Sursa Foto: Facebook

Fostul premier Viorica Dăncilă vorbește de ceva vreme doar despre cărți. Despre o anumită carte de fapt, a sa, informațiile „transpirând” în presă în urmă cu câteva zile, inclusiv cu declarații și povești ale Vioricăi Dăncilă. A anunțat și pe pagina sa de Facebook că va lansa o „carte-interviu”, în colaborare cu jurnalista Marga Nițu, iar de aici orice mister a fost dezvăluit.

În sfârșit, conul de umbră în care intrase după eșecul de la prezidențiale și după ieșirea din scena PSD a luat sfârșit, iar Viorica Dăncilă anunță că va mai da câteva detalii din carte în doar câteva ore.

În această seară voi fi invitata lui Răzvan Dumitrescu la Antena 3, unde voi vorbi despre cartea pe care o va lansa jurnalista Marga Nițu.
Voi veni cu detalii despre relațiile din interiorul PSD din perioada 2018-2019, despre aparențe și realități, trădări și jocuri duble, interese și ambiții, despre cum am făcut față problemelor guvernării și provocărilor unei perioade foarte complicate din istoria PSD”, este mesajul fostului premier al României, care vrea să își spună peste tot partea sa de adevăr.

Când e de fapt lansarea cărții și dacă își va mai avea rostul după atâtea povești, este greu de spus. Cert e că sunt promisiuni că între paginile sale cei interesați vor putea citi „inclusiv despre relația cu Liviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”. În opinia Vioricăi Dăncilă, cartea practic se cerea singură să iasă de sub tipar, pentru binele social democraților. „Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr și pe analiza obiectivă a problemelor trecutului”, scria în urmă cu câteva zile pe Facebook aceasta.

Articolul precedentLui Mazăre i-a fost admis, de principiu, recursul în casație în cazul dosarului „Retrocedărilor de pe Litoral”
Articolul următorMinistrul Educației admite că școala online nu a funcționat perfect