Ploieștiul a devenit raiul glumelor proaste, făcute din bani publici.
În 2019, orașul lui Nenea Iancu ținea prima pagină a ziarelor naționale cu scările de marmură de la Casa Sindicatelor. Cu două zile înainte de sosirea președintelui Iohannis la o lansare de carte, reprezentanții Primăriei Ploiești au decis că marmura veche și spartă a scărilor pe care urma să urce șeful statului către sala de ședințe trebuie…redecorată. Așa că au vopsit-o într-un gri!
Și pentru că Ploieștiul este un oraș vesel, actualii șefi ai Primăriei au decis să repete istoria, de această dată într-o altă locație. Pe pasajul pietonal din centrul orașului a fost montată o mochetă verde, parte a unui așa numit proiect de reamenajare a zonei centrale. 500 mp de mochetă a fost întinsă frumos chiar prin fața sediului PNL din municipiu. Pasajul fusese redecorat și cu o mulțime de umbrele multicolore. A urmat un val de critici și de glume pe rețelele de socializare, ploieștenii considerând că prioritățile orașului ar trebui să fie altele.
Covorul verde a rezistat doar două zile pe trotuar, iar luni la prânz, angajații Serviciului Gospodărire Urbană au început strângerea acestuia.
“Au existat multe critici ale cetățenilor și am decis ridicarea mochetei. Vom găsi o altă utilitate pentru aceasta”, ne-a precizat Alin Dănilă, directorul SGU Ploiești. Directorul SGU Ploiești a refuzat să spună a cui a fost idea de reamenajare și cum s-a ajuns la mocheta verde.
Toate bune și frumoase, însă achiziționarea mochetei a costat 13.000 de lei! Bani publici! Iar sursele noastre din Primăria Ploiești susțin că proiectul de reamenajare prevedea și cumpărarea unor ghivece cu flori de plastic, care ar fi trebuit montate pe stălpii din zona centrală. Suma este uriașă, mai ales dacă ne gândim că faimoasa mochetă verde a fost montată vineri, iar luni a fost strânsă și depozitată în magaziile SGU Ploiești.
Mocheta de 13.000 de lei de pe pietonalul din centrul Ploieștiului a rezistat doar…DOUĂ zile!
Bulai vrea demisia lui Chirica: „Trădătorii se adună”
Deputatul USR PLUS, Iulian Bulai, îi cere vehement demisia lui Mihai Chirica, edilul liberal al Municipiului Iași. „Mihai Chirica este o rușine pentru această coaliție. Edilul de care ar trebui să se distanțeze PNL-ul a propus un consilier local dezertor drept viceprimar al Iașului”, a insistat Iulian Bulai.
Iulian Bulai: „Trădătorii se adună”
Mai mult, Bulai este de părere că cei care au de suferit sunt întocmai ieșenii, pentru că, sub administrația condusă de Mihai Chirica, cetățenii nu ar primi nu ar primi ceea ce merită de la municipalitate: „o administrație publică locală performantă și un buget cheltuit pentru ei, nu pentru mafia lui Chirica. Capitala Moldovei merită mai mult”, a mai spus Iulian Bulai, pe Facebook.
Îi solicit lui Mihai Chirica să facă un gest de normalitate: să își dea demisia. Să lase capitala Moldovei să respire, pentru a ajunge la nivelul marilor orașe europene. Mihai Chirica, așteptăm demisia ta. Dacă Iașul suferă, Moldova suferă. Hai, PNL, știm că se poate dacă se vrea! Vrem coaliție pe bune, nu oameni cu interese mici în funcții publice. O susțin pe colega mea, Cosette Chichirău, în lupta cu mafia lui Chirica.
Iulian Bulai, deputat USR PLUS
PNL Iași l-a răsplătit pe consilierul USR PLUS care a votat bugetul lui Chirica
Și cum în Capitala Moldovei se întâmplă multe în ultima perioadă, tot astăzi, cel considerat „trădător” de alianța de la Iași, Cezar Baciu, a fost „promovat” de liberalii din municipiului la „rangul” de vicepremier, după ce acesta a votat bugetul primarului Mihai Chirica.
USR PLUS Iași a cerut ca Baciu să fie înlăturat din partid, însă consilierul a atacat decizia partidului în instanță, astfel că, până la pronunțare, acesta nu numai că rămâne membru de partid, însă și viceprimar – cu numele din partea USR PLUS, de facto înscăunat de PNL.
Acte de vandalism la Sfântu Gheorghe și la Ploiești: când punctul de vedere se impune cu pumnul
Nu există scuză pentru vandalism.
Mai ales într-un prezent și-o societate care încearcă, din ce în ce mai mult, să propage toleranța. Vandalismul, în sine, nu e nici exprimarea dezaprobării, nici negarea istoriei, nici spirit civic. E golăneală.
E expresia unora care nu pot susține un punct de vedere în cuvinte, așa că apelează, dintr-un instinct primar, la violență. Sau mai poate fi și un teribilism extrem, specific vârstei. Dar nici acolo nu poate fi, în niciun caz, vorba de educație. Ci, mai sigur, de lipsa ei.
Vandalism izvorât din prea mult ”naționalism”
La Sfântu Gheorghe, în timp ce unii sărbătoreau Tratatul de la Trianon, iar alții comemorau același tratat (fără incidente), pe Statuia lui Mihai Viteazul a fost pictat steagul Ungariei și câteva plăci de marmură au fost desprinse. Sursele indică 4 adolescenți, care s-au gândit că e un act de rebeliune să vopsești statui. Din păcate, e și act penal.
Istoria nu poate fi rescrisă sau schimbată. Chiar dacă nu ești de acord cu ea, vandalizarea nu are justificare. Și, sincer, la 16-17 ani, posibil să fi învățat la școală de Tratatul de la Trianon. Dar ești născut și crescut în România, la 100 de ani, după. Puțin probabil să poți empatiza, pe bune, cu destrămarea imperiului austro-ungar sau cu unirea Transilvaniei cu România.
E doar un act gratuit, care nu face decât să-ți încarce cazierul și să scuture bugetul local de ceva fonduri, pentru a repara ce ai făcut tu.
La Ploiești, alți ”naționaliști”. Mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse. De ce? Degeaba. Pentru că unii au impresia că e amuzant să distrugi. Din nou, mă-ndoiesc că cei implicați au cunoscut vreun evreu, care i-a rănit groaznic și iremediabil și au motive întemeiate să ”se răzbune” pe niște morminte. Tot teribilism și prostie se cheamă.
Suntem intoxicați cu toleranță și atacați cu prostie
Teoria este foarte bună: tolerează-ți aproapele. Bineînțeles că toleranța aia dispare, în momentul în care se umflă orzu` în unii și au impresia că devin eroi naționali, dacă se răzbună. Pe ce? Au impresia că știu, dar, dacă îi pui să explice, alea trei cuvinte pe care le pot lega n-au nicio noimă. Sau o să-ncerce să te abramburească, că știu ei mai bine, și istorie, și politică.
Că la 1900 ce au făcut românii, că ce dezastru au adus evreii asupra mapamondului, că trebuie să repare, distrugând. Jap, jap! Dă cu pietrele de pământ, c-o să rezolvi toate probleme actuale din lume, dacă te ancorezi de-o idee care ți-a părut ție interesantă, la 16 ani.
Da` poate că doar nu înțeleg eu adevărul profund.
Am cunoscut români de etnie maghiară foarte de treabă, au fost și unii care aruncau cu cartofi și borcane în trenul care venea de la Galați. Îi bag pe toți în aceeași oală? În niciun caz. La fel cum nici pe români nu-i bag în aceeași oală. Ce-mi pasă mie că, la 1920, străbunicul lui Istvan, care are acum 20 de ani, s-a bătut cu românii? Îl iau la bătaie pe Istvan? Și dacă l-aș lua, ce rezolv?
La fel și cu evreii. Cu ce mă afectează pe mine confesiunea omului? De ce aș apela la vandalism? De ce i-aș distruge mormintele? Ce aș avea de câștigat?
Bine, da` eu am pretenția că pot lega, cursiv, mai mult de trei cuvinte într-o argumentare.
Prefectul Capitalei nu a decis încă cu privire la starea de alertă în Sectorul 1!
Prefectul Capitalei Alin Stoica a precizat că nu a luat, încă, o decizie cu privire la instituirea stării de alertă sanitară în Sectorul 1.
El a spus că mai așteaptă raportul Gărzii de Mediu, care a efectuat măsurători cu privire la poluarea din Sectorul 1, dar care nu ar fi descoperit creșteri semnificative la principalele substanțe poluante, conform lui Stoica.
Direcția de Sănătate Publică București a amendat operatorul de salubritate cu 4 000 lei și a dispus reluarea ridicării gunoiului in 12 ore de la spitale și în 48 de ore de la populație, măsuri ce au fost duse la îndeplinire de către Romprest, mai spune prefectul Capitalei
Conform lui Alin Stoica, ambele părți, atât operatorul, Romprest, cât și autoritatea contractantă, Primăria Sectorului 1, au responsabilitatea legală a asigurării continuității serviciului public de salubritate. În cadrul contractului existent, fiecare dintre cele două părți trebuie să își îndeplinească obligațiile cu bună credință, iar divergențele trebuie soluționate în instanță.
Prefectul Capitalei a amenințat, însă, că orice nouă suspendare a serviciului de salubritate în Sectorul 1 va duce la concluzia că este necesară instituirea stării de alertă sanitară.
În context, trebuie amintit faptul că operatorul serviciului de salubritate din Sectorul 1, Romprest, a anunțat că va ridica gunoiul doar până în această seară, la orele 19:00, deoarece acesta este termenul până la care sortatorii de deșeuri au acceptat să primească gunoiul din Sectorul 1, dacă nu vor fi plătiți.
De asemenea, trebuie menționat și faptul că ridicarea gunoiului a fost oprită de către Romprest din cauza blocajului generat de neplată datoriilor către sortatorii de deșeuri. Toate capacitățile de colectare a gunoiului erau pline și toți cei trei sortatorii refuzau să primească deșeuri din Sectorul 1.
PNL Iași l-a răsplătit pe consilierul USR PLUS care a votat bugetul lui Chirica
Ar mai trebui amintit și faptul că problemele privind ridicarea gunoiului au apărut pentru prima dată în Sectorul 1 în noiembrie-decembrie anul trecut. Atunci, Romprest a început prin a sista colectarea depozitelor spontane de deșeuri de pe strazile Sectorului 1, acuzând neplată facturilor de către Primăria din Banu Manta.
PNL Iași l-a răsplătit pe consilierul USR PLUS care a votat bugetul lui Chirica
Consilierul USR PLUS Iași, Cezar Baciu, izgonit din partid după ce a votat bugetul propus de primarul PNL al Municipiului Iași, Mihai Chirica, primește un „premiu” de loialitate de la liberali. Mai exact, Baciu a fost numit viceprimar, alături de Daniel Juravle, de la PNL.
Chirica vorbește despre „alianța” USR PLUS – PNL, la Iași
Cu toate că orice membru USR PLUS Iași l-ar contrazice pe edilul Mihai Chirica, acesta a declarat că alianța de guvernare PNL – USR-PLUS este, de astăzi, funcțională în municipiu. „Timp de prea multe luni, anumite persoane, cu agendă politică personală, au vrut să pună frână dezvoltării Iașului. Alături de consilierii locali responsabili, de la PNL, PMP și USR-PLUS, am reușit configurarea unei majorități politice stabile și responsabile”, a mai spus Chirica.
„Jupân de jupân”, primarul comunei Vințu de Jos se laudă că i-ar fi „tras una” unui polițist
Cezar Baciu, greu de dat afară din USR PLUS
Cu toate că USR PLUS s-a chinuit să-l excludă pe Cezar Baciu din rândul membrilor de partid, punându-i la îndoială inclusiv mandatul de consilier la Primăria Iași, acesta a contestat decizia în instanță, astfel că își va păstra funcția în partid până când Justiția va emite o decizie oficială. „O mare greutate s-a pus momentan pe umerii mei. Dar o să-mi asum toate aceste aspecte și voi lucra în folosul cetățenilor, la fel cum am mai declarat și anterior, conform jurământului pe care l-am depus”, a spus Cezar Baciu, citat de Digi24.
În cursul lunii trecute, votul lui Cezar Baciu a făcut diferența, astfel că, din pricina „trădării” sale, cei dn USR PLUS s-au văzut în postura pierzătorilor, fiind nevoiți să asiste la aprobarea bugetului propus de Mihai Chirica, vehement contestat de aceștia.
Rămâne de văzut dacă, ulterior, Cezar Baciu va face pasul cel mare și va migra de la USR PLUS către PNL.
Astăzi se decide starea de alertă din Sectorul 1
Prefectul Capitalei, Alin Stoica va lua astăzi o decizie cu privire la solicitarea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, prin care cere instituirea stării de alertă ca urmare a crizei gunoaielor, relatează AlephNews.
Acesta a precizat că mai este nevoie doar de un răspuns din partea DSP București, pentru ca apoi să fie luată o hotătâre, dar în acelai timp a reamintit că acest conflict își are soluția chiar la părțile implicate, respectiv administrația locală (PS1 și CL Sector 1), respectiv prestatorul, firma Romprest Service.
„Soluția este la administrația locală și prestatori. Ei trebuie să ajungă la o concluzie. Nu este normal ca cetățenii să sufere în acest proces. (…) Știm că sunt în instanță cu mai multe dosare inițiate atât de Romprest, cât și de primărie. Lucrurile astea vor trebui rezolvate în așa fel încât serviciul public să fie asigurat cu continuitate. Până la acel moment ne vom uita dacă putem să avem și alte soluții în așa fel încât să prevenim ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat Alin Stoica.
De ZIUA MEDIULUI, dezastrul ecologic din sectorul 1 continuă – GALERIE FOTO 5 iunie 2021 –
Prefectura, doar mediator, nu și sfătuitor
Alin Stoica a ținut să precizeze că nu intră în atribuțiile sale nici să dea sfaturi în privința situației de criză prin care trece sectorul 1, dar nici să intervină în soluția comercială. „Instituția Prefectului poate să acționeze ca un mediator, să pună la dispoziție bunele practici din altă parte, pot să invit ambele părți și să creez un cadru de dialog. Prefectura trebuie să se asigure că serviciile publice se vor desfășura cu continuitate, că cetățenii nu vor avea de suferit, că nu vor exista consecințe asupra sănătății sau siguranței lor, drept pentru care ne uităm la soluțiile care să prevină astfel de situații”, a concluzionat prefectul Alin Stoica.
În weekend s-a început ridicare gunoiului, dar este o situație pe termen limitat
Romprest Service a anunțat sâmbătă seară că va ridica gunoiul abandonat de aproape o săptămână în Sectorul 1, potrivit unui comunicat de presă. Operatorul a precizat că cei trei parteneri de salubritate (3R Green, Rom Waste Solutions și Iridex Group) au pus la dispoziție stațiile de sortare, însă în limita capacității. Angajații companiei de salubritate ridică gunoiul 24 de ore din 24, cel puțin până marti, dacă luni nu ajung la o înțelegere.
Colaborare între Primăria Sectorului 5 și Asociația Teach for Romania. Școlile sectorului, înviorate de graffiti
Colaborarea inedită dintre Primăria Sectorului 5 și Asociația Teach for Romania a avut ca rezultat înfrumusețarea unuia dintre pereții laterali ai Școlii Gimnaziale nr. 136. Astfel, inițiativa asociației a fost primită cu interes de edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, cel care a a declarat că are intenția de a susține și pe viitor orice demers care transformă școala într-un mediu plăcut pentru cei mici.
Primăria Sectorului 5 intenționează să mențină relația de colaborare cu Asociația Teach for Romania
Potrivit comunicatului oficial remis de Primăria Sectorului 5, lucrarea realizată de artistul mural Alexandru Cibotariu se dorește a fi o inspirație pentru copii, însă și „un motiv în plus de a le face revenirea la școală mai frumoasă”. Mai mult, conform aceluiași comunicat, evenimentul reprezintă o premieră în Sectorul 5, astfel că vorbim despre prima dată când are loc o astfel de colaborare între sectorul public și mediul asociativ, în urma căruia o școală a sectorului a primit o identitate vizuală, transformând clădirea într-un spațiu prietenos și atractiv pentru copiii din cartierul Ferentari, cei marginalizați și ignorați de autorități timp de decenii întregi.
Proiectul, menit să prevină abandonul școlar
Astfel de proiecte de dezvoltare a infrastructurii școlare au, de asemenea, ca obiectiv prevenirea și combaterea abandonului școlar. În contextul în care este necesară reconstruirea relației școală-copii-părinți-comunitate locală, Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone intenționează, prin Direcția de Învățământ, să colaboreze cu Asociația Teach for Romania și în cadrul altor proiecte educaționale destinate comunității locale, se relatează, de asemenea, în comunicatul instituției administrative a Sectorului 5.
Educația este prioritară pentru instituția pe care o conduc, motiv pentru care am fost de acord cu inițiativa Asociației Teach for Romania, aceea de a realiza un grafitti pe peretele lateral al Școlii Gimnaziale nr. 136 din Prelungirea Ferentari. Trebuie să le oferim copiilor toate condițiile pentru a învăța, să găsim lucruri care să îi inspire și care să îi facă să revină cu drag la școală. Chiar dacă pot părea lucruri mici, astfel de inițiative sunt benefice pentru elevi. Vom colabora și pe viitor cu Asociația Teach for Romania, pentru că vrem să avem educație de calitate în Sectorul 5 și să prevenim abandonul școlar.
Cristian Popescu Piedone, edilul Sectorului 5, pe Facebook
PSD va depune un proiect pentru creșterea alocațiilor
PSD susține că „2,1 miliarde lei este suma furată de Coaliţia PNL-USR-UDMR din buzunarele copiilor, prin anularea creşterii alocaţiilor” şi anunţă că va depune la Parlament un proiect pentru creşterea imediată a alocaţiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020.
Într-un comunicat de presă PSD condamnă ferm decizia premierului Cîțu care a anunțat că guvernul nu va acorda cea de a doua tranșă de majoare a alocațiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie, acuzându-l pe acesta, dar și pe Orban (premierul de anul trecut) că i-au mințit pe beneficiarii alocațiilor.
„Înainte de alegerile din 2020, Cîțu și Orban i-au mințit în față pe părinți și pe copii, cărora le promiteau că vor eșalona dublarea alocațiilor adoptată de PSD în cinci tranșe semestriale egale. După ce au primit votul multor cetățeni care au crezut în această promisiune, Guvernul Cîțu și majoritatea PNL-USR-UDMR au anulat tranșele cuvenite copiilor. Este practic un furt din buzunarele copiilor! Conform proiectului de lege adoptat deja de majoritatea din Senat a PNL-USR-UDMR, vor fi anulate două din cele 5 tranșe promise de PNL înainte de campania electorală, respectiv tranșa 3, prevăzută pentru 1 iulie 2021 și tranșa 4 pentru 1 ianuarie 2022”, au scris reprezentanții PSD.

Potrivit acestora, prin noile modificări, Coaliția PNL-USR-UDMR „fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde, pe care ar fi trebuit să le plătească în intervalul 1 iulie 2021-1 iulie 2022. Prin neacordarea tranșelor promise, Cîțu și Orban fură la fiecare copil cu vârsta între 2 și 18 ani câte 522 lei, iar de la fiecare copil sub 2 ani sau cu dizabilități câte 1.044 lei”.
„PSD se va opune acestui furt național din banii copiilor”
Social democrații au anunțat, în acest comunicat, că vor depune un proiect de lege „pentru creșterea imediată a alocațiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020”.
Conform proiectului de lege ce va fi depus de PSD, alocațiile vor crește imediat după adoptare de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități.
Premierul Florin Cîțu a explicat faptul că alocațiile pentru copii nu vor mai crește în acest an pentru că au crescut deja cu 20% la începutul anului, doar această majorare fiind „prinsă” în bugetul pe 2021.
În acest moment, alocația de stat pentru copii este de 214 lei, în creștere de la 185, cât a fost stabilit în vara lui 2020. Înainte de acestă mărire, cea mai recentă majorare a alocației a fost în luna mai 2019, de la 84 de lei la 156 de lei. În ultimii 12 ani, alocațiile copiilor au crescut de la 42 (ianuarie 2009) la 84 de lei (iunie 2015).
INS: Peste 83% din veniturile românilor s-au dus pe cheltuieli, în 2020
Vandalism: Statuia lui Mihai Viteazul, pictată în culorile Ungariei
Zilele trecute, statuia lui Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a fost profanată, autorii desenând steagul Ungariei.
Primăria Sfântu Gheorghe a condamnat profanarea statuii pe care un grup de adolescenți a scris, cu vopsea albă, ”TRIANON 1920”, exersându-și și talentul la desen, prin pictarea unui steag roşu-alb-verde.
Antal Arpad: ”Este evident că vorbim despre o provocare şi este foarte important să aflăm cine este autorul. Condamnăm ferm astfel de gesturi.”
După ce a cerut sprijinul cetăţenilor pentru identificarea autorilor, edilul Antal Arpad a precizat că este vorba despre o provocare evidentă, condamnând ferm astfel de gesturi.
Alături de primar, conducerea Prefecturii Covasna a condamnat vandalizarea grupului statuar, afirmând că „este un act reprobabil, care nu îşi are locul în Sfântu Gheorghe şi nici în judeţul Covasna”.
Suspecții au fost identificați în cursul zilei de duminică, 6 iunie. Este vorba despre patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani.
Copiii locuiesc în Sfântu Gheorghe și au ajuns în atenția polițiștilor pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, în legătură cu vandalizarea grupului statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, citat de Agerpres.
Doi dintre tineri sunt bănuiţi că ar fi scris pe soclul statuii „TRIANON 1920” şi ar fi desenat un steag roşu-alb-verde, iar ceilalţi doi că ar fi stat de pază, precizează G4 Media.
Vandalism: steagul Ungariei, inscripții și dizlocarea mai multor plăci de marmură
”În urma unor activităţi investigative, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe – Biroul de Investigaţii Criminale au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani. Aceștia sunt bănuiţi de faptul că, în noaptea de 4 spre 5 iunie 2021, s-ar fi deplasat la grupul statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe. Doi dintre aceştia ar fi vopsit şi inscripţionat părţi ale grupului statuar, dislocând, totodată, mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului, timp în care ceilalţi doi ar fi asigurat locul faptei, pentru a nu fi surprinşi. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.”, au precizat reprezentanţii IJP Covasna, într-un comunicat de presă.
Statuia, Tratatul de la Trianon și anul 2021
Confrom Știrile Pro Tv, tot vineri, cu câteva ore înainte de manifestarea organizată de Asociaţia “Calea Neamului”, peste 200 de persoane de etnie maghiară au comemorat împlinirea a 101 ani de la semnarea “dictatului” de la Trianon.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei adunări organizate de Consiliul Naţional Secuiesc, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Cu toate acestea, ambele acţiuni s-au desfășurat paşnic, fără incidente.
Tratatul de la Trianon a fost semnat în data de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria. Astfel, data stă la baza destrămării imperiului austro-ungar, celebrând unirea Transilvaniei cu România.

















