-2.2 C
București
joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1003

Bătaia este ruptă din rai, indiferent de anul în care ne aflăm

Sursă foto: europafm.ro
Sursă foto: europafm.ro

Generații întregi au crescut auzind că ”bătaia e ruptă din rai”, ”unde dă mama crește” sau ”eu te-am făcut, eu te omor”. Aceleași generații care au fost date cu capul de tablă sau de palmele cărora se rupea rigla profesorului.

Am crezut că generațiile cu pricina se vor opri din a repeta istoria. Că au mâncat atât de multă bătaie, încât n-o să aplice, la rândul lor, metoda.

Se pare că m-am înșelat, însă. Istoria se repetă și e la fel de violentă, ca întotdeauna.

Bătaia ”ca la Galați”

Nu e nici primul, nici ultimul, dar e cel mai recent caz mediatizat.

Unui bărbat din Galați i-a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Acesta a luat ad literam expresiile de mai sus și și-a bătut copilul, în vârstă de 10 ani, cu simț de răspundere. Cu atâta simț de răspundere, încât l-a băgat în spital pentru 4 zile.

Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului Galaţi a fost sesizată de către conducerea Spitalului de Pediatrie și a început o anchetă în acest caz, cu atât mai mult cu cât se pare că nu ar fi prima dată când copilul este bătut de către tată.

”Copilul are o stare bună, este echilibrat în prezent şi va fi externat. A avut contuzie la ambele membre superioare prin agresiune fizică. Din punct de vedere clinic este bine acum, însă înţeleg că sunt nişte traume repetate acolo”, a declarat directorul medical al spitalului, Iuliana Moraru.

De la o palmă, direct la spitalizare

O palmă la fund (sau un papuc, în cazul copiilor născuți înainte de `90) se cheamă violență în familie? Dar mai multe? O curea? Furtunul de la mașina de spălat? Un pumn? Mai mulți?

Cum facem diferența și unde trasăm linia?

Destul de simplu: dacă un copil ajunge să tremure când te vede, dacă o să-și aducă aminte toată viața bătăile pe care le-a încasat sau dacă ajunge la spital, granița a fost demult trecută.

Pe de altă parte, ce poate face atât de rău un copil, încât să-l bați până-l bagi în spital?

Și, mai presus de toate, ce fel de părinte ești, dacă nu reușești să-ți ții nervii în frâu? Strânge din dinți, calmează-te, treci mai departe. Adult fiind, se presupune c-ar trebui să știi să te stăpânești. Pentru că nici ție nu cred că ți-ar plăcea să te prindă unul mai puternic și să te ia la bătaie până te internează.

Violența în familie – activitate cu tradiție în România

O cercetare a Națiunilor Unite arată că în România, anul trecut, 20.000 de femei au fost lovite în casele lor și că 44 au murit în urma bătăilor primite.

Românii sunt atât de obișnuiți cu violența, încât nu reacționează dacă violența se întâmplă la vecini. Sau pe stradă. Sau oriunde. Parte dintre ei o aplică și în propria familie. Evident, nimeni nu reacționează, mai ales că nici ei nu au reacționat, la rândul lor.

Din când în când, se sesizează autoritățile. Dar situația e deja foarte gravă, dacă se ajunge aici.

Românii își bat copiii. Parte din copiii ăia, când cresc, vor face ce au învățat în familie. Nu li se va părea nici ciudat, nici barbar. Li se va părea normalitate. Cercul vicios se perpetuează. Violența la fel.

Avem două șanse: reacționăm, poate reușim să schimbăm ceva, sau ne obișnuim să auzim că ”tata lu` Cutare l-a bătut atât de tare, încât a ajuns la spital” și devenim, la rândul nostru, complici. Din punct de vedere moral, cel puțin.

Împărțirea spitatelor în Covid și non-Covid, act criminal, acuză un deputat USR PLUS

Emanuel Ungureanu, deputat USR PLUS / Foto: Bugetul.ro

Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu este de părere că împărțirea spitalelor în Covid și non-Covid reprezintă o mare greșeală. Declarația surprinde cu atât mai mult cu cât această împărțire a for agreată inclusiv de colegii săi de partid, aflați la guvernare alături de partenerii PNL și UDMR.

Emanuel Ungureanu, deputat USR PLUS: „Sunt extrem de îngrijorat pentru accesul pacienților în spitale, care încă este destul de limitat în foarte multe spitale, din cauza acestei împărțiri criminale în spitale COVID și non-COVID”

Fiind convins că decizia autorităților de a împărți spitalele în Covid și non-Covid a fost o „greșeală uriașă”, deputatul USR PLUS a prezentat situația din unele spitale. Amintind de situația de la Spitalul de Ortopenie „Foișor” din București, când mai mulți pacienți au fost transportați în toiul nopții, ba pe la alte spitale, ba trimiși direct acasă, în urma deciziei de transformare a spitalului în unitate Covid, Emanuel Ungureanu subliniază că vorbim, în acel caz, despre o eroare de judecată, având în vedere că pacienții non-Covid, aflați internați în cadrul spitalului, ar avea nevoie de tot atâta grijă. „Acei cinci pacienți ar fi trebuit să fie deja transferați în altă parte, pentru că nu poate să țină acel ATI două circuite”, a declarat deputatul USR PLUS, pentru RFI.

Șoșoacă triază primăriile din țară: „Tot ce înseamnă conducere useristă au cele mai cumplite restricţii”

În plus, Emanuel Ungureanu susține că ar fi „vorbit la” Spitalul Colentina, iar în câteva zile, acesta ar urma să se redeschidă tuturor pacienților „mai ales pentru cei cu boli rare, care au fost neglijați nepermis de statul român în aceste luni, un an și aproape patru luni. Spitalul din Râmnicu Sărat, pentru că eu sunt deputat USR PLUS de Buzău, se va redeshide astăzi, cel târziu mâine, pentru toți pacienții. Spitalul Witting din București, atenție, pe 330 de paturi are cinci pacienți în tot spitalul doar cu Covid, trei în zona ATI și doi pe secție, deci avem medici care șomează de 14 luni și totuși își primesc salariile și pacienții nu au unde să meargă”, a mai spus deputatul, adăugând, de asemenea, că nu se simte deloc mulțumit de DSP-urile din țară.

Nu sunt mulțumit deloc de DSP-uri. Este o lentoare acolo și o incompetență de nedescris. Este un act criminal faptul că am discriminat atât de mulți pacienți

Emanuel Ungureanu, deputat USR PLUS

Șoșoacă triază primăriile din țară: „Tot ce înseamnă conducere useristă au cele mai cumplite restricţii”

Diana Șoșoacă / Foto: Aktual24

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă revine cu noi și noi declarații, despre ceea ce se întâmplă, în opinia ei, în țară. Potrivit acesteia, între primăriile conduse de edili USR PLUS și restricții dure ar exista un oarecare semn de egalitate. „Tot ce înseamnă conducere useristă au cele mai cumplite restricţii”, a spus Șoșoacă, invitată în platoul unei emisiuni tv.

Diana Șoșoacă reclamă abuzurile poliției

Mai mult, senatoarea este de părere că în localităţile conduse de USR PLUS ar exista cele mai multe abuzuri din partea Poliţiei, în timp ce în cele conduse de PNL, restricţiile ar fi moderate. Cum era de așteptat, tot Diana Șoșoacă este cea care găsește și excepția de la regulă: „Clujul, cu Boc face, însă, excepţie. Mie îmi este milă de clujeni. Cei mai supuşi la restricţii, cei mai înfricoşaţi, cei mai timoraţi sunt clujenii”, a mai spus Șoșoacă, în cadrul aceleiași emisiuni. „Iaşiul este PNL-ist. Consiliul judeţean Iaşi e PNL, Prefectura e PNL. În Iaşi nu există amenzi”, a cotinuat senatoarea, fără însă a-și demonstra declarațiile.

Diana Șoșoacă nu vrea să își dezamăgească adepții

În plus, potrivit Dianei Șoșoacă, în Iași polițiștii și jandarmii ar avea obiceiul de a o lua în brațe pentru a o „pupa”. „Restaurantele şi barurile PNL-iştilor sunt deschise, în schimb, celelalte sunt sub restricţii. E liber în sate, în comune”, a mai spus senatoarea la romaniatv.net, citată de Ziua de Cluj.

În opinia controversatului politician, cea mai „liberă zonă” din țară ar fi, în acest moment, zona Maramureșului. În timp ce Baia Mare, reședința de județ, este condusă de social democratul Cătălin Cherecheș, șefia consiliului județean este deținută de liberalul Ionel Bogdan, iar prefectura de Vlad-Emanuel Duruș (USR PLUS). Astfel, cu toate că Maramureșul este dat drept exemplu „pozitiv” în ceea ce privește restricțiile și relaxarea lor, prefectura acestui județ este condusă, în realitate, de un membru USR PLUS, partid considerat „lupul cel rău” al pandemiei de către senatoare.

PSD vrea comisie de anchetare a datelor legate de pandemie

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

PSD a decis în Biroul Permanent al partidului să fie convocat un plen reunit al Parlamentului pentru a putea fi aprobată înființarea unei comisii de anchetă în ceea ce privește datele legate de pandemie. Totodată au aruncat, încă o dată, amenințarea cu intrarea în grevă parlamentară.

„Unul dintre primele subiecte discutate a fost aprobarea componentei comisiei de ancheta pentru aflarea adevărului privind datele din pandemie. Solicităm, cerem ca săptămâna aceasta plenul reunit să fie convocat, astfel încât aceasta comisie să-și poată începe activitatea. De ce spunem acest lucru? Pentru că ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a anunțat că sunt peste 2.000 de morți neînregistrați. Din punct de vedere statistic înseamnă peste 10% din numărul total al celor decedați, ceea ce este extrem de mult. Nu poate fi vorba despre eroare umană în aceste condiții”, a afirmat Radu Oprea, într-o conferinta de presa susținută luni la sediul PSD.

Interesul pentru măsluirea cifrelor: lupta pentru funcții și spitale

Senatorul PSD a mai precizat că este necesară informarea publicului, cât mai rapid, cu privire la interesele pe care, în opinia PSD, cei de la USR PLUS, și nu numai, le-au avut pentru măsluirea cifrelor legate de pandemie.

Consiliul General a adoptat bugetul Capitalei

Acesta a menționat totodată că „singurul interes pe care l-a avut coaliția de dreapta a fost acela al bătăliei pentru resursele din spitale, pentru funcții și pentru a pune mâna pe spitalele din București”. Oprea consideră că singurul motiv pentru care cei din coaliției s-au interesat de soarta Bugetului Capitalei, votat abia săptămâna trecută, după ce a fost adoptat și un amendament ce prevedea tăieri de 1,1 miliarde de lei, a fost acela de a pune mâna pe spitale. „S-a văzut clar din perspectiva USR-PLUS că aceasta este motivația. Trebuie să se afle adevarul, trebuie să știm cât mai repede care au fost interesele din spatele măsluirii acestor cifre”, a completat Oprea.

De asemenea, PSD amenință, din nou, cu greva parlamentară în cazul în care Cabinetul Cîțu nu va veni cu proiectul PNRR în Parlament, iar acesta va fi unul dintre subiectele de pe agenda politică a întâlnirii de partid de la Sâmbăta, de  weekendul viitor.

Ciolacu și PSD intră în grevă parlamentară

Premierul, ministrul de Justiție și alți politicieni au afectat independența justiției în Dosarul 10 august

sursa foto: epoch-times-romania.com
Epoch Times

Inspecția Judiciară, sesizată de judecătorul CSM Andrea-Annamaria Chiș, a finalizat raportul privind apărarea independenţei sistemului judiciar în ansamblul său faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului intitulat generic „10 AUGUST”. Potrivit acestuia, mai mulți lideri politici din zona coaliției de guvernare au influențat independența autorității judecătorești. Printre cei menționați în acest raport se aflăpremierul Florin Cîțu, ministrul Justiției, Stelian Ion, liderii USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, precum și Rareș Bogdan sau fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Prin declarațiile publice, postările pe reţele de socializare, astfel cum au fost preluate şi prezentate în mass-media s-a produs o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, cu consecința scăderii încrederii cetățenilor în sistemul judiciar și, implicit, a afectării independenței autorităţii judecătoreşti în ansamblul său”, se arată în raportul Inspecției Judiciare, citat de Digi24.

Analiza pe declarații și postări pe rețelele de socializare

Inspectorii judicari au analizat mai multe declarații făcute de oamenii politici, încă din momentul deschiderii dosarului „10 August”, precum și postări făcute de aceștia pe rețelele de socializare.

„Din analiza afirmaţiilor personalităţilor publice, reprezentanţi ai puterii executive şi legislative, preluate şi comentate ulterior în mass-media, se acreditează ideea lipsei unei anchete efective a procurorului de caz, ratificată de soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, cu încălcarea principiului legalității procesului penal consacrat de art.2 din Codul de procedură penală, iar soluția pronunțată ar fi una care nu are la bază o analiză a realității faptice în raport cu dispozițiile legale incidente”, se mai arată în acest raport.

Potrivit raportului, s-a apreciat faptul că au fost depăşite limitele admisibile ale discursului public, aşa cum sunt protejate de dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră libertatea de exprimare. Cu precizarea, că „dreptul la libertatea de exprimare este un drept constituţional, însă nu este însă unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi independenţa şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”, iar potrivit legislaţiei interne, dreptul la liberă exprimare nu poate fi exercitat cu încălcarea acestui principiu.

Florin Cîțu nu comentează, Voiculescu iese la atac

Întrebat în cadrul unei conferințe de presă cu privire la acest raport, premierul Florin Cîțu nu a dorit să comenteze, precizând că nu a văzut documentul pentru a-și exprima o opinie în această privință.

Pe de altă parte, reacția lui Vlad Voiculescu a fost una de atac la adresa lui Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare.

„Inspecția Judiciară, condusă în mod fabulos de același domn Lucian Netejoru, constată astăzi că declarațiile mai multor politicieni (printre care mă număr) cu privire la dosarul 10 august… «au afectat independența justiției» și «au avut un puternic impact negativ asupra (…) credibilității justiției în rândul opiniei publice». Este ca și cum ai spune că recentul concurs de la casele de asigurări* afectează credibilitatea sistemului de sănătate.  Este ca și cum ai spune că rezultatele testelor PISA afectează credibilitatea sistemului de educație. Este ca și cum ai spune că reportajele despre tăierile ilegale de păduri afectează credibilitatea Romsilva”, a scris Voiculescu, pe pagina sa de Facebook.

Cîțu își scoate guvernul în stradă

Cîțu își scoate guvernul în stradă

Florin Cițu

Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, că „maratonul vaccinării” de la București a avut „rezultate excepționale, fantastice”, în contextul în care obiectivul propus de organizatori era de 10.000 de persoane vaccinate, dar acesta a fost de peste 20.000 de persoane. Totodată, premierul a precizat că relaxarea tuturor restricțiilor, inclusiv pentru ridicarea restricțiilor pe timp de noapte, iar acest lucru deja se află în discuții în comitetul interministerial.

Premierul a precizat de asemenea că există o relație de cauzalitate între scăderea numărului de noi cazuri de infectare și campania de vaccinare, mai mult, este optimist în ceea ce privește atingerea „bornei” de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.

„Nu este nici o coincidență că avem o rată a infectărilor în scădere semnificativ în același timp cu creșterea ratei de vaccinare. Este o relație de cauzalitate. Continuăm în același timp, cu mai multe campanii de vaccinare, pentru a ne atinge ținta de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. Eu cred în această țintă, putem să o atingem”, a mai spus premierul.

Totodată, premierul a anunțat că săptămâna viitoare toți membrii guvernului vor merge în țară pentru a promova campania de vaccinare.

„Cred că săptămâna viitoare vom avea tot guvernul în stradă în țară, miniștrii și secretarii de stat la centre de vaccinare. Trebuie să se implice tot guvernul în campania de vaccinare. Vom face un fel de ședință de guvern în stradă în care vom răspunde cetățenilor după ce ies de la vaccinare”, a spus el.

Va fi prelungită starea de alertă

Premierul Cîțu a precizat că starea de alertă, care expiră în 13 mai, va fi prelungită, dar că vor fi operate câteva modificări în privința măsurilor, singura pe care a menționat-o în cadrul conferinței fiind legată de sezonul de schi, de altfel încheiat. Totodată, premierul a subliniat că deja au fost achiziționate suficiente doze pentru continuarea campaniei de vaccinare, dar și-a anunțat și intenția de a crește numărul de paturi de ATI. „Pandemia va trece și trebuie să ne gândim la cum accelerăm creșterea economică în următoarea perioadă”,  a mai spus premierul.

Aflat în vizită de lucru la Constanța, Cîțu va discuta cu reprezentanții HoReCa din zonă

O asociație vrea sancționarea mass-media de către CNA din cauza lui Arthur

Asociația care a organizat vânătoarea în cadrul căreia prințul Emanuel von und zu Liechtenstein l-a vânat pe ursul Arthur a sesizat CNA pentru a sancționa „toate posturile TV, posturile de radio, presă liberă și on-line pentru comunicarea de informații false”, transmite Ziare.com

Sesizarea a fost transmisă duminică 9 mai 2021, de către președintele Asociației „Târnava Mare” din Odorheiu-Secuiesc, Mărmureanu-Biro Leonard.

„În spațiul public din România în ultima perioadă s-a vehiculat ipoteza împușcării unui urs, cel mai mare din România și Europa, fară argumente științifice, afirmate de un activist de mediu. Vă precizăm că funcția de activist de mediu nu se regăsește în Clasificarea funcțiilor din România. Pentru dovada acesteia găsiți în spațiul public toate postările acestor posturi de televiziune, presei libere și online și a postărilor pe platforma Facebook”, susține președintele asociației în sesizarea transmisă Consiliului Național al Audiovizualului.

La sesizarea către CNA, AVSP „Târnava Mare” a atașat fotografi cu urși mai mari decât Arthur, exemplare care au fost fotografiate pe fondurile cinegetice gestionate de această asociație.

Totodată, AVSP precizează că pe lângă solicitatea de amendare a mass-media care ar fi comunicat informații false, repezentanții asociației vor depune o adresă și Parchetului General, „deaorece acestă faptă constituie infracțiune conform Codului Penal”.

Prințul neagă că l-a împușcat pe Arthur

Prințul austriac Emanuel von and zu Liechtenstein, ajuns în centrul atenției după scandalul uciderii ursului Arthur, a avut vineri o primă reacție, într-o scrisoare publicată de cotidianul austriac Kronen Zeitung.  Potrivit sursei precizate, prințul recunoaște că a fost prezent în România, la jumătatea lunii martie, dar neagă faptul că l-ar fi ucis pe Arthur, considerat unul dintre cele mai mari exemplare de urs din Europa. Mai mult, ursul pe care l-ar fi împușcat, cu derogare de la Ministerul Mediului, se afla la mică distanță de casele localnicilor, la 250 m, iar în urma acțiunii sale a fost eliminat un pericol pentru comunitate.

Mihai Goțiu vrea demisia șefului de la Direcția Biodiversitate

Activistul Mihai Goțiu îi cere demisia sau demiterea de la șefia Direcției Biodiversitate, considerând că acesta este „minimul minimului, ca primă măsură, pentru a demonstra până la capăt, măcar post-mortem, buna-credinţă a ministrului”. Asta în contextul în care toate informațiile din acest moment sunt în contradictoriu și învăluie „cazul Arthur” într-un hățiș greu de descurcat.

Deși ministrul Mediului, Tanczos Barna a anunțat unele prime măsuri „care să limiteze marja de mișcare a profitorilor de pe urma uciderii urșilor bruni”, acestea nu sunt de ajuns, în opinia lui Goțiu.

Ministrul Mediului vrea reanalizarea procedurilor de acordare a derogărilor

Joe Biden va participa la summit-ul Formatului București

Fox5Atlanta

Preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat american Antony Blinken participă la Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit luni de Klaus Iohannis, alături de preşedintele Poloniei. Evenimentul, organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis, se desfăşoară cu prezenţa în Capitală a preşedintelui polonez şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.

Conform agendei oficiale, preşedintele Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken participă la reuniunea cu aliaţii de pe flancul estic al NATO, în cadrul summitului virtual Bucureşti.  Cei doi oficiali vor participa de la Casa Albă, la ora locală 10.30. Potrivit anunțului de pe site-ul administrației americane, participarea președintelui Biden va dura 30 de minute și nu este cu accesul presei. Biden le va vorbi participanților la summitul B9 din sala Roosevelt, transmite HotNews.

Klaus Iohannis a confirmat prezența lui Joe Biden la acest summit într-o postare făcută pe contul oficial de pe Twitter.

100 de ani de la încheierea Convenției de Alianță Defensivă între România și Polonia

Vizita preşedintelui polonez, Andrzej Duda, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, are loc în contextul aniversării a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921, moment simbolic al relaţiei bilaterale.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile dintre cei doi oficiali se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare ale Parteneriatului Strategic bilateral, urmând a fi examinată, în acest scop, cooperarea în plan securitar, în cel regional, precum şi în plan internaţional. „Parteneriatul Strategic, instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în martie 2015, la nivel de şef de stat, oferă un cadru cuprinzător de cooperare, încurajând o dezvoltare susţinută a relaţiilor româno-polone în ultimii ani”, arată Administraţia Prezidenţială.

De altfel, cei doi vor fi prezenți, marți, în comuna Smârdan din județul Galați, unde vor participa la un exercițiu militar multinațional „Justice Sword 21”.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei

Fostul șef al SIE despre eșecul lui Ponta la prezidențiale, pe scurt: „Nu merita”

Despre eșecul răsunător al lui Victor Ponta la prezidențialele din 2014 au curs râuri de cerneală și au fost date o sumedenie de explicații și interpretări, însă pare că nu s-a spus încă tot ce era de spus. Ioan Talpeș, fostul șef al Serviciului de Informații Externe SIE, a avut aseară o explicație simplă și la obiect, cu ceva nuanțe totuși.

Ponta, în opinia acestuia, „nu merita”!

Alegerile prezidențiale din 2014 au însemnat primul mandat în funcție a actualului președinte Klaus Iohannis. Aceasta în condițiile în care în primul tur, Victor Ponta (Alianța PSD–UNPR–PC), pe atunci premier, a obținut cu 40,44% din voturi, în timp ce Iohannis (ACL), primar al Sibiului, obținuse 30,37%. Al doilea tur a însemnat însă o mobilizare din diaspora, prezența crescând cu peste 10%, astfel că Iohannis a obținut 54,43%, iar Ponta 45,56%.

Potrivit lui Talpeș, citat de Realitatea.net, Ponta avea nevoie de mult mai multe „ingrediente” pentru a se califica ca președinte. Talpeș a făcut însă un intro în ceea ce însemna la acel moment scena politică internă și externă, vorbind despre Adrian Năstase și despre jocurile de la Bruxelles.

Întrebarea a fost directă în cadrul emisiunii Culisele statului paralel: de ce nu a ajuns Victor Ponta președinte?

Nu merita. El e un băiat isteț, dar atât”, a fost răspunsul tranșant. Continuarea și mai multe explicații, aici.

Băsescu crede că opinia Patriarhului Daniel cântărește mult în campania de vaccinare

Sursă foto: Facebook

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit aseară despre vaccinare și despre cum vede că vor evolua lucrurile în următoarele luni, în cadrul unei intervenții la România TV, opinia principală a acestuia fiind că doar cu sprijinul fețelor bisericești oamenii pot fi convinși că inocularea vaccinului este un „must”.

Acesta crede că într-adevăr campania de vaccinare va fi un succes, cu atât mai mult cu cât se simte implicarea Patriarhului Daniel.

Concret, Băsescu a arătat că mesajul Patriarhului Daniel din noaptea de Paște a convins și mai mulți români să accepte vaccinul. Cum o mână spală pe alta, cumva mesajul patriarhului ar putea avea o strânsă legătură cu modul în care s-a desfășurat slujba de Paște, spre deosebire de restricțiile impuse anul trecut de autorități.

Campania de vaccinare a fost un insucces cât timp a fost foarte rigidă și tinde să devină un succes când vaccinarea se poate face aproape la liber. După părerea mea va fi un succes, guvernul își va atinge obiectivul de la 1 iunie, cu aproape 5 milioane de români vaccinați, și pe cel de la 1 septembrie, cu aproape 8-9 milioane.

Mesajul Patriarhului a fost foarte important, în mod deosebit pentru mediul rural. Uitați-vă ce aflux este în biserici, ca și cum nu ar fi pandemie. Un aflux care nu a fost anul trecut, când guvernul a greșit și a intrat în conflict cu biserica. Amintiți-vă cum s-au respectat regulile pe Dealul Patriarhiei de Paști. Biserica a demonstrat că știe să respecte regulile”, a precizat Băsescu pentru sursa citată.

Cât despre viitor, fostul președinte crede că restricțiile vor fi ușor, ușor ridicate în statele membre ale Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât sezonul estival bate la ușă, iar țările care „trăiesc” din turism vor decide să relaxeze condițiile de intrare. Una caldă și alta rece, totuși, pentru că Băsescu consideră că încă este nevoie de măsuri restrictive.

Măsurile se relaxează, chiar dacă, daca mă întrebați pe mine, puțin cam prematur, pandemia nu este înfrântă. Dar nevoile economice și sociale impun aceste masuri. Legat de relaxarea de la 1 iunie, este clar că și Guvernul României s-a adaptat la nevoile economice. Industria HoReCa este una importanta, atât prin numărul de angajați, cât și prin veniturile aduse la PIB”, a mai spus Băsescu.

Olaf Scholz, candidatul SPD la funcția de cancelar al Germaniei

Dlf

Olaf Scholz, actualul ministru de finanțe al Germaniei, a fost confirmat de social democrații (SPD), aflați la guvernare alături de creștin-democrații cancelarului Angela Merkel, drept candidat la postul de candelar federal în alegerile din 26 septembrie, relatează DPA, citat de Agerpres.

Scholz, fostul primar al Hamburgului, a fost votat cu 96,2% dintre cei aproape 600 de delegați ai SPD, în cadrul conferinței online de duminică.

Printre promisiunile electorale ale lui Scholz se numără aceea de a  transforma „social” economia, precum și progresele în planul protejării mediului, totodată acesta stabilind un termen limită, anul 2045, pentru atingerea „neutralității emisiilor”.

În ciuda faptului că se află, cel puțin la acest moment, în urma candidatei verzilor, Annalena Baerbock, în cele mai recente sondaje de opinie, tocmai prin abordarea problemelor legate de mediu, Scholz încearcă să câștige teren în fața acesteia. Cu patru luni înainte de alegerile federale, Scholz a promis, ăn fața susținătorilor, că va duce partidul înapoi la valorile de bază ale SPD: salarii corecte pentru o muncă bună, dar și viață accesibilă pentru toată lumea.

„Vreau să conduc un guvern care să ne aducă țara înainte. Un guvern care face ceva. Implementarea ideilor în loc de amânare, ezitare, diluare și prevenire. M-am săturat că ne putem asigura doar că nu va ieși prea rău. M-am săturat de faptul că continuăm să explicăm meseria altora cu profesionalismul și experiența noastră guvernamentală și să trebuiască să scoatem cărbunii din foc”, a spus Scholz, în discursul său.

Scholz promite investiții publice și creșteri salariale

Totodată a anunțat și o serie de promisiuni electorale concrete, în principal creşterea investiţiilor publice pentru întărirea sistemului de sănătate, în şcoli şi în transportul public. SPD vizează de asemenea creşterea la minim 12 euro pe oră a salariului minim.

Lupta pentru postul de cancelar al Germaniei este una strânsă. Potrivit Bild, SPD are 16% dintre preferințe, în timp ce blocul conservator (CDU – CSU) ocupă locul doi, cu 23%, iar Verzii sunt pe primul loc, cu 26%.

Germania va avea alegeri legislative în data de 26 septembrie 2021. Cancelarul Angela Merkel a anunțat la începutul anului că nu va mai candida pentru un nou mandat, preferând să se retragă din viața politică, la vârsta de numai 66 ani, după 16 ani în care a ținut „frâiele” Germaniei. 

Annalena Baerbock, probabil următorul cancelar german

UE încetează vaccinarea cu serul de la AstraZeneca

foto : De Limburger

Comisia Europeană nu a reînnoit comanda pentru doze din vaccinul anti-Covid dezvoltat de AstraZeneca, după luna iunie, când contractul lor expiră, relatează Reuters.  Anunțul a fost făcut, duminică, de comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton. „Nu am reînnoit comanda după iunie. Vom vedea ce se întâmplă”, a spus Breton, adăugând că este „un vaccin foarte bun”.

Comisia Europeană, în proces cu producătorul ce dezvoltă vaccinul AstraZeneca

Luna trecută, Comisia Europeană a anunțat că va da în judecată producătorul anglo-suedez pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, motivându-și această decizie prin faptul că „prioritatea UE este să asigure că livrările de vaccinuri sunt conform programului pentru a proteja sănătatea cetățenilor europeni”, a declarat comisarul european, Stella Kyriakides.

AstraZeneca a stârnit furia UE în ianuarie, când a spus că nu va putea oferi Uniunii Europene  numărul de doze anticipate inițial. Astfel, până la sfârșitul primului trimestru, compania a livrat 30 de milioane de doze către țările UE, în loc de cele 100 de milioane de doze garantate în contractul său UE. Această situația a pus multe țări în incapacitatea de a-și continua campaniile de vaccinare.

Compania a estimat că va livra aproximativ 70 de milioane de doze până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului, când ar fi trebuit să livreze toate cele 300 de milioane de doze garantate în contractul UE.

UE, contract pentru 1,8 miliarde de doze de la Pfizer-BioNTech

Sâmbătă, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat că a fost încheiat un contract cu Pfizer-BioNTech, pentru achizționarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-Covid.

 „Comisia tocmai a aprobat un contract pentru 900 de milioane de doze ferm (+ 900 de milioane de doze opţional) cu BioNTech şi Pfizer”, a anunţat într-un tweet Ursula von der Leyen. „Vor urma alte contracte şi alte tehnologii de vaccinuri”, a adăugat șefa CE. Aceste noi livrări, prevăzute să aibă loc începând din acest an şi până în 2023, vor permite inclusiv adaptarea la noi tulpini de coronavirus, dar şi vaccinarea copiilor şi adolescenţilor.

Potrivit lui Thierry Breton, este aștepta ca prețul serului de la Pfizer să crească față de contractele anterioare, această creștere ar putea fi justificată de cercetările suplimentare necesare, dar și de modificările echipamentelor de fabricare.

AstraZeneca, dată în judecată de Comisia Europeană

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-2.2 ° C
-2 °
-2.3 °
72 %
8.1kmh
100 %
J
-2 °
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...