Ministerul Sănătății

Un director al Corpului de Control al ministrului Sănătății a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) sub acuzația că a aranjat un concurs, astfel încât o anumită persoană să ocupe un post declarat vacant.

Respectivul director, Constantin Dina, era președinte al comisiei de concurs, calitate în care at fi comis infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

Informația legată de dosar nu este nouă. În martie, DNA preciza că face cercetări privindu-l pe director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătății, care, în calitate de președinte al unei comisii de concurs, ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidați o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Acum, procurorii anticorupție arată că directorul Direcției Control și Integritate a fost trimis în judecată, alături de cea care a câștigat concursul. Este vorba despre Silvia Aramă, funcționară în cadrul Ministrului Sănătății, acesta fiind acuzată de mărturie mincinoasă.

În perioada 02 – 07 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcției de șef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătății, inculpatul Dina Constantin, în calitățile menționate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal celeilalte inculpate o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Acționând în această manieră, inculpatul Dina Constantin ar fi facilitat obținerea de către inculpata Aramă Silvia a unui punctaj care i-ar fi permis acesteia să promoveze proba respectivă.

Fiind audiată în prezenta cauză, inculpata Aramă Silvia ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut „ajutorul” oferit de inculpatul Dina Constantin în promovarea acelei probe de concurs”, descriu procurorii anticorupție. Mai departe, aceste acuzații vor fi analizate la Tribunalul București, unde a fost trimis dosarul spre judecare.

Articolul precedentANPC, la bilanț. Președintele instituției, nemulțumit de activitatea unor comisari din subordine
Articolul următorEmilia Șercan, despre plagiatul lui Nicolae Ciucă: „Ministerul a făcut această eschivă, scamatorie, pentru a-l face salvat”