Adrian Năstase își vrea „Steaua României” înapoi

Fostul premier a cerut ajutorul CCR, invocând o excepție de neconstituţionalitate

Fostul premier social democrat, totodată condamnat definitiv în două dosare penale, Adrian Năstase, își dorește, cu orice preț, decorația „Steaua României” (în grad de Mare Cruce) înapoi, potrivit unei știri EpochTimes. La sfârșitul lui 2019, Năstase era invitat la Cotroceni în cadrul recepției cu ocazia Zilei Naționale, prezența acestuia la eveniment inflamând spiritele. Imediat după eveniment, președintele Klaus Iohanis îi retrăgea acestuia decorația, explicând că un condamnat penal nu are dreptul la o asemenea onoare.

Steaua lui Năstase, în mâinile CCR

În urma restragerii, Adrian Năstase îi deschidea proces președintelui Klaus Iohannis, invocând excepție de neconstituționalitate și cerea anularea decretului nr. 1059, din 11 decembrie 2019, dat de șeful statului.

Ulterior, cazul a fost suspendat până când Curtea Constituţională a României va găsi o soluție. Decizia de suspendare a procesului a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, după ce Adrian Năstase a înaintat o cerere în acest sens. Rămâne de văzut care va fi decizia CCR și dacă fostul om politic va avea câștig de cauză.

Adrian Năstase este dezamăgit că Adrian Zuckerman a primit de la Klaus Iohannis decorația care lui i-a fost retrasă

Admite cererea formulată de reclamant. În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 lit. a din OUG 11/1998 şi ale prevederilor art. 51 lit. a Legea 29/2000, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 16 alin.1 şi 2, art.21 şi art. 52 din Constituţie, corelate cu art. 1 alin. 3 şi 5 din Constituţie. Fără cale de atac

se arată în minuta judecătorilor publicată pe portalul instanţelor

Conform articolului 17, lit. a) din OUG 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional Steaua României, calitatea de membru al Ordinului naţional Steaua României se poate pierde în următoarele situaţii: condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate.

Articolul precedentÎPS Calinic răspunde în doi peri: salarii mai mici decât o femeie de serviciu
Articolul următorDosarul Retrocedărilor din Constanța: Dragoș Săvulescu, liber în Italia
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.