1.9 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1045

Pacienții de la Spitalul de Ortopedie „Foișor”, din Capitală, evacuați în toiul nopții

Captură video

Pacienții de la Spitalul de Ortopedie Foișor, din București, au fost evacuați, în această seară deoarece s-a decis ca unitatea să devină spital suport COVID. Decizia a fost luat astăzi „pe la prânz, dacă nu mă înșel”, a declarat Raed Arafat în direct, la Antena 3.

Pacienții, sunt trimiși acasă sau mutați într-un alt spital. Mulți sunt din afara Bucureștiului

„Asistăm la un paradox. Pe de-o parte ni se transmite de la cel mai înalt nivel că suntem acum în valul trei și sunt din ce în ce mai multe cazuri de Covid-19, iar spitalele de boli infecțioase și tropicale sunt foarte aglomerate, iar de cealaltă parte primarul Capitalei a transmis că lucrurile au intrat pe un făgaș mai bun, că pare că pandemia s-a mai potolit și prin urmare a închis spitalul modular COVID-19 din Pipera, care are o capacitate între 400 și 500 de locuri”, a reacționat, imediat, Gabriela Firea.

UPDATE: Declarațiile lui Raed Arafat

„S-a luat decizia de a transforma Spitalul Foișor în spital suport covid. Situația este gravă în București. Azi a trimis la Iași, cu un avion al Armatei, 3 pacienți, din București.

Mâine dimineață spitalul trebuie să primească pacienți COVID. Unii pacienți sunt trimiși la alt spital, alții sunt externați, pentru că nu au probleme. Normal că trebuie să evacuăm. Ordinul nu a fost transmis la ora 18:00, ci cu câteva ore mai devreme. Avem nevoie de paturile de terapie intensivă, sunt 21 de locuri acolo, erau ocupate doar jumătate. La Pipera nu putem să facem terapie intensivă, acolo e pentru cazuri ușoare. Deja am semnat ordinele de detașare a personalului medical.

În acest moment nu mai avem în vedere evacuarea unui spital. Evacuarea se putea face mai devreme, dar a trebuit dusă muncă de lămurire cu conducerea spitalului. Medicii de acolo au decis cine pleacă acasă, nu s-a luat decizia într-un birou.

Noi discutăm despre Foișor încă de ieri, dar azi la prânz s-a luat decizia. Noi sperăm să se stabilizeze situația în următoarele două săptămâni, dar, din nefericire, sunt tot mai multe cazuri de terapie intensivă.”, a declarat Raed Arafat, al Antena 3, potrivit stiripesurse.ro.

Tensiuni în PNL: Orban critică restricțiile lui Cîțu

Tensiuni în PNL: Orban critică restricțiile lui Cîțu

ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Președintele PNL, Ludovic Orban, a criticat decizia actualului Executiv de a închide magazinele, în zilele de weekend, la ora 18:00. „Trebuia să existe o argumentaţie, care să fie făcută pe baza unei fundamentări”. Pentru a-și sublinia mai bine luarea de poziție, Orban amintește de regulile impuse, pe vremea când acesta ocupa fotoliul de prim-ministru al României. „De exemplu, când am luat decizia de a închide evenimentele, nunţi, botezuri, mese festive, a fost pe baza analizelor pe care le-am avut din anchetele epidemiologice care stabileau că prima cauză pentru îmbolnăviri, pentru răspândirea virusului erau la aceste evenimente şi atunci am luat decizia să suspendăm o perioadă derularea acestor evenimente”, a mai spus Ludovic Orban, potrivit Digi24.

Ludovic Orban insistă că nu există „fundamentare” pentru o asemenea regulă

„Şi asta, în privinţa oricărei măsuri de protecţie sanitară care presupune o anumită restricţie, trebuie să existe o fundamentare. Ştiu cine a propus măsura, nu am văzut în spate fundamentarea şi, acum, evident că Guvernul decide, dar trebuie să reflecteze asupra, cel puţin, a acestei măsuri”, a spus Orban.

Sesizare penală după controlulul care viza publicarea datelor legate de vaccinare. Ministerul Sănătății asigură că totul e bine

Pe de altă parte, premierul Florin Cițu a declarat că măsura de a închide magazinele de la ora 18:00, acolo unde incidența cazurilor sare de 4 la mia de locuitori, a dus la o scădere a ratei Covid-19, adăugând că deplasarea populației în magazine favorizează răspândirea virusului.

Sesizare penală după controlulul care viza publicarea datelor legate de vaccinare. Ministerul Sănătății asigură că totul e bine

Foto: Ro Vaccinare

Primele verificări ale Corpului de controlui al prim-ministrului în legătură cu publicarea unor informații din platforma de vaccinare s-au lăsat cu sesizare penală, anunță Guvernul. Astfel, a fost transmisă la Ministerul Public o sesizare penală „in rem”, în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea – Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).

În replică, Ministerul Sănătății a transmis un comunicat în care arată că nu au fost găsite nereguli sau cel puțin că nu a acționat în afara prevederilor legale, ci doar a oferit cetățenilor informații publice.

Din comunicatul Guvernului se poate deduce însă că a existat o accesare ilegală a serverului, după ce pe 20 ianuarie 2020 INSP a acordat accesul Ministerului Sănătății la RENV pentru o interfață separată, pentru contul monitorizare_minister, pentru care au fost nominalizate patru persoane să lucreze.

Din ce arată Guvernul, nu a existat un „act administrativ de delegare sau încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă”, iar pe 7 martie, „într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV utilizând contul „monitorizare_minister” (alocat MS) de pe un IP găzduit pe un server din afara granițelor României (server privat din Germania)”.

Rezultatele controlului prin ochii MS spun cu totul altceva. Astfel, MS scrie că datele la care a avut acces nu aveau caracter secret, fiind informații la care putea ajunge oricine.

Și, chiar dacă respectivul cont a fost accesat de consilierul onorific Ștefan Voinea, iar mai apoi datele au fost publicate în format transparent pe data.gov.ro, acest lucru nu este ilegal.

Ștefan Voinea a fost implicat în proiectul de transparentizare a datelor despre pandemie și vaccinare, fiind indicat ca persoană de contact în acest sens.

Informațiile accesibile Ministerului Sănătății din RENV nu se încadrează în niciuna dintre excepțiile prevăzute de Legea 544/2001 și nici nu există o secretizare a acestor date. Conform legii, informațiile pot fi secret de stat (secretizate prin HG) sau secret de serviciu, secretizate prin act al conducerii unei persoane juridice. În speță, baza de date RENV nu avea niciun grad de secretizare, fiind prin urmare publică.

Orice informație publică poate fi accesata de catre orice persoană, fără a justifica un interes. Prin urmare, consilierul onorific, investit prin actul de numire cu exercițiul autorității de stat (actul de numire se publică în Monitorul Oficial) avea dreptul să acceseze baza de date RENV fără nicio formalitate suplimentară.

În cazul în care ar fi existat un grad de secretizare, acest grad de secretizare ar fi trebuit adus la cunoștința oricărei persoane ce se afla în situația de a accesa acele date sau care ar fi dorit să acceseze acele date și, așa cum prevăd dispozițiile legale, ar fi necesitat obținerea unui certificat ORNISS în prealabil.

Atribuțiile consilierului onorific nu sunt formale, el fiind onorific numai pentru că nu este plătit, și nu pentru că ar exercita numai formal o astfel de poziție”, transmite MS.

Scriitorul Dinu Săraru, în vizită la Primăria Sectorului 5

Dinu Săraru / Foto: Cristian Popescu Piedone

Potrivit ultimului mesaj publicat pe pagina de Facebook a edilului, în cursul zilei de astăzi, Primăria Sectorului 5 a primit vizita omului de cultură Dinu Săraru, locuitor, de asemenea, al sectorului administrat de Cristian Popescu Piedone. „Astăzi, marele scriitor și omul de teatru, Dinu Săraru, care este și locuitor al Sectorului 5, mi-a făcut o vizită la Primărie. A avut amabilitatea să îmi dăruiască un exemplar cu autograf al cărții sale „Ultimul țăran din Slătioara”, a declarat Piedone, pe pagina sa oficială de Facebook.

Edilul Sectorului 5 a primit de la scriitor volumul cu autograf „Ultimul Țăran din Slătioara”

Un om de excepție care a avut o contribuție semnificativă de-a lungul timpului în evoluția și dezvoltarea teatrului românesc.

Cristian Popescu Piedone

„Un om pentru care cultura și patriotismul au reprezentat principalele coordonate după care s-a ghidat în viață. Un om de la care toți românii au câte ceva de învățat. Mă bucură și mă onorează să știu că în Sectorul 5 locuiește un om atât de valoros.”, a mai scris Cristian Popescu Piedone, pe pagina sa de Facebook.

Cine este Dinu Săraru?

Dinu Săraru s-a născut în localitatea Slătioara, județul Vâlcea, în anul 1932 și este tatăl ziaristei Ruxandra Săraru. Între anii 1977 și 1990, Săraru ocupă funcția de director al Teatrelui Mic și a Teatrului Foarte Mic, fiind numit director al Teatrului Național din București în 2001, de către fostul președinte Ion Iliescu, de unde și-a dat demisia în anul 2004.

Dincolo de activitatea susținută în teatrele românești, Dinu Săraru a scris o serie de volume care i-au adus faima, printre care „Niște Țărani”, „Dragostea și Revoluția” și „Clipa”, însă a activat și în presa românească.

Ciolacu afirmă că România se află pe locul 10 mondial la morțile asociate Covid. Care este adevărul, de fapt?

Președintele PSD Marcel Ciolacu (foto Hotnews)

Aflat într-o „vizită de lucru” la sediul PSD Maramureș, liderul social democraților, Marcel Ciolacu a dat o declarație neverificată (intenționat sau nu), în ceea ce privește locul României în lume, atunci când vorbim despre morțile asociate Covid. „Pe de altă parte, am citit cu toţii s-a ajuns la 2.000 de decese la un milion de locuitori. Suntem pe locul 10 mondial. Este un clasament trist, atât din cauza de COVID, dar şi cauza neaccesului a bolnavilor cronici în spitale s-a ajuns la acest bilanţ şi cu tot regretul, actualii guvernanţi şi actualul ministru al Sănătăţii are pe conştiinţă aceste decese şi acest bilanţ trist în ceea ce priveşte România”, a spus Ciolacu.

Haideți, totuși, să vedem pe ce loc se află România, atunci când vorbim despre morțile provocate de Covid-19

Din câte se poate observa cu ochiul liber din tabelul de mai jos, publicat pe Statista.com, țara noastră se află, în acest moment, pe locul 21 în lume, în ceea ce privește morțile asociate virusului. Pe locul 10, cel anunțat de Marcel Ciolacu, aflându-se Spania, nicidecum România.

Firește, liderul PSD își nuanțează declarația cu „este un clasament trist, atât din cauza de COVID, dar şi cauza neaccesului a bolnavilor cronici” – metodă clasică de inducere în eroare a auditoriului care nu e obișnuit să verifice informațiile aruncate în neant de politicieni.

Din nou, vorbim despre informații disponibile oricui, la un click distanță.

captură ecran statista.com

Ciolacu oferă explicații alambicate dar care pretenția să primească explicații exacte

În plus, Marcel Ciolacu insistă că actualul Guvern ar trebui să dea explicații amănunțite în legătură cu modul în care a gestionat situația de criză în care ne aflăm de mai bine de un an, în contextul pandemiei. Întrebarea este, dacă liderul PSD își dorește ca Guvernul să-i răspundă la fel de nuanțat cum o face el, ori își dorește un răspuns concret, bazat pe statistici și dovezi.

Șoșoacă susține că în India nu există campanie de vaccinare, iar Israelul „a vaccinat cu arma la tâmplă”

„Domnul Cîţu face în continuare ceea ce ştie cel mai bine. A reuşit performanţa de a face cel mai mare împrumut pe care l-a făcut România de 30 de ani încoace, respective 3,5 miliarde euro împrumutaţi într-o singură zi. Cred că e de datoria Guvernului şi în principal a domnului Cîţu să vină cu explicaţii la ce dobândă a făcut acest împrumut, dar mai ales la ce foloseşte aceşti bani, pentru că sigur nu îi direcţionează către producătorii români”, a completat Ciolacu.

Pedofilia în România: pedeapsă cu suspendare

Sursă foto: pixabay.com
Sursă foto: pixabay.com

În România, dacă ai gânduri de pedofilie, poți sta liniștit. Legea nu-și bate prea mult capul cu tine.

Fă-ți mendrele, distrează-te, racolează copii, adună pornografie infantilă, agață pe site-uri sau pe uliță, totul este permis! În cel mai rău caz, ești dus puțin pe la secție, ești trimis în instanță, ești declarat vinovat, dar pedeapsa o primești, în majoritatea cazurilor, cu suspendare.

Bonus: dacă ești un inculpat ”model”, și-ți plac mult minorii, pedeapsa ta s-ar putea să includă și un ”concediu”, numit pompos ”muncă în folosul comunității”, pe la vreo școală. Să nu te simți prea persecutat de sistemul de justiție nedrept.

Ultimul caz (despre care s-a aflat)

Un bărbat de 53 de ani, acuzat de racolarea minorilor în scopuri sexuale, a fost condamnat la închisoare doar cu suspendare şi 80 de zile de muncă în folosul comunității, la primărie sau chiar la şcoala din sat.”, menționează stiripesurse.ro.

După cum spuneam, bărbatul în cauză a fost un ”vinovat model”. Și-a recunoscut faptele, nu avea antecedente penale, cu toate că nu era prima dată când încerca să convingă minore să facă sex cu el, a colaborat politicos cu poliția și-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Drept urmare, a primit pedeapsă cu suspendare, nu are voie să se apropie de victimă la mai puțin de 100 de metri și are de executat 80 de zile de muncă în folosul comunității. Pe care o poate efectua oriunde, inclusiv la școala din sat.

Unde alți copii îl așteaptă. Bine, nu ei pe el, ci exact invers.

În România, lupul e pus paznic la oi

Cum să trimiți un om acuzat/condamnat de pedofilie să-și ispășească pedeapsa într-o școală?

Am auzit, de-a lungul timpului, de multe decizii aberante ale instanțelor din România. Dar cele legate de pedofilie, depășesc mult orice SF.

În primul rând, omul recunoaște. Recunoaște că îi plac copiii mici. Fragezi. Ai dovezi multiple împotriva lui, și tu îl lași să scape ”cu suspendare”? Normal că n-o să-i treacă ”patima” după câțiva ani de stat, efectiv, la închisoare, dar măcar te asiguri că niște copii cresc destul de mari, încât să nu mai ajungă victime. Îi protejezi pe ăia, câțiva, pe care ai putea, legal, s-o faci.

În al doilea rând, cum să-l lași să facă muncă în folosul comunității la școală? E ca și cum ai pune un vampir să lucreze într-o bancă de sânge. Ce e în capul tău, când dai o sentință de genul ăsta? Te gândești că, având afinități sexuale pentru minori, dacă stă prea mult în preajma lor, o să-i treacă? O să ajungă la saturație? Care e explicația logică?

Și nici măcar nu e un caz singular

În noiembrie 2020, un profesor pedofil, condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare, a scăpat, într-un final, cu 3 ani, cu suspendare. Motivația? Era prea bătrân, săracul, și avea și studii superioare. Ceea ce-l califică, direct, pentru pedeapsă cu suspendare. Pentru că, dacă la 72 de ani, când a fost acuzat, ridica fustele fetelor, la 74 clar nu mai poate!

Martie 2021, Judecătoria Tulcea dă tot 3 ani de închisoare cu suspendare unui bărbat de 28 de ani, care avea fantezii cu o fată de 12 ani. Și nu numai, pentru că dovezile găsite în casa acestuia indicau faptul că e ”pedofil cu tradiție”. Dar să-l lăsăm să zburde liber. Clar pedeapsa cu suspendare o să-l sperie, și-o să-l împiedice să mai racoleze minori!

În ultimii şase ani, peste 4.500 de persoane condamnate pentru infracțiuni sexuale au primit drept pedeapsă „munca neremunerată în folosul comunității” şi au fost trimise în instituții publice, școli, centre educaționale și biblioteci, conform datelor furnizate de Ministerul Justiției, la solicitarea deputatei independente Oana Bîzgan.”, anunță Libertatea.

Ne agităm, indignați și vocali, pentru că pot scăpa de închisoare cei găsiți vinovați de evaziune fiscală. Facem spume la gură, că fraudează statul. Și stăm impasibili, cu mâinile în sân, când alții sunt dovediți infractori sexuali. De orice natură, dar mai ales cu copii.

În România noastră, se pare că ne pasă de copii doar dacă dă bine în discurs. Altminteri, infracțiunile fiscale ne atacă direct. Să băgăm contabilii la închisoare, și pedofilii în școli.

Constanța: o femeie a fost găsită ucisă în apartament

O femeie în vârstă de 52 de ani a fost găsită decedată în apartamentul său din județul Constanța. Alertată că nu mai răspunde la telefon, sora victimei, care locuiește alături, a chemat poliția, prin serviciul unic 112. Un echipaj s-a deplasat la fața locului, constatând decesul femeii. Aceasta a fost găsită dezbrăcată și cu mâinile legate. Mai mult, autorul crimei a folosit asupra femeii inclusiv un căluș. „Victima a fost strangulată, cheia, ruptă pe exterior. Suspectul o cunoscuse pe victimă, după ce îi montase termopan. A venit cu scopul de a o jefui”, a declarat Zafer Sadac, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Femeia era profesor de psihologie în județul Constanța

Femeia ucisă este profesor de psihologie în localitatea constănțeană Cernavodă, a informat PRO TV. „Suntem șocați că am auzit că nu mai este colega noastră. Am vorbit cu dansa și am felicitat-o cu toții pentru sărbătorile pascale. Un om extraordinar, o profesoară, un psiholog școlar extrem de calm, ajuta pe toată lumea, și elevi și copii”, a declarat directorul liceului la care lucra femeia, potrivit sursei citate anterior.

Containere încărcate cu deșeuri descoperite în Portul Constanţa

Presupusul ucigaș a fost capturat

Se presupune că atacatorul femeii este un bărbat care ar fi venit și cu alte ocazii în locuința acesteia. De data aceasta, bărbatul venise să îi monteze acesteia niște jaluzele. Încercând să îi sustragă suma de 500 lei, bărbatul a legat-o și apoi a strangulat-o pe femeie, iar la plecare a rupt cheia în yală. Acesta a mai luat din locuință, în plus față de suma de 500 lei, câteva carduri bancare și telefonul mobil al victimei.

Bărbatul a fost găsit de autorități la 70 km de locul crimei, acuzând că s-ar simți rău, după ce ar fi încercat să se sinucidă. După ce i s-au acordat îngrijiri medicale, individul a fost audia și reținut pentru săvârșirea infracțiunii de omor, informează Digi24.

Demolare cu scandal, joi seară, la stația de metrou Pipera

Captură video: Digi24

Demolarea spațiilor comerciale de la metrou a continuat, ieri, în stația Pipera. Așa cum era de așteptat, nici aici autoritățile, nu au avut parte de bunăvoința comercianților, ba chiar mai mult decât atât, s-a lăsat cu scandal între acețtia și forțele de ordine participante la acțiunea de demolare.

Demolarea celor cinci spații comerciale de la metroul din Pipera, eveniment presărat cu scandal și nemulțumiri

În timp ce comercianții i-au stropit cu apă pe cei veniți să le demoleze magazinele din incinta stației de metrou Pipera, călătorii și-au manifestat și ei nemulțumirea, întrucât stația de metrou a fost închisă cu jumătate de oră mai devreme decât ar fi fost normal, în scopul desfășurării demolării planificate, informează Digi24.

Călătorii ajunși la stația de metrou au avut surpriza să găsească lacătul pe ușa de la metrou, ceea ce a intensificat scandalul. Pe de-o parte, comercianții se certau înauntru cu jandarmii și cu polițiștii, pe de altă parte, dincolo de ușile gurii de metrou, cei ce își doreau să ajungă acasă cu metroul își manifestau nemulțumirile. Unii dintre aceștia au sunat la 112. Printre cei care au apelat numărul unic de urgență s-a numărat și avocata sindicatului.

A început demolarea spațiilor comerciale de la metrou

Operațiunea de demolare a început miercuri, la stația Ștefan cel Mare, în prezența edilului Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Merkel i-ar fi cerut lui Putin să-și reducă prezența militară în Ucraina

Foto: Știrile PRO TV

Cancelarul german Angela Merkel a avut o convorbire telefonică cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în legătură cu noile conflicte armate ce se prefigurează în Ucraina. Potrivit informațiilor Reuters, la sfârșitul conversației, Angela Merkel i-ar fi cerut președintelui rus să își reducă efectivele militare de pe suprafața Ucrainei.

Vladimir Putin a insistat asupra responsabilității pe care Ucraina o are în acest posibil conflict

Germania se gândește, tot mai profund, la vaccinul Sputnik V

În timp ce Vladimir Putin susține că o parte din resposabilitatea conflictului ar putea să aparțină chiar Ucrainei, atât oficialii ucrainieni, cât și Occidentul acuză că separatiștii pro-ruși ar provoca, în mod intenționat, conflicte, susținute de tensiuni.

Kremlinul ar fi menționat că nu intenționează, cel puțin momentan, să escaladeze acest conflict, însă a subliniat că negocierile cu Germania și Franța se află într-un impas. Și nu de acum, ci din 2019 când cele mai importante națiuni, printre care și cele menționate anterior, ar fi participat la un summit care nu a produs rezultate favorabile din punct de vedere diplomatic.

Angela Merkel cere retragerea trupelor ruse din Ucraina

Un comunicat al administrației naționale germane susține că în momentul de față ar avea loc „întărirea prezenţei militare ruse în estul Ucrainei, iar cancelarul federal a cerut ca aceste întăriri de trupe să fie reduse pentru a permite dezescaladarea situaţiei”.

Angela Merkel a adus în discuție inclusiv încarcerarea opozantului rus, Alexei Navalnîi, însă așa cum era de așteptat, Vladimir Putin nu a părut să-și dorească o discuție constructivă nici în ceea ce privește acest subiect.

Ana Birchall, din nou dezamăgită de Stelian Ion: „A fost trimis la București de mam’mare, mamițica și tanti Mița”

Sursa Foto: Facebook

Vestea că ministrul Justiției a revenit în privința asupra a o parte din Legile justiției transmise Consiliului Superior al Magistraturii și că se va ajunge în sfârșit în procedura firească și legală, respectiv obţinerea avizelor necesare, nu a putut trece pe lângă Ana Birchall fără un comentariu.

Ca fost ministru al Justiției care a criticat constant modalitatea de lucru și ieșirile publice ale lui Stelian Ion, Ana Birchall îl taxează din nou pe acesta, atrăgând atenția că ministerul este condus de o persoană care nu respectă legea.

Contextul este simplu. Potrivit Știri pe Surse, în şedinţa plenului CSM de ieri, Stelian Ion a anunţat că proiectul face calea înapoi: „Vom înainta în urma avizării de către toate ministerele, vom trimite acele avize şi toate punctele de vedere, cu menţiunea care au fost preluate, în ce măsură au fost preluate şi va fi nevoie de o altă analiză, aşa încât vă rog să ţineţi cont de acest fapt. Se va retrimite proiectul în urma obţinerii tuturor avizelor”.

Școlerul Stelian Ion a fost prins cu tema nefăcută! După ce a încercat să dea diverse explicații – ba unele nevinovate – că i-ar fi mâncat-o pisica – ba unele extrem de arogante, că ar fi vrut, vezi Doamne, să le ofere mai mult timp spre consultare celor din CSM (sic!), încercând astfel să bagatelizeze și să ducă în derizoriu lipsa crasă de profesionalism, de cunoaștere a legilor și de respect față de lege, iată acum că în al 12-lea ceas se trezește și își recunoaște gafa nepermisă, admițând ca NU a respectat legea, retrăgând de la CSM legile cu care atât de mult s-a lăudat într-un adevărat tur al televiziunilor – un exercițiu de PR deșănțat devenit acum un fiasco cel puțin la fel de răsunător.

…Cât despre „eroul” Stelian Ion, aterizat la ministerul Justiției din motive care mie și multora ne scapă, eu pot să înțeleg că a fost trimis la București de mam’mare, mamițica și tanti Mița ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, dar… ce-o să facă dl. Goe la București cu capul gol? Iar acum, cu pandemia, chiar că sunt și toate prăvăliile închise… Eu zic că ar trebui să se întoarcă să-l pupe mam’mare, să treacă!”, scrie Ana Birchall pe Facebook.

Final de anchetă în cazul scandalului stârnit de consilierul USR Ana Munteanu la Timișoara. Ce au găsit trimișii ministrului Bode

Lucian Bode

Corpul de Control trimis de ministrul Lucian Bode la Timișoara, pentru a analiza situația creată de consilierul local USR-PLUS Ana Munteanu, a finalizat ancheta legată de descinderile jandarmilor la localul unde fusese sesizat că sunt încălcate regulile sanitare din pandemie.

Și, potrivit informațiilor prezentate de Victor Ciutacu la Punctul Culminant și preluate de Știri pe Surse, situația consemnată de Corpul de Control nu este nici pe departe favorabilă autorităților din Timiș, în frunte cu prefectul Zoltan Nemeth.

Astfel, reiese că prefectul de Timiș s-a implicat activ în acele descinderi, a dat telefoane și chiar și-a trimis câteva persoane de încredere acolo, persoane care din păcate nu aveau atribuții.

Ca nereguli consemnate sursa citată arată că „Prefectul a angrenat în această activitate două angajate din cadrul Instituției Prefectului care nu aveau atribuții pe linia gestionării situațiilor de urgență și, implicit, nici în ceea ce privește intervenția la evenimente alături de forțele de ordine”, dar și că „prefectul nu s-a implicat activ în cunoașterea și asumarea cadrului normativ în vigoare care reglementează segmentul situațiilor de urgență, astfel că a acționat în virtutea prerogativelor de putere publică cu care era învestit, fără a respecta întocmai etapele procedurale prevăzute de legislația în materie”. Materialul întreg, aici.

Beatrice Mahler evidențiază simptomele periculoase: somnolență, lipsa poftei de mâncare și durere toracică

Beatrice Mahler / Foto: Digi24

Managerulu Institutului „Marius Nasta” din Capitală, Beatrice Mahler a atras atenția asupra simptomatologiei care ar trebui să trimită pacientul către un consult medical în spital. „Dacă în valul doi vorbeam în mod deosebit de o monitorizare a saturaţiei, sigur, saturaţia rămâne un parametru care trebuie monitorizat acasă, dar este extrem de important ca persoanele, mai ales cele care au comorbidităţi sau sunt persoane vârstnice, să îşi monitorizeze pofta de mâncare, lipsa poftei de mâncare este un semnal de alarmă, somnolenţa excesivă şi presiunea care apare la nivelul toracelui, durerea toracică difuză”

Sunt trei simptome care trebuie atent monitorizate la aceste categorii de persoane şi care trebuie să indice o posibilă evoluţie spre agravare şi impun consultul medical

Beatrice Mahler

Ghid de bune practice pentru evitarea aglomerației în magazine

Beatrice Mahler a vorbit despre cât de dificile sunt lucrurile în spital

Potrivit maganegerului Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, întreaga secţie s-a transformat într-o secţie de terapie intensivă, „pentru că în marea majoritate, peste 90% din pacienţi sunt pacienţi severi, care necesită debite crescute de oxigen, la care căutăm surse suplimentare de oxigen pe lângă oxigenul pe care îl avem de la staţia centrală de oxigen – adică butelii sau concentratoare de oxigen, pentru că abia cu surse suplimentare reuşim să stabilim o oxigenare cât de cât în parametrii de funcţionare ai organismului”.

Mai mult, Mahler a subliniat un fapt care ei i se pare îngrijorător și anume modul de evoluție al complicațiilor care pot apărea la pacienții internați la terapie intensivă (ATI).

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
1.9 ° C
2.3 °
1.6 °
72 %
5.1kmh
0 %
lun
1 °
mar
4 °
mie
2 °
J
-1 °
vin
3 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...