19 C
București
vineri, 8 mai 2026
Acasă Blog Pagina 970

Frica lui Isărescu: legea care interzice cumulul pensiei cu salariul

Foto: Facebook

Cum în luna august, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, va împlini vârsta de 72 ani, acesta a transmis Parlamentului o solicitare pentru modificarea proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, aprobat de curând de Executivul condus de Florin Cîțu. Mai exact, Isărescu a cerut Parlamentului să modifice legea astfel încât să fie incluși la excepţie inclusiv membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. Dacă Parlamentul îi va sări în ajutor, problema lui Isărescu ar putea să se rezolve, având în vedere că, în momentul de față, acesta primește atât pensie cât și salariu. Însă pentru asta ar trebui să se tragă „multe sfori”.

Mugur Isărescu vrea să beneficieze de exceptare de la lege

Conform proiectului de lege, cel care i-a dat guvernatorului Isărescu multe bătăi de cap, persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua să lucreze, benevol, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, însă doar dacă renunță la drepturile de pensie.

Așadar, Mugur Isărescu vrea să fie inclus în exceptarea de la regula inițială, aplicată în acest moment parlamentarilor sau membrilor Academiei Române.

Cu toate astea, legea stipulează în mod destul de clar faptul că o astfel de măsură ar putea fi aplicată numai celor care nu au împlinit încă 70 ani. Însă cum Isărescu va împlini, în curând, 72 ani, există o mare posibilitate ca acesta să fie obligat să renunțe la funcție, în cazul în care nu face nimeni „vreo magie” pentru acesta.

Metrorex se opune în instanță majorării salariale cu 18%. Sindicatul lui Rădoi „ia foc”

VIDEO: O ploaie cu piatră a făcut prăpăd în Galați

Foto: Iulia KELT / Ziarul de Investigații

O ploaie torențială a paralizat, în cursul acestei după-amieze, Municipiul Galați. Ploaia a început brusc în jurul orei 19:10 și s-a transformat, într-un timp foarte scurt, într-un chin pentru posesorii de mașini, din pricina pietrei care a căzut împreună cu ploaia, direct pe autoturismele acestora. Mai mult, parcările din oraș s-au umplut rapid de apă, accesul către mașini al proprietarilor devenind imposibil.

UPDATE: Mai multe cartiere din Galați au rămas fără energie electrică. Societatea de transport în comun, Transurb, a întrerupt activitatea, din pricina apei înalte de pe carosabil.

Unii gălățeni au riscat chiar să iasă în ploaia accentuată de vântul puternic, în încercarea de a-și acoperi mașinile cu pături, pentru a preveni eventualele daune cauzate de ploaia cu piatră. Pe alocuri, bucățile de gheață au atins dimensiunea unui ou de găină.

De menționat că orașul Galați s-a confruntat tot astăzi cu un cod portocaliu de caniculă, însă și cu umiditate crescută în atmosferă.

În timpul ploii, gălățenii au fost înștiințați de o avertizare RO-ALERT:

Video: Iulia KELT / Ziarul de Investigații

Citește și: Galați, orașul de sub ape! Inundațiile au făcut ravagii în municipiu

Doi inspectori de la Protecția Consumatorilor Argeș primeau mită pentru a închide ochii când găseau produse expirate

Doi foști comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș sunt arestați și au fost trimiși în judecată pentru luare de mită în formă continuată, acuzațiile procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești având legătură cu fapte comise la începutul acestui an.

Concret, cei doi, care aveau atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, ar fi „căzut” la o înțelegere cu mai mulți administratori pentru a le trece cu vederea abaterile, uneori chiar grave și care puneau în pericol consumatorii.

Mai mult, arată procurorii, unul dintre inculpați – Dumitru Constantin Boboc, este acuzat și de fals intelectual în formă continuată, în timp ce colegul său, Paul Constantin Zamfir, va fi judecat doar pentru luare de mită în formă continuată. Cei doi au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai, iar ulterior au primit mandat de arestare preventivă în instanță.

Alături de aceștia, în dosar au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, și șase reprezentanți ai unor societăți comerciale, acuzați de dare de mită, respectiv complicitate la fals intelectual (pentru unul dintre inculpați).

În perioada februarie – aprilie 2021, cei doi inculpați ar fi pretins și primit de la șase oameni de afaceri, inculpați în prezenta cauză, sume de bani cuprinse între 200 și 600 lei și alte foloase necuvenite pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici cu ocazia efectuării controalelor, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate.

Spre exemplu, unul dintre operatorii economici controlați ce presta servicii de alimentație publică își desfășura activitatea cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței nr. 21/ din 21 august 1992, republicată, privind protecția consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, nu deținea o autorizație de funcționare emisă de către Direcția de Sănătate Publică (D.S.P.) Argeș etc.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de trei inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale”, au comunicat procurorii anticorupție.

Lui Ponta i s-a reactivat franceza, auzind de situația fostului ministru din guvernul Cioloș

Foto: preluare ZF

Auzind de situația „penală” în care se află fostul ministrul al Energiei din Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș, Victor Ponta a jubilat ironic, făcând uz și de limba franceză pe care, din câte se poate observa, nu a uitat-o chiar în totalitate.

Victor Ponta: „Mon Dieu! CIOLOȘ? CORUPTION? PENAL? Mais ce n’est pas possible!”

„Sunt convins ca este un abuz impotriva Dlui. Ciolos – ca procurorul care a inceput investigatia este “pesedist” – si ca o se ne certe Comisia Europeana si o sa ne critice in MCV”, a mai menționat Victor Ponta, la auzul îmbucurătoarei vești – pentru el, desigur, având în vedere că Guvernul condus de acesta a fost „dărâmat” de protestele din stradă, în urma tragediei de la Colectiv, și înlocuit de un guvern tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, din care a făcut parte, la vremea respectivă, inclusiv Vlad Grigorescu (ministrul Energiei), urmărit penal începând de astăzi.

Comunicatul remis de Administrația Prezidențială

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri”, arată un comunicatul de presă transmis de Administrația Prezidențială, astăzi.

Metrorex se opune în instanță majorării salariale cu 18%. Sindicatul lui Rădoi „ia foc”

Context: Fostul ministru al Energiei, Vlad Grigorescu, a intrat în vizorul ANI încă din 2016 când instituția a decis să-l ia la verificat pe acesta. În urma verificărilor se descopereau anumite neconcordanțe în declarația acestuia de avere. „Am acceptat o ofertă de a ceda folosinţa acestei platforme timp de un an contra sumei de 792.000 lei, impozabili, care se regăseşte în declaraţia mea de avere, cu opţiunea ca la finalul contractului să pot dezvolta un proiect de anvergură. O altă tranzacţie nu a mai avut loc. Domeniul online pe care a funcţionat platforma este înregistrat pe numele meu personal, iar tranzacţia a fost făcut de asemenea în nume personal, motiv pentru care ea şi figurează ca atare în declaraţiile de avere”, afirma, la vremea respectivă, Grigorescu.

Metrorex se opune în instanță majorării salariale cu 18%. Sindicatul lui Rădoi „ia foc”

Foto: Buletin de București

Metrorex a cerut Tribunalului București suspendarea contractului colectiv de muncă, dar și a majorărilor de 18%, prevăzută în grila de salarizare. Însă cu toate că cei din conducerea Metrorex nu văd legalitatea din spatele acestor decizii, USLIM, sindicatul condus de Ion Rădoi, se opune cu vehemență suspendării, condiderând că, în acest caz, vorbim despre drepturi perfect legale pentru angajații metroului bucureștean. „Salariaţii/membrii de sindicat nu au beneficiat de munca la domiciliu, libere suplimentare, drepturi de care au beneficiat alte categorii socio-profesionale desfăşurând o activitate intensă în beneficiul tuturor cetăţenilor şi asigurând mobilitatea urbană în sensul bunei funcţionări a economiei”, a transmis Sindicatul condus de Ion Rădoi, potrivit Mediafax.

De altfel, Ion Rădoi a încercat, prin toate mijloacele posibile, să „lupte” pentru așa-zisele drepturile ale salariaților Metrorex, participând, în data de 25 mai, inclusiv la emisiunea de la Metropola TV, moderată, la acea vreme, de Oana Lovin.

În plus, același Ion Rădoi a organizat, în data de 26 martiei 2020, un protest spontan la metrou care a ținut o zi întreaga, paralizând, în acea zi de vineri, întreg transportul în comun din Capitală.

Metrorex își cere dreptatea în instanță

Ștefan Paraschiv, director general al Metrorex, a punctat pe necesitatea suspendării „de urgență și cu titlu provizoriu” a contractului colectiv de muncă 2020 – 2021. În plus, conducerea cere, de asemenea, suspendarea clauzelor prin care s-a aplicat, începând cu luna noiembrie 2020, majorarea cu 18% a grilei de salarizare.

Fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, face lumină în „scandalul” locuințelor destinate tinerilor

Cerere a fost depusă de conducere Metrorex la secția Litigii de Muncă și Conflicte de Muncă și urmează să fie judecată mâine de Tribunalul București. În cazul în care instanța va da câștig de cauză Metrorex, salariile vor reveni la valoarea de dinaintea adoptării noului contract colectiv de muncă 2020–2021.

Birchall nu se hotărăște dacă Barna e „habarnist” sau „ticălos”

Foto: Facebook

Aciditatea în exprimare nu e nouă, în cazul Anei Birchall, fost ministru al Justiției, pe vremea PSD. Astfel, Birchall revine cu un nou mesaj, de data aceasta îndreptat, în mare măsură, către vicepremierul Dan Barna, cel pe care fostul ministru nu se hotărăște în ce categorie să îl încludă. Supărarea Anei Birchall a fost provocată de declarațiile lui Barna, cu privire la eliminarea adresei din cartea de identitate.

Ana Birchall: „Întrebare: Este Barna un mare habarnist care nu ştie şi nu înţelege minime cunoştinţe de drept (deşi în calitate de vicepremier coordonează domeniul justiţiei) sau este Barna un mare ticălos care manipulează şi induce în eroare, inclusiv propriul electorat, urmărind exclusiv avantaje electorale?”

În opinia Anei Birchall, totul s-ar rezuma la situațiile când Barna se vrea cool, însă se trezeşte vorbind de dragul de a se auzi, după cum chiar aceasta s-a exprimat. „Sigur, dacă ar fi vorbit la el acasă singur în baie e fix problema lui… din nefericire vorbeşte cu autoritatea funcţiei de vicepremier, care coordonează inclusiv justiţia, şi de lider al unui partid important!”, a afirmat Birchall.

Fostul ministru al Justiției tranșează, punct cu punct, declarațiile de ieri ale vicepremierului Dan Barna

1. Ieri Barna declara senin: „Asta vrem şi noi, domiciliul să nu mai fie pe cartea de identitate, deci elementele definitorii ale identităţii să nu mai cuprindă şi domiciliul.”

Dacă ar şti minime cunoştinţe de drept ar fi realizat enormitatea idioţeniei spuse de el şi efectele juridice în fiecare domeniu de drept fie că vorbim de penal, civil, drept administrativ, drept succesoral etc!

Dacă propunerea lui Barna ar trece în varianta propusă de el, ca să se prevină un haos în justiţie (şi nu numai) ar trebui modificate de exemplu Codul Civil, Codurile de procedură penală şi de procedură civilă plus încă vreo 100 de mii de acte normative. Ori nu l-am auzit pe Barna propunând, la pachet, şi aceste modificări legislative!

Şi dacă le-ar propune s-ar adopta având în vedere că până acum nu au fost capabili să modifice câteva legi ale justiţiei deşi legile erau deja scrise la Ministerul Justiţiei când a venit Stelian Ion??

Lucian Romașcanu a prezentat, în plen, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

2. Oare Barna o fi fost prezent în şedinţa de guvern din 10 martie 2021 când s-a adoptat Cartea Electronică a Identităţii?

Oare Barna o fi auzit de Cartea electronică de identitate care se va aplica începând cu 2 august 2021? Pentru că această carte electronică de identitare REZOLVĂ EXACT birocraţia care ne enervează pe mulţi DAR NU are efectele juridice haotice aşa cum le are propunerea lui Barna cu eliminarea domiciliului din CI!

Practic, cartea electronică de identitate, aşa cum a fost adoptată în guvern, va conţine în format electronic datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului, prenumele părinţilor titularului, un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, precum şi datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete. (detalii în articolul din primul comentariu)

3. În contextul existenţei cărţii electronice de identitate (care aşa cum am arătat elimină birocraţia) care este adevăratul scop, care este de fapt interesul urmărit de Barna cu eliminarea domiciliului aşa cum este acum legal definit ca „element definitoriu al identităţii”??

Întrebarea mea rămâne: Este Barna un mare habarnist care nu ştie minime cunoştinţe de drept sau este Barna un mare ticălos care manipulează şi induce în eroare, inclusiv propriul electorat, interesat nu de eliminarea birocraţiei ci doar de avantaje electorale, fără să îi pese de consecinţele practice ale propunerii sale? Părerea voastră?

P.S. Cartea electronică de identitate românească conţine toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie”, a mai spus Ana Birchall, citată de Epoch-Times.

Adresa din buletin – reală sau fictivă – bătaie de cap inutilă

Sursă foto: digifm.ro
Sursă foto: digifm.ro

Adresa din buletin ar putea ajunge doar o simplă amintire, dacă propunerea celor de la USR PLUS va fi luată în seamă de către Coaliție.

Buletinul ar trebui să fie mijlocul de identificare al unei persoane. Identificarea, în sine, nu are nicio legătură cu adresa.

CNP-ul, da. O înșiruire de cifre, proprii și personale, care te fac găsibil în orice bază de date. Îți aparține numai ție. Adresa, în schimb, poate aparține oricui; ba chiar mai multor zeci de persoane, în același timp, persoane care n-au călcat în viața lor la adresa cu pricina.

Pe cine încurcă adresa din buletin?

Pe mulți. Să zicem că trebuie să-ți schimbi buletinul.

– Nu ai o proprietate pe numele tău, pentru că nu-ți permiți, încă, din punct de vedere financiar. Dacă stai cu părinții, e musai să te duci cu ei de mânuță la Poliție, ”să te ia în locație”. Ceea ce e greoi. Poate-s bătrâni, poate nu se pot deplasa, poate chiar îi chinui, târându-i după tine și punându-i să stea la cozi.

– Dacă nu mai stai cu ei e și mai dificil. Nu toți proprietarii care dau în chirie sunt dispuși să-ți facă mutație. Sau poate stai la cineva care nici nu mai vine prin țară. Sau care stă fără acte în casa cu pricina. Sau, sau, sau. Ca să te învârți de o adresă, trebuie să alergi, să te milogești, să stai la bunăvoința altora.

– Poate ai un prieten, dispus ”să te ia în locație”, cu toate că tu nu stai, efectiv, la adresa aia. Mai sunt și persoane dispuse să facă asta, pentru bani. Oricum ar fi, adresa care îți va apărea în buletin e fictivă. E inutilă total.

– Dar să spunem că nu ai o casă, efectiv. Că ești ”om al străzii”. Cel mai probabil vei rămâne, la un moment dat, fără act de identitate valabil, pentru că nu ai o adresă pe care să o declari, ca să-ți poți schimba buletinul. Rămâi ”fără identitate” doar pentru că ești foarte sărac.

– Pe polițiști, care dacă cumva te caută, nu pot da de tine, pentru că ai trecută în buletin o adresă la care nu stai. Sau pe orice altă autoritate a statului.

Pe cine ajută adresa din buletin?

Pe la fel de mulți, dar în alt sens.

Mai țineți minte că, în 2018, la trei adrese din București erau înregistrați 15.000 de cetățeni moldoveni? Sau că, în același an, la Galați figurau 2.000 de persoane la aceeași adresă? Lista cu exemple poate continua, dar să revenim la cei pe care îi ajută:

– Pe cei care și-au făcut afacere din a-și vinde locația, celor care vor să obțină buletin de România. Sau celor care n-au altă șansă pentru a-și schimba buletinul. Și se fac bani buni din treaba asta, contra unui efort minim: să declari că respectivul va locui la tine.

– Pe cei care au interes ca numărul votanților să pară mai mare, pentru a-și mări, artificial, procentul la alegeri.

– Pe cei care nu au interes ca la alegeri să participe și cetățenii români, plecați în străinătate, cărora le-a expirat buletinul, dar care nu au, încă, acte în altă țară. Acea ”diaspora” care a răsturnat câteva runde de alegeri.

O fi bine, o fi rău?

Eu tind să cred că e de bine. Atât timp cât poți fi identificat după CNP, adresa aia nu face decât să te complice, să crească birocrația, să îngroașe dosarul cu acte pe care trebuie să le prezinți la schimbarea buletinului.

În plus, ar crește și numărul persoanelor care ar putea beneficia de ajutor social sau asistență socială, și aici vorbim exclusiv de categoria defavorizată, a celor care trăiesc pe străzi. Plus numărul persoanelor care ar putea vota, și aici includem categoria anterioară, plus cei care stau în alte orașe/țări, fără să-și fi făcut, efectiv, mutația în acte.

Bogdan Bănică, președintele SNPR DECUS, Sindicatul Național al Polițiștilor din România, se teme că eliminarea adresei din buletin ar pune piedici activității polițiștilor. Dar, să fim serioși, dacă o persoană e urmărită de Poliție, care sunt șansele să se ducă la adresa din buletin? Adică e o non-problemă.

Cu cât mai puțină birocrație, cu atât mai bine. Tare cred că eliminarea adresei din buletin e încă un pas pentru simplificarea procedurilor. Și a vieții noastre, în general.

Fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, face lumină în „scandalul” locuințelor destinate tinerilor

Dan Tudorache / Foto: Facebook

În urma acuzelor care i s-au adus, fostul primar al Sectorului 1, actual deputat PSD, Dan Tudorache, a publicat pe pagina sa de Facebook o postare în care explică contextul real al locuințelor destinate tinerilor, din Sectorul 1. Astfel, în postarea sa, Tudorache face o incursiune în trecutul administrativ al sectorului, amintind că respectivele locuințe au fost contruite de primarul Andrei Chiliman, fiind ulterior preluate de Dan Tudorache, în mandatul său.

Dan Tudorache a vorbit despre „adevărul despre locuințele din Sectorul 1, destinate tinerilor”

Mai mult, potrivit relatărilor fostului primar, Consiliul Local al Sectorului 1 a construit, la vremea respectivă, din fonduri proprii, un număr de 58 de locuințe destinate tinerilor cu vârste până în 40 de ani, situate în str. Munții Tatra nr. 18 – 20, locuințe care sunt administrate și în prezent de Sectorul 1.

„Administrația Chiliman a construit aceste locuințe pentru tineri şi a elaborat și regulamentul care include criteriile de atribuire, pe care le-am preluat şi în mandatul meu, mai exact mă refer la Hotărârea nr. 384/2005, cu modificările și completările ulterioare, hotărâre ce are ca bază legală prevederile Legii Locuinței nr. 114/1996 cu modificările și completările ulterioare”, a scris Dan Tudorache, pe pagina sa de Facebook.

În plus, mai spune Dan Tudorache, Consiliul Local al Sectorului 1 atribuie aceste locuințe prin Comisia de atribuire, comisie care nu include în acest procedeu primarul de sector.

În ceea ce privește evacuarea unor beneficiari, legea NU permite evacuarea lor, chiar dacă au depăşit criteriul de vârstă, pentru că în momentul atribuirii au îndeplinit toate condițiile.

Dan Tudorache, pe Facebook

Motivul pentru care oponenții fostului primar ar fi atât de înverșunați

Dan Tudorache aduce la cunoștință faptul că „acest tărăboi” ar fi fost creat din pricina faptului că printre beneficiarii garsonierelor se află Anca Dunca, reprezentant PSD în Biroul Electoral de sector. Anca Dunca este, de asemenea, cea care a semnalat frauda electorală de la precedentele alergeri locale, aflată acum sub lupa Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ). „Numai că, la cum o cunosc pe Anca Dunca, sunt sigur că nu se va lăsa intimidată și că va continua să lupte pentru adevăr și dreptate, pentru a dovedi frauda de la alegerile din septembrie anul trecut”, a spus, în încheiere, fostul edil.

Clotilde Armand se laudă că ar fi construit școli. Care e realitatea?

Lucian Romașcanu a prezentat, în plen, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Lucian Romașcanu / captură video live Camera Deputaților

Începând cu orele 14:00, sărit un pic de fix, în plenul reunit al Camerei Deputaților, social democratul Lucian Romașcanu a dat citire moțiunii de cenzură ce are ca scop demiterea Guvernului condus de liberalul Florin Cîțu.

Lucian Romașcanu: „Este pentru prima oară, după Revoluție, când hoția e legalizată”

În opinia social democratului Romașcanu, susținut de textul moțiunii de cenzură, Guvernul Cîțu ar fi pus accent pe clientela politică, însă și pe „sărăcirea” românilor. „Românii sunt lăsați fără tratamente și fără intervenții spitalicești”, a citat Romașcanu, de la pupitrul plenului Camerei Deputaților.

Educația copiilor este, de asemenea, pusă sub semnul întrebării, PSD fiind de părere că menținerea școlilor închise ar fi afectat dreptul la educație al elevilor români. De menționat, totuși, că astfel de măsuri au fost luate în toată Europa, și nu numai, în contextul pandemiei de Covid-19.

„Trebuia să fiți demult măturat din funcția de premier” – a subliniat parlamentarul PSD.

Citește și: PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu. Aceasta va fi citită, astăzi, în plenul Parlamentului

De altfel, social democrații au nevoie de 234 de voturi pentru ca moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu să treacă. În momentul de față, PSD speră că va avea susținerea minorităților din Parlament, de vreme ce, în prezent, doar cei de la AUR și-au manifestat disponibilitatea votului „pentru”. Împreună, cele două partide întrunesc 201 voturi, adică sub necesar.

Pe de altă parte, liberalii au decis, la unison, să nu participe la vot. Cu toate că se vor afla în bănci, parlamentarii PNL intenționează să se abțină de la vot. Un posibil motiv pentru această decizie îl constituie înlăturarea posibilității ca vreun membru PNL să „trădeze” și să voteze, totuși, pentru moțiunea celor de la PSD.

Moțiunea va fi dezbătută și votată marțea viitoare.

Cîțu dă asigurări administrațiilor locale cu privire la banii din PNDL

PNDL (Argument.ro)

Premierul Florin Cîţu a anunţat astăzi că toate lucrările de investiţii prin PNDL vor fi finanţate de Guvern, iar facturile conforme vor fi achitate, precizând că restanţele vor fi plătite imediat după rectificarea bugetară obişnuită, la mijlocul anului, potrivit Agerpres.

„Toate lucrările de investiţii prin PNDL vor fi finanţate de Guvernul României, conform legii. Ultimele tranşe de plată se referă la facturile depuse până în 15 iunie, care vor fi achitate etapizat până la 20 iulie. Plăţile restante vor fi achitate imediat după rectificarea bugetară obişnuită, la mijlocul anului. Îi asigur pe toţi aleşii locali că toate facturile conforme vor fi achitate şi reafirm îndemnul de a lucra pentru a avea posiblitatea să decontăm cât mai mult”, a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Postarea premierului vine la puțin timp după ce în spațiul public a apărut o scrisoare din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, potrivit căreia s-au „epuizat creditele bugetare alocate Programului național de dezvoltare locală pentru anul în curs”.

Totodată, beneficiarilor acestor fonduri le este adusă la cunoștință faptul că potrivit legii au posibilitatea „să deconteze bunurile achiziționate, serviciile prestate, lucrările executate din surse proprii, sau să sistați lucrările în vederea evitării înregisrării de arierate, urmând ca, în situația suplimentării creditelor bugetare aferente Programului, în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cursul anului curent, să vă notificăm cu privire la reluarea transferurilor”, se mai arată în scrisoare.

„I-am avertizat pe minunații guvernanți conduși de Cîțu că anul acesta e nevoie de circa 8 miliarde pentru continuarea miilor de șantiere din comunitățile locale. Și s-a întâmplat ce era de așteptat, au terminat banii în câteva luni. Dacă nu alocă fonduri la rectificarea bugetară se va crea un blocaj în toată țara iar cei care vor avea de suferit vor fi tot românii!”, a transmis deputatul PSD, Daniel Suciu, potrivit reprezentanților social democrați.

PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu. Aceasta va fi citită, astăzi, în plenul Parlamentului

Fabian Gyula, aviz favorabil în Parlament pentru a ocupa funcția de Avocat al Poporului

Fabian Gyula (Antena 3)

Comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului au dat, miercuri, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyuka să ocupe funcția de Avocatul Poporului. Nici nu a fost „uns” și deja are contestatari. Deputatul PSD, Radu Cristescu, se arată revoltat de profilul celui propus de UDMR. El menționează că Gyula are un trecut cu „pete antiromânești” și cataloghează alegerea acestuia ca un „atac la siguranța națională”.

Desemnarea Avocatului Poporului urmează să fie făcută în plenul reunit al Parlamentului, cel mai probabil luni. Fabian Gyula este singurul care şi-a depus candidatura pentru această funcţie, transmite Agerpres.

Avocatul Poporului, Renate Weber a fost revocată în 16 iunie, prin votul Parlamentului. În schimb, Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor Camerelor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în legătură cu revocarea lui Renate Weber din postul de Avocat al Poporului, într-o scrisoare transmisă la o zi de la votul din Parlament pe această temă.

„În cursul zilei de ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului au primit o scrisoare de la Comisia de la Veneţia în care cere – pe un ton, zic eu, destul de hotărât – lămuriri suplimentare cu privire la revocarea înainte de termen a doamnei Renate Weber, Avocatul Poporului, scrisoare care a fost ascunsă astăzi la Birourile permanente. Preşedinţii celor două Camere nu au depus-o, au şovăit la întrebarea colegilor noştri dacă au primit acest document, au spus ba că da, ba că nu, preşedintele Camerei Deputaţilor nu s-a exprimat la microfon pentru a rămâne pe stenogramă. Practic, este un atac la instituţiile fundamentale ale unui stat democratic, ale României, şi aceste consecinţe vor fi suportate de toată lumea”, a afirmat Simonis, după şedinţa Birourilor permanente reunite.

Gyula, numire prea rapidă în opinia social democraților

Mai mult decât atât, Simonis consideră că aspectul cel mai grav al avizului favorabil primit de Gyula este cu privire la data la care ar urma să aibă loc numirea acestuia în funcția de Avocatul Poporului. „Deşi am contestat la CCR revocarea Avocatului Poporului şi deşi termenul de judecare a acestei contestaţii este 29 iunie, adică săptămâna viitoare, majoritatea va încerca în data de 28 sau chiar 29 iunie, adică în ziua în care Curtea va judeca acea contestaţie depusă de noi, numirea unui nou Avocat al Poporului. În cazul în care CCR declară neconstituţională revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber, practic, noul Avocat al Poporului, această numire va fi invalidată şi va fi nulă de drept”, a mai spus Simonis.

Renate Weber susține că ar fi fost revocată pentru că i-ar fi împiedicat pe guvernanți să dea spitalelor private bani publici

PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu. Aceasta va fi citită, astăzi, în plenul Parlamentului

Florin Cîțu (captură video)

UPDATE: Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc miercuri, 23 iunie, de la ora 14.00, în plen unde a fi citită moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîţu intitulată – România EŞUATĂ. Recordul „fantastic” al Guvernului Cîţu. De asemenea, pe ordinea de zi afişată pe site-ul Senatului figurează şi numirile interimare la Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Societatea Română de Televiziune (SRTv), după ce CCR a admis sesizările de neconstituţionalitate ale PSD în legătură cu hotărârile Parlamentului de numire. 

Vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu a anunțat, miercuri, faptul că a fost depusă moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, mai mult, a lăsat de înțeles că printre cei care vor vota „pentru” se vor afla și parlamentari ai coaliției de guvernare.

În moțiunea denumită „România EȘUATĂ. Recordul „fantastic” al Guvernului Cîțu”, PSD acuză politicile economice ale guvernului, care  au dus la sărăcirea românilor.

„Am depus moțiunea de cenzură. Vreau să mulțumim partenerilor sociali, sindicatelor, IMM-urilor, patronatelor, care au contribuit cu propuneri la textul moțiunii și pe acre noi le-am acceptat și le-am inclus în moțiune. Guvernul actual este un dezastru pentru români și firmele românești. PNRR-ul este un dezastru. Au fost înghețate pensiile, salarii, alocațiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR vedem doar reforme catastrofale pentru România și bani foarte mulți pentru clientela lor politică. Românii, în aceste luni, au sărăcit, doar în mintea premierului Cîțu o duc mai bine”, a declarat prim vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, adăugând că spera ca printre cei 70% dintre români care spun că „România merge într-o direcție greșită” să se afle și parlamentari din cadrul coaliției, care să voteze moțiunea.

Liberalii, prezenți la dezbateri, dar nu votează

Cum liderul PNL, Orban  a anunțat că parlamentarii liberali vor participa la dezbaterile moțiunii, dar nu și la vot, Sorin Grindeanu consideră că acesta este motivul unei temeri față de proprii parlamentari.

„Aş face un apel la ei să facă ceea ce este corect pentru România şi anume să trimită în istorie acest premier extrem de arogant şi care poată stea de acum încolo de veghe în lanul cu lavandă că tot am văzut că a ajuns cu vaccinarea în lanul de lavandă. E un apel pe care îl facem, probabil că moţiunea va fi votată săptămâna viitoare pe calendarul pe care îl vom avea, până atunci alături şi de alţi parlamentari, şi din arcul guvernamental, sperăm ca această moţiunea, pentru binele României, să treacă”, a afirmat prim-vicepreşedintele PSD.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, moțiunea urmează să fie votată săptămâna viitoare, în așa fel încât să se încadreze în această sesiune, ce se încheie la finalul lunii iunie.

Procedura pentru dezbaterea moțiunii de cenzură

Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Conform articolului 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii

Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Votul asupra moţiunii de cenzură este secret, cu bile, şi se exercită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

PSD, pregătit pentru o nouă guvernare

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
19 ° C
19 °
17.8 °
68 %
2.6kmh
0 %
J
19 °
vin
26 °
S
16 °
D
20 °
lun
24 °

Ultimul articol

Groapa de gunoi Vidra: urgența fabricată de un ministru demis. Diana Buzoianu, refuzul de...

Pe 7 mai 2026, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat un comunicat de presă despre „situația critică" de la depozitul de gunoi Vidra...

Ilie Bolojan vrea un PNL mai bun

Au fost ceva turbulențe (și) în PNL, odată cu adoptarea moțiunii împotriva Guvernului și, implicit, a lui Ilie Bolojan, drept pentru care câteva voci...

Firme de pază, bănuite că și-au împărțit „piața” pentru a obține contracte

Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă privind activitatea a patru firme care oferă servicii de pază și protecție, existând suspiciuni că acestea și-au împărțit...