Caii de la Techirghiol se pregătesc pentru o viață mai bună

Caii abandonați pe lacul Zarguzon vor fi preluați de Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și de asociația „Save the Dogs”

O parte dintre caii abandonați pe malul lacului Zarguzon, de lângă Techirghiol, vor fi transferați la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, iar ceilalți vor fi trecuți în grija adăposturile Asociației „Save the Dogs” din Cernavodă, anunță publicația locală CTNews.ro.

Caii abandonați pe lacul Zarguzon, preluați de Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și de asociația „Save the Dogs”

Potrivit sursei citate, caii care erau ținuți legați și fără mâncare, au fost recuperați de poliție și plasați, temporar, într-o fermă privată din comuna Peștera. Din nefericire, o parte dintre ei au murit la scurt timp după intervenție, 23 dintre aceștia reușind să supraviețuiască și dând semne de recuperare.

În paralel, am reușit să organizăm împreună cu reprezentanți ai societății civile, Inspectoratului de Poliție Județean, ai Direcției Sanitar Veterinare și ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, o schemă de plasare în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, întrucât cabalinele trebuie să părăsească ferma la care se află în prezent cât mai curând posibil. Astfel, un număr de 10 cai urmează să fie plasați în adăposturile Asociației <<Save the Dogs>>  din Cernavodă, iar un număr de 13 exemplare vor fi cazați în padocurile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

a declarat, pentru sursa citată, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu

Zeci de cai, lăsați în condiții mizere, în Constanța

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu, a mai spus că, în contextul prevederilor legale, caii se pot muta doar în prezența unui test negativ de anemie infecțioasă, urmând ca după aflarea testului, animalele să petreacă 90 de zile în carantină.

Țin să mulțumesc autorităților care au colaborat cu noi în vederea soluționării acestui caz, dar mai ales asociațiilor pentru protecția animalelor care și-au oferit disponibilitatea de a prelua, cu titlu gratuit, îngrijirea acestor cai și aș vrea să mai adaug ca notă personală că sunt convins că exemplarele cabaline care vor ajunge la Asociația <<Save the Dogs>> vor fi foarte bine îngrijite și vor avea condiții optime de cazare și spun asta pentru că am fost personal și am vizitat adăpostul

a mai spus Petre Enciu

În data de 24 ianuarie 2021, Ziarul de Investigații scria despre cazul revoltător al unor cai lăsați de izbeliște pe marginea lacului Zarguzon din județul Constanța. Anunțul inițial era postat de rapperul Puya, cel care atașa, alături de textul primit (cu rugămintea de a-l viraliza) și o imagine video ce înfățișa starea deplorabilă în care se aflau caii.

Articolul precedentCartea-interviu cu Viorica Dăncilă poate fi cumpărată. Cât costă partea de adevăr a fostului premier
Articolul următorClotilde Armand descoperă turnătorii și fugarii din presă
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.