foto: arhivă Ziarul de Investigații

Să fiu elegant, ca să nu fiu dat în judecată. Nici nu știu cum să zic(…) Va începe o campanie de denigrare, cu ONG-uri, cu presa, că societatea care deține monopol economic(n.r. ECO SUD) când se va vedea în pierdere economică(…)”este un fragment din discursul primarul Sectorului 6 București, Ciprian Ciucu, la semnarea unui contract de gestionare a deșeurilor cu fonduri nerambursabile. Este unul dintre primarii din București care a vorbit cu teamă despre presiunea pe care o exercită societatea ECO SUD SA, cea care administrează groapa de gunoi „Vidra”.(n.r. locul de depozitare a deșeurilor din Capitală).

Nici Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, nu a dorit să detalieze de ce nu se ajunge la un acord între administrația locală și firma ECO SUD SA în ceea ce privește depozitarea deșeurilor, limitându-se în a menționa că „sunt zeci de procese pentru un tarif nerecunocut de Consiliul General București”, aplicat de această firmă.

Cu alte cuvinte, Bucureștiul depozitează gunoiul la un tarif mult mai mare decât cel pe care l-au stabilit aleșii locali, iar ECO SUD stăruie în aplicarea acestuia, chiar dacă instanțele judecătorești nu s-au pronunțat favorabil în menținerea acestui cost.

Cum acționează ECO SUD SA pentru a bloca licitațiile chiar și când nu are interes economic

Iată ce a transmis Primăria Capitalei, la solicitarea noastră: „Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 227/06.07.2021  s-a dispus majorarea tarifului de depozitare aferent perioadei de referință la suma de 24,9 euro TVA inclus, fiind astfel pusă in executare Sentința Civilă nr. 2885/17.04.2019 pronunțată de Tribunalul București – Sectia a II-a Contencios Administrativ si Fiscal.

  • SC ECO SUD SA a formulat cerere privind anularea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 227/06.07.2021, iar prin Sentința Civilă nr. 6079/ 17.11.2022, pronunțată în dosarul nr. 4368/3/2022, Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Contencios Administrativ si Fiscală a dispus respingerea acestei cereri.

În prezent, acest tarif menționat mai sus reprezintă singurul tarif aprobat de autoritatea deliberativă a municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. l din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 și în conformitate cu hotărârea judecătorească sus menționată”, se arată în comunicarea transmisă zin.ro, de către Primăriei Capitalei.

„Val” de procese între ECO SUD SA și administrația locală din București

De fapt, ECO SUD SA nu recunoaște acest tarif aprobat de Consiliul Local și așa cum zin.ro a mai scris, această companie cere primarilor din București să aprobe în ședință de Consiliu Local un tarif de 42,40 EUR/tona de gunoi depozitată, sumă din care nu face parte și taxa de Mediu. Această majorare nefundamentată suficient economic, potrivit surselor noastre, are consecințe directe asupra populației: operatorii de salubritate sunt nevoiți să suporte cheltuieli mai mari, peste planificarea financiară anuală și, nu în ultimul rând, bugetele locale se diminuează simțitor în dauna directă a locuitorilor din București.

Instanța va decide în ianuarie 2023, dacă ECO SUD SA va da banii înapoi. Peste 131 de milioane de lei, „în joc”

Curtea de Apel București va decide pe 13 ianuarie 2023, dacă ECO SUD SA va restitui suma de 131.728.166,74 de lei, despre care AUTORITATEA NATIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE(ANRSC) spune că a fost încasată nelegal de această firmă, prin aplicarea unor tarife de depozitare a deșeurilor din București.

Potrivit Notei de control nr. 917967/25.11.2021 emisă de ANRSC, în urma unui control neplanificat la ECO SUD SA, instituția de control a constatat faptul că ECO SUD SA ar fi încasat un tarif nereglementat aferent operațiunilor de depozitare a deșeurilor provenite din Municipiul Bucuresti efectuate de aceasta. Concluziile acestei adrese sunt acelea ca, printre altele, ECO SUD SA trebuie să restituie suma de 131.728.166,74 de lei, reprezentând tarif încasat nelegal.

Primăria Capitalei a informat primăriile de sector cu privire la situația constatată de către ANRSC, învederând acestora faptul că în măsura în care, in urma verificărilor pe care instituțiile de sector le vor efectua, se va constata faptul că există plăți efectuate de către acestea referitoare la un tarif nereglementat, au dreptul de a solicita restituirea acestora de la beneficiarul plății, potrivit art. 43 alin. (7) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice”, a transmis Primăria Muncipiului București, pentru zin.ro.

De la autonomie, la monopol(ne)controlat. Războiul dintre ECO SUD SA și administrația locală din București, pe banii cetățenilor

Cu toate acestea, reacția primarului Capitalei, Nicușor Dan, nu este suficientă în această situație. Avea posibilitatea legală să amendeze firma ECO SUD SA, mai ales după ce instanța s-a pronunțat favorabil Primăriei București, în ceea ce privește diferența dintre tarifele aplicate și cele pretinse de ECO SUD SA, dar nu a făcut-o. Această firmă a pretins suma de 267.905.730 lei de la Primăria Capitalei(n.r. ca diferență între cele două tarife 42,40 EUR-cerut de ECO SUD SA, de 24,9 euro aprobat de Consiliul General)

În prezent, acest tarif menționat mai sus reprezintă singurul tarif aprobat de autoritatea deliberativă a municipiului București. Menționăm că sumele aferente depozitării deșeurilor provin potrivit legii, de la bugetele primăriilor de sector ale Municipiului București, Municipiul București neefectuând niciodată plăți cu această destinație, ci având potrivit legii exclusiv calitatea de autoritate care aprobă tariful de depozitare practicat de operatorul de depozitare”, ne-a precizat Primăria Municipiului București.

Pe hârtie a „dispărut” monopolul, nu și războiul pentru gestionarea deșeurilor

Chiar dacă în dialogul pe care reporterii zin.ro au încercat să-l poarte cu reprezentanți ECO SUD SA, oficialii acestei companii nu au recunoscut că ANRSC le contestă tarifele și spațiile pentru depozitare, considerând că „acea notă de control a ANRSC este falsificată de autoarea articolului(!!!), demersurile noastre jurnalistice nu fac decât să arate, inclusiv prin acte oficiale, că războiul dintre adminsitrația locală și ECO SUD SA se duce, de fapt, pe banii bucureștenilor.

Până de curând, reprezentanții ECO SUD susțineau că dețin „monopolul controlat” în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, însă, prin prdonanța 38/2022, s-a stabilit ca primăriile de sector pot depozita deșeurile în județe învecinate. Mai exact, deșeurile din Capitală pot fi depozitate și la alte gropi de gunoi, din alte județe, însă, ECO SUD SA are grijă să intervină în derularea unor licitații, chiar și atunci când valoarea contractului nu prezintă interes economic.

Nicio reacție de la Consiliul Concurenței

De asemenea, intervine și în procesul de autorizare al altor firme concurente, prin ONG-uri pe care le controlează, așa cum zin.ro a mai relatat. Un astfel de exemplu este cel al gropii de gunoi „Glina”, care, la acest moment, nu își poate desfășura activitatea din cauza unor acțiuni în instanță demarate de aceste entități, sub pretextul că „poluează”.

Scopul acestor campanii denigratoare este acela de crea panică în rândul populației și de a afecta negativ imaginea publică a ECOREC S.A. și în același timp de a intimida autoritățile publice din România în scopul ca acestea ar putea contracta serviciile neconforme prestate de companii concurente care își doresc obținerea monopolului asupra pieței deșeurilor”, susțin reprezentanții ECOREC SA.

Cu toate acestea, Consiliul Concurenței nu a luat nicio măsură oficială pentru verificarea acestei posibile concurențe neloiale, inițiată de reprezentanții ECO SUD SA.

Ziarul de Investigații face demersuri pentru a afla de ce această instituție „ocolește” activitatea de depozitare a deșeurilor.

Citește și: UPDATE – Eco Sud SA a jefuit bucureștenii prin tarifele la gunoi. Document

Articolul precedentANRE, despre plafonarea prețului la energie electrică: cine trebuie să depună cerere la furnizor
Articolul următorFostul șef al DSVSA Botoșani, trimis în judecată pentru abuz în serviciu; două angajate cer daune
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”