Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a plecat din funcție în urmă cu câteva zile și, în semn de apreciere, ca să nu plece chiar cu mâna goală, președintele Klaus Iohannis a decis că demnitarul merită o înaltă distincție din partea țării noastre. Gestul l-a contrariat și probabil chiar dezamăgit pe fostul premier Adrian Năstase, mai ales că este vorba despre aceeași decorație pe care Iohannis i-a retras-o în decembrie 2019. La acea dată, Iohannis preciza că toți cei care au condamnări penale vor rămâne fără „însemne”. Adrian Năstase a primit în 2002 Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, în vremea în care era premier.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 13 ianuarie a.c., decretul de decorare a Excelenței Sale Zuckerman Adrian, Ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Mare Cruce, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfășurată pe parcursul mandatului său în România, precum și pentru implicarea substanțială în dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii”.

Dragi prieteni,

Iohannis i-a acordat lui Zukerman aceeași decorație pe care mi-a retras-o mie (numărul lor este limitat). Probabil ca a pus în balanță șapca pe care i-a procurat-o Zuckerman la Washington și desenele de autostrăzi de miliarde de dolari cu activitatea mea ca ministru de externe (inclusiv contribuțiile legate de primul război în Irak), sau ca premier (contribuțiile în al doilea război din Irak, parteneriatul militar ce a dus la intrarea României în NATO, autostrada Bechtel, etc). Nu scriu mai mult pentru că vreau să rămân modest!

Cred însă că este o situație jenantă pentru Iohannis. Dar și pentru România…

Aștept și părerile voastre”, scrie Năstase pe blogul său.

Chiar dacă fostul premier este sigur că „Steaua României” cu care a plecat Zuckerman în America este chiar a sa, potrivit unor informații de pe pagina Administrației Prezidențiale, în ceea ce privește Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce (pentru civili), ar fi 5 locuri vacante (în urma deceselor celor care au fost decorați de-a lungul vremii). La acestea se menționa și distincția retrasă „prin Decretul nr. 1059 din 11 decembrie 2019, a Ordinului Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul nr. 960 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, domnului Adrian Năstase”.

Articolul precedentCu „potera” pe urme, Tăriceanu este ocupat să facă comparații între Băsescu și Iohannis
Articolul următorÎncă o palmă pentru George Simion: Ludovic Orban rămâne preşedintele Camerei Deputaţilor