Sursa: Facebook

Ieri, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a prezentat bilanțul instituției pe care o conduce, punctând asupra mai multor aspecte – atât din interior, cât și în ceea ce privește activitatea propriu-zisă.

Horia Constantinescu a vorbit pe cifre, legând rezultatele controalelor de modul în care înțeleg angajații din teritoriu să ducă la bun sfârșit activitățile.

De altfel, președintele ANPC anunțase inclusiv pe Facebook că „va trage linie”, și că datele pe care le va prezenta „vor fi interesante nu numai pentru presă, ci și pentru fiecare dintre voi pentru a înțelege dimensiunea luptei pe care o ducem”, cu referire la faptul că „se duce o luptă și în interiorul instituției, cel puțin la fel de importantă ca cea pe care o ducem cu cei care nu respectă legea în rândul operatorilor economici”.

Din acest punct de vedere, la conferința de presă, Horia Constantinescu a arătat că activitatea unor comisari nu este cea potrivită, și că „este nevoie, din păcate, pentru cei care nu înțeleg că lucrurile trebuie abordate unitar la nivel național, să găsim variante de strângere a șurubului și de evaluare a competențelor profesionale și a ocupării funcțiilor de conducere”.

Horia Constantinescu a arătat că, deși nu se poate vorbi în interiorul ANPC de un plan de amenzi, comisarii ar trebui să ia în serios faptul că au inclusiv de soluționat sesizări în cadrul unor acțiuni de control.

Concret, Horia Constantinescu a făcut o comparație între activitatea comisarilor din Harghita, unde sunt întocmite în medie 2,46 de acte de control pe zi, în timp ce în Ilfov sunt 0,49 acte de control pe zi. Pe cifre însă, Horia Constantinescu a remarcat că activitatea a fost un plus:

Valoarea amenzilor încasate, pentru că acestea reflectă realitatea activității, este următoarea: în 2020 s-au încasat la bugetul de stat 12,7 milioane de lei, în anul 2021 – 16 milioane, iar în 2022, anul în care am reușit să rămân președintele ANPC, s-au încasat 43,5 milioane. Acesta este echivalentul ultimilor 4 ani la un loc”.

Articolul precedentMinistrul Bode, catalogat drept „un zombie” din punct de vedere politic
Articolul următorDirector al Corpului de Control al ministrului Sănătății, judecat pentru fapte de corupție