6.2 C
București
duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 901

Ghinea: „Vreau să se termine coșmarul asta, că nu mai putem”

Cristian Ghinea (Calea Europeană)

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a afirmat, la Digi 24, faptul că alegerile interne din PNL pun o mare presiune pe coaliția de guvernare. Totodată a precizat că își dorește „să se termine coșmarul acesta cu congresul PNL”, care afectează activitatea guvernului.

„Să se termine odată coșmarul acesta cu congresul PNL, afectează mult activitatea guvernului, am fi putut face mai mult. Când nu știi cu cine să vorbești, ba e unul, ba e altul, vorbești cu unul, apoi e altul suspicios, e greu de gestionat. Este principala sursă de tensiune din coaliție. Este clar că foarte multe lucruri se amână ca decizie pentru după congres și abia aștept să se termine. Și noi avem la USR-PLUS congres și alegerea președintelui și nu e atât de gravă situația. Ați auzit de tensiuni pe subiectul asta la noi?”, a declarat Cristian Ghinea la Digi 24.

Ghinea: „Suntem două partide de dreapta, liberale, care concurăm pe o parte de public”

Ghinea este încă deranjat de remarca făcută de europarlamentarul Rareș Bogdan, cu privire la prezența ministrului Ghinea în Cabinetul Cîțu, în locul lui Marcel Boloș. În opinia liberalului, Ghinea este principalul responsabil pentru întârzierea aprobării Planului Național de Redresare și Reziliență, deci și a virării banilor.

„Dacă cineva din PNL își imaginează că există un scenariu în care ei să iasă bine în 2024 și USR să iasă cu gumă în cap și distruși electorali, este o prostie. Suntem două partide de dreapta, liberale, care concurăm pe o parte de public dar nu total, ei sunt mult mai focusați electoral pe sate și orașele mici, este o prostie să fim de acum și până în 2024 pe o logică electorală”, a mai spus ministrul Ghinea.

Cât privește o posibilă ieșire a USR PLUS de la guvernare, Ghinea a precizat că este nevoie de o analiză detaliată, care va avea loc în Comitetul Politic de luna viitoare. „Nu vom lua o decizie în niciun caz pe 28 august, va fi o primă discuție, o primă analiză. Dacă ar fi după mine, dar nu sunt nici președintele partidului, sunt principalul autor, alături de Oana Țoiu, al programului de guvernare și am participat din partea USR PLUS la toată negocierea aceasta, la tot angrenajul. Eu sunt OK cu ce am livrat până acum din aceste angajamente, în sensul în care le-am pus sămânța – fie că sunt acte normative pe proces, fie că sunt prinse la finanțare”, a precizat ministrul.

Rareș Bogdan: „Dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene”, în august aveam banii din PNRR

Gabriela Firea: „România, țara în care doar morții sunt vinovați”

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Senatorul PSD Gabriela Firea a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a făcut o solicitare către ministrul de Interne, Lucian Bode, respectiv ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cu privire la „strategia și măsurile pe care le-au luat sau au de gând să șe ia pentru creșterea siguranței în trafic și reducerea numărului de accidente”, însă doar Bode i-a răspuns.

„Țara noastră a înregistrat anul trecut 85 decese din accidente de circulație la 1 milion de locuitori, cea mai ridicată rată a mortalității din UE, valoare dublă față de media europeană. (…) Transparența totală USR-PLUS a fost doar o manipulare, aruncată în campanie, așa că ministrul Drulă a ignorat solicitarea”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Totodată, fostul edil a precizat că mnistrul de Interne a răspuns, ca obligație legală a miniștrilor de a furniza Parlamentului orice informații solicită. „Din păcate, nimic concret, nici măcar o măsură, chiar și una prezentată simplu, cu un responsabil și un termen de aplicare.

Un răspuns cu pasaje copiate din legislație, limbă de lemn și angajamente demagogice: „reducerea numărului de accidente și a consecințelor acestora (n.n pierderea unei vieți este o tragedie, dar este așa de simplu să o depersonalizezi numind-o consecință) este o prioritate”, a mai scris Firea.

Firea: „Când veți finaliza această Strategie? Și când o veți aplica?”

Potrivit senatorului, într-unul dintre paragrafele răspunsului primit din partea Ministerului de Interne este sintetizat „interesul și implicarea instituțiilor responsabile  pentru protejarea vieții cetățenilor care circulă pe drumurile României: Astfel, în luna mai 2021, Ministerul de Interne anunță senin că participă, împreună cu alte instituții, la elaborarea unei noi Strategii de Siguranță Rutieră 2021-2030 (!!!) dar așteaptă întâi finalizarea cadrului de referință al Uniunii Europene pentru siguranța rutieră”, mai scrie Gabriela Firea, care a adăugat că deși suntem aproape de luna august nu se știe când va fi finalizată această strategie, întrebându-se retoric „Când veți finaliza această Strategie? Și când o veți aplica?”

În timp ce răspunsul de la MAI nu aduce prea multe lămuriri, iar cel de la Ministerul Transporturilor încă se lasă așteptat, drumurile din România sunt martore a numeroase accidente, dar și incidente care arată modul haotic în care se circulă.

„Avem chiar și o modă nouă, încălcarea flagrantă oricăror reguli de circulație dar și de bun simt, cum s-a întâmplat săptămâna trecută, când nu unul, ci zeci de autovehicule au circulat pe contrasens și pe banda de urgență pe Autostrada Soarelui”, a concluzionat Gabriela Firea.

De altfel, pe A2 săptămâna trecută a avut loc un carambol, în care au fost implicate peste 50 de autoturisme, iar astăzi, pe aceeași autostradă, patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier.

Video. Mașini pe contrasens pe Autostrada Soarelui

Peste 14 milioane de euro pentru reparația drumurilor din Ploiești

Peste 14 miloane de euro este suma pusă la bătaie de Primăria Municipiului Ploiești pentru „Lucrări de reparare și întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări din Municipiul Ploiești”. Valoarea totală estimată a contractului este de 67.689.521,63 lei fără TVA. 

Contractul este împărțit în două loturi, iar autoritatea contractantă își rezervă dreptul, prevăzut de dispozițiile art.141 alin.5) din Lg.98/2016, de a limita numărul de loturi care pot fi atribuite aceluiaşi ofertant la un singur lot. Exceptie face situatia în care, la ambele loturi, este depusă o singură ofertă admisibila depusă de același ofertant.

Criterii pentru stabilirea loturilor pentru societățile ofertante

În conformitate cu prevederile art 141 alin (7) din Legea 98/2016, se vor aplica următoarele criterii obiective care vor fi utilizate pentru stabilirea lotului care va fi atribuit ofertantului care participă cu oferte admisibile la ambele loturi: 

1. Ofertantului îi va fi atribuit lotul pentru care a obținut cel mai mare punctaj total al celor doi factori de evaluare ca urmare a comparării punctajelor totale obținute pentru fiecare lot în parte.

2. În situația în care punctajele totale obținute de ofertant pentru fiecare lot în parte sunt egale, ofertantului îi va fi atribuit lotul la care a primit cel mai mare punctaj la factorul de evaluare “Prețul ofertei”. 

În situatia in care acordul cadru pentru un lot se va încheia cu mai mult de un operator economic, ordinea atribuirii contractelor subsecvente va fi cea rezultată în urma aplicării criteriului de atribuire (ordinea descrescătoare a punctajelor totale obținute de ofertanți), fără a fi influențată de criteriile de departajare care vor fi utilizate pentru stabilirea lotului care va fi atribuit ofertantului care participă cu oferte admisibile la ambele loturi. Atribuirea contractelor subsecvente aferente fiecărui acord-cadru se va realiza fără reluarea competiției. 


Despre licitație 

„Municipiul Ploiesti are în administrare o rețea stradală de 889 străzi, cu o suprafață totală (partea carosabilă și trotuare) de aproximativ 2.644.721,8 mp, 22 poduri și pasaje. La evaluarea stării de degradare, a îmbrăcăminților bituminoase pentru drumuri cu structuri rutiere suple și semirigide, făcută conform normativului AND 540, s-a constatat că sunt necesare efectuarea unor lucrări de reparații/întretinere pe majoritatea străzilor care nu au beneficiat de reparații capitale”, se anunță în descrierea legată de procedura de achiziții.

Potrivit reprezentanților municipalității ploieștene, în principal se vor executa următoarele categorii de lucrări: 

a) Lucrări de reparații și întretinere a rețelei stradale și parcărilor 

– Repararea completă a părții carosabile degradată de înghet-dezghet (burdusiri), precum si executarea unor lucrari de prevenire a aparitiei acestor degradari. 

-Reparatii curente ale imbracamintilor din beton de ciment, inlocuirea izolata a structurii rutiere distruse, repozari de dale tasate sau deplasate, colmatarea rosturilor si a crapaturilor, etc. 

-Reparatii de covoare asfaltice 

-Repararea suprafetelor carosabile degradate. 

-Demontarea si remontarea bordurilor, inclusiv refacerea fundatiei acestora. 

-Repararea pavajelor existente din bolovani de rau, de piatra bruta si din piatra cioplita 

-Refacerea pavajelor degradate sau distruse din beton de ciment. 

-Refaceri de trotuare cu imbracaminti moderne: bituminoase, din dale prefabricate de beton sau din beton monolit. 

-Repararea si inlocuirea elementelor degradate ale retelelor tehnico-edilitare de la suprafata partilor circulabile ca de exemplu aducerea la cota a caminelor de vizitare, inlocuirea de rame si capace distruse, etc


b) Lucrări de artă (reparatie și întreținere poduri) 

– Realizarea hidroizolatiilor 

– Acoperirea rosturilor de dilatatie 

– Realizarea imbracamintilor de tip bituminos turnate, aplicate pe partea carosabila a podurilor si pe trotuare.

Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este de 19 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet, la solicitările de clarificări înainte de data limită de transmitere a ofertelor în SEAP cu 10 zile.

Vergil Chițac are soluții pentru turiștii nemulțumiți de la Mamaia

Constanța, plajă în Mamaia (SB)

Primarul Constanței, Vergil Chițac le cere turiștilor care vin în perioada asta pe litoral, în special la Mamaia, să nu mai fie „cârcotași” din cauza nisipului care nu mai este fin ca altă dată, mai mult, le recomandă să poarte papuci ori șlapi când merg la plajă. „Cârcotelile” turiștilor au venit pe fondul lărgirii plajelor de pe litoralul românesc, o acțiune de prevenire a eroziunii malului, iar pentru acest lucru a fost adus nisip din larg. Doar că plaja cea nouă acum diferă de ceea cu care turiștii s-au obișnuit din sezoanele trecute.

„Nisipul va fi din ce în ce mai fin, e adevărat, acum sunt scoici. Domnule, da’ s-au inventat papuci, s-au inventat șlapi. Nu putem fi așa cârcotași! Eu îmi aduc aminte de când eram copil. Plaja era la fel de lată ca acum. Și eram și noi cetățeni ai patriei și ne doream și noi să bem un suc și ne duceam un sfert de oră până la plajă și înapoi”, a spus Vergil Chițac, la Digi 24.

Întrebat de moderatoare dacă recomandarea sa nu îi va aduce un val de critici, Vergil Chițac a replicat: „Eu am fost acolo și așa am fost: am folosit papucii și șlapii și nu m-a deranjat foarte mult lucrul acesta. Adică, eu ce vreau să spun: știu că suntem în perioada asta postpandemică, știu că toți, cu toții, mai mult sau mai puțin, avem anxietăți, știu că ne-a fost greu, dar totuși, cum putem fi atât de cârcotași?”

Lărgirea plajelor, plusuri și minusuri

Reabilitarea plajelor nu este pe placul tuturor, atât turiștii, cât și hotelierii sunt nemulțumiți, iar cei de la Salvamar au atras atenția asupra pericolelor care au venit o dată cu această lărgire.

De altfel, lărgirea plajei a creat, practic, un teritoriu nou pentru România, dar a adus și o problemă nemaiîntâlnită: aceste suprafețe nu sunt cadastrate, nu figurează în acte și, deci, nu pot fi concesionate, astfel că hotelierii nu pot pune șezlongurile decât până la limita vechii plaje.  În urma lucrărilor de lărgire, stațiunea Mamaia are din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.

Lărgirea plajelor din Constanța, un pericol pentru turiști

Tudorel Toader asigură că nu și-a dorit amnistie și grațiere: „Am venit la MJ să sting incendiul ordonanței 13, nu am venit să pun gaz pe foc”

Sursa: Ministerul Justiției

Fostul ministru Tudorel Toader scrie în această dimineață pe Facebook câteva rânduri despre misiunea sa la Ministerul Justiției și despre presiuni, asigurând că nu a vrut niciodată să „umble” la amnistie și grațiere.

O postare destul de lungă, la finalul căreia fostul ministru scrie că sunt multe de spus. Până una – alta, Tudorel Toader, lasă să se înțeleagă, fără a rosti totuși vreun nume, că mai implicată a fost Ana Birchall în tot ceea ce a însemnat OUG 13, ca politician din PSD.

În aprilie 2019, CEX al PSD a decis să-i retragă sprijinul politic lui Tudorel Toader, iar în locul acestuia a fost propus deputatul Eugen Nicolicea. Nu a fost să fie, pentru că ministru a fost numită Ana Birchall, mai întâi interimar, iar apoi cu acte în regulă. De altfel, Toader preluase mandatul de la aceeași Ana Birchall.

Amnistia și grațierea: hulită de unii, dorită de foarte mulți, indiferent de culoarea politică!

  1. premisa: adoptarea OUG 13 din ianuarie 2017, cu toate consecințele ei. Ulterior, unii au devenit moraliști, uitând faptul că au făcut parte din cabinetul acelei epoci.
  2. declarații publice, pe care le-am făcut, care pot fi regăsite pe sursele media, care puteau să fie auzite de către cei care aveau urechi să le audă:
  • eu am venit la MJ să sting incendiul ordonanței 13, nu am venit să pun gaz pe foc;
  • rămân la MJ atât timp cât pot să îmi îndeplinesc obligațiile de ministru
    cu respectarea exigențelor constituționale, dacă nu, sunt rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a doua zi îmi reiau atribuțiile de rector;
  • unde este urgența adoptării unei OUG privind amnistia și grațiere?
  • există în Parlament un proiect de lege privind amnistia și grațiere, Parlamentul poate să continue procesul legislativ;
  • politica penală o face Parlamentul prin lege, nu o face Guvernul prin OUG;
  • către ambasadorii UE, îngrijorați și preocupați de statul de drept: vă rog să îmi spuneți care soluție legislativă nu este corectă, prin ce anume, care este forma corectă care ar trebui promovată? Răspuns: nu avem exemple concrete, în general nu este bine!

3. excepția: la o întrevedere, în doi, cu ambasadoarea Olandei, la rândul dânsei preocupată fiind și îngrijorată, i-am spus: „uitați-vă în ochii mei, eu nu promovez OUG privind amnistia și grațierea, prefer să plec și să îmi reiau atribuțiile de rector la Iași”. Cu o atitudine total schimbată, a plecat de la MJ, fapt pe care sper să-l confirme în eventualitatea unei întrebări!
Sunt multe de spus!
”, scrie fostul ministru.

Nu este foarte clar dacă postarea fostului ministru este cea mult anunțată duminică, când a promis că „trage cortina peste un mare adevăr, referitor la activitatea de la MJ”, chiar „cu prețul unor „deranjamente””. Tudorel Toader promisese că va scrie despre aceasta luni, apoi a revenit cu un post-scriptum (P.S.), în care arăta că va devoala tot marți. În final, a dat un P.S. la P.S. și a scris că „din motive obiective info anunțat se prorogă până vineri la aceeași oră!”. Și nu a șters postarea!

România are doi noi ambasadori. Numele unuia dintre aceștia, „rostit” în Dosarul Microsoft

Noi decrete semnate ieri de președintele Klaus Iohannis și publicate în Monitorul Oficial, legate de numirea a doi ambasadori.

Este vorba despre Cezar Manole Armeanu, acreditat în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Coreea, cu reședința la Seoul, și Dragoș Viorel Radu Țigău, deja ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kenya, care a fost acreditat și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Burundi, cu reședința la Nairobi.

Atât Armeanu cât și Țigău au experiență în diplomație, mai cunoscut fiind numele primului dintre aceștia, într-un context care a stârnit ceva vâlvă în urmă cu aproximativ 4 ani. În 2017, numele actualului ambasador în Coreea a fost „rostit” de fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, în denunțul său, ca fiind cel mai important om din „schema” Microsoft.

Cezar Manole era descris ca fiind „omul care știe totul în acel minister (Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale), pentru că el l-a înființat, secretarul general al ministrului, domnul Cezar Armeanu”. Din ce relata presa la acea vreme, Gabriel Sandu arăta în denunț că „primele informații pe care le-am primit în minister au fost că acel minister este controlat de SRI și este condus de domnul Dan Nica prin intermediul domnului Cezar Armeanu, acesta din urmă fiind pe statul de plată atât al lui Microsoft – FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH), cărora le reprezintă interesele, cât, mai ales, ale avocatului Doru Boștină, care îi reprezintă pe toți, respectiv Microsoft, FSC, Unicredit și MCSI”.

Cezar Manole Armeanu a fost secretar general în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (2016 – 2017), inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului (1.05.2016 ‐ 8.06.2016), ministru consilier, Ambasada României în Norvegia – Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (2009 – 2016), secretar general în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (2004 – 2009) și secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei (2002 – 2004).

Anterior, între 2000 și 2002 fusese director în cadrul Ministerului Turismului ‐ Centrul Național de Învățământ pentru Turism, trecând în anii 90 și pe la Asociația Oamenilor de Afaceri Dobrogea – Litoral (ca președinte), Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa (director general), Bursa Maritimă şi de Mărfuri Constanţa (director executiv), Consiliul Județean Constanța (coordonator pe probleme de educație, între 1985 – 1987) și profesor și director la Școala generală Istria, Constanța (1982 – 1985).

Până la acreditarea de ieri, Cezar Armeanu a ocupat, din 2017 până în februarie 2021, funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Kazahstan, Tadjikistan şi Republica Kârgâză, cu reședința la Nur-Sultan.

În ceea ce îl privește pe Dragoş Viorel Radu Ţigău, acesta este prezentat drept diplomat de carieră, care deţine gradul de ministru plenipotenţiar.

A fost şef al Consulatului României de la Castellon, în perioada 2014-2019. A efectuat misiuni la Consulatul General al României de la Gyula, unde a îndeplinit funcţia de gerant interimar, la Ambasada României de la Budapesta, în calitate de şef secţie politică, la Consulatul General de la Montreal, Ambasada României de la Ottawa, îndeplinind rolurile de prim-colaborator şi însărcinat cu afaceri a.i. (iulie 2002 – martie 2003), precum şi la Ambasada României de la Londra. În Centrala MAE a lucrat la Direcţia OSCE, Riscuri Asimetrice şi Neproliferare, şef serviciu Direcţia NATO, Direcţia America de Nord, în cadrul căreia a îndeplinit funcţia de director-adjunct. Cunoaşte limbile engleză, franceză, spaniolă, germană şi maghiară. Născut în 1967. Nu a mai ocupat funcţia de ambasador”.

Consiliera lui Cîțu, Mioara Costin și-a dat demisia

Florin Cîțu (captură video)

Consiliera premierului, Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu strategia de comunicare politică a lui Cîțu pentru alegerile interne din PNL și-a dat demisia. Premierul a semnat decizia de eliberare din funcție, aceata fiind deja publicată în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial nr. 0723 din 22 Iulie 2021 a fost publicată deciza premierului Florin Cîţu privind „eliberarea doamnei Mioara Costin, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”.

„Având în vedere cererea doamnei Mioara Costin (…) prim-ministrul emite prezenta decizie:

Articol unic – La data intrării în vigore a prezentei decizii, doamna Mioara Costin se eliberează, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în document.

Numele Mioarei Costin apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL.

De altfel, premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, întrebat dacă a verificat dacă este real documentul de la Guvern cu punctajul privind campania internă din PNL, că nu poate comenta decât pe baza unor documente oficiale.

Prim-ministrul a precizat că nu poate comenta documente editabile care apar în presă, chestionat despre semnătura electronică a Mioarei Costin, şi a afirmat că în Guvern nu există semnături electronice pe documente.

Potrivit documentului, liderilor PNL care îl susțin pe Cîțu li se cere să iasă mai mult la tv, „inclusiv miniștrii care îl susțin pe premier”. De asemenea, echipa lui Cîțu cere informații despre tabăra Orban „pentru a le da în presă” și vorbește despre „diferența de clasă între team Orban și echipa câștigatoare”.

Social-democrații sunt de părere că premierul Florin Cîțu știa de la început detalii legate de conținutul punctajului politic enunțat sub sigla Cancelariei sale, astfel că ar aprobat transmiterea către liderii politici ai PNL. „Logica elementară spune că, dacă numele premierului și antetul Guvernului ar fi fost folosite fără știrea sa în scop politic, reacția firească ar fi fost de a dispune o acțiune de control intern pentru identificarea și sancționarea persoanelor responsabile”, adaugă PSD, într-o „somație” adresată președintelui Klaus Iohannis.

PSD îl somează pe Iohannis să se ocupe de Cîțu

Președintele PNL Teleorman, prins cu fapte de corupție: a încercat să angajeze mai multe persoane la Ambulanță și a sfârșit sub control judiciar

Sursa: captură video Facebook

Inculpat, sub control judiciar. Aceasta este noua calitate a președintelui PNL Teleorman, „reales la al XII-lea congres”. Nu chiar al XII-lea și nu chiar congres, ci după Conferința Județeană a filialei Teleorman care a avut loc în urmă cu doar câteva zile.

Eugen Pârvulescu, și senator pe deasupra la al doilea mandat, este acuzat de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Inculpat în cauza instrumentată de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, acesta a fost pus sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de astăzi, în legătură cu încercarea sa de a aranja un concurs la Serviciul Județean de Ambulanță din județul în care este lider neîntrecut al liberalilor.

Procurorii anticorupție descriu că Pârvulescu, în calitate de senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene a formațiunii politice, a insistat destul de mult pentru ca anumite persoane să treacă cu bine peste concursul organizat pentru ocuparea posturilor de asistent medical și șofer.

În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct cât și prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.

De asemenea, inculpatul le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu se deplaseze la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpatului Pîrvulescu Eugen i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală
”, au comunicat procurorii DNA.

Iulian Bulai îl condamnă pe Iohannis, după ce acesta l-a decorat pe Patriarhul Daniel

Iulian Bulai, USR
Iulian Bulai Foto: Facebook

După ce, astăzi, președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Patriarhul Daniel, deputatul USR PLUS, Iulian Bulai, a reacționat de urgență. În context, Patriarhul Daniel a primit de la președinte cea mai înaltă distincție a țării, Ordinul Steaua României, în grad de Colan, la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Iulian Bulai: „Un grup de bărbați în vârstă, celibatari, fără copii, fără să fie parte a unei familii, susțin că educația sexuală nu trebuie să ajungă la toți copiii care au nevoie de ea”

Iulian Bulai amintește, de asemenea, și de mamele de sub 15 ani care „copii fiind, nasc la rândul lor copii. Sau la acei băieți care devin tați la 16-17 ani”, adăugând că România este țara cu cele mai multe minore care devin mame. Ceva este greșit și trebuie schimbat, subliniază deputatul USR PLUS.

Acești bărbați în vârstă, celibatari, fără copii, fără familie, se opun unei schimbări pentru binele a zeci de mii de copii. A căror copilărie este furată din cauza lipsei de educație.

Iulian Bulai, pe Facebook

Într-un atac voalat dar nu prea, Iulian Bulai spune că unul dintre acești bărbați ar fost decorat cu cea mai înaltă decorație a statului român, de către președintele Klaus Iohannis. În mod cert, deputatul USR PLUS face, în acest caz, referire la Patriarhul Daniel, cel care a fost invitat, în cursul zilei de astăzi la Palatul Cotroceni pentru a fi decorat de președinte. Patriarhul Daniel împlinește astăzi vârsta de 70 ani.

„România educată? Ceva este greșit în șirul acestor acțiuni inconsecvente”, scrie deputatul USR Iulian Bulai pe Facebook.

Citește și: O femeie și-a abandonat copilul pe o stradă din Galați. Motivul? Nu era cuminte!

Firea, șocată, după ce USR s-a răzvrătit împotriva fondatorului, Nicușor Dan

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, se declară mirată, poate chiar șocată, de atitudinea celor din USR PLUS, vis-a-vis de fondatorul partidului, Nicușor Dan, actual primar, în locul acesteia. „Nimic pentru oameni, totul pentru ei! Bătaia pentru funcții și ciolan atinge cote alarmante în Primăria Capitalei! USR+ a sărit la gâtul lui NIMICușor Dan! Da, ați auzit bine, USR+, partidul fondat chiar de el și care l-a susținut cu toate forțele să ajungă pe scaunul de primar general”, a scris senatorul PSD, pe pagina sa de Facebook.

Gabriela Firea, pe Facebook: „Cică, NIMICușor organizează concursuri aranjate pentru a da funcții publice membrilor PNL și PMP. Nu-i prima dată când auzim asta. Ne-o spunea și Moise Guran, după ce a abandonat comunicarea USR+ și a văzut cum s-au purtat negocierile în anul electoral”

Conform declarațiilor Gabrielei Firea, supărarea ar fi „să nu ajungă în funcții bune mai mulți liberali decât useriști”, adăugând că „supă ce l-au susținut prin minciuni, doar nu ați uitat cum promiteau apă caldă la o zi după alegeri, acum îi sar la beregată!”.

Citește și: USR PLUS îl acuză pe Nicușor Dan că ar „aranja” concursurile de la primărie

Mai mult, senatorul PSD este de părere că cei din USR PLUS ar face orice să se aleagă cu funcții la Administrația Spitalelor, „dacă Vlad Voiculescu nu a reușit să pună mâna pe toate spitalele bucureștene”

„USR PLUS nu poate lua parte la această mascaradă făcută cu dedicație pentru anumite persoane din PNL și PMP”. Dacă funcțiile erau pentru USR+, nu era nici o problemă! Despre asta este Noul București : bătălia dreptei unite pentru funcții, bani public și contracte bănoase. În rest, NIMIC. De 10 luni, orașul stă pe loc, prins între buruieni, șantiere abandonate și coloniile de șobolani.

Gabriela Firea

Citește și: O femeie și-a abandonat copilul pe o stradă din Galați. Motivul? Nu era cuminte!

UPDATE: Piedone nu mai vrea „etichete” în Sectorul 5! Cartierele rău famate vor fi istorie!

Cristian Popescu Piedone (captură video)

Așa cum a promis cu câteva zile în urmă, la dispoziția primarulului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, au continuat acțiunile Poliției Locale pe străzile din acest sector. Scopul este ca prezența oamenilor legii să fie cât mai vizibilă, astfel încât cei care sunt „certați cu legea” să realizeze că faptele lor nu rămân nesancționate. De altfel, prin aceste acțiuni se încearcă atât prevenirea și combaterea infracționalității, cât și înlăturarea unei „etichete” de cartier rău-famat de care se bucură zona Ferentari, Zăbrăuți sau Iacob Andrei.

UPDATE 20:17: Primarul Cristian Popescu Piedone a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook:

Dragilor, Primesc mesaje și clipuri video despre diverse acte de vandalism. În cutare zona se vând substanțe psihotrope! Droguri, da! Pe străzile cutare se fac liniuțe în miezul nopții! Colo si dincolo afișăm prostituția! În zona X s-a distrus, efectiv, gardul unui loc nou de joacă! Într-altă parte a fost jucată în picioare o bancă! Au fost furate catalizatoare, au fost devalizate locuri de joacă, de recreere! Alte zone proaspăt salubrizate au fost murdărite peste noapte cu mult, mult gunoi!Măi băieți! Mă adresez vouă! Atenție!!! Mare, mare atenție! Polițiștii noștri v-au reperat! Avem camere de supraveghere stradală! Nu stiați? Aflați acum! Poate că unii teribiliști ați fost norocoși de data asta! Data viitoare… s-ar putea ca NOI, Poliția Locală, Primăria să avem o zi/noapte bună!Nu vă rog nimic! Vă recomand doar să respectați buna conduită civică! Și mai ales… vă recomand să respectați Poliția Locală! Colaborăm perfect cu Poliția Națională și cu Jandarmeria! Nu vă bateți joc!!!Lui Piedone nu-i plac teribiliștii! Faceți glume, că viața merită bucurie! Distrați-vă! Cântați, dansați, iubiți-vă!Dar nu distrugeți! Nu tulburați viețile celor care nu sunt ca voi! Nu deranjați Sectorul 5! Nu-l murdăriți, nu-l stresați! În zilele următoare, pentru distrugerile provocate și comportamentul inadecvat… veți primi amenzi! Dacă veți continua show-ul… vom continua și noi să întocmim amenzi! Nu faceți ambiții! Poliția locală este peste tot!Dacă i-ați considerat inexistenți 25 de ani… v-ați păcălit! Sunt aici! Vă pot fi amici, dar și… inamici! În numele polițiștilor locali din Sectorul 5, vă transmit vorbele acestea eu, Piedone!Gata cu jungla, dragilor!Apropo: Nemulțumiții mă pot critica aici! Știți replicile”, a scris edilul Cristian Popescu Piedone, pe Facebook, ulterior.

Știrea inițială:

Piedone: „Avem zone rău famate, iar toată lumea care auzea de ele, fugea”

Edilul Sectorului 5 le-a spus, de asemenea, ofițelor că uniforma acestora trebuie să înceapă să fie respectată.

Nu putem eradica instantaneu, dar dacă suntem în fiecare seară, o dată la două seri, pe aceeași cărare bătătorită, cu siguranță își iau ușor… tălpășița”

le-a transmis edilul Cristian Popescu Piedone polițiștilor locali, ce noaptea trecută și-au făcut rondul prin Sectorul 5

În urma verificărilor, echipajele au identificat mai multe persoane care încălcau ordinea și liniștea publică. Unele erau cu scaune scoase în mijlocul străzii și înconjurate de movile de coji de semințe, altele se aflau în „parcurile” din zonă, deși era bine trecut de ora în care se putea sta acolo.

Totodată, primarul Piedone a preluat mai multe sesizări de la locuitorii de pe Strada Zăbrăuți, mai mult, le-a promis copiilor de aici că pe 15 august vor putea juca un meci de fotbal pe terenul de sport ce va face parte din parcul ce acum se află într-o avansată stare de degradare.

„Eu zic că în maximum o săptămână de apucăm de lucru, și de Sf. Maria, pe 15 august, jucăm fotbal aici”, le-a spus copiilor, spre bucuria acestora.

De altfel, acțiunilor Poliției Locale vor continua și în perioada următoare, iar echipajele vor fi din ce în ce mai vizibile în zonele cu probleme din Sectorul 5.

Primarul Piedone vrea eradicarea prostituției și a consumului de droguri din Sectorul 5  

Criza gunoiului la Ploiești: Rosal acuză, primarul arată cu degetul!

foto cu caracter ilustrativ

În timp ce Ploieștiul se sufocă sub gunoaiele neridicate, primarul Andrei Volosevici și reprezentanții Rosal (societate care ar trebui să asigure salubrizarea orașului) se bat în declarații, fiecare arătând cu degetul cealaltă parte. 

În timp ce Rosal susține că serviciile sunt subfinanțate, primarul Volosevici spune că bani există, însă firma de salubritate a refuzat să lucreze conform comenzilor primite. Conform edilului, Rosal nu a încasat aproximativ un milion de euro din bugetul asigurat pe primele şase luni ale anului.


„Zilele trecute, presa a primit un comunicat prin care SC Rosal Pinocchio SRL ne povestea că de fapt în oraş este mizerie, este jeg, dă vina pe primar pentru faptul că bugetarea primăriei nu este corectă.  În 6 luni din 2021, 136 miliarde (lei – n.r.) vechi program dat şi finanţat de Primăria Ploieşti, mai puţin de 84 miliarde executate. Adică, mai pe româneşte, SC Rosal SRL nu a dorit să încaseze pentru că nu are capacitatea să lucreze corespunzător, deci să ne facă curat în oraş, undeva în jur de 48 miliarde, adică vreo 950.000 de euro în 6 luni de zile. Nu a existat niciodată niciun fel de problemă din punctul de vedere al finanţării de către administraţia pe care o conduc pentru programele pentru curăţenia oraşului. Rosal a avut comenzi, are buget, nu a vrut să lucreze”, a spus primarul, joi, într-o conferinţă de presă.

Volosevici ia în calcul două variante: fie operatorul nu a putut lucra pentru a acoperi comenzile, fie este vorba despre alte interese şi despre un scenariu îndreptat împotriva sa.

„Situaţia asta este creată pentru a mă discredita pe mine”, susține  Volosevici.

Într-un comunicat de presă, Rosal afirma că, de ani de zile, serviciile de salubritate sunt subfinanţate, dar se alocă bugetele necesare „doar în funcţie de interesele celor care conduc oraşul şi nu de interesele populaţiei”.

Volosevici a explicat, din nou, faptul că primăria gestionează doar contractul de curăţenie căi publice (CPP), care a şi fost reziliat, operatorul fiind în perioada celor 90 de zile în care are obligaţia legală de a asigura în continuare serviciile de salubritate după reziliere.

Conform datelor făcute publice de primar, de la începutul anului, Poliţia Locală Ploieşti a aplicat operatorului de salubritate 85 de amenzi în valoare de 212.500 lei pentru nerespectarea comenzilor privind curăţenia căilor publice.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
6.2 ° C
6.6 °
6 °
86 %
2.1kmh
100 %
D
6 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
7 °
J
3 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...