0.9 C
București
sâmbătă, 10 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1104

Arafat, despre festivalurile Neversea şi Untold: „E prea devreme”

Foto: Facebook

Deși nu se știe nimic concret despre condițiile în care s-ar putea desfășura, dacă se vor desfășura festivalurile Neversea şi Untold, organizatorii evenimentelor anunţat deja un posibil program pentru această vară. Astfel, în luna iulie este programat evenimentul muzical de la Constanţa şi în august cel de la Cluj-Napoca, însă Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), avertizează că încă este prea devreme pentru planuri, deoarecee prea devreme.

Potrivit lui Arafat, citat de Hotnews, este foarte posibil ca evoluția pandemiei de coronavirus să nu fie una favorabilă, astfel că automat festivalurile nu se vor putea desfășura în prezența unui public de sute de persoane.

Noi nu ştim cum evoluăm, s-ar putea să ne trezim cu o creştere şi cu un vârf nou, nu ştie nimeni. Riscul se asumă. La festivaluri mari, dacă vinzi 10, 20, 50, 100 de mii de bilete, apoi ne trezim că nu putem să organizăm festivalul cu 300 de mii de oameni în câteva zile. Din acest motiv, e prea devreme, nu pot să vă spun nimic. Cine decide îşi asumă acest lucru, nu ai cum să spui noi o facem şi apoi să începem să ne certăm cu o lună înainte că voi de ce nu ne lăsaţi”, a spus șeful DSU.

Directorul de comunicare al festivalurilor Neversea şi Untold, Edy Chereji, a scris însă pe Facebook că, deși înțelege situația și interdicțiile, nimeni nu vine cu o soluție pentru a salva acest segment, în condițiile în care sectorul cultural și industria de evenimente nu are activitate de luni de zile.

Suntem în aceeași situație de 11 luni! Nu avem voie să ne desfășurăm activitatea, dar și mai trist chiar nu există nici o evoluție în găsirea unor soluții pentru restartarea sectorului cultural?!? În plus, ca și cum nu ar fi suficientă situația așa cum e ea, mai suntem și muștruluiți să nu care cumva să mai cerem ajutor Statului. Deci Statul ne interzice să avem activitate de imediat 1 an (repet, înteleg contextul), Statul să nu ne arate nici un fel de interes pentru găsirea soluțiilor de reluare a activității (efectiv nu înțeleg de ce, când în alte țări s-a avansat pe zona asta), iar cei din industria de evenimente, artiști, tehnicieni etc, să nici nu fie despăgubiți în nici un fel. Asta înțeleg eu din cele zise de dl secretar de stat. În acest context, o singură întrebare pentru dl Arafat: dacă se arată încă 1 an greu și nu aveți nici o soluție să ne ajutați să muncim, nici nu vreți să ne știți ca asistați social, noi, zecile de mii de oameni din industrie, din ce am putea să trăim?”, scrie Edy Chereji pe Facebook.

Piedone a vizitat, astăzi, o parte din școlile din Sectorul 5

Cristian Popescu Piedone / Captură video

Prima zi de școală fizică (față în față) l-a impulsionat pe edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, să se prezinte personal în mai multe instituții de învățământ din sector, pentru a se asigura că elevii au parte de cele mai bune condiții de învățare. Primarul a verificat inclusiv dacă sunt respectate normale în vigoare, impuse de autoritățile centrale, în contextul pandemiei de Covid-19.

Cristian Popescu Piedone: „A sunat clopoțelul în Sectorul 5”

„E o bucurie pentru copii să revină la școală, să își revadă colegii.”, a scris Piedone pe contul oficial de Facebook. „Aceeași bucurie am văzut-o și în ochii cadrelor didactice.”, a continuat acesta în mesajul său.

Convins că scoală înseamnă mult mai mult decât educație, primarul Sectorului 5 a mai spus că „aici (n.r. în școli) copiii socializează și se dezvoltă din multe puncte de vedere. Noi, părinții și autoritățile trebuie să ne asigurăm că cei mici învață în condiții optime și în siguranță”.

Incendiu în Sectorul 5. Piedone a dispus cazarea victimelor la hotel

Primarul Piedone a promis că în zilele următoare va continua vizitele la instituțiile de învățământ din Sectorul 5, pentru a verifica dacă atât cadrelor didactice, cât și copiilor le lipsește ceva, dând asigurări că va face tot posibilul pentru ca tranziția de la școala online, la școala față în față să fie una ușoară, fără lipsuri.

La sfarșitul vizitelor sale de astăzi, primarul a constat că măsurile au fost respectate, menționând că nu există clase supraaglomerate, din punct de vedere al spațiului alocat, școlile din sector fiind în parametri normali de funcționare.

„Nicio clasă din Sectorul 5 nu are probleme cu căldura. Acolo unde s-a putut am suplimentat cu centrale proprii. Investițiile au venit din urmă și astăzi le-am pus în funcțiune. Școlile din Sectorul 5 funcționează la parametri normali.”, a mai spus edilul.

Imagini video de la vizita primarului Cristian Popescu Piedone în școlile din Sectorul 5 pot fi vizionate aici.

PSD e decis cu moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu

PSD promite că săptămâna aceasta va fi gata moțiunea împotriva ministrului Sănătății, deja fiind anunțat un posibil nume pentru aceasta. Potrivit senatorului PSD Ştefan Radu Oprea, citat de Știri pe Surse, moțiunea simplă va fi depusă cel mai probabil miercuri, iar ulterior va intra în dezbatere parlamentară.

De menționat că aceasta ar fi prima moțiune de la formarea noilor grupuri parlamentare, nemulțumirile la adresa lui Vlad Voiculescu având punctul de plecare odată cu incendiul de la „Matei Balș”.

Au fost câteva teme dezbătute şi cred că cea mai importantă este moţiunea pe sănătate, moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Această moţiunea va fi depusă la Camera Deputaţilor miercuri, pentru că mâine mai sunt dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor. Apoi va fi depusă la Camera Deputaţilor şi săptămâna viitoare va intra în dezbatere”, a declarat Ştefan Radu Oprea luni, la sediul PSD, potrivit sursei menționate.

Violențe extreme filmate în Hunedoara: băiat trântit la pământ, într-un spațiu de joacă. Copilul pare să fi suferit o fisură craniană

Foto: Facebook Poliția Română
Foto: Facebook Poliția Română

În cursul zilei de ieri, Poliția Română expunea pe pagina de Facebook un eveniment deosebit de grav petrecut în Hunedoara, eveniment care a scandalizat opinia publică.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază, un băiat de 13 ani fiind trântit cu putere la pământ de către un bărbat în vârstă de 29 de ani.

Agresorul a fost reținut

Agresiunea a fost filmată, filmulețul devenind viral în spațiile media, iar bărbatul hunedorean fiind reținut pentru 24 de ore.

De asemenea, tot pe contul de Facebook al Poliției Române, a fost făcută precizarea că, pe numele agresorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, dar și violență în familie, pentru agresarea propriului copil.

Poliția a adăugat că, în cursul zilei de azi, 8 februarie, se va face propunerea pentru arestarea preventivă a bărbatului din Hunedoara.

În acest context, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost scandalizat de incident, menţionând că va solicita luni suplimentarea patrulelor de Poliţie şi Poliţie Locală în preajma locurilor de joacă pentru copii, informează Agerpres.

”Sper ca băiatul şi să îşi revină din toate punctele de vedere”

Edilul local a acuzat evenimentul grav petrecut la locul de joacă, declarând că a vizionat cu stupoare imaginile care arată cum un bărbat din Hunedoara ridică în aer un copil, îl trânteşte la pământ cu putere, apoi pleacă, fără să se uite o clipă în urmă.

Mai mult, agresiunile nu se opresc aici, hunedoreanul agresând cu brutalitate și un al doilea copil pe care, de asemenea, îl trânteşte la pământ. Și mai șocant este faptul că al doilea băiat ar fi chiar fiul agresorului.

Sunt şocat de cele petrecute. M-am interesat şi eu de starea copilului şi se pare că este stabilă. Sper ca băiatul şi să îşi revină din toate punctele de vedere. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi montat şi acolo suprafaţă din tartan şi am fi mers pe clasicul beton sau pe soluţia unui covor de cauciuc ori a unei simple mochete?! Cred c-am fi avut o tragedie”, a scris primarul municipiului Hunedoara pe pagina sa de Facebook.

Conform Știrile Pro TV, copilul a rămas inconștient și se pare că ar fi suferit o fisură craniană.

Ca soluție imediată, primarul a adăugat că în cursul zilei de luni se va întâlni cu reprezentanţii Poliţiei municipiului Hunedoara şi cu cei ai Poliţiei Locale Hunedoara, cărora le va solicita suplimentarea patrulelor de ordine publică în zonele locurilor de joacă pentru copii.

Lui Chichirău îi surâde ideea unei colaborări cu PNL, în Iași

Cosette Chichirău / Foto: B1 TV

Cu toate că în perioada campaniei electorale, cât și un pic după, șeful filialei USR Iași, Cosette Chichirău declara că nu are de gând să colaboreze cu actualul primar, Mihai Chirica, iată că vremea trece, iar părerile se schimbă și ele. Citată de Agerpres, Chichirău a declarat că ar fi dispusă la o colaborare cu liberalii ieșeni, Chirica și Alexe, notează Epoch-Times.

Cosette Chichirău, conștientă că „preşedintele CJ Iaşi şi primarul din Iaşi au anumite probleme cu legea”

Mihai Chirica, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

„Datoria noastră este să împingem problemele Iaşiului înainte. Noi trebuie să colaborăm cu aceşti oameni, cu partidul cu care suntem la guvernare, indiferent de ce se întâmplă.”, a declarat Chichirău, potrivit sursei citate, adăugând că interesul USR Iași este acela de a face proiectele destinate orașului să progreseze. „Nu este treaba noastră să ne ocupăm de problemele legale ale altora. Dar este treaba noastră să împingem proiecte.”, a completat aceasta. Întrebată despre o eventuală alianță dintre PNL și PSD în municipiu, șefa USR a declarat că nu crede că acest lucru se va întâmpla.

Dincolo de problemele anterioare dintre USR și PNL Iași, de menționat că niciunul dintre partidele politice intrate în consiliu nu deține majoritatea, astfel că, în acest context, formațiunile se chinuie de ceva vreme să se alieze – ba cu unii, ba cu alții. La un moment dat a fost, de asemenea, vehiculată ideea potrivit căreia liberalii și-ar dori să se alieze cu social democrații, ceea ar fi însemnat o majoritate 16 consilieri (11 de la PNL, 5 de la PSD). Cum USR PLUS are 9 consilieri, o eventuală alianță strategică cu PNL ar crea o majoritate puternică de 20 de consilieri ieșeni.

Fostul ministru Alexe, cercetat pentru luare de mită și instigare la delapidare, îl acuză de furt pe fostul președinte al CJ Iași

Rămâne de văzut dacă, în eventualitatea legării unei „prietenii politice” cu liberalii lui Chirica, Cosette Chichirău va reuși să treacă peste animozitățile din trecut.

Dosarul Retrocedărilor din Constanța: Dragoș Săvulescu, liber în Italia

Foto: Infoegal.ro

Omul de afaceri Dragoș Săvulescu a fost condamnat definitiv la cinci ani și jumătate de închisoare cu executare, în Dosarul Retrocedărilor din Constanța. Ulterior, acesta a contestat sentința, cu ajutorul echipei sale de avocați, însă Curtea de Apel București a respins, în decembrie 2020, contestația la executare inițiată de Dragoș Săvulescu. Atacul s-a mutat un nivel mai sus, la Curtea Supremă, cu mențiunea „Statul român și-a pierdut dreptul de a mai urmări executarea pedepsei de către condamnatul Săvulescu Emil Dragoș“, relatează Ziua de Constanța.

Condamnat în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, Dragoș Săvulescu scapă, deocamdată, de închisoare și rămâne în Italia, în libertate

Lui Mazăre i-a fost admis, de principiu, recursul în casație în cazul dosarului „Retrocedărilor de pe Litoral”

Aflat în Italia, Dragoș Săvulescu, condamnat în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, s-a predat inițial, după condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare. În luna noiembrie a anului trecut, fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu afirma despre acest caz că autoritățile din Napoli ar fi respins executarea mandatului, cu toate că au recunoscut sentința emisă de instanța din România, schimbându-i acestuia sentința din închisoare cu executare în închisoare cu suspendare. Acesta a stat în arest, în Italia, o singură zi, în urma predării.

În octombrie 2020, cu puțin timp înaintea deciziei autorităților italiene de a-l lăsa pe acesta liber, în ciuda sentinței emise de instanța din România, Săvulescu scria pe Facebook următoarele: „nu sunt un criminal, sunt un om care luptă pentru justiție și pentru propria viață, în condițiile în care o mare nedreptate mi s-a făcut! Și sunt un învingător!”.

Între timp, în România, constestația formulată de avocații lui Dragoș Săvulescu va fi analizată de Curtea Supremă în data de 11 martie 2021. Până atunci, soarta acestuia rămâne în mâinile autorităților italiene, cele din România fiind legate, din pricina procedurilor complicate.

Adrian Năstase își vrea „Steaua României” înapoi

Foto: Știrile PRO TV

Fostul premier social democrat, totodată condamnat definitiv în două dosare penale, Adrian Năstase, își dorește, cu orice preț, decorația „Steaua României” (în grad de Mare Cruce) înapoi, potrivit unei știri EpochTimes. La sfârșitul lui 2019, Năstase era invitat la Cotroceni în cadrul recepției cu ocazia Zilei Naționale, prezența acestuia la eveniment inflamând spiritele. Imediat după eveniment, președintele Klaus Iohanis îi retrăgea acestuia decorația, explicând că un condamnat penal nu are dreptul la o asemenea onoare.

Steaua lui Năstase, în mâinile CCR

În urma restragerii, Adrian Năstase îi deschidea proces președintelui Klaus Iohannis, invocând excepție de neconstituționalitate și cerea anularea decretului nr. 1059, din 11 decembrie 2019, dat de șeful statului.

Ulterior, cazul a fost suspendat până când Curtea Constituţională a României va găsi o soluție. Decizia de suspendare a procesului a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, după ce Adrian Năstase a înaintat o cerere în acest sens. Rămâne de văzut care va fi decizia CCR și dacă fostul om politic va avea câștig de cauză.

Adrian Năstase este dezamăgit că Adrian Zuckerman a primit de la Klaus Iohannis decorația care lui i-a fost retrasă

Admite cererea formulată de reclamant. În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 lit. a din OUG 11/1998 şi ale prevederilor art. 51 lit. a Legea 29/2000, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 16 alin.1 şi 2, art.21 şi art. 52 din Constituţie, corelate cu art. 1 alin. 3 şi 5 din Constituţie. Fără cale de atac

se arată în minuta judecătorilor publicată pe portalul instanţelor

Conform articolului 17, lit. a) din OUG 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional Steaua României, calitatea de membru al Ordinului naţional Steaua României se poate pierde în următoarele situaţii: condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate.

ÎPS Calinic răspunde în doi peri: salarii mai mici decât o femeie de serviciu

Din vara anului trecut, ÎPS Calinic este Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În locul lui Pimen.

De-a lungul timpului, s-a dovedit mai deschis spre comunicare și schimbare decât predecesorul său. Până acum.

Sau, mai bine zis, până la bani.

Un sucevean curios a pus două întrebări de bun-simț: cât câștigă personalul din administrația eparhială și dacă aceste salarii sunt plătite din bugetul de stat, sau din fonduri proprii.

Nimic de ascuns: banii publici înseamnă banii noștri. Doar că BOR ascunde facturile

Întrebări punctuale, cu subiect și predicat, iscate, probabil, din curiozitate. O curiozitate pe care, până la urmă, o avem cu toții: cât din fondurile BOR sunt proprii, cât din ele sunt din bani publici. Din banii noștri, până la urmă.

Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop Calinic, 1. În virtutea transparenței (dacă nu este confidențial) care era grila de salarizare înainte de 26 iulie 2020 și care este în prezent (pentru personalul din administrația eparhială)?; 2. Salariile sunt suportate de la bugetul de stat sau din fonduri proprii?” (C.D.)

Răspunsul nu a întârziat să apară. Dar, după cum bine ne-a obișnuit BOR, nu a fost cu subiect și predicat, precum întrebările. Cel puțin evaziv a fost răspunsul dat de către Arhiepiscopia Sucevei.

Pentru că da, ni se aduce aminte permanent, că lucrarea Domnului nu poate fi măsurată în bani. La fel cum lucrarea lui nu are valoare financiară, se pare că nici salariile administrației eparhiale nu sunt financiare. Sau nu putem ști cât de financiare.

Femeia de serviciu, omul de afaceri și răsplata din Împărăția Cerurilor

Pentru liniştea dumneavoastră, ca să vă răspund la întrebare, un consilier eparhial, în prezent, are mai puţin decât un asistent medical şi puţin mai mult decât o femeie de serviciu angajată la o instituţie serioasă.

Despre un asemenea salariu, un om de afaceri ar spune că nici nu s-ar da dimineaţa jos din pat.

Dar, aşa după cum bine ştiţi, în Biserică se lucrează pe termen lung, cu răsplata muncii prestate dincolo, în Împărăţia cerurilor. Doamne, ajută!

Surprize, surprize. Secrete, secrete

Cu alte cuvinte, personalul administrației eparhiale muncește pe bani (nu știm exact câți), dar, mai presus de orice, muncește pentru împlinirea spirituală pe care o primește.

Pentru că, la sfârșit de lună, duce prea puțini bani acasă, dar familia se hrănește și se întreține cu vorbe de duh, și cu speranța vieții de dincolo.

Foto

Scandalul corvetelor, aplicația americanilor și supremația rușilor în Marea Neagră

Corvetă clasa Sigma Damen - Foto Cotidianul.ro -
Corvetă clasa Sigma Damen - Foto Cotidianul.ro -

Reamintim că licitaţia a fost organizată de Ministerul Apărării Naţionale şi câştigată de francezii de la Naval Group în colaborare cu Șantierul Naval Constanța. Oferte depuse de cele trei companii: Fincantieri a propus un contract de 1,34 miliarde de euro, Damen – 1,255 miliarde de euro şi Naval Group – 1,2 miliarde de euro. Compania olandeză a contestat procedura de atribuire după ce contractul a fost câştigat de către Naval Group.

Pe 13 iulie 2020, Curtea de Apel s-a pronunțat definitiv „Admite recursul formulat împotriva încheierilor de şedinţă din 08.08.2019 şi 13.08.2019. Casează încheierile de şedinţă din 08.08.2019 şi 13.08.2019 şi în rejudecare constată că reclamanta datora o cauţiune în cuantum de 220.000 lei. Respinge, în rest, recursul, ca nefondat. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. 5 din Legea nr. 101/2016, ca inadmisibilă. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate. Definitivă, în rest. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.07.2020”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti. Compania olandeză a formulat recurs, la Curtea Supremă, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. 5 din Legea nr. 101/2016.

Magistrații Înaltei Curți de Casație au respins pe 3 februarie, acțiunea. În octombrie 2019 Tribunalul București, la nivel de fond, a respins contestația Damen, care deține șantierul Galați și administrarea șantierului naval Mangalia, privind rezultatul procedurii prin care MApN a acordat contractul de construcție a celor 4 corvete multifuncţionale către asocierea dintre Naval Group şi Șantierul Naval Constanţa.

General american: rușii au superioritate numerică

Generalul Frederick Hodges, care a comandat forțele americane în Europa, în prezent Pershing Chair în cadrul Center for European Policy Analysis a făcut aprecieri interesante despre raportul de forțe dintre Rusia și Nato în regiunea Mării Negre: „Flota rusă de la Marea Neagră beneficiază de superioritate numerică în regiune și acest lucru nu este probabil să se schimbe, chiar și în cazul unei crize, din cauza restricțiilor impuse prin Convenția de la Montreux, care stabilește regimul juridic al strâmtorilor Bosfor și Dardanele, și dorinței Turciei de a se concentra pe Marea Egee’’, a precizat Frederick Hodges.

Prima aplicație românească, cu hârburi

Batrâna fregată „Mărășești” din dotarea Statului Major al Forțelor Navale și patru aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” dar şi un elicopter IAR-330 Puma L-RM al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au acționat zilele acestea alături de distrugătorul USS Porter și tancul petrolier USNS „Laramie” aparținând Marinei militare americane, în scopul demonstrării interoperabilităţii dintre militarii români și americani. Exercițiul a constituit prima activitate de instruire comună româno-americană din acest an și a avut ca obiectiv întărirea măsurilor de reasigurare ale Alianței Nord- Atlantice în zona de Sud-Est a Europei, precum şi creșterea nivelului de interoperabilitate, demonstrând, încă o dată, implicarea SUA în asigurea securității în zona Mării Negre.

Potrivit MApN, fregata Mărășești, a fost nava-comandant a pachetului de forțe maritime „Gata de acțiune” al Forțelor Navale Române, structură care asigură capacitatea de reacție imediată a Armatei României și managementul spațiului maritim al țării noastre, prin dislocarea rapidă a navelor, aeronavelor și a altor structuri specializate în raioanele maritime. Secvența aeriană a exercițiului a fost coordonată de Componenta Operațională Aeriană din Statul Major al Forțelor Aeriene și a inclus misiuni de tip ADEX (exerciții de apărare antiaeriană), executate cu aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriană de la Borcea.

Corvetele, extremă urgență

Revenind la scandalul corvetelor, MApN a anunțat că va depune toate eforturile pentru finalizarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instanțelor în conexiune cu acest program esențial de înzestrare, astfel încât procedura de achiziție să poată fi finalizată în cel mai scurt timp posibil. Scopul acestui program de înzestrare este achiziția a patru corvete multifuncționale pentru Forțele Navale și achiziția de muniții și a suportului logistic inițial aferent navelor (pentru primii doi ani de la livrarea fiecărei nave). Corvetele vor fi capabile să execute misiuni în următoarele domenii de luptă: AAW (lupta împotriva amenințărilor aeriene), ASuW (lupta împotriva navelor de suprafață), ASW (lupta împotriva amenințărilor submarine), EW (război electronic), NGS (sprijin cu foc la litoral).

Clotilde Armand descoperă turnătorii și fugarii din presă

Primarul Sectorului 1 descoperă că, pentru convingere, este nevoie de discuție și nu doar de acuzații. Perfect de acord.

Tot Primarul Sectorului 1 împarte presa în bună și rea, dar insistă pe obiectivitatea din alegeri.

De asemenea, descoperă și presa proprie, despre care susține că nu se reduce la ”televiziune de casă”, afirmație care, cu sigurnață, face trimitere la ”opoziție” sau la puterea opoziției de a manipula prin postul de știri. Nimic nou.

Clotilde Armand afirmă că, atât ea, cât și ministrul Sănătății au devenit principalii inamici ai PSD, ideea care face trimitere la tensiunea politică din luna februarie, tensiune care a făcut subiectul știrilor, oricât de mult contează (sau nu) noțiunea de presă liberă, independentă și (ne)cenzurată.

Mai mult, Clotilde Armand descoperă și promisiunile pentru publicul care are nevoie de presă, știri și informație, afirmând că va face dezvăluiri neașteptate privind măsurile luate de când PNL, USR și UDMR au ajuns la putere.

Suntem inamici PSD, dar suntem încântați de asta

Eu și Vlad am devenit principalii inamici ai PSD. Și suntem foarte încântați de asta. S-au spus prea multe minciuni și s-au scris multe știri false despre mine și ministrul Vlad Voiculescu în ultimele zile”, a scris Primarul Sectorului 1 din București pe pagina personală de Facebook.

Eternă victimă a știrilor false și a unei prese părtinitoare, Clotilde Armand consideră ca unică soluție fix presa, afirmând că există o scindare și insistând pe ideea că  o ”televiziune de casă” este, de regulă, condusă de foști turnători sau fugari anchetați de Justiția Română. Nu neapărat.

Noi am ales să oprim finanțarea din bani publici a acestor trusturi coordonate politic după bunul plac al unor personaje sinistre. Rezultatul? Am devenit amândoi principalele ține ale PSD pentru că avem curajul să ne luăm la trântă cu Mafia care a guvernat prea mult timp România.

Astăzi de la ora 16.00 vom demonta totul și vom prezenta românilor adevărul în față. Vom spune ceea ce am făcut în câteva luni de când suntem la Guvernare. Rămâneți aproape”.

Rămânem aproape, așteptăm adevărul transparent mult promis și explicațiile despre falsul din știri. Cu argumente.

Caii de la Techirghiol se pregătesc pentru o viață mai bună

Captură video

O parte dintre caii abandonați pe malul lacului Zarguzon, de lângă Techirghiol, vor fi transferați la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, iar ceilalți vor fi trecuți în grija adăposturile Asociației „Save the Dogs” din Cernavodă, anunță publicația locală CTNews.ro.

Caii abandonați pe lacul Zarguzon, preluați de Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și de asociația „Save the Dogs”

Potrivit sursei citate, caii care erau ținuți legați și fără mâncare, au fost recuperați de poliție și plasați, temporar, într-o fermă privată din comuna Peștera. Din nefericire, o parte dintre ei au murit la scurt timp după intervenție, 23 dintre aceștia reușind să supraviețuiască și dând semne de recuperare.

În paralel, am reușit să organizăm împreună cu reprezentanți ai societății civile, Inspectoratului de Poliție Județean, ai Direcției Sanitar Veterinare și ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, o schemă de plasare în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, întrucât cabalinele trebuie să părăsească ferma la care se află în prezent cât mai curând posibil. Astfel, un număr de 10 cai urmează să fie plasați în adăposturile Asociației <<Save the Dogs>>  din Cernavodă, iar un număr de 13 exemplare vor fi cazați în padocurile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

a declarat, pentru sursa citată, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu

Zeci de cai, lăsați în condiții mizere, în Constanța

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu, a mai spus că, în contextul prevederilor legale, caii se pot muta doar în prezența unui test negativ de anemie infecțioasă, urmând ca după aflarea testului, animalele să petreacă 90 de zile în carantină.

Țin să mulțumesc autorităților care au colaborat cu noi în vederea soluționării acestui caz, dar mai ales asociațiilor pentru protecția animalelor care și-au oferit disponibilitatea de a prelua, cu titlu gratuit, îngrijirea acestor cai și aș vrea să mai adaug ca notă personală că sunt convins că exemplarele cabaline care vor ajunge la Asociația <<Save the Dogs>> vor fi foarte bine îngrijite și vor avea condiții optime de cazare și spun asta pentru că am fost personal și am vizitat adăpostul

a mai spus Petre Enciu

În data de 24 ianuarie 2021, Ziarul de Investigații scria despre cazul revoltător al unor cai lăsați de izbeliște pe marginea lacului Zarguzon din județul Constanța. Anunțul inițial era postat de rapperul Puya, cel care atașa, alături de textul primit (cu rugămintea de a-l viraliza) și o imagine video ce înfățișa starea deplorabilă în care se aflau caii.

Cartea-interviu cu Viorica Dăncilă poate fi cumpărată. Cât costă partea de adevăr a fostului premier

La mai bine de o lună de când promitea că în curând pe piață va ieși o carte-interviu în care va dezvălui dedesubturile din PSD, Viorica Dăncilă a făcut azi marele anunț. Cartea semnată de Marga Nițu, „Partea ei de adevăr”, poate fi cumpărată la un preț de 29,90 de lei.

Autoarea a fost printre altele consilier în cadrul Cancelariei Guvernului în mandatul Vioricăi Dăncilă, iar cartea cuprinde între filele sale un amplu interviu cu fostul premier.

Mulți dintre voi, cititorii acestei pagini, m-ați întrebat când și cum puteți găsi cartea scrisă de jurnalista Marga Nițu.
Pentru toți doritorii, iată mai jos linkul de unde poate fi comandată cartea. Iar de mâine, va fi și în magazinele Inmedio din toată țara.

Lectură plăcută tuturor!”, scrie Viorica Dăncilă pe Facebook.

Din ianuarie, de când a anunțat că această carte va vedea lumina tiparului, Viorica Dăncilă a vorbit deseori despre ceea ce se află scris în interior. A povestit episoade legate de întâlniri cu actualul lider al PSD, ba chiar a vorbit despre faptul că, din perspectiva sa, Marcel Ciolacu și Paul Stănescu „erau în genunchi în faţa lui Dragnea şi Viorica Dăncilă i-a ridicat în picioare”.

Despre cel care a propulsat-o ca premier, Liviu Dragnea, a spus că „a făcut rău partidului”, însă, atacând și vremurile actuale, a opinat că „şi actuala conducere periclitează partidul prin modul duplicitar de a acţiona”. Din ce a scris Viorica Dăncilă atunci când a dezvăluit că există această carte-interviu, în principal cititorii vor afla mai multe despre „provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relaţia cu Liviu Dragnea, dar şi despre campaniile electorale din 2019 şi colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
0.9 ° C
1.1 °
0.1 °
79 %
1.5kmh
75 %
S
5 °
D
-2 °
lun
-1 °
mar
-1 °
mie
1 °

Ultimul articol

Anchetă penală și disciplinară la Spitalul Județean Buzău, după moartea unui pacient

Anchetă pe toate planurile la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce, la începutul acestei săptămâni un tânăr de doar 25 de ani a...

Un notar, un executor judecătoresc și un avocat, acuzați de DNA Constanța că ar...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...

Ministerul Justiției a început să caute procuror general, plus șefi la DNA și DIICOT

Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...