2.7 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 218

Profil de Primar – Nicușor Dan, paradoxul unui mandat controversat: Grea lovitură de unde se aștepta cel mai puțin

Nicusor Dan - Foto Facebook

Deși este greu de obținut acest titlu, Bucureștiul fiind condus de-a lungul timpului de diverși primari controversați, care au fost ținta unor aspre critici venite din partea locuitorilor orașului, Nicușor Dan este de departe cel mai contestat primar general pe care l-a avut Capitala.

După doar un an de mandat în spațiul public au apărut discuții și chiar o inițitivă privind strângerea de semnături pentru demiterea prin referendum a Primarului General. O petiție a fost lansată în acest scop pe internet, în prezent demersul având peste 1.400 de semnături.

Nici preluarea mandatului nu a fost una liniștită, existând acuze foarte grave cu privire la fraudarea votului, mai ales prin prisma desfășurării alegerilor locale în Sectorul 1, unde Clotilde Armand a ajuns în cele din urmă primar după un scandal monstru.

Cert este că la nici doi ani de la preluarea mandatului, Nicușor Dan era criticat din toate părțile, chiar și de către mulți dintre cei care spun că l-au votat, în cele mai multe din aspectele ce țin de managerierea Bucureștiului. Iar scandalurile continuă să se țină lanț.

Criticile vizează lipsa căldurii și a apei calde, scumpirea agentului termic, scumpirea spațiilor de parcare, traficul infernal, întârzierea lucrărilor de infrastructură, mizeria de pe străzi, parcurile publice murdare și neîngrijite, blocarea autorizațiilor de construcții, comportamentul abuziv și încălcarea voită a unor prevederi legale, tăierea sau reducerea ajutoarelor financiare oferite de Primăria Generală persoanelor defavorizate și, în urma decesului tragic al unei femei pe maidanele de lângă Lacul Morii, cauzat de atacul unor câini, proasta gestionare a situației câinilor fără stăpân din Capitală și deturnare fondurilor ASPA – Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.

”Apă caldă de a doua zi”

Poate cele mai multe și mai vehemente acuzații i-au fost aduse actualului Primar General în privința lipsei căldurii și a apei calde în locuințele racordate la rețeaua publică de termoficare.

Cu atât atât mai mare a fost supărarea bucureștenilor cu cât Nicușor Dan a promis în campania electorală că va rezolva aceste probleme la puțin timp de la preluarea mandatului. În realitate însă, problemele s-au agravat și avariile survenite la rețeaua de termoficare au făcut ca în numeroase ocazii zeci de blocuri cu sute de apartamente să fie lipsite de apă caldă și căldură pentru săptămâni întregi, pe timp de iarnă.

Ulterior, Nicușor Dan a negat că a promis rezolvarea în termen scurt a problemelor, dar declarațiile și promisiunile sale rămân publice. Dincolo de afirmațiile făcute în campania electorală, Nicușor Dan a declarat în octombrie 2020, imediat după preluarea mandatului:

Toată lumea va avea căldură şi apă caldă, dar o să avem câteva sute de avarii. Promisiunea este că în modul cel mai transparent o să le facem, o să le rezolvăm în cel mai scurt timp posibil. Asta este miza pentru aceste următoare săptămâni. Bineînţeles, începând cu primăvară, când vremea o permite, o să încercăm să luăm bani europeni şi o să încercăm să facem treaba serioasă de înlocuire a reţelei”.

El a promis că se va răspunde la telefon bucureştenilor care sună la compania de termoficare.

Asta este o promisiune, că o să îmbunătăţim semnificativ relaţia cu bucureştenii pe această chestiune. În primul rând o să răspundă tot timpul cineva la telefon, în al doilea rând o să spunem foarte onest care este termenul în care se va rezolva acea avarie”, a mai precizat Dan, potrivit spotmedia.ro.

Cu aceeași ocazie, Nicușor Dan a mai afirmat că ”în doi ani îmbunătăţirile or să fie sensibile”, dar iarna 2022/2023 i-a prins pe bucureșteni într-o situație cel puțin la fel de rea ca în 2020. Peste 1.000 de blocuri și imobile din București nu au avut apă caldă și căldură la finele lui decembrie 2022 și trecerea în 2023, ceea ce înseamnă că 11% din sistemul de termoficare al orașului nu funcționa normal, potrivit aplicației mobile TermoAlert, conform ziare.com.

Termoenergetica a anunțat că 1.029 de imobile din oraș au avut probleme în ceea ce privește alimentarea cu agentul termic și cu apa caldă de consum, dintre care 457 de imobile/blocuri au prezentat deficiențe în alimentare, în timp ce 572 de imobile/ blocuri – au avut apa caldă și căldura complet oprite. Nicușor Dan a încercat să arunce vina pentru această situație pe ”greaua moștenire”, aruncând în totalitate vina pe predecesorii săi, pe care îi acuză că nu au făcut investiții pentru reabilitarea sistemului de termoficare.

Ironia este însă că, deși nu au avut apă caldă și căldură, bucureștenii au plătit facturi din ce în ce mai mari, prețul gigacaloriei pentru consumatorii casnici crescând mai mult decât dublu.

Astfel, prețul real al gigacaloriei este de 860 lei, iar diferența față de prețul plătit de populație este suportată de primărie. Doar că subvenția aprobată de Primăria Generală pentru energie termică pentru 2022/2023 este de circa 1 miliard lei, în condițiile unui necesar de 1,7 miliarde lei. Prin urmare, dacă în 2020-2021, la preluarea mandatului de către Nicușor Dan, prețul gigacaloriei era de 143,85 lei iarna și 163 de lei în restul anului, în 2022-2023 a urcat la peste 350 de lei.

Prigoana posesorilor de autoturisme

Era și greu ca Nicușor Dan să nu fie ținta unui val puternic de critici și acuze, în condițiile în care în București sunt înmatriculate oficial aproape 1,5 milioane de autoturisme, iar actualul Primar General a declarat practic război posesorilor acestora.

Chiar dacă am avea o cantitate nelimitată de bani în momentul ăsta, nu am putea să organizăm, să concepem şi să executăm acele piste de biciclete pe care toată lumea le aşteaptă, pentru că oraşul acesta este sufocat de maşini parcate şi pe trotuar şi pe prima bandă.”, a declarat Dan.

Prin urmare, Compania Municipală Parking București SA, una dintre societățile Primăriei Capitalei, va amenda mașinile parcate ”fără drept” la bordura străzilor cu sens unic sau cu două sensuri. În 2022, Nicușor Dan a lansat cu surle și trâmbițe o așa-zisă ”revoluție a parcărilor”, prin care a declarat că dorește să nu se mai poată parca fără plată în București. În condițiile unui deficit acut de locuri de parcare, noi spații în care bucureștenii să își poată parca autoturismele nu au fost însă create decât prin deja consacrata metodă de a trasa noi linii cu vopsea pe asfalt.

De data aceasta au fost trasate linii albastre pe orice colț de asfalt rămas liber, inclusiv peste liniile albe ale parcărilor de reședință din Centrul Capitalei, mulți din cei care locuiesc în zonele centrale rămânând fără posibilitatea de a avea rezervat un loc de parcare.

Nicușor Dan a anunțat că astfel capitala va intra în rândul marilor orașe europene, cu 11.000 de noi locuri de parcare devenite parcari cu plată în București. Costul parcărilor de reședință a fost de asemenea crescut foarte mult, devenind prohibitiv pentru veniturile medii încasate de populația din București.

Întreaga campanie a Primăriei Generale cu privire parcările publice a fost însoțită de numeroase ezitări și incoerențe, inclusiv legate de tarifele și zonele de parcare, așa că o nouă ”revoluție a parcărilor” a fost anunțată pentru 2023. Nicușor Dan pare hotărât să îi pună la grea plată pe posesorii de automobile clasice, în schimb posesorii de mașini electrice și hibride înmatriculate în București vor putea parca gratuit pe locurile publice cu plată, dar numai dacă se vor înscrie în Registrul Informatic al autoturismelor electrice și hibride pe care îl va ține Compania Municipală Parking SA.

Cât privește creșterea reală a numărului de locuri de parcare, Primarul General a anulat orice speranță pentru posesorii de autoturisme: ”Noi avem în București 1,5 milioane de mașini. Nu vom avea atâtea locuri de parcare, nu se întâmplă în nici un oraș din Europa”, a spus Nicușor Dan, în contextul în municipalitatea a declanșat cu furie amendare șoferilor care parchează în locuri nepermise.

Controversa companiilor municipale

Nu doar locurile de parcare sunt o problemă pentru București, ci lucrările de infrastructură în general, în condițiile în care în primul an de mandat al lui Nicușor Dan cele mai multe din șantiere au fost înghețate, pe fondul preocupării de căpătâi a Primarului General de a desființa companiile municipale. Nicușor Dan a promis încă din campania electorală că va desființa companiile municipale înființate în perioada 2017-2018 la propunerea primarului general de atunci, Gabriela Firea.

Motivația era una de ordin doctrinar, pentru a combate ideea ”socialistă” a existenței unor companii municipale, ce ar trebui înlocuite cu firme private care să efectueze lucrări de interes public în urma câștigării unor licitații deschise. Nicușor Dan arăta că modelul companiilor municipale este unul generator de corupție și risipă a banului public, uitând desigur să amintească faptul că în toate marile capitale europene există astfel de companii municipale.

Doi ani mai târziu, din cele 25 de companii înființate, 13 sunt în continuare active, 8 sunt în faliment și 4 în dizolvare. În ceea ce privește numărul de angajați, în 2020 acestea aveau 19.108 angajați, iar acum au 15.248 de angajați, incluzând STB și Termoenergetica. Adică au fost concediați sau au plecat 3.860 de angajați, potrivit hotnews.ro.

Companiile în lichidare sunt: CM Agrement București S.A., CM Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București S.A., CM Protecție Civilă și Voluntariat București SA, CM Publicitate și Afișaj București S.A., iar companiile în faliment sunt: Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București SA, Comania Municipală Medicală București SA, Compania Municipală Pază și Securitate București SA, Compania Municipală Sport Pentru Toți București SA, Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București SA, Compania Municipală Tehnologia Informației București SA și Compania Municipală Turistică București SA.

Unul din cele mai cunoscute exemple de șantiere înghețate, pe fondul falimentării companiei municipale de străzi, poduri și pasaje, este cel al pasajului suprateran de la Doamna Ghica, ce este proiectat să traverseze Șoseaua Colentina și care trebuia dat în exploatare în 2020. Actualul termen de finalizare este, potrivit Primăriei Generale conduse de Nicușor Dan, vara anului 2023, deci întreaga zonă a fost practic blocată timp de trei ani de zile din cauza problemelor organizatorice, pe fondul controverselor din jurul companiilor municipale.

De asemenea, au existat numerose semnale și apeluri publice legate de starea deplorabilă a parcurilor și spațiilor verzi din Capitală, lăsate practic în paragină pentru lungi perioade de timp, în același context al desființării / reorganizării companiilor municipale.

Scandalul autorizațiilor de construcție

Dacă în ceea ce privește politica privind creșterea tarifelor pentru locurile de parcare și interzicerea posibilitiății de a parca în București fără sa achiți o sumă de loc de neglijat Nicușor Dan a explicat că este nevoie de creșterea sumelor încasate la bugetul local, nu a arătat că ar avea asemenea preocupări într-o altă mare controversă a mandatului său, refuzul de a mai acorda autorizații de construire în Capitală.

El este acuzat că, prin suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi prin refuzul de a emite autorizaţii de construcţie şi de urbanism în baza planurilor respective, a blocat derularea unor investiţii publice şi private de peste 4 miliarde euro, afectând puternic produsul intern brut al Capitalei și chiar pe cel național. Paul Racoviţă, şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, susține că ”Primăria Capitalei, arhitectul-şef şi Direcţia de Urbanism inventează lucruri care sunt pe lângă lege”.

”Astăzi există un cadru opţional pe site-ul Primăriei Capitalei la documentaţia care stă la baza eliberării certificatului de urbanism, cadru care nu e prevăzut nicăieri în legislaţie. Primarul general a fost sancţionat de mai multe ori pentru neemiterea certificatelor şi autorizaţiilor de construcţie pentru depăşirea termenelor prevăzute de lege. Există o modalitate la nivelul executivului Primăriei Capitalei – pentru a întârzia emiterea autorizaţiilor – de a bombarda Inspectoratul de Stat în Construcţii cu suspiciuni la emiterea nelegală a unor autorizaţii sau certificate, adrese la care noi am răspuns că emiterea cu întârziere a certificatelor înseamnă abuz de drept. Pentru asta, Primăria Capitalei mi-a făcut plângere penală şi m-a reclamat la minister”, a precizat Paul Racoviţă, potrivit bursa.ro.

Primăria Capitalei a eliberat în 2021 doar 236 de autorizaţii, în care sunt incluse şi cele privind branşarea la utilităţi, faţă de 2.000 autorizaţii ce reprezintă media anuală anterioară preluării de către Nicuşor Dan a mandatului de primar general.

”Blocajul este evident; vorbim despre un minus de 3,5 miliarde euro privind investiţiile, iar aici nu mă refer la cele private, ci la investiţiile publice. Din aceeaşi cauză, anul trecut am înregistrat un minus de 48 milioane la taxe şi impozite locale, minus cauzat de neeliberarea documentelor solicitate de constructori şi dezvoltatorii imobiliari. Vorbim despre subminarea economiei naţionale, pentru că Bucureştiul generaza 27% din PIB, procent din care 45% reprezintă investiţii în construcţii”, acuză Marius Pavel, consilier general din partea PSD, membru în Comisia de urbanism a CGMB, potrivit sursei citate.

Iar reprezentanţii companiilor din domeniul real-estate au acuzat faptul că Primarul General al Capitalei interpretează legislaţia în vigoare într-o manieră proprie, care nu este conformă cu practica şi cu normele actelor normative. Nu este dealtfel singura speță în care Nicușor Dan este acuzat că a încălcat în mod flagrant legea, actualul Primar General fiind acuzat în mai multe rânduri că și-a acordat de unul singur atribuții legale de manageriere a unor domenii din subordinea Primăriei Capitalei.

Deși a ajuns primar ca urmare a valului de antipatie la adresa administrației PSD, creat de forțele de dreapta care l-au susținut electoral, PNL și USR, care au acuzat lipsa de transparență și practicile abuzive de la nivelul Primăriei Generale, Nicușor Dan se confruntă la jumătatea mandatului cu acuzații mult mai puternice decât predecesoarea sa, vizând același comportament abuziv și lipsit de tranparență.

Tragedia de la Lacul Morii

Nicușor Dan a devenit în cele din urmă Primar General abia la a treia participare în alegerile locale. El a avut încercări nereușite în 2012 și 2016, când a fost susținut de partidul la fondarea căruia a participat, Uniunea Salvați Bucureștiul – USB, devenit ulterior USR – Uniunea Salvați România. Foarte activ în cadrul societății civile, Dan și-a făcut un nume în rândul activiștilor de mediu și pentru drepturile animalelor, care l-au susținut frenetic în toate cele trei candidaturi.

Ultima dintre ele, cea din 2020, a avut succes, spre deosebire de eșecurile din 2012 și 2026, ca urmare a unei susțineri foarte largi primite din partea formațiunilor de dreapta de pe eșicherul politic. Foarte simpatizat și susținut a fost și rămâne Nicușor Dan în rândul ONG-urilor care luptă pentru drepturile animalelor, cu precăderea ale câinilor fără stăpân.

Puțini dintre acești activiști știu probabil că în 2012 Nicușor Dan a semnat, în cadrul unei dezbateri electorale organizate de gandul.info, un angajament public în care a declarat că: ”Eu, Nicușor Dan, promit să îmi dau demisia din funcția de Primar General în situația în care câinii comunitari nu vor fi strânși de pe stradă în totalitate în primele 6 luni de mandat. București, 16.05.2012, Nicușor Dan”.

Promisiunea lui Nicușor Dan

Cert este că ulterior poziția lui Nicușor Dan la adresa câinilor comunitari, poate și în urma influenței exercitate de asociațiile pentru protejarea drepturilor acestora, s-a îmbunătățit considerabil. În mandatul său a continuat reformarea ASPA – Autoritatea pentru Supraveherea și Protecția Animalelor, începută de Gabriela Firea, după anii triști în care, sub conducerea lui Sorin Oprescu, mii de câini fără stăpîn au fost omorâți în chinuri iar instituția din subordinea Primăriei Generale se transformase într-un adevărat abator al groazei.

ASPA a devenit acum o instituție care se apleacă din ce în ce mai mult asupra drepturilor și nevoilor animalelor, metodele de prindere au devenit mai umane, au fost organizate campanii de conștientizare și sensibilizare a opiniei publice în vederea adoptării de câini fără stăpân, renunțării la abandon și a sterilizării animalelor, pentru a se preveni înmulțirea necontrolată.

Cu toate acestea, scandalul în care se presupune că o haită de câini fără stăpân a omorât o femeie pe maidanul de lângă Lacul Morii s-ar putea să devină cea mai grea piatră de moară atârnată de gâtul lui Nicușor Dan, deși nefericitul eveniment s-a petrecut într-o zonă limitrofă a Capitalei, cu mari neclarități în privința jurisdicției și a instituțiilor care ar trebui să își asume responsabilitatea.

Primarul General a declarat că nu se pune problema unei demisii și a anunțat o acțiune de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor din București, proprietarii care se opun urmând să fie amendați. Primăria Capitalei va aloca în bugetul pe 2023 o sumă consistentă pentru sterilizarea și microciparea câinilor, dar și pentru creșterea capacității din adăposturi, a mai promis Nicușor Dan, refuzând să participe la aruncarea oprobiului public în spatele animalelor fără stăpân. 

Mulți analiști și comentatori apreciază însă că scandalul va conta decisiv pentru noua candidatură, anunțată deja, a actualului Primar General, care nu mai are șanse pentru un nou mandat.

Ministrul Finanțelor promite că salariul minim va crește, în momentul în care PSD va avea premier

Sursa: Facebook

Rotativa guvernamentală se apropie, moment în care PSD ar urma să dea țării un premier, dar și să renunțe la unele ministere și să preia altele.

Nu este astfel de mirare că există planuri, dar și promisiuni, una dintre acestea fiind avansată de actualul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu.

Potrivit unor declarații făcute de ministrul Câciu la Antena 3, una dintre măsurile pe care PSD le are în vedere este creșterea salariului minim… aproape imediat ce social democrații vor avea premier. Totodată, Câciu a punctat și asupra numelui viitorului premier PSD, respectiv liderul formațiunii, Marcel Ciolacu.

Astfel, ministrul Finanțelor a arătat că există o „siguranță” că salariul minim va crește „din nou”, în acest moment PSD punând la cale toate măsurile pe care le va implementa în cadrul programului de guvernare cu care va veni Marcel Ciolacu atunci când va prelua funcția de premier. Și, conform afirmațiilor lui Câciu, alte măsuri luate în calcul sunt eliminarea TVA pentru alimentele de bază și impozite mai mari pentru companii.

Ceea ce noi ne dorim este să creștem aceste deziderate. Să creștem veniturile oamenilor. Am spus că anul 2023 este un an de recuperare, astfel încât toată lumea să ajungă să nu mai aibă o lipsă de venituri din cauza inflației. (…)

Salariul cu siguranță va crește de la 1 ianuarie 2024. Ceea ce vrem noi să găsim este parteneriatul cu mediul de afaceri astfel încât acest salariu minim să crească amplu, cel puțin cum a crescut de la 1 ianuarie 2023.

Pe brut aproape 500 de lei, pe net mai mult de 300 de lei”, a explicat Câciu pentru sursa citată, admițând că un anumit cuantum va fi stabilit ulterior, anume că „o să vedem cum rezultă și din dialog, și din analizele pe care le facem, și din ceea ce înseamnă, de fapt, dezbaterea din coaliție”.

Fiul lui Victor Pițurcă, acuzat de cumpărare de influență, a fost reținut pentru 24 de ore

sursă foto: DNA

Continuă ancheta Direcției Naționale Anticorupție în cazul privind vânzarea de măști neconforme către Ministerul Apărării Naționale.

După ce procurorii anticorupție au dispus reținerea directorului Romarm Gabriel Țuțu și a lui Victor Pițurcă, astăzi a fost făcut public faptul că s-a dispus luarea unei măsuri și în ceea ce îl privește pe fiul acestuia din urmă, Alexandru Pițurcă. Inițial, Alexandru Pițurcă a fost chemat la audieri, ulterior procurorii dispunând ca acesta să fie reținut pentru 24 de ore. În schimb, s-a dispus punerea sub control judiciar a lui Victor Pițurcă, în vreme ce directorul Țuțu va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit DNA, Alexandru Pițurcă este acuzat de cumpărare de influență, respectiv că „în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condițiile impuse de inculpatul Țuțu Gabriel în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul MApN și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecție împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte și societatea administrată de inculpat”.

În ceea ce îl privește pe Gabriel Țuțu, procurorii mai spun că acesta „ar mai fi promis că îi va determina pe aceeași funcționari să efectueze recepția produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme și să achite la timp facturile emise în acest sens”.

Pentru efortul său, Țuțu ar fi primit printr-un intermediar 50.000 lei, „prețul traficului de influență”. Un alt preț ar putea fi însă în cazul său arestarea preventivă, care se va decide la Tribunalul București. În continuare, DNA avertizează însă că „în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”.

Practici manipulatoare în mediul online, în cazul a 148 de magazine virtuale

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay


399 de magazine virtuale ale unor comercianți cu amănuntul care vând produse variind de la textile la produse electronice au fost verificate la nivelul Uniunii Europene, descoperindu-se că aproape jumătate foloseau practici manipulatoare.

În verificări au fost angrenate 23 de state membre, plus Norvegia și Islanda, ieri fiind publicate rezultatele acțiunilor, care s-au axat pe trei tipuri specifice de practici manipulatoare, utilizate pentru a-i determina pe consumatori să facă alegeri care ar putea să nu fie în interesul lor, așa-numitele „interfețe înșelătoare” (dark patterns).

Din ce detaliază Comisia Europeană, este vorba despre numărătoarele inverse false, interfețele web concepute pentru a-i determina pe consumatori să facă achiziții, să cumpere abonamente sau să aleagă alte opțiuni, precum și informațiile ascunse. Iar în total, 148 de site-uri conțineau cel puțin una dintre aceste trei interfețe înșelătoare.

Astfel, 42 de site-uri web au utilizat numărătoare inverse false cu termene-limită pentru achiziționarea de produse specifice, 54 – au direcționat consumatorii către anumite opțiuni – de la abonamente la produse mai scumpe sau la opțiuni de livrare – fie prin designul lor grafic, fie prin alegerea limbii, în timp ce alte 70 de site-uri web disimulau informații importante sau le făceau mai puțin vizibile pentru consumatori.

Într-un comunicat de presă se exemplifică faptul că era vorba de informații referitoare la costurile de livrare, la compoziția produselor sau la disponibilitatea unei opțiuni mai ieftine – 23 de site-uri web disimulau informații cu scopul de a manipula consumatorii îndemnându-i să își facă un abonament.

Totodată, sursa citată precizează că au fost efectuate verificări și în ceea ce privește aplicațiile a 102 dintre site-urile web, dintre care 27 au recurs, de asemenea, la cel puțin una dintre cele trei categorii de interfețe înșelătoare.

Conform verificării noastre, aproape 40 % din site-urile web de cumpărături online se bazează pe practici manipulatoare menite să exploateze vulnerabilitățile consumatorilor sau să îi înșele. Acest comportament este vădit reprobabil și contravine protecției consumatorilor.

Astăzi, dispunem deja de instrumente obligatorii cu ajutorul cărora putem contribui la soluționarea acestor probleme și fac apel la autoritățile naționale îndemnându-le să recurgă la capacitățile lor de asigurare a respectării legii pentru a lua măsuri adecvate și pentru a combate aceste practici.

În paralel, Comisia revizuiește întreaga legislație privind protecția consumatorilor pentru a se asigura că aceasta este adecvată pentru era digitală, inclusiv pentru a evalua dacă interfețele înșelătoare fac obiectul unor supravegheri adecvate”, a subliniat comisarul pentru justiție, Didier Reynders.

Promisiunea este că ancheta va continua, iar în perioada următoare „autoritățile naționale vor contacta comercianții în cauză pentru a le solicita să își rectifice site-urile web și, dacă este necesar, vor lua măsuri suplimentare în conformitate cu procedurile lor naționale”.

Victor Pițurcă și directorul Romarm, reținuți de DNA

Fostul selecționer Victor Pițurcă a fost reținut ieri de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un dosar în care este cercetat și directorul general al Romarm SA, Gabriel Țuțu.

Cei doi sunt anchetați în legătură cu un contract are a presupus distribuirea de măști către Ministerul Sănătății, printr-o firmă controlată de fiul lui Victor Pițurcă, în condițiile în care măștile erau neconforme.

Potrivit DNA, Gabriel Țuțu este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influență în formă continuată și fals intelectual, în timp ce Victor Pițurcă este cercetat pentru cumpărare de influență.

Totodată, procurorii anticorupție arată că „în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”. Pițurcă nu este pentru prima dată în vizorul DNA. În 2008, acesta era trimis în judecată în „Dosarul Valiza”, în 2013 fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea patronului FCSB, Gigi Becali.

Cât despre Gabriel Țuțu, acesta este prezentat pe site-ul Romarm – cum altfel, decât un om deosebit: „Un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației. Nivelul ridicat de integritate și sprijinul oferit echipei definesc un comportament de leader cu rezultate dovedite în poziția de manager. 10 ani de experiență în Serviciul Român de Informații și 5 ani de securitate comercială, timp în care au fost menținute colaborări prolifice cu mai multe agenții guvernamentale, diplomatice și de informații. Abilități excelente de management și leadership, cu o experiență dovedită în securitatea și gestionarea riscurilor în medii dificile și cu risc ridicat”.

Numai că, în pandemia COVID, s-a dovedit că „riscurile” pe care și le-a asumat Țuțu nu au fost atât de bine gestionate, din ce detaliază DNA.

Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).

Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).

Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.
În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei
”, se arată într-un comunicat.

Ieri, după ce procurorii au anunțat că în Romarm e o problemă, și compania a ieșit cu un comunicat de presă:

„Conducerea administrativă a CN ROMARM SA a luat act de situația domnului Gabriel Țuțu, director general al companiei, prezentată în mass-media și în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție, din data de 30.01.2023. În acest sens, conducerea administrativă își rezervă dreptul de a nu comenta faptele care fac obiectul unei anchete penale în desfășurare, dar în funcție de evoluția evenimentelor se vor lua deciziile care se impun. Până la clarificarea situației de fapt, conducerea executivă a companiei va fi asigurată de către directorul economic

Clotilde mai are câteva ore să rezolve scandalul gunoaielor. Locuitorii Sectorului 1 în pericol să rămână cu deșeurile la ușă

Clotilde-Armand-Foto-zin.ro
Clotilde-Armand-Foto-zin.ro

Primarul Sectorului 1 trebuie să rezolve în cursul zilei de astăzi problema gunoaielor, asta pentru că este ultima zi când este în vigoare contractul cu REBU. De maine dimineață însă lucrurile se vor complica pentru locuitorii sectorului 1 dacă primarul nu găsește o soluție. Asta pentru că Romprest nu va mai putea colecta gunoiul pentru că, potrivit legii nu are unde să îl mai ducă, drept urmare nu va mai fi colectat. Scandalul a izbucnit săptămâna trecută când Romprest a avertizat că expiră contractul cu cei care colectează deșeurile menaere și, drept urmare trebuie găsită soluție. Mai exact, cei de la salubritate spun că primarul nu a semnat contractul de delegare pentru activitățile de sortare și tratate a deșeurilor municipale. Asta deși a avut nu mai puțin de 120 de zile timp în care să facă acest lucru. Practic fără această semnătură, deșeurile colectate în sectorul 1 nu mai pot fi date mai departe de către cei de la Romprest către operatorii care se ocupă cu modul în care sunt tratate și sortate deșeurile colectate separate de pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1.

Gunoi sectorul 1 – Foto zin.ro –

Romprest a notificat Primăria Sectorului 1 că vor rămâne (din nou) cu gunoiul în stradă

Astfel, cei de la Romprest au trimis o notificare în care spun că, ”începând cu data de 29 ianuarie ne vom afla în imposibilitatea obiectivă de a mai primi deșeuri municipale la stația de sortare/tratare situată în comuna Dragomirești Vale, sat Dragomirești Vale”. În același act se arată că , ”în termen de maxim 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, (…) au obligația ca, pentru activitățile de sortare, tratare (…) a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu, să atribuie contractele de delegare a gestiunii/activității respective”.Potrivit documentelor termenul până la care Clotilde mai avea timp să schimbe ceva legat de acest aspect era cel de 28 ianuarie 2023.

În cazul în care acest lucru nu se va rezolva, atunci locuitorii sectorului 1 se vor confrunta cu aceeași situație cu care s-au mai confruntat și în trecut, adică gunoiul menajer va rămâne necolectat și se vor strânge saci de deșeuri la fiecare colț de stradă.

La rândul ei Clotilde Armand a cerut ajutor de la Ministerul Mediului și instituțiile subordinate în această problemă. Însă, până acum nu există nicio rezolvare. De altfel și Ziarul de Investigații a trimis o solicitare Primăriei Sectorului 1 în care am cerut să ni se explice care este rezolvarea, dar până în acest moment nu am primit niciun răspuns.

Cioloș, vizavi de aderarea la Schengen: „Nu înțeleg ce face statul român pentru unul dintre cele mai importante obiective de țară”

Foto: Realitatea.net
Foto: Realitatea.net

Europarlamentarul Dacian Cioloș crede că factorii de decizie din țara noastră ar trebui să se mobilizeze pentru ca aderarea României la Schengen să aibă un final diferit față de cel din decembrie, când am rămas din nou pe „afară”.

Astfel, Cioloș atrage atenția că ar fi cazul să existe un plan strategic, legând opiniile sale de alegerile din Austria, în condițiile în care aderarea țării noastre a fost unul dintre subiectele de campanie avansate în această țară, „pentru care cancelarul Karl Nehammer a fost inflexibil total pe subiectul Schengen”.

Într-o postare pe Facebook, Cioloș atrage atenția că Guvernul ar trebui „să aibă un plan ofensiv diplomatic clar pentru a repune subiectul aderării României și Bulgariei la Schengen pe agenda UE”, însă explică totodată că este greu de crezut că cineva a făcut vreo strategie.

Din informațiile publice pe care le avem, acest plan ori nu există, ori există, dar este ținut atât de secret încât nici cei care ar trebui să îl pună în practică nu îl cunosc.

Ce aștept de la Guvern pentru acest obiectiv național sunt următoarele: un plan de negocieri, o echipă de negocieri consolidată cu instituții, dar și persoane care au competențe pe aceste domenii și o presiune politică constantă pe Austria și Olanda pentru a se așeza la masa negocierilor.
Din acest plan ar trebui să facă parte și Bulgaria, care, deși urmează să organizeze alegeri, are un guvern în funcție cu un premier care a dovedit că poate negocia eficient chiar dacă este învestit cu puteri limitate. Din experiența ridicării vizelor canadiene pentru cetățenii români pe care am reușit-o în 2016, știu că o coordonare cu Bulgaria ajută, chiar dacă și atunci vecinii aveau alegeri și o agendă proprie.

O sesizare a Austriei la CJUE pe care să o facă România poate pune presiune suplimentară, dar, din punctul meu de vedere, în cazul în care se recurge la asta, trebuie să fie doar o parte a planului de negociere, nu elementul central. Decizia în consiliu rămâne una politică, iar analiza și o eventuală rezoluție bună pentru noi de la CJUE pe o astfel de sesizare ar putea dura chiar câțiva ani.

Însă deocamdată nu văd o coordonare eficientă a miniștrilor români pe acest subiect și nu înțeleg ce face statul român pentru unul dintre cele mai importante obiective de țară din ultimii ani. Sper doar că nu stăm și așteptăm să ne rezolve alții problema – sau să se rezolve de la sine, ca o consecință a unor discuții pe politica de azil și migrație, pentru că pierdem pe zi ce trece un moment bun și orice nou eșec va alimenta în societate neîncredere atât în politica românească, cât și în UE”, atrage atenția Dacian Cioloș.

Restaurant din Capitală închis de ANPC

Sursa: Facebook ANPC

Un restaurant din Capitală a fost închis zilele acestea în urma verificărilor efectuate de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care au scos la iveală o serie de deficiențe.

Din ce se arată într-o postare pe Facebook, unitatea închisă temporar funcționează în sectorul 3 din București, pe strada I. C. Brătianu, numele operatorului economic fiind Bianco Latte SRL – Borsalino.

În urma controlului, au fost aplicate o serie de sancțiuni, cea mai drastică fiind însă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor. Astfel, ANPC arată că a mai fost aplicată o amendă în valoare de 10.000 lei și un avertisment scris, fiind totodată dispusă oprirea definitivă de la comercializare a 10 kilograme de carne, fructe de mare, supe și ciorbe.

În postarea ANPC se explică totodată și de ce s-a recurs la aceste sancțiuni. Astfel, s-a descoperit că în interior, în zona de preparare a produselor finite, tavanul prezenta un orificiu cu acces direct la structura clădirii, hota avea o acumulare de praf și grasime în strat consistent, cântarul folosit în unitate nu avea elemente de identificare sau documente care să ateste verificarea metrologică, bancul rece de la masa de lucru avea rugină la nivelul grătarelor și acumulări de praf, grăsime și rupturi la nivelul chederelor, în timp ce spațiul frigorific de congelare prezenta acumulări de praf și grăsime la nivelul chederelor și acumulare cantitativă de gheață pe grătare și pereții laterali interiori.

În ceea ce privește alimentele, comisarii ANPC spun că au găsit pește, fructe de mare și carne de porc fără elemente de identificare și la care s-a constatat schimbarea stării termice fără ca unitatea să fie dotată cu abatitor/ freezer, în timp ce carnea semipreparată nu avea elemente de identificare, fiind utilizată în vederea servirii împreună cu supă/ ciorbă, depozitată în recipiente din material plastic. În același timp, consumatorii erau informați că în unele preparate era folosită smântâna, când în realitate materia primă utilizată era Gran Cucina.

Emilia Șercan, despre plagiatul lui Nicolae Ciucă: „Ministerul a făcut această eschivă, scamatorie, pentru a-l face salvat”

Nicolae Ciucă/Captură video: Youtube
Nicolae Ciucă/Captură video: Youtube

Jurnalista Emilia Șercan a explicat pe larg aseară, la B1 TV, de ce miza privind acuzațiile de plagiat legate de teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă este mult mai mare, dincolo de discuțiile din spațiul public.

În opinia acesteia, cazul lui Ciucă este departe de a fi singular, fiind vorba despre mai mulți „oameni incompetenți care încearcă să-și poleiască incompetența profesională cu titluri academice care sunt obținute prin fraudă, apoi sunt dispuși să facă absolut orice, să demoleze principii, instituții, să le subordoneze complet”, pentru a-și menține funcțiile sau a avansa în funcții mai mari.

În ceea ce îl privește pe premier, țelul acestuia ar fi să acceadă la fotoliul de președinte al țării, a arătat Emilia Șercan, care a punctat că „semne că generalul Ciucă se încălzește pentru prezidențiale sunt de multă vreme, aș putea spune că de anul trecut s-au conturat destul de clar”. Afirmația acesteia a fost legată de o comparație cu situația din Cehia, unde președinte a ajuns un general în rezervă, ceea ce în opinia Emiliei Șercan îi să „aripi” lui Ciucă și „chiar și el începe să creadă că e o variantă fezabilă și că ar avea o șansă la alegeri”.

Însă Ciucă are deja o pată neagră, a explicat aceasta pentru sursa citată: acuzația de plagiat, acoperită momentan din grija Ministerului Educației.

Ministerul Educației, prin UEFISCDI, a oferit o explicație, dar nu stă în picioare, pentru că am stat de vorbă cu câțiva avocați în acest weekend și am înțeles din răspunsul Miniserului (…) că ministerul a fost trei zile în termen legal pentru a depune acel recurs.

Ministerul a încercat să se spele pe mâini, spunând că plicul a ajuns la o persoană care nu e angajata sa și a ajuns după cinci zile, exact termenul legal (pentru depunerea recursului). Lucrurile nu stau așa. (…)

Din ce au calculat avocații cu care eu am stat de vorbă, ministerul avea trei zile pline în care putea să trimită acel răspuns. Aici nu avem răspuns, nu știm de ce acele trei zile nu s-au folosit.

Asta mă face să cred foarte tare că ministerul a făcut această eschivă, scamatorie, a recurs la această strategemă pentru a-l face salvat pe premierul Ciucă de la un verdict care putea să-i fie nefavorabil.

Poate n-ar fi schimbat lucrurile pe fond, dar în plan simbolic ar fi contat foarte mult și, ca să nu existe vreo decizie a instanței supreme, s-a găsit această soluție care e procedurală și a făcut ca procesul să fie încheiat foarte rapid, fără să mai fie discutată pe fond solicitarea”, a opinat jurnalista.

Director al Corpului de Control al ministrului Sănătății, judecat pentru fapte de corupție

Ministerul Sănătății

Un director al Corpului de Control al ministrului Sănătății a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) sub acuzația că a aranjat un concurs, astfel încât o anumită persoană să ocupe un post declarat vacant.

Respectivul director, Constantin Dina, era președinte al comisiei de concurs, calitate în care at fi comis infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

Informația legată de dosar nu este nouă. În martie, DNA preciza că face cercetări privindu-l pe director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătății, care, în calitate de președinte al unei comisii de concurs, ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidați o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Acum, procurorii anticorupție arată că directorul Direcției Control și Integritate a fost trimis în judecată, alături de cea care a câștigat concursul. Este vorba despre Silvia Aramă, funcționară în cadrul Ministrului Sănătății, acesta fiind acuzată de mărturie mincinoasă.

În perioada 02 – 07 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcției de șef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătății, inculpatul Dina Constantin, în calitățile menționate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal celeilalte inculpate o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Acționând în această manieră, inculpatul Dina Constantin ar fi facilitat obținerea de către inculpata Aramă Silvia a unui punctaj care i-ar fi permis acesteia să promoveze proba respectivă.

Fiind audiată în prezenta cauză, inculpata Aramă Silvia ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut „ajutorul” oferit de inculpatul Dina Constantin în promovarea acelei probe de concurs”, descriu procurorii anticorupție. Mai departe, aceste acuzații vor fi analizate la Tribunalul București, unde a fost trimis dosarul spre judecare.

ANPC, la bilanț. Președintele instituției, nemulțumit de activitatea unor comisari din subordine

Sursa: Facebook

Ieri, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a prezentat bilanțul instituției pe care o conduce, punctând asupra mai multor aspecte – atât din interior, cât și în ceea ce privește activitatea propriu-zisă.

Horia Constantinescu a vorbit pe cifre, legând rezultatele controalelor de modul în care înțeleg angajații din teritoriu să ducă la bun sfârșit activitățile.

De altfel, președintele ANPC anunțase inclusiv pe Facebook că „va trage linie”, și că datele pe care le va prezenta „vor fi interesante nu numai pentru presă, ci și pentru fiecare dintre voi pentru a înțelege dimensiunea luptei pe care o ducem”, cu referire la faptul că „se duce o luptă și în interiorul instituției, cel puțin la fel de importantă ca cea pe care o ducem cu cei care nu respectă legea în rândul operatorilor economici”.

Din acest punct de vedere, la conferința de presă, Horia Constantinescu a arătat că activitatea unor comisari nu este cea potrivită, și că „este nevoie, din păcate, pentru cei care nu înțeleg că lucrurile trebuie abordate unitar la nivel național, să găsim variante de strângere a șurubului și de evaluare a competențelor profesionale și a ocupării funcțiilor de conducere”.

Horia Constantinescu a arătat că, deși nu se poate vorbi în interiorul ANPC de un plan de amenzi, comisarii ar trebui să ia în serios faptul că au inclusiv de soluționat sesizări în cadrul unor acțiuni de control.

Concret, Horia Constantinescu a făcut o comparație între activitatea comisarilor din Harghita, unde sunt întocmite în medie 2,46 de acte de control pe zi, în timp ce în Ilfov sunt 0,49 acte de control pe zi. Pe cifre însă, Horia Constantinescu a remarcat că activitatea a fost un plus:

Valoarea amenzilor încasate, pentru că acestea reflectă realitatea activității, este următoarea: în 2020 s-au încasat la bugetul de stat 12,7 milioane de lei, în anul 2021 – 16 milioane, iar în 2022, anul în care am reușit să rămân președintele ANPC, s-au încasat 43,5 milioane. Acesta este echivalentul ultimilor 4 ani la un loc”.

Ministrul Bode, catalogat drept „un zombie” din punct de vedere politic

Sursa: Facebook

Scandalurile se țin lanț de numele ministrului de Interne, Lucian Bode, temele cele mai fierbinți fiind plagiatul tezei de doctorat și eșecul intrării României în Schengen, aspecte care au dus – spun unele voci – la discreditarea acestuia.

Chiar și așa, ministrul încă pare implicat și, mai ales, susținut, inclusiv de către președintele Klaus Iohannis, atitudine catalogată de deputatul USR Cristian Seidler drept o mare greșeală.

Deputatul USR a comentat aseară la B1 TV situația reală în care se află Bode, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă a ținut să facă „paradă” pe faptul că ar avea discuții la nivel înalt referitor la aderarea României la Schengen.

Concret, deși primul Consiliu Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 2023 a fost anunțat fără a avea pe agendă aderarea Românei și Bulgariei la Schengen, ministrul Bode a scris pe Facebook că a fost prezent pentru a discuta „evident” inclusiv despre acest lucru. Bode a pus și poze, arătând că „în dialogul cu partenerii europeni am adus în discuție subiectul care ne preocupă cel mai mult în momentul de față – aderarea României la spațiul Schengen” și că a transmis „tuturor partenerilor europeni determinarea României de a continua implementarea la cele mai înalte standarde a tuturor condițiilor de aderare, așa cum au constatat partenerii europeni în cadrul celor 2 exerciții de evaluare voluntară din România”.

Promisiunea scrisă negru pe alb pe rețeaua de socializare de ministrul nostru de Interne a fost că „președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene se va implica activ în favoarea României, extinderea spațiului Schengen fiind una dintre prioritățile anunțate”.

Ce s-ar fi întâmplat de fapt a fost însă explicat de deputatul Cristian Seidler:

Știu că este o expresie care spune «mortul de la groapă nu se întoarce», iar din punct de vedere politic domnul Bode este cel mult «un zombie».

Știți, zombie sunt acele persoane care au formă umană, au trăit cândva, încă se mișcă, dar sunt moarte, de fapt. Domnul Bode, politic, este «mort». Se mai dă mâna cu dânsul, se mai face o poză, pentru că strict formal dânsul s-a dus acolo cu o delegație din partea Guvernului României, dar nimeni nu dă doi bani pe el.

Din păcate, «virusul» cu care s-a infectat domnul Bode, singura chestiune care încă «îl mai ține în viață», se numește Klaus Werner Iohannis. (…)

Nu are rost să fac recenzia lucrurilor pentru care domnul Bode trebuia să plece de alaltăieri din funcția aia. „Îl mai ține în viață” și, în timpul acesta, domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României, vorbitor nativ de limbă germană, ar putea să dea o lovitură mergând într-o vizită de stat în Austria, să desființeze tot narativul mincinos al guvernului austriac pentru cetățenii austrieci”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.7 ° C
3.3 °
2.1 °
78 %
3.1kmh
26 %
J
2 °
vin
-1 °
S
-2 °
D
-4 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Mai mulți bani pentru hrana copiilor, persoanelor cu dizabilități și a celor vârstnice

Alocația zilnică de hrană pentru copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice și alte categorii vulnerabile va crește de la 22 lei la 32 lei/zi. Aceasta...

Avertismentul de călătorie pentru Iran a fost crescut la nivelul maxim

9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran. Iar MAE explică și...

Explozie puternică în sediul Poliției Rutiere Lugoj; doi polițiști au fost răniți

Incident deosebit de grav ieri, în județul Timiș, în sediul Poliției Rutiere din municipiul Lugoj. Mai precis, într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj, unde...