Ghid de bune practice pentru evitarea aglomerației în magazine

Prefectura București a făcut public un set de reguli care să vină în sprijinul, atât al cumpărătorilor, cât și al comercianților

Un ghid de bune practici pentru evitarea aglomerației în spațiile comerciale, în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, a fost publicat joi, de Prefectura București, în urma consultărilor cu organizațiile retailerilor. Astfel, printre regulile convenite se află cea cu privire la afișarea, vizibilă, a numărului de persoane ce pot fi în incintă, în același timp, dar și limitarea numprului de coșuri/cărucioare, astfel încât pentru fiecare client să fie „alocați” cel puțin 7 mp, în magazinele mari, respectiv o distanțare de 2 m între clienți, în magazinele mici.

În urma discuţiilor de joi a reieşit necesitatea de a informa clienţii, de a asigura flexibilitate comercianţilor în aplicarea măsurilor şi de a menţinere un dialog constant între comercianţi şi autorităţi.

Astfel, toate părţile au stabilit, prin consens, următoarele acţiuni ca fiind bune practici la nivelul comercianţilor:

1.  Afişarea la intrarea în magazin, la loc vizibil, a unui afiş în care să fie menţionat numărul maxim de clienţi care pot fi prezenţi simultan în acel magazin. Afişul trebuie să fie cel puţin de mărime A4 şi caracterele să fie suficient de mari pentru a fi vizibile de la distanţă. Este propus următorul text:

„Pentru a putea respecta regula distanţării fizice, în acest magazin pot fi prezenţi simultan …. clienţi.”

2.  Modul de calcul pentru numărul maxim de clienţi va fi făcut prin raportare la cota de max. 7m.p. -client pentru magazinele mari, de tip mall, supermarket, hypermarket sau prin raportare la obligaţia asigurării distanţării de 2 m între clienţi pentru magazinele mici şi mijlocii.

3. Fiecare magazin va trebui să dispună măsurile necesare pentru a evita aglomerarea. Măsurile dispuse sunt la alegerea fiecărui operator economic, acesta putând să evalueze concret situaţia şi să decidă. Printre măsurile sugerate sunt: (*) limitarea numărului de coşuri sau cărucioare disponibile la numărul maxim de clienţi care pot fi simultan în magazin, (**) asigurarea contorizării electronice sau (***) asigurarea contorizării mecanice sau orice alt mijloc pe care operatorul economic îl consideră eficient şi potrivit situaţiei proprii.

4. La atingerea limitei de clienţi, operatorul va opri accesul clienţilor în magazin, urmând a permite accesul pe măsura eliberării capacităţii.”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii București.

La discuțiile cu Prefectura București au participat: Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), Asociaţia Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), Organizația Patronală a Retailerilor din România (RORETAIL), Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), precum și reprezentanţi ai Primăriilor Sectoarelor din Bucureşti.

Reamintim, că potrivit HG din 25 aprilie, în localitățile cu o rată de infectare de peste 4 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, magazinele se închid la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în timp ce în localitățile cu incidența de peste 7,5 cazuri la mia de locuitori aceasta măsură se aplică toată săptămâna.

La raportarea de joi, Bucureștiul avea o rată de infectare de 6,81 cazuri la mia de locuitori.

Gabriela Firea, împotriva noilor restricții, cele despre care crede că „adâncesc haosul”