4.6 C
București
vineri, 6 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 864

Percheziții în Constanța, într-un dosar de înșelăciune

PlayTech

Polițiștii de la Biroul de Investigare a Criminalității Economice din Mangalia au efectuat 7 percheziții domiciliare, în Vama Veche, Brașov, București și Sibiu, la persoane bănuite de înșelăciune, relatează presa locală Replica Online.

Potrivit polițiștilor, din cercetări a reieșit că, „în perioada 2020 – 2021, un bărbat, de 31 de ani, din Brașov și o femeie, de 42 de ani, din București, ar fi indus în eroare 4 persoane, care dețineau imobile în județul Constanța, prin aceea că ar fi încheiat contracte de închiriere, în numele unei societăți comerciale din Brașov, fără a achita contravaloarea chiriei convenite și a utilităților”, se arată în comunicatul Poliției Române.

În acest caz, prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este de 66.000 de euro, respectiv aproximativ 16.000 de lei, contravaloarea facturilor pentru utilități.

Înșelăciune cu închirierea camerelor în scop turistic și deținere de droguri

Totodată, în perioada 2020-2021, cei doi ar fi indus în eroare 13 persoane, de la care ar fi încasat sume de bani, cu titlu de avans, în vederea închirierii unor camere, în scop turistic, fără ca aceștia să mai fi deținut în folosință imobilele, cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu total de peste 13.000 de lei.

Poliția Română

De asemenea, în urma percheziției efectuate la unul dintre imobilele din Vama Veche, „într-o cameră închiriată de un tânăr, de 17 ani, au fost găsite 10 grame de substanță vegetativă de culoare verde olive, 5 grame de substanță cristalină, 3 grame de substanță pulverulentă de culoare albă, un cântar de mare precizie, precum și alte obiecte și accesorii folosite la consumul de substanțe cu efect psihoactiv”, au mai transmis reprezentanții Poliției Române.

Acestea au fost ridicate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Brașov și Sibiu, precum și al polițiștilor din cadrul Poliției Sectorului 5 București.

Percheziții la Cluj, într-un dosar de fals electronic

Polițist din Galați, prins cu mită de 400 de euro. Judecătorii au considerat neîntemeiată propunerea de arestare

Control judiciar timp de 60 de zile pentru un polițist din Galați, care a fost prins luni în flagrant, pe când lua mită de la o persoană pe care o cerceta pentru furt.

În schimbul banilor – 400 de euro, agentul șef din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați – Poliția Municipiului Galați – Secția 5 Poliție Galați, îi promisese unui suspect că îl va scăpa de dosarul penal, urmând ca în dosarul respectiv să apară o altă persoană ca fiind vinovată.

În continuare, nefiindu-i soluționat dosarul până la această dată, în urma discuțiilor dintre cele două persoane, s-a stabilit o nouă întâlnire pentru a discuta modul cum va fi soluționat cazul penal. Cu această ocazie, polițistul a acceptat suma de 400 de euro în vederea tergiversării cercetărilor în cadrul dosarului penal, în ideea de a indica un alt făptuitor față de care să se continue cercetările”, au detaliat polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați.

Potrivit aceleiași surse, suma totală pe care o solicitase agentul pentru „serviciul” său este de 3.000 de euro. Chiar dacă a fost prins în flagrant cu 400 de euro, pe când era chiar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul a scăpat momentan destul de ușor, deși procurorii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore și au solicitat astăzi arestarea preventivă.

Respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul Morozan Ovidiu Dorin, începând cu data de 24.08.2021 și până la data de 22.10.2021 inclusiv, perioadă în inculpatul va respecta următoarele obligații: (a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; (b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; (c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; (d) să nu depăşească o limita teritorială a județului Galați, decât cu încuviinţarea prealabilă a organul judiciar în faţa căruia se află cauza; (e) să nu ia legătura cu martorul Donciu Auraş Ciprian.

Dispune ca în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri inculpatul Morozan Ovidiu Dorin să consemneze o cauţiune în cuantum de 20.000 lei la dispoziţia Tribunalului Galaţi şi să depună originalul dovezii de consemnare la instanţa menţionată. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Morozan Ovidiu Dorin”, se arată în încheierea tribunalului.

Ciolacu: „România nu are oameni de stat care să ia poziție”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că „este sfidător și inadmisibil ca președintele Iohannis să tacă mâlc”, după ce președintele Ungariei a făcut o comparație deplasată  între anexarea Crimeei și pierderea Transilvaniei. Mai mult, că se aștepta ca „un mărunt țepar penal”, cum l-a catalogat pe premierul Cîțu să fie lipsit de reacție la declarația făcută de János Áder, la Kiev.

„România nu are premier! România nu are președinte! România nu are oameni de stat care să ia poziție atunci când țara lor este umilită la cel mai înalt nivel.

De la un mărunt țepar penal blocat mental în numărătoarea delegaților la congres mă așteptam să fie complet paralizat și lipsit de reacție în fața declarației revoltătoare a președintelui Ungariei.

Dar este sfidător și inadmisibil ca președintele Iohannis să tacă mâlc de 24 de ore și să nu spună nimic față de comparația total deplasată între anexarea Crimeei de către Rusia și pierderea Transilvaniei de către Ungaria”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Ciolacu a ținut să precizeze că nu există nicio comparație între cele două situații istorice, mai ales că anexarea prin forță a Crimeei este contestată și nerecunoscută oficial de nicio țară democratică.  „În schimb, Unirea Transilvaniei cu România este rezultatul voinței unanime a românilor, consemnată în rezoluția oficială a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și recunoscută în tratatele internaționale – inclusiv în Tratatul de pace de la Versailles de după Primul Război Mondial”, a mai afirmat liderul social democraților.

Ciolacu: „Nu le pasă”

Marcel Ciolacu își explică această tăcere a președintelui Iohannis, respectiv a premierului Cîțu prin faptul că acestora nu le pasă de România. Mai mult, Ciolacu afirmă că „istoria nu uită și nu iartă” și i-a amintit lui Iohannis o vorbă spusă în urmă cu un an, într-un alt context.

„Asta trebuia să afirme clar și răspicat Cîțu și Iohannis, ca oameni de stat și ca români. Să apere interesul național și să restabilească adevărul istoric. Dar ei tac, pentru că nu le pasă și pentru că au jucat întotdeauna patriotismul la ruleta politică. Acum un an, Klaus Iohannis acuza aberant PSD că vinde ungurilor Ardealul. Azi, tăcerea prezidențială în față acestui afront al Ungariei la adresa statului roman este echivalentă cu o trădare națională. Iar fiindcă istoria nu uită și nu iartă, îi spun atât președintelui: Jo napot kivanok, Iohannis!”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

Fostul diplomat Cristian Diaconescu, deranjat de afirmațiile președintelui Ungariei

Potrivit unui comunicat de presă, Partidul Mișcarea Populară (PMP) consideră că România are obligația de a reacționa la astfel de afirmații și să respingă, hotărât, aceste comparații nefericite. „Este, mai mult decât evident, că Ungaria profită de fiecare eveniment internațional pentru a redeschide subiectul Trianon, deși Europa are acum o cu altă construcție politică, Uniunea Europeană, fără imperii, fără «închisoarea popoarelor», fără asuprirea unor nații. Având în vedere nivelul ridicat instituțional și cadrul internațional în care s-au făcut aceste afirmații, PMP consideră că Ungaria are obligația de a prezenta explicații la un nivel diplomatic corespunzător”, se arată în comunicatul PMP, semnat de președintele Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.

Realitatea l-a lovit în față pe Viktor Orban! Cunoscut pentru politicile sale anti-imigranți, caută acum lucrători din afara Ungariei

Într-un stat laic, BOR nu are de ce să-și dea cu părerea, decât în biserică

Sursă foto: www.g4media.ro

Stat laic. Asta e România.

Dacă repetăm cu toții, în cor, poate-poate pricepe și BOR acest lucru. Și prin ”stat laic” înțelegem că nu există religie de stat, că religia nu e nici susținută, nici combătută și că toți cetățenii săi sunt tratați în mod egal, indiferent de ce religie au sau nu au.

La fel de bine, prin ”stat laic” se înțelege și neamestecul religiei în probleme politice sau administrative.

Sunt noțiuni elementare, pe care le studiezi începând cu ciclul primar. Elementare pentru noi, dar nu și pentru BOR.

BOR nu concepe noțiunea de ”stat laic”

Sau se face că n-o pricepe, așa că insistă să-și dea cu părerea asupra unor probleme care n-au nici o treabă nici cu slujba, nici cu cădelnița, anafura sau Biblia în sine.

Nu se poate obișnui că e doar una dintre religiile unui stat fără religie oficială.

Nu vrea să accepte că trecute sunt vremurile în care se putea amesteca, fără bariere, în problemele de stat. Că nu e treaba BOR-ului (sau a oricărei alte religii din cele 18 culte existente în România) ce face Ministerul de Interne, Ministerul Educației sau orice alt minister.

Că puterea ei se oprește unde se termină și clădirea aia, care se cheamă ”biserică”.

BOR – acest expert în materie de conduită morală, gramatică și drepturile omului

Prin vocea lui Bănescu, BOR se declară (din nou) deranjată de cuvântul ”gen”, prezent pe noile cărți de identitate. Că ei voiau musai să scrie acolo ”sex”.

”Termenul de gen utilizat pe noile cărți de identitate ar avea legătură cu recenta ideologie a transgenderismului care începe să pătrundă ca un gaz toxic și în interstițiile spațiului public românesc”, susține Bănescu.

Inutil să-i explicăm că ideologia nu e ”nouă” și că prea puțin o interesează pe o persoană transgender dacă pe buletin scrie ”sex” sau ”gen”, atât timp cât apare acolo M sau F, în funcție de cum se simte. Dar e un nou mod de a face gargară și a băga spaima-ntre găini.

Ciudat. BOR parcă nu e la fel de moral când susține că Eva a ieșit din coasta lui Adam și, dup-aia, întreaga seminție omenească a ieșit din Adam, Eva și cei doi fii ai lor, Cain și Abel. Dar aia e povestea lor. Morală sau nu, basm sau culegere de texte literare, trebuie s-o acceptăm. Când vine vorba să accepte realitatea, încep să-și pună probleme de moralitate.

Ce ar trebui să facă BOR într-un stat laic?

Simplu: să-și vadă de treaba ei. Să ajute suflete pierdute, să mântuiască oi rătăcite, să dea speranță, să țină slujbe religioase, să bată clopote, să ridice rugăciuni, să împartă iertare și, mai ales, să-și iubească aproapele.

În niciun caz să instige la ură, să se amestece în treburi politico-administrative sau să ridice prima piatră. Am mai spus-o: se pare că Biserica e prima care nu face ceea ce predă. Și prima care-și uită învățătura de căpătâi, înaintea celor care aleg să creadă, fără să se bată cu pumnul în piept.

„ Săracii bogați” ai României. Mâncare la preț de cantină socială și subvenții mărite din bani publici

Vot Parlament (captură video)

„ Săracii bogați” ai României, parlamentarii, vor mâncare la preț de cantină socială. Potrivit anunțului postat pe SEAP( Site-ul Electronic de Achiziții Publice) pentru două feluri de mâncare și desert, aleșii țării vor să plătească maximum 20 de lei.

De asemenea, au inclus și ofertă de meniu vegan, pentru cei care nu consumă carne. Contractul are o valoare estimată la 23,5 milioane de euro.

De ce sunt așa zgârciți „săracii bogați” ai României. În spitale, pacienții au primit mămăligă cu gem

Potrivit cerințelor din contractul postat pe SEAP, parlamentarii României sunt și gurmanzi, dar și zgârciți. Vor ciorbe, supe, șnitele, fripturi și desert la prețul de 20 de lei. Nici cât ar costa cel mai ieftin fel de mâncare la un restaurant modest. Pretențiile lor sunt revoltătoare.

La solicitarea Ziarului de Investigații, Ministerul Sănătații a confirmat că, pentru masa unui pacient se alocă suma de 4 lei. Dar, pacienții nu au mâncat trei feluri de mâncare atât de consistente ca parlamentarii, ci au fost spitale în țară care le-au oferit margarină, mămăligă, gem, cartofi și varză cel mai frecvent.

Patru lei pentru un pacient din spital

Spre exemplu, statul alocă 4 lei pentru masa unui pacient de la Psihiatrie. Asta înseamnă 12 lei pe zi, pentru toate cele trei mese ale unui bolnav de la psihiatrie. 12 lei este suma minimă pe care o poți aloca, în mod normal, pentru o masă. Se prezumă că, un pacient internat la Psihiatrie nu are aceleași beneficii ca un parlamentar: indemnizație specială, bani pentru șofer, bani pentru personal de comunicare. Un pacient de la Psihiatrie poate fi orice român cu venituri medii, contribuabil la sistemul public de sănătate.

Ce mănâncă asistații sociali cu 12 de lei : „E de legume(…) ca un ghiveci”

Dacă pentru masa unui parlamentar nu se dorește cheltuirea decât a 20 de lei, norma de hrană pentru asistații sociali, pentru masa de la cantinele sociale, ajunge la 16 lei. Însă, meniul e sărac. Aleatoriu, am întrebat la câteva cantine sociale din ce e compus meniul, azi, 24 august.

Slobozia- Mâncare de cartofi, tăieței cu pesmet, un măr și o eugenie.

Reporter Ziarul de Investigații(zin.ro)- Mâncarea de cartofi are și carne?

Bucătar- E de legume, adică. Ca un ghiveci

Reporter- Dar, nu gătiți nimic cu carne sau nu aveți carne în depozit?

Bucătar- Azi, nu. Dar facem și cu carne.

Reporter – Când? Ce gătiți cu carne?

Bucătar. Mâine, orez cu copănele.

Călărași. Ciorbă de legume, Piure cu chifteluțe și sos, carne de vită în conservă, biscuiți cu miere

Alexandria- Teleorman. Supă de fasole, mămăligă cu brânză, orez cu pulpe. La pachet: carne de vită în conservă, brânză topită, eugenii(1 buc/persoană)

Așa cum reiese din extrasul postat mai sus, suma maximă pentru masa asistaților este de 16 lei. Pentru a putea mânca acest meniu sărac caloric, trebuie să fii bolnav cronic, pensionar singur sau să nu obții deloc venituri.

Românii umflă buzunarele politicienilor

O analiză a jurnaliștilor de la Radio Europa Liberă arată că, în anul 2021 a crescut subvenția partidelor politice. Potrivit propunerii de rectificare bugetară suma oferită partidelor politice din bugetu de stat ar ajunge la 265 de milioane de lei (53 milioane euro) pentru partidele parlamentare sau care au aleși locali, relatează sursa citată. Asta înseamnă pp creștere cu 100 de milioane față de bugetul aprobat inițial.

Anul trecut, s-a achitat suma de 8.702.599,55 de lei, pentru partidele politice, intrate în Parlament, potrivit datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Cei mai mulți bani i-au primit social-democrații, 3.350.675,59 de lei, urmați de liberali cu suma de 2.840.529,22 de lei.

Vîlceanu (Finanțe) nu știe valoarea salariului minim pe economie

Dan Vîlceanu (captură video)

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu a gafat din nou, după ce în timpul primei conferințe de presă în această calitatea nu a știut care este valoarea salariului minim net, părând uimit când a aflat că este doar 1.386 de lei „în mână”.

-Cât e salariul minim în mână?

-E în jur de 1.600 și ceva.

-1.386.

-E 2.380 salariul minim brut. Deci nu are cum să fie 1.300. Dar mă rog…

-Atât este.

-OK

acesta a fost schimbul de replici în care Dan Vîlceanu și-a arătat, din nou, necunoașterea.  
Salariul minim pe economie pentru anul 2021

Vîlceanu, mulțumit de valoarea pe care nu o cunoștea

Întrebat cât ar trebui să fie un salariu minim, „în regulă”, adică pentru un trai decent, ministrul a afirmat că el trebuie să rămână la fel ca și până acum, stabilit între „patronate și sindicate”, nicidecum în funcție de „coșul minim” care pentru o persoană este de 2.684 de lei.

„Există o discuție privind racordarea salariului minim la coșul minim de consum. Ea a fost și în Parlament. E o discuție destul de complexă, pentru că prețurile se modifică constant și evident și valoarea coșului minim se modifică constant. Asta ar însemna o impredictibilitate în aplicarea acestei măsuri. Cred că salariul minim trebuie să rămână ca și acum, stabilit din discuțiile între patronate și sindicate”, a declarat ministrul cu privire la valoarea pe care ar trebui să o aibă salariul minim pe economie pentru un trai decent.

Salariul minim pe economie este de 2.300 de lei. În acest moment, România are aproximativ 1,6 milioane de angajați ce au salariul minim, potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan. Totodată, ministrul a precizat că mulți dintre aceștia acceptă și plata „la negru sau la gri”, fapt care este nu doar „contraproductiv”, dar le și afectează angajaților dreptul la pensie, chiar dacă pe moment se bucură că primesc mai mulți bani.

România are aproximativ 1,6 milioane de angajați pe salariul minim

Brai-Cata și-a încetat contractul cu Primăria Sectorului 1

BRAI-CATA

Operatorul de salubrizare Brai-Cata ce avea contract cu Primăria Sectoruluii 1 pentru „colectarea, transportul și depozitarea unei cantități maxime de 100 de tone de deșeuri dispersate pe spațiul verde, domeniul public administrat de achizitor” și-a încetat obligațiile față de administrația locală, ca urmare a ridicării stării de alertă din acest sector. Potrivit managerului general al companiei, pe perioada contractului au fost colectate și predate stației de sortare peste 21 de tone de deșeuri.

Ne-am propus să ajutăm autoritățile și locuitorii Sectorului 1 să scape de deșeurile care erau la tot pasul în parcuri sau pe spațiile verzi de pe străzi și am reușit să facem curățenie în multe locuri cu probleme, din această zonă administrativă a Capitalei, unde Administrația Domeniului Public ne-a solicitat să intervenim. Rezultatul, din punct de vedere cantitativ, a fost mai mic decât am estimat inițial și departe de cele 100 de tone prevăzute în contract, dar este evidentă îmbunătățirea aspectului sectorului 1, iar parte din acest lucru ni se datorează și nouă. Au fost 24 de zile de prestație efectivă în care am colectat și predat stației de sortare 21,12 tone de deșeuri dispersate, o cantitate deloc de neglijat dacă ne gândim că a constat în gunoi aruncat pe spațiul public.

a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai-Cata, potrivit unui comunicat de presă al operatorului

Conform contractului încheiat între Primăria Sectorului 1 și operatorul de salubrizare Brai-Cata, la data de 23 iulie, acesta se putea prelungi „cu cel mult 30 de zile sau până la epuizarea în integralitate a cantității achiziționate”, însă reprezentanții Brai Catanu au dorit acest lucru considerând că Sectorul 1 a depășit practic „așa-numita criză a deșeurilor”.

Potrivit datelor oferite de Brai-Cata, cea mai mare cantitate de deșeuri adunate într-o zi a fost de 3,32 tone, în timp ce 80 de kg a fost cea mai mică, spre finalul perioadei. „Semn că situația din teren este mult mai bună față de momentul începerii contractului. Am considerat că în aceste condiții nu se mai justifică susținerea acestei activități cu echipe, utilaje și consumuri deloc de neglijat. La un calcul simplu, având în vedere cantitatea de deșeuri predată și prețul prevăzut în contract, avem de încasat de la ADP Sector 1 circa 13.285 de lei, fără TVA”, a conchis Bogdan Constantinescu.

Contractul prevedea ca Brai-Cata „să efectueze, pe durata contractului, colectarea, transportul și depozitarea unei cantități maxime de 100 de tone de deșeuri dispersate pe spațiul verde, domeniul public administrat de achizitor (n.r. Primăria Sectorului 1), pentru un tarif de prestație de 629 lei/tonă fără TVA corespunzător unei valori totale a contractului de 62.900 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 11.951 lei. Valoarea totală a contractului fiind de 74.851 lei cu TVA.”

În prezent, compania Brai-Cata asigură servicii de salubrizare în municipiul Brăila, municipiul Brașov, municipiul Călărași, municipiul București si localități din județele Hunedoara, Vâlcea și Giurgiu, deservind aproape 1.000.000 de persoane fizice și juridice.

Primăria Sectorului 1 a publicat contractul cu Brai Cata

Ambulanțele copiilor: dotate, echipate și achiziționate de voluntari

Facebook: Gabriela Alexandrescu
Facebook: Gabriela Alexandrescu

Ambulanțele care aduc speranță se află, în acest moment, în curtea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Două ambulanțe performante pentru care au fost strânse fonduri au ajuns, astăzi, în curtea spitalului. Ambulanțele sunt de ultimă generație și au fost achiziționate cu sprijinul voluntarilor români.

Vestea a fost publicată, în cursul zilei de azi, 24 august, de către filosoful și eseistul român Mihai Șora, postarea devenind, în doar câteva minute, virală.

Ambulanțele care vor salva viețile celor mici: ”două mașinuțe nou-nouțe”

Două mașinuțe nou-nouțe, cu toate dotările și echipamentul de care au nevoie copiii aflați în situații medicale dificile. Mulțumiri pentru generozitate, dragii mei!”, a scris filosoful Mihai Șora, pe contul de socializare.

Gabriela Alexandrescu este Președintele Executiv al organizației neguvernamentale Salvați Copiii România. Organizația apără și promovează drepturile copilului în România, încă din anul 1990.

În cursul zilei de azi, Gabriela Alexandrescu a anunțat, pe pagina de Facebook ,vestea conform căreia cele două ambulanțe performante, pentru care românii au făcut un efort unic de solidaritate la apelul Salvați Copiii România, sunt acum în curtea Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu.

De 30 de ani, ONG-ul dezvoltă programe educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor, dobândind o expertiză recunoscută la nivel național

Ambulanțele sunt gata să ajute miile de copii care ajung anual la acest spital. Copiii au nevoie de tratamente și consultații interdisciplinare. Mulțumim tuturor celor care și-au rupt din timpul lor și au donat pentru ca aceste ambulanțe să devină realitate. Mii de mulțumiri Alinei Greavu – ALUZIVA, Amalia Nastase, domnului Mihai Șora care s-au implicat activ în promovarea acestei campanii. Mulțumiri și celor aproximativ 7000 de donatori persoane fizice”, a precizat Președintele Executiv al organizației neguvernamentale Salvați Copiii România.

De asemenea, Gabriela Alexandrescu a adus mulțumiri și partenerilor de la BCR și Lidl Romania care au făcut posibilă achiziționarea a două ambulanțe complet dotate pentru ca cei mici să aibă parte de cele mai bune îngrijiri.

Cîțu continuă să se laude: „Nu știu câte țări din UE au reușit acest lucru”

Florin Cîțu (Foto: Facebook)

Premierul Florin Cîțu a vorbit, în cadrul consultărilor în sistem online, cele avute cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, despre situația semestrului II al acestui an, amintind despre creșterea economică de 13,6% „ceea ce arată că am recuperat și nu știu câte țări din UE au reușit acest lucru, să recuperăm pierderea de anul trecut și să fim peste PIB-ul din 2019”, a spus acesta, vizibil mulțumit de rezultatele anunțate.

Florin Cîțu, sigur pe sine: „Acesta era, pentru mine, pragul pe care trebuia să îl depăşim pentru că 2019 a fost un an întreg bun, un an în care economia a funcţionat fără niciun fel de perturbări şi voiam să văd dacă am depăşit şi am depăşit acea perioadă”

În plus, premierul Florin Cîțu a mai spus că aceste lucruri implică, în mod automat, și o creștere economică vizibilă, net superioadă anului 2019, luând în calcul producția, dar și faptul că, în ultima perioadă, s-a mizat și pe investiții, acest lucru fiind ca un pilon de referință pentru creșterea economică. „Avem câteva evoluții pe partea de prețuri, vorbim la energie, vorbim la materiale de construcții și aici am prezentat câteva soluții în special pentru această iarnă: consumatorul vulnerabil, dar ne gândim şi la soluţii de care vor beneficia companiile pentru că multe dintre contactele care sunt făcute cu statul pentru anumite proiecte, vor fi modificate ca să ţină cont de această creştere”, a mai spus premierul Cîțu, adăugând că propunerea guvernului, „şi cred că aţi văzut în dezbatere publică propunerea este ca de acum încolo să ţinem cont atât de creşteri, cât şi de scăderi de preţuri şi aceste contacte vor fi modificate în funcţie de ce se întâmplă cu preţurile pe piaţă”, a mai spus premierul Cîțu, în cursul zilei de astăzi.

Citește și: Situație ieșită din comun în Sardinia: turiștii fură nisipul de pe plaje

Situație ieșită din comun în Sardinia: turiștii fură nisipul de pe plaje

Foto: Pixabay.com

O situația mai puțin obișnuită are loc în Sardinia, Italia. Turiștii care vin pe această insulă par să fi dezvoltat o nouă pasiune: furtul de nisip. Situația a devenit atât de gravă încât autoritățile au început chiar să aplice amenzi tuturor celor prinși că fură nisipul de pe plajele insulei Sardinia. Chiar și așa, aceștia nu par intimidați, astfel că, în fiecare an, regiunea se confruntă cu aceeași problemă, spre disperarea autorităților italiene.

Nisipul din Sardinia, la mare căutare în rândul colecționarilor de nisip

În cazul în care nu știați, mai nou există inclusiv colecționari de nisip, astfel că turiștii ajunși în Sardinia, conștienți și ei de acest lucru, fură nisipul pentru a-l vinde acestora mai departe pe internet, contra unor sume frumoase de bani.

Celebrul nisip ar avea și o altă utilitate: decorarea acvariilor de acasă.

Autoritățile italiene au fost nevoite să aplice amenzi celor prinși că fură nisip de pe plaje, amenzi care nu i-au descurajat, însă.

Spre exemplu, la sfârșitul lunii iunie, un cuplu ar fi fost prins chiar de primar cum își umplea o sticlă cu nisip. Acesta a alertat autoritățile de urgență. „Când au sosit polițiștii, cuplul a negat acest lucru și chiar a încercat să ascundă sticla sub un prosop de plajă”, a spus Andrea Abis, care este primarul orașului Cabras, potrivit The Guardian. Ulterior, acestora li s-a dat o amendă de 1.000 de euro, pe care au ales să o achite pe loc.

Mai mult, conform Digi24, niște turiști americani ar fi fost, la rândul lor, prinși cu portbagajul mașinii plin de nisip.

În momentul de față, există o campanie de conștientizare, destinată turiștilor, care îi avertzează pe aceștia că astfel de practici ar putea duce, în timp, la degradarea plajelor.

Citește și: Sardinia: un incendiu de vegetație a făcut prăpăd

Bătaie mare pe șefia Camerei Deputaților, după ce Orban a anunțat că va renunța la funcție dacă pierde alegerile interne

Foto: PS News

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat că are de gând să renunțe la șefia Camerei Deputaților, în cazul în care pierde alegerile interne din PNL, în fața lui Florin Cîțu. „Aici este o chestiune de onoare”, a subliniat acesta.

„Eu, dacă pierd alegerile, îmi scriu înainte de 25 septembrie demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Asta este o chestiune de legitimitate democratică. Dacă un premier care candidează la funcţia de preşedinte al PNL, ce autoritate şi ce legitimitate mai are să exercite funcţia respectivă în condiţiile în care partidul nu-l mai sprijină? Cine îl mai ascultă? Acum, vă spun sincer că asta e o chestiune de legitimitate într-o democraţie: un om, ca să poată să exercite o funcţie de o asemenea importanţă în stat, trebuie să aibă legitimitate, trebuie să aibă o autoritate, care este construită. Păi tu, dacă pierzi în interiorul propriului partid care te-a susţinut pentru poziţia de prim-ministru”, a spus Ludovic Orban pentru Digi24.

Cine râvnește la șefia Camerei Deputaților?

Potrivit surselor, șefia Camerei Deputaților este râvnită de mai mulți oameni politici cu „ștaif” ai momentului. Spre exemplu, Raluca Turcan și-ar fi manifestat dorința de a-i lua locul lui Orban, în cazul în care acesta va pierde alegerile interne ale PNL. De partea cealaltă a baricadei este secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, cel care ar vrea, la rândul lui, această poziție.

Mai mult, se aud zvonuri că funcția ar fi vizată și de liderul USR PLUS, Dan Barna. Reamintim că Barna a cerut încă de la primele negocieri această funcție, fiind nevoit să renunțe, în favoarea lui Ludovic Orban.

Citește și: Claudiu Năsui s-a apucat de curățenie în minister: „Din companiile noastre au făcut companiile lor”

Claudiu Năsui s-a apucat de curățenie în minister: „Din companiile noastre au făcut companiile lor”

Sursa foto: Guvernul României
Sursa foto: Guvernul României

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că va face demersurile necesare pentru a desființa sinecurile administratorilor pentru privatizare, din companiile de stat. „Ce sunt administratorii „speciali”? O găselniță a guvernului Năstase prin care a creat sinecuri bine plătite pentru activul de partid. Pe hârtie, administratorii speciali pregăteau companiile de stat pentru privatizare. În realitate, de ani de zile România n-a mai privatizat nimic. Din 2002 acești așa-zis administratori tot pregătesc privatizări și se vede cât de bine au făcut-o după halul în care au ajuns cele mai multe companii de stat”, a scris ministrul, pe pagina sa de socializare.

Claudiu Năsui: „Legea care a creat sinecurile acestea se numea pentru instituirea unor măsuri pentru accelerarea privatizării companiilor de stat

Ministrul Năsui a explicat că, având în vedere că, după 20 de ani, companiile nu sunt privatizate, și nici privatizabile nu mai sunt, nu are de ales și trebuie să desființeze posturile de administrator special. „Din companiile „noastre” au făcut companiile „lor” și le-au transformat în găuri negre prin care au sifonat bani două decenii întregi. Cum fac asta? Păi atâta timp cât compania nu este privatizată, administratorul special ia un salariu frumos, în unele cazuri de până la 19.000 lei pe lună. An de an, guvernare de guvernare”, a mai spus ministrul USR PLUS.

Companiile respective sunt abonate la banul public, anunță ministrul: „Companiile s-au îndatorat în neștire sub administrarea „specială”, apoi datoriile au fost șterse periodic. Regimul administrării „speciale” prevede chiar și suspendarea executărilor silite ale ANAF. Un privilegiu la care orice antreprenor normal, poprit de fisc până și pentru câțiva lei, nu poate nici să viseze. Uniunea Europeană ne-a tot cerut să abrogăm acest regim „special”, avertizându-ne că suntem în risc de infringement. Dar statul implementează mult mai repede directivele europene când e vorba de birocrație și povară suplimentară pe economie, niciodată când înseamnă să renunțe la bani și privilegii pentru cadrele de partid”, a mai spus ministrul Economiei, Claudiu Năsui, pe Facebook.

Citește și: Codrin Ștefănescu crede că Marcel Ciolacu ar trebui să-și ceară iertare „în genunchi” de la Liviu Dragnea

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
4.6 ° C
5.5 °
3.8 °
91 %
4.1kmh
75 %
vin
5 °
S
5 °
D
7 °
lun
2 °
mar
1 °

Ultimul articol

Negoiță admite că e vizat de DNA: „Un procuror a dispus suspendarea mandatului meu...

Primarul Sectorului 3 al Capitalei este cercetat, oficial, de procurorii anticorupție. Chiar Robert Negoiță a confirmat aceasta astăzi, când a detaliat că i s-au impus...

Primărița din Craiova, contre cu ministrul Apărării pe tema unui… radar

Cea care conduce Primăria municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a căpătat un „dinte” împotriva ministrului Apărării Radu Miruță, în urma unor afirmații făcute de...
Sursa foto: Wall Street

Medic din Sebeș, arestat pentru luare de mită

Un medic din Sebeș a sfârșit săptămâna aceasta în arest, dat fiind o serie de acuzații de luare de mită. Și poate că ar fi...