Foto: Digi24
Foto: Digi24

Europarlamentarul Rareș Bogdan a început să își mai tempereze din entuziasmul legat de certitudinea intrării României în Spațiul Schengen, după semnale care vin din partea Austriei.

În ultimele zile, mai mulți oficiali austrieci au transmis că România nu este binevenită în acest spațiu, motiv pentru care prim vice-președintele PNL a răbufnit și a criticat faptul că politica internă din această țară ar fi de fapt motivul pentru care suntem ținuți „la ușă”.

Realitatea pare a fi că, în ciuda încrederii pe care o afișează unii politiceni din România vizavi de primirea noastră în Spațiul Schengen, lucrurile sunt încă se pare departe de a fi clare. Austria se pare că este singurul stat membru al Uniunii Europene care se mai opune intrării României în Schengen. Ministrul de Interne austriac, Gerhard Kartner, a făcut sâmbătă o nouă declarație prin care respinge intrarea României și a Bulgariei în Schengen, acesta punctând că, pentru țara sa, momentan, are sens doar includerea Croației în spațiul european de liberă circulație.

Totodată, cancelarul austriac Karl Nehammer a subliniat că „nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România”, făcând referire la „75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria” care „au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”.

Or ieri, într-o intervenție la B1 TV, eurodeputatul Rareș Bogdan a arătat că cifra avansată este nereală:

Presa de la Viena spune că motivele invocate de cancelar și ministrul de Interne țin strict de retorica electorală și sunt false și pun într-o situație complicată o țară parteneră, în care se află companii din Austria. (…)

Sigur că e stupefiantă, chiar revoltătoare atitudinea Austriei. Problemele interne ale unui stat, fie ele și legate de chestiuni electorale, nu trebuie să afecteze coeziunea europeană și interesele unui stat. Dacă Austria continuă cu aceeași poziție, e o jignire la adresa poporului român și României.

Noi considerăm Austria ca o țară prietenă, dar (…) invocarea faptului că prin România ar fi ajuns 75.000 de refugiați din cei 112.000 care au ajuns în Austria e complet falsă. (…)

Problema nu e doar a României, e o problemă a coeziunii europene, a UE”, a opinat Rareș Bogdan.

De aproape două luni, adică din momentul în care Parlamentul European a adoptat o rezoluție de susținere a aderării României la Schengen, politicienii noștri se întrec în declarații, cele mai multe pline de speranță privind acest deziderat. Indiferent de speranțele afișate pe plan local, votul pentru aderarea României la spațiul Schengen va avea loc însă în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8-9 decembrie, când toate țările din UE trebuie să fie în acord complet.

Articolul precedentStudentă din Cluj, selectată pentru a fi observator la evaluările unui program european
Articolul următorMinistrul Gabriela Firea anunță că peste 620 milioane de lei vor fi alocate în bugetul anului 2023 pentru copiii, tinerii și familiile din România