Sursa: Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat astăzi o rezoluție de susținere a aderării României, dar și a Bulgariei, la spațiul Schengen.

În rezoluție, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul acestui an, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii țării noastre în Schengen, sfatul fiind ca statele membre să permită acest lucru.

Aceasta nu înseamnă însă că de mâine România va intra în Schengen, în condițiile în care votul nu a fost unul unanim, unele state membre UE având încă rezerve.

Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru România și Bulgaria în prima parte a anului 2023. Pe de altă parte, au fost și 49 voturi împotrivă și 43 abțineri, suspiciunile fiind explicate de Dacian Ciloș, actualmente lider al REPER și totodată eurodeputat, fost președinte Renew Europe.

Am votat azi rezoluția pentru accesul României în Schengen și sunt bucuros că a fost adoptată cu o largă majoritate în Parlamentul European.

Din păcate, în Consiliu mai sunt state care se opun și este responsabilitatea Guvernului României să găsească soluțiile cele mai bune pentru a convinge șefii de stat și de guvern să renunțe la rezervele pe care le mai au cu privire la capacitatea țării noastre de a proteja frontiera UE și că respectăm și statul de drept.

Acest lucru însă nu îl vom obține cu șantaj sau diplomație de talcioc – vă dăm corvete, primiți-ne în Schengen – și nici măcar doar cu un efort diplomatic mare. Pe cei care au încă rezerve îi putem convinge doar dacă ne rezolvăm problemele pe justiție. Acesta este elefantul din cameră, respectarea statului de drept, iar rezolvarea și responsabilitatea sunt la București”, a opinat Cioloș pe Facebook.

Un mesaj a fost transmis și de premierul Nicolae Ciucă, dar pe Twitter, unde acesta scrie că rezoluția adoptată reconfirmă că așteptările noastre de aderare la Schengen sunt „justificate și legitime”, iar condițiile necesare pentru asta sunt îndeplinite.

Pe de altă parte, și liderul PSD Marcel Ciolacu a scris pe pagina sa de Facebook ce înseamnă rezoluția adoptată astăzi. Dar, mai ales, cine a votat și… de ce:

Singurul grup politic care a votat integral în favoarea acestei Rezoluții a fost grupul social-democraților europeni! Nicio abținere, niciun vot împotrivă!

Acest rezultat confirmă că demersurile făcute de PSD au fost corecte și demonstrează încrederea și sprijinul de care beneficiem în interiorul familiei noastre europene. De altfel, această Rezoluție a fost inițiată chiar de grupul S&D din Parlamentul European.

Cu adevărat, sunt îngrijorat de abținerile reprezentanților din grupul Renew și de la PPE. Le solicit tuturor partidelor românești care fac parte din cele două familii politice europene să facă toate demersurile pentru a-și convinge colegii că România merită în Schengen”.

Articolul precedentPreședintele Consiliului Fiscal, despre creșterea prețurilor la energie: ”E o criză a costului vieții”
Articolul următorSute de percheziții în această dimineață, pe linia traficului de persoane, de droguri și pornografiei infantile