Ministerul Sănătății

Un fost consilier în cadrul Ministerului Sănătății, care a deținut inclusiv funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru fapte comise în urmă cu mai bine de 6 ani.

Pe numele său Dan Dumitrescu, inculpatul a admis astfel că se face vinovat de fapte de trafic de influență, înțelegerea fiind aceea de a primi o condamnare de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare.

Acordul mai trebuie însă analizat și în instanță, la Tribunalul București, acolo unde a ajuns și un rechizitoriu pe numele unui om de afaceri, acuzat de trafic de influență, în legătură cu faptele recunoscute deja de Dumitrescu.

„În perioada februarie – august 2016, inculpatul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediar, suma totală de 67.000 lei.

Inculpatul Dumitrescu Dan ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali din cadrul unei agenții naționale și din mai multe ministere, în vederea accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, precum și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.

În perioada august 2015 – ianuarie 2016, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză i-ar fi propus aceluiași martor să participe la mai multe licitații organizate de societatea sa în vederea obținerii unor fonduri europene, pe care l-ar fi asigurat că le va și câștiga, în virtutea unei pretinse influențe pe care primul susținea că o are asupra unor funcționari publici din mai multe ministere.

În schimbul câștigării licitațiilor, inculpatul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro și 300.000 lei.
De precizat este faptul că, două dintre licitații au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câștigată de firma martorului, după executarea contractului și încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită inculpatului suma de 300.000 lei pretinsă anterior
”, a detaliat DNA.

Articolul precedentDirectoarea APIA Argeș, judecată pentru corupție, în legătură cu măsluirea unui concurs
Articolul următorDemisie în PNL: Silviu Mănăstire renunță la funcția de secretar general adjunct