Foto: Europa FM
Foto: Europa FM

În cursul zilei de sambătă, 4 septembrie, membrii comunităţii LGBT au manifestat pe străzile din Elveția, pentru a susține căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Țara Cantoanelor organizează, la 26 septembrie, un referendum pe această temă.

Căsătoria pentru toţi este un pas uriaş pe drumul către egalitate”, a declarat un participant la marş.

Această lege ar permite cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească, să îşi schimbe starea civilă, le va oferi partenerilor dreptul de a adopta copii și le va facilita cuplurilor de lesbiene obţinerea donaţiilor de spermă.

De asemenea, Codul civil elveţian va trebui să schimbe termeni precum „mireasă” şi „mire” în „logodnici” sau „doi oameni”, precizează Europa FM.

În cazul persoanelor transgender, noul proiect promite să elimine dificultatea declarării genului cu care se identifică.

Elveția este unul dintre cele patru state din Europa de Vest care interzice căsătoria între persoanele de același sex 

Elveția este una dintre cele patru țări din Europa de Vest care interzice căsătoria pentru homosexuali, alături de Italia, Grecia și Liechtenstein. Drept urmare, Elveția ocupă doar locul 23 într-un clasament al drepturilor LGBTIQ prin legătura ILGA-EuropeExternal, ușor înaintea Estoniei și Serbiei, precizează Swissinfo.

Pe 26 septembrie, țara va avea ocazia să consolideze drepturile persoanelor LGBTIQ (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender, intersex și queer). Alegătorii vor decide asupra unui proiect de lege pentru a acorda căsătorie civilă tuturor, inclusiv accesul la reproducerea asistată medical pentru cuplurile de sex feminin.

Argumentele comitetului pentru referendum sunt centrate pe poziția tradițională ocupată de căsătorie în societate și rolurile bărbaților și femeilor în centrul acesteia

Introducerea căsătoriei universale este o ruptură socială și politică care anulează definiția istorică a căsătoriei, înțeleasă ca o uniune durabilă între un bărbat și o femeie”, scriu adversarii. Ei cred că mariajul este și trebuie să rămână o uniune naturală între un bărbat și o femeie și trebuie protejat.

Accesul la donații de spermă pentru cuplurile de sex feminin îi deranjează pe cei împotrivă. Aceștia susțin că aceste schimbări vor duce la legalizarea surogatului.

La un nivel mai tehnic, comitetul pentru referendum dezaprobă introducerea căsătoriei universale printr-un simplu amendament legislativ fără nicio modificare a constituției.

Articolul precedentSighiartău îl ceartă pe Orban: „de partea cui sunteți?”
Articolul următorIncendiu în internatul unui liceu din Caransebeș. Doi oameni, grav răniți
Jurnalist full-time / Pesimist part-time