Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a intrat într-o nouă etapă a comunicării.

Ieri, acesta și-a făcut public numărul de telefon, cu mențiunea că așteaptă doar mesaje pe WhatsApp în cazul în care consumatorii vor să sesizeze nereguli. Promisiunea acestuia este că va acționa în consecință.

Potrivit postării de pe Facebook, Horia Constantinescu poate fi cotactat la numprul 0️745.999.111, de oricine: „Fie că sunteți angajat, curier, client, rudă, prieten, dușman, vecin etc, dacă sunteți credincios, responsabil, cu spirit civic, atunci, printr-un simplu mesaj îmi poți semnala neregulile, pe care eu mă voi preocupa să le sancționăm IMEDIAT!”.

Sfatul lui Constantiescu este, așa cum am arătat, că se va apleca doar la mesajele primite pe WhatsApp, unde așteaptă fie „informații legate de abateri privind activitatea operatorilor economici (firme/ societăți comerciale), ce pun în pericol sănătatea consumatorilor”, fie
despre nereguli în activitatea colegilor mei”.

Ceea ce promite președintele ANPC este „confidențialitate maximă”. „Hai să scoatem la lumină adevărul și să STOPAM fărădelegea”, este îndemnul acestuia, cu mențiunea că, la acea dată, deja avea ceva informații legate de anumite unități din Brașov, unde comisarii ANPC, coordonați de vicepreședintele Mihai Culeafă au descins și, în urma abaterilor constatate „au închis mai multe pretins restaurante”.

Astăzi, Horia Constantinescu a revenit și a precizat că personal va participa la o serie de controale:

Îmi transmit din țară coordonatori că avem zone tratate cu superficialitate în ultimii ani. (…)
Mulțumesc tuturor celor care deja mi-au transmis mesaje pe numarul de telefon pus la dispoziție ieri. La unele dintre locații deja au ajuns colegii noștri și se confirmă informațiile.

Aștept în continuare mesajele dumneavoastră, inclusiv legate de activitatea colegilor mei. Este ca și cum am face curat doar în curte dar în casă nu.

La Brașov, de exemplu, unde se confirmă toate informațiile, peste nouă locații au fost deja oprite. De peste șapte ani nimeni nu le verificase”.

Articolul precedentDemisie în PNL: Silviu Mănăstire renunță la funcția de secretar general adjunct
Articolul următorViorica Dăncilă are o convingere: „Nu au existat motive concrete privind respingerea aderării României în Schengen”