, clientii casnici trebuie să completeze formularul disponibil aici, în timp ce formularul tip pentru cererea de eșalonare a clientilor non-casnici poate fi descărcat de aici.

Ulterior, formularele pot fi trimise fie la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro, fie, în format fizic, la sediile sucursalelor Hidroelectrica, precum și la sediul central.

Conform Antena 3, Hidroelectrica ocupă a treia poziţie în topul furnizorilor de energie electrică din România, compania având, până la 31 decembrie, o ofertă de preţ de 0,25 lei/kwh. Sursa citată arată că, după 1 ianuarie, societatea susţine că va avea în continuare cel mai bun tarif din piaţă.

Anca Dragu, despre proiectul de lege privind pensiile speciale: „O cosmetizare pe ici, pe colo”

Sursa: Facebook

Înainte de Crăciun, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunța că a finalizat proiectul de Lege privind reforma pensiilor de serviciu, reformă prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care, din ce reiese dintr-un comunicat de presă, „respectă atât prevederile PNRR, cât și deciziile CCR, iar cheltuielile totale cu pensiile și indemnizațiile de serviciu se ajustează conform angajamentelor asumate”.

Situația nu ar fi totuși atât de roz pe cât este prezentată potrivit senatoarei USR Anca Dragu, fostă președintă a Senatului, care a explicat pentru Mediafax că proiectul propus nu vine în realitate cu o rezolvare simplă în esență: „pensiile trebuie să fie plătite în funcţie de cât a contribuit fiecare”.

Pe scurt, din ce prezintă ministerul, „proiectul de act normativ stabilește că nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depășească salariul primit în perioada activă, dar și faptul că pensiile care sunt deja în plată se vor recalcula pentru a respecta noul principiu și pentru a elimina discriminările între cei care sunt deja în plată și viitorii pensionari. Un alt element de noutate constă în creșterea vechimii în specialitate la minim 15 ani, iar pentru justiție aceasta va fi de minim 25 de ani, fără perioade asimilate, iar baza de calcul se reduce de la 80% la 65% din media veniturilor brute din 12 luni consecutive de activitate, cu excepția magistraților, potrivit deciziilor CCR”.

Or Anca Dragu atrage atenția că totul este de fapt „o cosmetizare pe ici, pe colo la condiţiile în care se acordă aceste pensii”, punând accent pe faptul că „această reformă a pensiilor speciale nu este numai un angajament în PNRR, ci este o datorie morală faţă de români”.

Ar putea fi mai avantajos pentru multe categorii de pensionari cu acest regim de pensii speciale, pentru că pot fi alese 12 luni consecutive cele mai bine plătite dintr-o perioadă mai lungă, din mai mulţi ani.

Până acum, se lua ultimul an. Şi atunci, ştim bine că există aceste salarii de merit care se pot acorda şi dacă cineva a avut, să zicem, acum cinci ani salariu de merit care a însemnat cel puţin 30% mai mult la salariu, poate prin acest proiect de lege să nu se mai raporteze, dacă iese la pensie, la salariul din 2022, ci la acest venit crescut prin salariul de merit de acum cinci ani, să zicem. (…)

Ideea este foarte simplă: pensiile trebuie să fie plătite în funcţie de cât a contribuit fiecare, de acest regim al contributivităţii şi asta s-a angajat Guvernul că face în cadrul acestor reforme, prin care economia românească să devină una mai rezistentă, rezilientă, în faţa şocurilor, a crizelor”, a explicat Anca Dragu pentru sursa citată.

Viorica Dăncilă are o convingere: „Nu au existat motive concrete privind respingerea aderării României în Schengen”

Digi24

Fostul premier Viorica Dăncilă a fost invitată în studioul Realitatea, unde a vorbit și despre un subiect care încă stârnește dezbateri: aderarea României la spațiul Schengen.

Convingerea fostului premier PSD este că „nu au existat motive concrete privind respingerea aderării României în Schengen”, mai ales că, inclusiv în opinia acesteia, țara noastră era mai mult decât îndreptățită să se alăture statelor Din Uniunea Europeană care au liberă circulație în acest spațiu.

Din ce a subliniat Viorica Dăncilă, motivele invocate de Austria, singura țară care s-a opus – decisiv – strict în ceea ce privește aderarea României, nu aveau un fundament real.

Trebuie să pornim de la premisa că aderarea la Schengen a României este un drept legitim al țării noastre (…).

Noi vrem să vedem lucruri concrete, vrem să fie respectat tratatul, tratat care prevede că atunci când îndeplinesc criteriile tehnice trebuie să intru în spațiul Schengen.

Legarea Schengenului când de MCV, când de politica de migrație, sunt lucruri care nu trebuie făcute la nivel european de niciun stat membru și în același timp trebuie să pornim de la valorile europene care stau la baza UE, și anume solidaritatea, unitatea și coeziunea, care vedem că în cazul României și Bulgariei nu sunt respectate.

Eu cred că Austria a avut date complete de la instituțiile europene, de la Frontex, și a știut de la început acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă pentru sursa citată, în condițiile în care recent, vicecancelarul austriac Werner Kogler a punctat că adevărata sursă a problemei migrației ilegale provine din Ungaria și nu din România.

Însă Dăncilă a explicat la rândul său că demersuri în forurile de justiție europene privind respingerea aderării noastre la Schengen sunt greoaie, dar că ar fi o soluție pentru un alt rezultat:

Ca să mergem cu problemele legate de Schengen către Curtea Europeană de Justiție trebuia să fie pe ordinea de zi, să fie respins și pe urmă să putem să mergem către Curtea Europeană.

Acum ar trebui să facem acest lucru când avem toate motivele: România a îndeplinit toate condițiile, a intrat pe ordinea de zi JAI și a fost respinsă de către Austria”.

Președintele ANPC și-a făcut public numărul de telefon și așteaptă reclamații pe WhatsApp

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a intrat într-o nouă etapă a comunicării.

Ieri, acesta și-a făcut public numărul de telefon, cu mențiunea că așteaptă doar mesaje pe WhatsApp în cazul în care consumatorii vor să sesizeze nereguli. Promisiunea acestuia este că va acționa în consecință.

Potrivit postării de pe Facebook, Horia Constantinescu poate fi cotactat la numprul 0️745.999.111, de oricine: „Fie că sunteți angajat, curier, client, rudă, prieten, dușman, vecin etc, dacă sunteți credincios, responsabil, cu spirit civic, atunci, printr-un simplu mesaj îmi poți semnala neregulile, pe care eu mă voi preocupa să le sancționăm IMEDIAT!”.

Sfatul lui Constantiescu este, așa cum am arătat, că se va apleca doar la mesajele primite pe WhatsApp, unde așteaptă fie „informații legate de abateri privind activitatea operatorilor economici (firme/ societăți comerciale), ce pun în pericol sănătatea consumatorilor”, fie
despre nereguli în activitatea colegilor mei”.

Ceea ce promite președintele ANPC este „confidențialitate maximă”. „Hai să scoatem la lumină adevărul și să STOPAM fărădelegea”, este îndemnul acestuia, cu mențiunea că, la acea dată, deja avea ceva informații legate de anumite unități din Brașov, unde comisarii ANPC, coordonați de vicepreședintele Mihai Culeafă au descins și, în urma abaterilor constatate „au închis mai multe pretins restaurante”.

Astăzi, Horia Constantinescu a revenit și a precizat că personal va participa la o serie de controale:

Îmi transmit din țară coordonatori că avem zone tratate cu superficialitate în ultimii ani. (…)
Mulțumesc tuturor celor care deja mi-au transmis mesaje pe numarul de telefon pus la dispoziție ieri. La unele dintre locații deja au ajuns colegii noștri și se confirmă informațiile.

Aștept în continuare mesajele dumneavoastră, inclusiv legate de activitatea colegilor mei. Este ca și cum am face curat doar în curte dar în casă nu.

La Brașov, de exemplu, unde se confirmă toate informațiile, peste nouă locații au fost deja oprite. De peste șapte ani nimeni nu le verificase”.

Demisie în PNL: Silviu Mănăstire renunță la funcția de secretar general adjunct

Sursa: Facebook

Silviu Mănăstire, fost realizator de emisiuni TV până anul acesta, când a decis să se alăture PNL, unde a fost chiar ales în funcția de secretar general adjunct, face un pas în spate.

După ce în media a apărut un articol legat de implicarea acestuia într-un scandal domestic, în urma căruia instanța i-a interzis să se apropie de iubita sa, Mănăstire a anunțat că, pe moment, se autosuspendă din funcție.

Informația privind scandalul din jurul lui Silviu Mănăstire a fost publicată ieri de G4Media, unde se precizează că, în iulie 2020, prin decizie definitivă a Tribunalului București, acesta a fost obligat ca, timp de două luni, să păstreze o distanță de minim 300 de metri față de iubita sa.

Sursa citată arată că măsura fusese instituită după ce, în noaptea de 14 mai 2020, femeia fusese agresată de Mănăstire, pe atunci realizator al unei emisiuni de televiziune. Legat de această informație, Mănăstire a declarat că „Ne-am certat și ne-am împăcat după 2 săptămâni”.

Astăzi însă, Silviu Mănăstire a anunțat public pe Facebook că, pe moment, renunță la funcția pe care o deține în PNL:

Se pare că noua Direcție neomarxistă din politică și presa useristă este linșajul la viața privată. Minciuna grosieră transformată în ciomag de Crăciun!

Dacă așa e moda de azi, voi acționa și eu în consecință, fără milă și fără regrete. Așa se va juca acest joc pentru 2024.

Până lămuresc pe căi legale mizeria produsă de Tapalaga, de sclavul lui trist Semeniuc și umflată politic de “istericul Ghinea” mă autosuspend din funcția de secretar general adjunct al PNL. Să am timp să mă ocup de niște băieți, ca pe vremuri. Nu mor caii când vor câinii!”.

Fost consilier în Ministerul Sănătății, condamnat pentru corupție

Ministerul Sănătății

Un fost consilier în cadrul Ministerului Sănătății, care a deținut inclusiv funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru fapte comise în urmă cu mai bine de 6 ani.

Pe numele său Dan Dumitrescu, inculpatul a admis astfel că se face vinovat de fapte de trafic de influență, înțelegerea fiind aceea de a primi o condamnare de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare.

Acordul mai trebuie însă analizat și în instanță, la Tribunalul București, acolo unde a ajuns și un rechizitoriu pe numele unui om de afaceri, acuzat de trafic de influență, în legătură cu faptele recunoscute deja de Dumitrescu.

„În perioada februarie – august 2016, inculpatul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediar, suma totală de 67.000 lei.

Inculpatul Dumitrescu Dan ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali din cadrul unei agenții naționale și din mai multe ministere, în vederea accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, precum și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.

În perioada august 2015 – ianuarie 2016, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză i-ar fi propus aceluiași martor să participe la mai multe licitații organizate de societatea sa în vederea obținerii unor fonduri europene, pe care l-ar fi asigurat că le va și câștiga, în virtutea unei pretinse influențe pe care primul susținea că o are asupra unor funcționari publici din mai multe ministere.

În schimbul câștigării licitațiilor, inculpatul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro și 300.000 lei.
De precizat este faptul că, două dintre licitații au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câștigată de firma martorului, după executarea contractului și încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită inculpatului suma de 300.000 lei pretinsă anterior
”, a detaliat DNA.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.9 ° C
1.6 °
0.5 °
88 %
2.7kmh
100 %
mar
4 °
mie
8 °
J
4 °
vin
4 °
S
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...