Lipsa psihologilor din școli nu e o problemă nouă.
Lipsesc specialiștii la care copiii sau cadrele didactice să apeleze, atunci când au o problemă. Lipsesc cei care ar trebui să-și dea seama că ”ceva nu merge bine” și să și identifice acel ceva.
Fie că e vorba de comportament retras, prea flamboaiant sau chiar violent, psihologii ar trebui să fie parte integrantă a unității de învățământ. Multe dintre probleme se pot rezolva, cu mult înainte de a deveni prea grave, dar doar dacă ai specialiști disponibili.
În momentul de față, potrivit Ministerului Educaţiei, există doar 2500 de specialişti în unităţile de învăţământ şi ar mai fi nevoie de aproximativ 4.000 de psihologi şi consilieri.
Înainte de pandemie – necesar; în prezent – esențial și obligatoriu
Dacă înainte de pandemie prezența psihologilor în școli era recomandată, necesară, dorită, situația s-a agravat. Lipsiți de socializare constantă, prinși într-o lume mai mult virtuală, copiii au început să uite cum e să faci parte dintr-un grup.
Au devenit mai închiși, mai sensibili, mai violenți. S-au dezobișnuit de ceea ce înseamnă cutumă socială și încep, din ce în ce mai mult să ”se sălbăticească” (după cum ne spuneau bunicii). Să reacționeze violent din nimic.
Profesorii afirmă că, după lunga perioadă de școală on-line, acum, reîntorși în grup, sunt mai agitați și că reintegrarea este mai dificilă.
Este nevoie doar de o scânteie, pentru a provoca un incediu
Este cazul unor copii de clasa a patra, de la școala gimnazială din comuna Band. Ieșit în pauză, după ora de engleză, un băiat de 11 ani a fost bătut cu pumnii și cu picioarele, de către alți doi colegi. Copilul a ajuns la spital și, în principiu, totul a pornit de la un schimb de vorbe.
”Din vorbe urâte, următoarea mişcare deja care se produce un pumn sau o palmă sau dat cu picioare din păcate”, spune Rudnyanszky Orsolya, învăţătoare.
Profesoara de engleză, Solyom Ildiko, e de părere că ”pauza foarte foarte mare în predarea asta face to face îşi spune cuvântul, pentru că copii au reguli, ştiu că trebuie să se se conformeze, cred că uită de educaţie.”
Oricare ar fi motivul, totul ar putea fi, dacă nu rezolvat, măcar aplanat de către psihologii despre care spuneam că lipsesc, mai ales la școlile din mediile rurale.
Părerea psihologilor
”Este foarte important să existe într-o şcoală şi este foarte important ca elevii să meargă la aceşti psihologi şi să îşi spună probleme în mod deschis. Elevii trebuie învăţaţi şi făcuţi să înţeleagă că există variante mult mai sănătoase şi mult mai corecte de a-şi rezolva problemele”, afirmă Iulia Butean, psiholog școlar.
Știm și repetăm că violența nu e o soluție. Nu e o modalitate de a ne rezolva problemele. În situații de stres extrem, ca adult, rațiunea îți spune să te calmezi. Și te calmezi, pentru că ești responsabil. Pentru că știi normele sociale.
Copiii nu au atins, încă, nivelul acela de stăpânire de sine. Nu și-au format, încă, reperele morale. Nu disting, întotdeauna, ce e bine și ce nu. Sunt mai impulsivi. Reacționează instinctiv și de-abia, dup-aia, posibil să le pară rău.
Perioada de izolare le-a șters mult mai ușor normele alea sociale, pe care încă nu le învățaseră foarte bine. Iar violența între copii este, de cele mai multe ori, efectul unei traume.
Ministrul Educației spune că are în lucru o Ordonanță de Urgență care prevede înființarea de cabinete psiho-pedagogice în fiecare școală. Problema nu sunt cabinetele, problema e lipsa personalului.
Cum facem rost de el? Și câți elevi trebuie să se mai ”încaiere” (sau cât de gravă trebuie să fie ”încăierarea” pentru a realiza că psihologul la școală nu e un moft, ci o normalitate obligatorie?
