Incendiu în internatul unui liceu din Caransebeș. Doi oameni, grav răniți

Una dintre victime a fost transportată la Spitalul de Arși din București

Fotografie cu scop ilustrativ

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul acestei dimineți în clădirea internatului unui liceu din Caransebeș, județul Caraș-Severin. Conform informațiilor emise de ISU Caraș-Severin, incendiul s-ar fi manifestat, într-o primă instanță, pe casa scării în locul unde erau depozitate deșeuri textile.

În urma incendiului din Caransebeș, două persoane au suferit arsuri grave

Incendiul a avut loc, mai exact, într-o clădire dezafectată din incinta internatului Liceului Pedagogic „Traian Doda” unde, la momentul producerii deflagrației, se adăposteau două persoane, o femeie de 45 ani și un bărbat de 21 ani. Femeia a suferit arsuri pe 95% din corp (arsuri de gradul II, III și IV) și a fost ajutată să iasă afară de bărbatul care, la rândul lui, a fost ars destul de grav.

Cele două victime au fost transportate la CPU Caransebeș. Ulteriori, tot în această dimineață, femeia a fost preluată de un elicopter SMURD și transferată la Spitalul de Arși din București.

Cu toate că, momentan, nu se știe cauza producerii incendiului, se presupune că acesta ar fi pornit de la o țigară aprinsă.

În incintă au ars și câteva piese de mobilier.

Citește și: Președintele PSD Bacău: „Acelaşi ipocrit Barna caută voturile „ciumei roşii” care să-l scape de guvernarea care nu putea să existe fără USR”

Articolul precedentMarș pe străzile din Elveția pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex
Articolul următorMoșteanu îl acuză pe Ciolacu că ar fi devenit „remorca” lui Cîțu
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.