Energie electrica - Foto pexels.com -
Energie electrica - Foto pexels.com -

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a ținut ieri să aducă lămuriri vizavi de informațiile potrivit cărora consumatorii casnici trebuie să facă propriile demersuri pentru a beneficia de un preț plafonat la energie electrică.

Potrivit Autorității, nu toți românii trebuie să fie preocupați de acest aspect, ci doar câteva categorii aparte, iar în rest plafonarea se face automat, ca și până acum. De altfel, și Zoltan Nagy Bege, vicepreședinte ANRE, a precizat același lucru: „Consumatorii finali care au un singur loc de consum nu trebuie să depună cerere sau deplaraţie pe proprie răspundere pentru a beneficia de plafonare. Absolut toţi cei care au un singur loc de consum vor beneficia automat, fără să facă absolut niciun demers, cu condiţia să se încadreze în tranşele de consum prevăzute în lege”.

După cum se obișnuiește în România, legislația legată de plafonarea prețurilor a fost din nou modificată, astfel că sunt noi reguli pentru ca populația să beneficieze de un preţ final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică, pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025.

Potrivit ANRE însă, „numai clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum şi clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă, trebuie să depună Cerere şi Declaraţie pe proprie răspundere la furnizor, restul clienţilor casnici beneficiază de preţ plafonat în mod automat fără alte formalităţi”.

Totodată, ANRE a calculat și numărul românilor care au preţ final facturat plafonat de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus – circa 5 milioane de clienţi casnici, în vreme ce aproximativ 2,8 milioane de clienţi casnici au preţul final facturat plafonat de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus.

Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus;
în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind cca. 0,8 milioane de clienţi casnici.

Menţionăm că, în cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, astfel: clientul final casnic cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar,
clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.

Având în vedere noile categorii de clienţi finali introduse care pot beneficia de preţul plafonat în urma depunerii unei cereri şi declaraţii la furnizorul de energie electrică, pentru a uşura procedura, ANRE a elaborat un model de Cerere şi un model de Declaraţie pe proprie răspundere pentru a fi folosite în relaţia cu furnizorul. Atât Cererile, cât şi Declaraţiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât şi în format electronic. Modelele pot fi descărcate de pe pagina oficială de internet a ANRE, www.anre.ro”, mai precizează ANRE.

Articolul precedentAlexandru Cumpănașu, trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene
Articolul următorExclusiv. Depozitarea gunoiului din București, între autonomie și monopol(ne)controlat. Războiul dintre ECO SUD SA și administrație se duce în instanță, pe banii cetățenilor